Ioana Gafencu

Profesor de Muzică

Mă numesc Ioana Andreea Gafencu și sunt profesoară de muzică pentru învățământ primar. Am început să studiez muzica de la o vârstă fragedă. Când vine vorba despre pasiunea mea, care coincide cu profesia, sunt mereu dornică să învăț și să mă dezvolt în permanență.

Am absolvit cursurile Universității de Muzică București, secția Pian în anul 2009. Am participat la numeroase recitaluri și concursuri naționale și internaționale, conferințe și workshopuri de muzică și pedagogie muzicală, studiind metode de predare precum Kodaly și Dalcroze în România și Marea Britanie. 

În toții anii de experiență acumulați atât în predarea muzicii cât și a lecților de pian, întotdeauna am dezvoltat o relație bazată pe încredere cu elevii, fiind convinsă că muzica este prezentă în fiecare dintre noi, iar descoperirea ei se poate face doar cu pasiune, răbdare, exercițiu și perseverență. De asemenea, cred că fiecare elev poate învața să își folosească vocea corect sau să cânte corect la un instrument muzical, dacă este ghidat cu răbdare.

Sunt mândră mămică a unei adolescente fermecătoare ce reprezintă pentru mine o sursă inepuizabilă de inspirație și energie. Profesia mea este pasiunea mea.

Sunt onorată să mă număr printre profesorii Avenor, oameni exact ca mine, ce pun pasiune în tot ceea ce fac.