A doua zi după Moș Nicolae, școala noastră a avut parte de câteva ore magice, de parcă s-ar fi dat – deja – semnalul Sărbătorilor de iarnă aducătoare de surprize și de vise împlinite. Prin gentilețea lui Florin Segărceanu, ne-a pășit pragul un mare campion al tenisului mondial, Horia Tecău, invitat pentru câteva ceasuri la Avenor College.

O să fac o confesiune: sunt foarte greu de intimidat de obicei; ei bine, când am dat cu ochii de Horia, m-am fâstăcit ca o junioară cerând un autograf de la vedeta de rock preferată. Știam despre el câteva generalități de prin media dublate de câteva informații pe care le-am obținut când a trebuit să mă gândesc la cuvântul de prezentare a lui Horia în fața Școlii. Mi-au dispărut pe loc spontaneitatea, abilitățile speculative și doza de șarm care îmi ies în momente publice. Un tânăr înalt, frumos dăltuit, cu un chip luminos și un zâmbet frumos. Comunicare degajată, fără nicio umbră de infatuare, fără accente de vedetă, de prea-personalele ”eu”, ”mie” și ”pe mine”. Horia se întorsese cu puțină vreme înainte din orașul natal, Constanța, unde poposise drept în mijlocul copiilor din școala unde a făcut primele opt clase. Vorbind despre timpul petrecut între atâția copii, am simțit nu doar emoția, ci și respectul pe care tenismenul le nutrește pentru instituția școlii, și am apreciat asta.

Pe terenul acoperit, grupați pe clase, îl așteptau două sute de copii frenetici. Emoția se simțea, din toate părțile. În grupul de profesori inevitabilele considerații despre aspectul mai mult decât agreabil al campionului nostru, normal.

Am dat start evenimentului și, după ce, îndemnat de Florin, Horia a povestit despre copilărie, ucenicie în sport de performanță, efort, sacrificii, dar nerecurgând la evocări patetice, a urmat una dintre cele mai drăguțe secvențe ale zilei: întrebările copiilor. A spart gheața Laura de la V omega, urmată de alții, la început timizi, pentru că trebuiau să vină până la microfon și să se prezinte în fața tuturor, apoi tot mai curajoși și mai nerăbdători. Se pune o întrebare, apoi alta, urmată de o a treia, întrebări pertinente, nuanțate, dificile uneori. La un moment dat Horia exclamă cu năduf jucăuș: “Parcă ați pregătit întrebările astea cu ajutorul profesorilor!“ Evident, nici vorbă de așa ceva, dar întrebările copiilor erau realmente de o profunzime și un simț al situațiilor de viață năucitoare!

A urmat o secvență ruptă ca dintr-un film despre visele și visurile sportivilor de performanță. Șapte din elevii noștri care fac tenis la nivel profesionist au făcut câteva schimburi de mingi cu Horia. Vorbesc de micii campioni Alexandra, Sara, Eva, Andrei, Vlad, Iris și Maria. Elevii noștri, foarte emoționați, și-au dat drumul cu o forță și o determinare care ne-au impresionat pe toți. Au jucat pe rând cu Horia, ”furând” când și când câte un punct de la campion spre delectarea publicului. Iar tie-break-ul jucat la dublu mixt a reprezentat deliciul suprem! Să nu uităm, Horia Tecău este numărul unu mondial la tenis, la dublu. O categorie super specializată, cerând abilități speciale: empatie față de partenerul de joc, simțul situației, comunicare. Mult mai multe decât în alte forme de sport. Iar Horia a dovedit că este, și în această frumoasă ocazie de cunoaștere, un dublu impecabil. A jucat la dublu cu noi toți, de aceea ne-am simțit implicați, valorizați și respectați. Așa că Horia Tecău este un campion și la meciul dublu pe care viața îl joacă în permanență între exteriorul și interiorul fiecăruia dintre noi.

Nu pot să închei fără să evoc un episod final al vizitei sale: după ce acordă două sute de autografe pe mingi, pe mâini, pe carnețele, pe mini-postere și mulțumește nu numai lumea prezentă, ci și prietenii sau frații absenți la întâlnire, Horia dă să plece. Îl aștepta un program făcut pe minute și, a doua zi, un zbor în Statele Unite. Extras cu greu din “ghearele” simpatiilor populare, Horia se trezește fix în fața porții Școlii cu un autocar plin de copii, elevii noștri de la clasele mici, descinsi din Teatrul Țăndărică. Moment în care este literalmente țintuit la gard de o învățătoare entuziastă și mai semnează încă un teanc de afișe. Nu a putut și nu a vrut să refuze. Chapeau!