Corina Iacob

Profesor Invățământ Primar 1 Delta

Am fost binecuvântată cu profesori minunați, iubitori, care m-au inspirat și sunt conștientă de efectul pe care prezența lor l-a avut asupra vieții mele. Pasiunea de a lucra cu copiii provine din dorința de a pune în valoare modelele pe care le-am avut în învățătorii mei și din aspirația de a fi, la rândul meu, un model pentru elevi.

Am absolvit cursurile Universității din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, fiind licențiată în Psihopedagogie Specială și am continuat cu obținerea specializării în Pedagogia învățământului primar și preșcolar în cadrul aceleiași facultăți.

Din 2013 m-am alăturat echipei Avenor Nursery ca profesor asistent iar din 2018 am devenit profesor pentru învățământul primar.

În ultimii ani, am fost alături de elevi de toate vârstele și am descoperit că a lucra cu copiii reprezintă o provocare captivantă. 

Sunt o persoană încrezătoare, dedicată și pun multă pasiune în munca mea. Sunt dornică să îmbin experiența dobândită cu empatia, entuziasmul, atitudinea pozitivă și energia mea și să fiu acel profesor care va aduce o contribuție pozitivă în evoluția elevilor săi.

Mă preocupă îndeosebi învățarea prin proiecte transdisciplinare (PBL) și caut să construiesc contexte prin care noțiunile își găsesc aplicabilitate dincolo de granițele disciplinelor școlare.

Școala online și modul hibrid de predare mi-au activat interesul pentru dezvoltarea abilităților digitale în cadrul lecțiilor. Îmi doresc să-mi dezvolt în continuare abilitățile de predare, creând în același timp un mediu de învățare interesant și plăcut pentru copii.

Începând cu 2020 coordonez programul de alfabetizare digitală (digital literacy) cu scopul de a ajuta elevii din ciclul primar să folosească tehnologia în scopul învățării durabile. 

În plus, îmi propun să fiu un prieten bun și un profesor bun pentru copii, pentru a putea crește împreună – eu împărtășindu-le cunoștințele, iar ei, descoperindu-și unicitatea și gândirea complexă.