Irina Zamfir

Lider de Curriculum EPA
Profesor de Art & Design
Diriginte clasa 10 Alfa

Fac parte din colectivul Avenor College din 2013 și mă simt foarte norocoasă că am ocazia să cresc profesional într-un mediu pozitiv și progresiv. 

Mi-am început activitatea profesională la Avenor în grădinița, perioada care m-a format riguros si creativ si m-a făcut să realizez ca meseria de profesor este cea care mă împlinește si provoacă sa învăț zi de zi. 

An după an am evoluat aproape organic către scoala apoi către liceu, construindu-mi un traseu profesional de care sunt extrem de mândră. 

M-am bucurat de creativitatea elevilor de primar prin joc si culoare, apoi elevii de gimnaziu mi-au oferit provocări noi în timpul orelor de arte.

De departe cea mai frumoasă și grea provocare din punct de vedere al predării o reprezintă pregătirea examenelor de Art&Design în liceu (IGCSE si Aevel). 

Am norocul de a preda dar mai ales de a învăța, an de an, de la elevii de liceu care aleg sa parcurgă drumul creativ către universități, ce înseamnă determinarea, creativitatea si perseverenta. 

Coordonez echipa creativa de profesori Avenor- Departamentul Expressive and Performing Arts – si împreună oferim elevilor noștri șansa de a deveni cea mai buna versiune a lor, cate un pas în fiecare zi, către profilul echilibrat al elevului Avenor. 

Cred cu tărie că nevoile fiecărui elev în parte trebuie analizate cu grija si înțelese, pentru a da fiecăruia dintre ei ocazia de a se dezvolta într-un mod unic și a-și creiona trasee de succes.

Sunt foarte mândră de evenimentele pe care le organizez in cadrul școlii și a liceului pentru ca ele reflectă de fiecare data învățarea de calitate pe care noi ne-o propunem și spre care planificăm în fiecare zi. 

Am absolvit Universitatea de Arte – București și am obținut un master în Strategii Creative în cadrul aceleiași universități. Cred că pregătirea mea academică îmi oferă baza informațională necesară lucrului cu elevii. Instruirea constanta în cadrul echipei Avenor, cursurile de leadership pe care le-am absolvit, colaborarea cu instituții internaționale si borduri de examinare si universități, îmi conferă o bună înțelegere a sistemului britanic de învățământ, iar certificatele pedagogice obținute în timpul studiilor universitare mă fac să privesc cu încredere si către curricula romanească, spre o înțelegere holistica a elevului Avenor. 

La Avenor suntem cu toții elevi și profesori în aceeași măsură, de aceea cred cu tărie că anul acesta școlar va fi unul al relațiilor frumoase, îi vom ghida pe elevi pe drumurile alese și îi vom ajuta să-și construiască viitorul creativ.