Cristina Calacan
Profesor de Matematică
Diriginte clasa 5 Omega
Încă din copilărie am avut o înclinație spre participarea la concursuri școlare, unde am reușit să obțin numeroase premii. Pasiunea mea pentru matematică a prins contur în perioada liceului. Predarea mă provoacă mereu, fiecare oră aducând întrebări și situații noi. Mă străduiesc să mă pliez pe nevoile fiecărui elev, explorând continuu metode noi de a-i motiva să învețe. Pentru a-i ajuta să-și depășească limitele, am creat materiale detaliate și accesibile. De asemenea, pregătirea individuală și numeroasele exerciții pe care le-am lucrat alături de ei au dus la rezultate remarcabile în cadrul concursurilor.
Am terminat studiile la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu și am continuat la Universitatea din București, la Facultatea de Matematică – Informatică. Performanțele mele academice s-au îmbunătățit prin absolvirea Masterului de Matematici Aplicate în Asigurări, Finanțe, Statistică și Biostatistică. De asemenea, practica la Colegiul Național I.L. Caragiale m-a ajutat să finalizez Modulul Psihopedagogic nivelul II în cadrul Departamentului de Formare Profesională a Profesorilor. În 2014, am obținut definitivarea în învățământ, devenind profesor titular de matematică. Fascinată de tehnologie, în 2022 am urmat cursurile de reconversie profesională în informatică la Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică.
Sunt profesor de matematică de 13 ani. În prezent, mă pregătesc pentru obținerea gradului didactic II, ceea ce îmi va permite să avansez profesional. Fiecare an petrecut în școală m-a învățat lecții valoroase atât de la elevi, cât și de la colegi. Am avut oportunitatea să experimentez diverse roluri și să lucrez cu elevi de toate vârstele. Am participat la activități variate, cum ar fi pictatul cu degetele, ascultarea poveștilor elevilor, cățăratul în copaci, săritul corzii și voleiul – experiențe la care nu mă așteptam să iau parte alături de elevii mei.
Fiind mereu fascinată de tehnologie, am dorit să aprofundez acest domeniu. Cursurile CRED și de mentorat m-au ajutat să învăț strategii pentru a lucra diferențiat și să construiesc lecții de matematică bine fundamentate. Îmi place să explorez și să îmi dezvolt competențele în diverse arii pentru a le putea oferi elevilor o educație cât mai completă și atractivă. Îmi place să citesc cărți de dezvoltare personală și să preiau idei pe care le pot aplica în orele de predare.
Îmi doresc ca prin activitatea mea la Avenor să contribui la formarea unei generații de elevi pasionați de matematică și informatică, capabili de gândire critică și soluționarea inovativă a problemelor complexe. Visez să creez un mediu educațional în care fiecare elev să fie motivat și inspirat să-și atingă întregul potențial.