Gimnaziu

La Avenor, Gimnaziul este o perioadă în care ne concentrăm pe nevoile de dezvoltare ale elevilor, punând accent în egală măsură pe creșterea intelectuală și pe cea emoțională. Elevii sunt încurajați șă își asume responsabilități, dezvoltând abilitățile de învățare independentă într-un mediu dinamic.

În procesul educațional, fiecare elev este sprijinit, accentul fiind pus pe progres, mai mult decât pe rezultatul imediat. Dincolo de atingerea obiectivelor educaționale, ne concentrăm pe valoarea adăugată pe care o aduce parcursul educațional, insuflându-le valori care să îi însoțească pe tot parcursul vieții.

Gimnaziu
în cifre

232

ELEVI

50

PROFESORI

35

DE CLUBURI

4

CLĂDIRI DEDICATE

Curriculum

Abordarea învățării din perspectiva Cambridge ajută elevii să comunice eficient și cu convingere, dezvoltându-și abilități de gândire critică și creativă, precum și capacitatea de a aplica informații din diverse surse/medii de comunicare în situații concrete, autentice.

De asemenea, la clasele ciclului gimnazial sunt urmărite cerințele din Curriculumul Național Românesc – standardele, obiectivele de referinţă, conținuturile și competenţele. În egală măsură, profesorii sunt pregătiţi să folosească metode şi principii didactice specifice învățământului internațional, prin care să adapteze resursele, conținuturile și metodele de predare/evaluare la nevoile individuale de învățare ale elevilor în conformitate cu programul de studiu și resursele educaționale Cambridge.

Experiențe de învățare

PBL

PBL este acronimul pentru Project-Based Learning, un program de predare și învățare care implica muncă în echipă și conexiuni între disciplinele studiate. La Gimnaziu, elevii au 1-2 ore de PBL pe săptămână în română și/sau în engleză în care lucrează la proiecte de grup legate d…

Vezi mai mult >

Excursii

Pe parcursul gimnaziului, elevii fac excursii în țară și încep să exploreze și călătoriile în afara țării. E un prilej bun pentru a cunoaște alte culturi, pentru a învăța obiceiuri noi și a deveni tot mai flexibili și mai toleranți față de diferențele dintre oameni și culturi…

Vezi mai mult >

Form time

În fiecare zi, fiecare diriginte dedică 20 de minute pentru a-i învăța pe elevi cum să învețe în baza unui plan de acțiune stabilit în întâlnirile fiecărui departament. Acest plan se bazează pe nevoile copiilor și urmărește formarea și dezvoltarea de competențe de studiu și a un…

Vezi mai mult >

Cluburi

Cluburile Avenor College sunt concepute pentru a susține și stimula interesele și aspirațiile individuale ale fiecărui elev și de a satisface nevoile de dezvoltare personală ale elevilor.

Pentru clasele de la a 5-a la a 8-a, cluburile sunt prevăzute pentru studiul intensiv și minuțios ce îi va ajuta pe elevi să-și dezvolte talentele, competențele și pasiunile la nivel înalt astfel încât să reprezinte un ajutor pentru elevi în alegerea profesiei și în dezvoltarea personală, asigurând baza unei culturi solide, complete și specializate.

Cluburi de arte

Participanții pot investiga diferite moduri și medii pentru a-și explora creativitatea și potențialul artistic. Arta oferă deschiderea către o dezvoltare personală și academică armonioasă, …
Vezi mai mult >

Cluburi de sport și mişcare

Elevii au ocazia să-și îmbunătățească abilitățile motorii fine și grosiere, să se mențină sănătoși făcând mișcare sau să își consume energia după o zi de învățare. Toți copi…
Vezi mai mult >

Cluburi de cunoaştere

Pentru a oferi copilului o înțelegere mai bună asupra lumii în care trăiește, pentru a cultiva îngrijirea, empatia și protecția pentru natură, vă recomandăm cluburile de cunoaștere. Totod…
Vezi mai mult >

Dezvoltare personală

Ne dorim ca elevii noștri să fie copii fericiți și să devină viitori adulți echilibrați, capabili să dezvolte relații frumoase cu cei din jur, să empatizeze și să fie receptivi la mediul în care trăiesc. Pe lângă activitățile curriculare, aceşti copii au nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să facă greșeli, să se joace împreună şi să se bucure de viaţă. Au nevoie de dezvoltare personală.

Viziunea Avenor College este inspirată de teoria „inteligenţelor multiple” a lui Howard Gardner, conform căreia școala trebuie să dezvolte și să motiveze valenţele individuale ale elevilor prin programe academice, sportive și artistice susţinute de factorii personali, emoţionali, sociali.

 

Ora de dezvoltare personală

Săptămânal, elevii de la Avenor College au o oră de dezvoltare personală în cadrul căreia, prin discuții și proiecte tematice, învață să se înțeleagă și să-i înțeleagă mai bine pe cei din jur.

Assembly

Aceste întâlniri la care participă copii din clase diferite, grupați pe nivel de vârstă, punctează aspectele cheie ale ale vieții școlare prin activități de învățare experiențiale. Întâlnirile se fac pe diverse teme și sunt un prilej excelent ca elevii să învețe unii de la alți…

Vezi mai mult >

Sistemul de evaluare Avenor College

Acest sistem este unul care încurajează dezvoltarea personală. Indiferent de activităţile la care participă (curriculare sau co-curriculare), copiii sunt întotdeauna evaluaţi ţinând cont atât de „Attainment” (rezultate), cât și de efortul și progresul la fiecare materie.

Sistemul de „căsuțe”

Copiii din toată școala sunt împărţiţi în patru căsuțe şi acumulează puncte la activitățile și proiectele făcute în comun, la evenimentele școlii sau la acțiunile de voluntariat. Apartenența la căsuțe îi ajută să dezvolte relații cu elevii mai mari sau mai mici și să își…

Vezi mai mult >

Consiliul elevilor

Este modul în care elevii îşi pot exprima punctul de vedere (prin reprezentanți aleși prin vot din fiecare clasă) referitor la felul în care cred ei că ar trebui să se desfăşoare activităţile din şcoală, dar și o oportunitate de a-şi dezvolta abilităţile de lideri.

Rezultate

An de an, rezultatele elevilor noștri la evaluările de la final de gimnaziu plasează Avenor în topul școlilor din România și la nivel global. Datorită motivației puternice, strategiilor de învățare bine structurate și unei organizări eficiente, elevii Avenor reușesc să își valorifice cu succes competențele și abilitățile.

Ghidati de o echipă dedicată de profesori și sprijiniți de familii, acești tineri ambițioși și perseverenți demonstrează, prin performanțele lor, că munca și responsabilitatea sunt cheia succesului.

Suntem mândri de ei și le recunoaștem efortul, precum și dorința de a excela, continuând astfel să reprezinte cu onoare valorile școlii noastre.

Anul școlar 2023 – 2024

Evaluarea Națională

Lb. Română E.N.

9.40

Matematică E.N.

9.11

Media E.N.

9.25

Top școli bucureștene

Locul 11

Evaluarea Națională:

Elevii Avenor care au susținut evaluarea națională au obținut note foarte bune, media la nivel de școală fiind de 9.25, rezultat care ne poziționează pe locul 11 în topul școlilor bucureștene.

Cambridge Checkpoint:

Anul acesta media generală a generației de elevi absolvenți de gimnaziu a fost 40 de puncte din maximul de 50. Acest rezultat HIGH plasează Avenor în topul clasamentului, în contextul în care media la nivel mondial a fost de 31 de puncte.

Cambridge First Certificate Exam (FCE):

94% dintre elevii Avenor care au care au susținut examenul FCE au obținut calificative maxime de A sau B.

Ce spun elevii noștri?

Interesat de Avenor?

Evenimente

Evenimentele Avenor le îmbogățesc experiența elevilor noștri, le creează oportunități de socializare, le oferă ocazia să-și arate talentele sau să-și dovedească progresul de la an la an.

gimnaziu

Remembrance Day

Pe 11 noiembrie, cu o floare de mac în piept, elevii Avenor își amintesc de soldații căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Este un moment de comemorare marcat în cadrul Assembly-urilor …
Vezi mai mult >

gimnaziu

Ceremoniile de final de an

Elevii Avenor sărbătoresc, alături de părinți și profesori, finalul anului școlar într-o ceremonie în care se bucură împreună de tot ceea ce au acumulat pe parcursul anului din experiențe…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Ultimul Clopoțel clasa a 8-a

Pe ritmul melodiei Gaudeamus Igitur, elevii claselor a 8-a trec pe sub podul de flori, lăsând în urmă anii de gimnaziu în care s-au maturizat și s-au pregătit pentru viitorul însorit care-i a…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Summer Shows

Elevii noștri de la grădiniță și școală pun în scenă la fiecare final de an școlar spectacole de muzică, dans și teatru – Summer Shows. Părinții sunt invitați să se bucure de rezulta…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Ziua Copilului

Ziua în care ne amintim de frumusețea copilăriei prin diverse activități organizate în campusul Avenor.

gimnaziu

Cultural Celebration Day

Cel mai mare eveniment al comunității Avenor, Cultural Celebration Day reprezintă în fiecare an ocazia potrivită pentru a sărbători împreună – copii, părinți, profesori – diversitatea cul…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Recitalul de balet

Un spectacol plin de culoare, emoție și grație, Recitalul de balet Avenor College îi aduce pe scenă pe micii balerini de la grădinița și școala noastră, pe care-i putem admira în numere sol…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Recitalul de pian, canto și chitară

În fiecare an, ne bucurăm să vedem rezultatele muncii elevilor de la cluburile de muzică Avenor College care participă la Recitalul de pian, chitară și canto.

gimnaziu

Friends of the piano

Concursul național de pian „Friends of the Piano”, organizat anual de Avenor College, se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani care studiază pianul ca activitate extra-cur…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Avenor Sports Olympics

Un eveniment dedicat tuturor elevilor Avenor, Olimpiada sportului este o competiție sportivă organizată pe echipe ce corespund celor patru căsuțe colorate de la Avenor College – roșu, galben, …
Vezi mai mult >

gimnaziu

Interschool Chess Challenge

Avenor College găzduiește anual Interschool Chess Challenge, o competiție de șah organizată de Școala de șah “Jocul celor 3 cai” la care participă elevi din mai multe școli din București…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Interschool Swimming Challenge

Concursul de înot organizat anual de Avenor College aduce împreună competitori cu vârste între 6 și 18 ani de la mai multe școli din București. Este un eveniment în care participanții dau do…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Work in Progress

Sute de lucrări de artă realizate de copii cu vârste între 6 și 18 ani în cadrul proiectului artistic „Work in progress” sunt expuse anual, timp de o săptămână, în galeria de artă de l…
Vezi mai mult >

gimnaziu

Ziua Internațională a Femeii

Sărbătoarea zilei de 8 martie s-a transformat, la Avenor College, într-o celebrare a comunității noastre, cu flori, urări, zâmbete, cadouri și multă recunoștință.

gimnaziu

Science Fair

Organizarea unui Science Fair anual la Avenor College le dă ocazia elevilor din clasele primare și gimnaziale să fie implicați în proiecte de cercetare și să lucreze în echipă. Copiii creeaz…
Vezi mai mult >

Explorează clasele

Echipa gimnaziului

Alexandru-Mihai Anușca

Profesor de Limba Engleză
Diriginte clasa 7 Alfa

Alin – Constantin Cîrtog

Profesor de Limba Română
Diriginte clasa 8 Omega

Anda Costache

Psiholog
Consilier școlar
Diriginte clasa 7 Delta

Andreea Mihai

Profesor de Matematică și Business Studies

Andrei Bălașa

Diriginte clasa 5 Alfa
Profesor de Muzică

Andrei Dăscălescu

Profesor de Science
Diriginte clasa 7 Omega

Andrei Hristia

Profesor de Limba Engleză
Diriginte clasa 5 Delta
Cambridge Exams Sub-centre Coordinator

Andrei Vasiliu

Profesor de Fizică

Angela Bontaș

Consultant Arte

Azkawening Pratikno

Profesor de Limba Engleză
Profesor de PBL

Claudia Andrei

Coordonator Cluburi Primary și Secondary
Consilier Primary
DSL Whole School

Cosmina Costache

Teachers for Teachers
Profesor de Geografie

Cristina Bumboiu

English Curriculum Leader
Profesor de Limba Engleză

Cristina Calacan

Profesor de Matematică
Diriginte clasa 5 Omega

Dr. Bogdan Topîrceanu

Profesor de Arte

Dr. Marta Torge

Profesor de Limba Germană

Dr. Mihaela Stancu

Curriculum Lider Limba Română
Profesor de Limba Română
Diriginte clasa 11 Alfa

Florina-Mădălina Poenaru

Consilier școlar

Georgiana Socoliu

Deputy Head of Secondary
Profesor de Istorie
Diriginte clasa 11 Omega

Ioana Slav

Profesor de Limba Română
Diriginte clasa 8 Delta

Ionel Vodă

Sports & PE Curriculum Leader
Profesor de Educație Fizică și Sport

Israel Rodriquez

Profesor de Limba Spaniolă
Profesor de Limba Franceză

Jennifer Taylor

Head of Science
Profesor de Science

Joy Săftoiu

Profesor de Science

Manuela Nae

Director Compliance
Profesor de Fizică

Nadina Negru

Profesor de Chimie
Coordonator Laborator Science

Oana Asaftei

Profesor de Limba Română
Diriginte clasa 6 Omega

Oana Otveș

Profesor de Istorie

Octavia Paul

MFL Curriculum Leader
Profesor de Limba Franceză
Diriginte clasa 8 Alfa

Roxana Tudor

Profesor de Matematică
Diriginte clasa 9 Delta

Salih Gokcel

Profesor de Informatică și ICT

Sebastian Ion

Profesor de Educație Fizică și Sport
Diriginte clasa 6 Delta

Silvia Gâsman

Profesor de Matematică
Diriginte clasa 6 Alfa

Victor Bratu

Profesor de Geografie și ICT

Vlad Oancea

Profesor de Drama

Viața la Avenor

Avenor organizează a doua ediție a rundei regionale a Oxford Schools’ Debate Competition

La Avenor College, am avut bucuria de a găzdui a doua ediție a etapei regionale a prestigioasei competiții Oxford Schools’ Debate Competition, unul dintre cele mai mari turnee de dezbateri pentru…

Vezi mai mult >

Andrei – povestea pasiunii care te duce la Harvard

Andrei, absolvent Avenor – Class of 2022, este student în anul 3 la Harvard, unde urmează o dublă specializare în „Artă, Film și Studii Vizuale” și „Economie”. Profilul complet pe car…

Vezi mai mult >

Excelență în consilierea în carieră

La Avenor, ne dorim să le oferim elevilor sprijin real în alegerea parcursului educațional dincolo de Avenor și alegerea unei cariere, printr-un program de educație și consiliere de ultimă gene…

Vezi mai mult >

Parteneriat public-privat pentru transfer de bune practici în sistemul educațional din România

PACT (Proiecte Aplicate în Contexte Transdisciplinare) pentru IMPACT este un proiect inovator care reprezintă un pas semnificativ către modernizarea învățământului din România. Ceea ce difere…

Vezi mai mult >

Cum transformăm feedback-ul în acțiuni concrete pentru un mediu educațional mai bun

La cea de-a 6-a ediție a conferinței „Ce merită învăţat”, Dr. David Willows și Suzette Parlevliet ne-au provocat să privim învăţarea dintr-un unghi diferit, lansând o întrebare esențial…

Vezi mai mult >

Liceenii Avenor organizează cea de-a 3-a ediție TEDxYouth@Avenor College

Cu o nouă echipă de coordonatori, unul dintre cele mai mari și ample proiecte derulate independent și în totalitate de elevii Avenor se anunță a fi un eveniment extraordinar. Pe 8 februarie,…

Vezi mai mult >

„Middle School Adventures” – primul proiect editorial al clasei a 5-a

„Middle School Adventures” marchează o premieră pentru elevii clasei a 5-a: prima carte scrisă, ilustrată și editată în totalitate de ei. Această carte este rezultatul unui proiect PBL (Pr…

Vezi mai mult >

La Avenor, muzica aduce comunitatea împreună

La Avenor, Corul Părinților a devenit mai mult decât un proiect muzical – este o celebrare a comunității, a pasiunii și a bucuriei de a cânta împreună.  Dintr-o inițiativă timidă cu …

Vezi mai mult >

Forța din spatele Avenor Christmas Charity Fair

Ajuns la cea de a 8-a ediție, Avenor Christmas Charity Fair este unul dintre cele mai longevive proiecte din comunitatea Avenor care, în ciuda trecerii timpului, rămâne la fel de iubit de întreag…

Vezi mai mult >