Joy Săftoiu
Profesor de Science
Pasiunea mea pentru educație a început la fel ca multe altele. Am avut un profesor mentor care m-a inspirat, oferindu-mi încredere în mine și în abilitățile mele. Acest profesor a fost cel care m-a făcut să mă simt unică și văzută. Vreau să ofer fiecărui elev această oportunitate de a-și descoperi abilitățile și pasiunile căci școala este un loc grozav unde să strălucești.
Am devenit profesor printr-o organizație numită Teach For America. Acest program are ca obiectiv sprijinirea școlilor defavorizate și promovează accesul la educație echitabilă în Statele Unite. Pe durata acestui program, pasiunea mea pentru educație a crescut exponențial. Timpul petrecut în Teach for America m-a învățat, de asemenea, ce este compasiunea, respectul, diversitatea și incluziunea în moduri care vor rămâne cu mine pentru totdeauna.
Experiența m-a învățat că toți elevii au capacitatea și dreptul de a învăța la cel mai înalt nivel și în cele mai bune condiții.
Am absolvit licența și programul de master la Henderson State University și am devenit profesor de științe licențiat în Carolina de Nord în 2017 .
Am lucrat în multe școli diverse din Statele Unite. Prima mea experiență de predare a fost la o universitate, unde am predat diverse materii, dar știința este cu siguranță cea mai bună materie!
În 2017, mi-am început călătoria ca profesor de științe, predând elevilor de gimnaziu (6-8) – o grupă de vârstă pe care o admir foarte mult pentru creativitate și forța.
Am experiență în predarea științelor respectând standardele Common Core, Next Generation și International Baccalaureate.
Dincolo de predare, experiența mea este completată de diverse roluri pe care le-am avut de-a lungul timpului în echipele alături de care am lucrat: lider de echipă, dezvoltator de curriculum, coordonator de cluburi și planificator de orar. De asemenea, m-am implicat și am coordonat dezvoltarea profesională a colegilor mei pe teme precum sănătatea mentală și disciplina.
Sunt pasionată de toate domeniile științei, de învățarea socio-emoțională și crearea de oportunități pentru elevi!
Sunt foarte încântată că pot contribui cu experiența mea la Avenor!
Mai mult decât orice altceva mă pasionează predarea științelor și identificarea de metode prin care știința poate deveni interesantă în moduri neașteptate. O altă pasiune a mea este să creez campanii de conștientizare pe tema protejării planetei noastre. Probabil că mă vei vedea des adunând gunoi sau reciclând în mod obișnuit!
Cu toate acestea, sunt mai mult decât un profesor/iubitor de natură și îmi place să împărtășesc comunității hobby-urile mele. Iubesc nespus animalele iar pisicile sunt preferatele mele. O mare parte din timpului liber îl petrec jucând jocuri video, jucându-mă cu pisica mea, citind benzi desenate sau patinând.
Mă simt incredibil de norocoasă să fiu la Avenor și abia aștept să colaborăm împreună pentru a face din educația științifică o experiență interesantă pentru această comunitate!