Bianca Iorga
Teacher of PE Nursery
Sportul este legătura dintre minte și corp, domeniul unde joaca și munca se îmbină perfect și sănătatea se stabilește în organism. Activând în domeniul sportului, am avut ocazia să observ aceste beneficii și în viețile celor din jurul meu și m-am convins de nevoia dezvoltării aptitudinilor fizice încă de la vârste fragede.
Încă de mică am îmbinat studiile și sportul la cel mai înalt nivel, cu gândul că voi decide cândva ce este prioritar pentru mine și mă voi specializa pe una dintre ramuri. Acel moment nu a venit încă, dar oportunitatea de a aduce împreună pasiunile mele, da.
În anul 2020 am absolvit Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București și am ales să îmi continui studiile la Universitatea Politehnică din București, la specializarea care am considerat că se potrivește pasiunii mele pentru mediul înconjurător și gândirii mele tehnice: Informatică Aplicată în Ingineria Mediului. În 2023 am absolvit Modulul Psihopedagogic Nivelul I, iar în 2024 am terminat licența și am fost admisă la programul de masterat Inginerie și Management în Protecția Mediului și la Modulul Psihopedagogic Nivelul II.
Din punct de vedere sportiv, practic karate în cadrul Clubului Rapid București de peste 15 ani, menținându-mă la cel mai înalt nivel încă din 2017, când am intrat în lotul național și am reprezentat România pentru prima dată la un Campionat European. În 2019 am început să predau arte marțiale copiilor și să îi sprijin pentru a deveni campioni atât în sport, cât și în viață. Am adunat cu echipa mea zeci de medalii, dar cel mai împlinită mă simt în momentele în care ei se străduiesc, cad, se ridică și zâmbim împreună privind înapoi.
Văd și înțeleg nevoile actuale ale copiilor, provocările pe care aceștia le trăiesc, și iubesc să trec împreună cu ei prin procesele aferente de dezvoltare a motricității și a încrederii în sine.
Experiența de a preda copiilor educație fizică este o reală mândrie, pe care mă bucur că o trăiesc cu profesionalism, alături de Avenor.