Circul de ani buni prin țări străine, mai mult sau mai puțin occidentale. Cutreier cu pasiune și interes muzeele de artă, de științe, sau expozițiile ocazionale. De fiecare dată nu contenesc să mă minunez de grija pe care o au custozii acestor lăcașe ca publicul tânăr, de la copii la studenți, să se simtă participant la ”viața” exponatului. Trăim sub zorii unei culturi interactive unde rolul privitului și privitorului pot alterna și unde omul modern, cu atât mai mult copilul ce-și antrenează toate zonele de interes înspre ludic, dorește să fie deopotrivă jucător, regizor sau spectator în spațiile, deloc moarte, ale muzeului sau expoziției. Într-o sală de la Neue Pinakothek din Munchen, elevii stau pe pernițe comode alături de profesoara de arte și interpretează creativ un tablou de Monet. Într-o expoziție destinată perioadei Art Nouveau din Viena, copiii au ocazia să se așeze pe piesele de mobilier Jugendstil, să se joace cu jucăriile epocii, să probeze hainele celor mici din acele vremuri mari. Distanța dintre vizitatorul smerit și exponatul intangibil s-a redus până la extincție.
La noi în România au început, mai întâi timid, apoi mai accentuat aceste experimente menite să apropie copiii de obiectul propriei cunoașteri. Muzeul Antipa, Muzeul Țăranului Român sunt printre pionieri: familiarizarea cu lumea dinozaurilor, rămasă pe locul întâi al fascinației infantile sau ateliere creative care reconstituie tradiții meșteșugărești.
Acum câteva zile, mi-a fost însă dat să descopăr, o expoziție neobișnuită, ai căror organizatori, Laura și Guido, părinți de-ai noștri, vin dintr-o zona de anteprenoriat cultural activ și inovativ. Ei sunt cei care, în ultimii zece ani, prin firma de evenimente culturale Emagic ne-au făcut atâtea cadouri celor care, între altele, iubim muzica rock de calitate: festivalul Best (unde ne-au delectat The Killers, Unkle, Roisin Murphy), trupele Depeche Mode, Red Hot Chili Peppers, artisti ca Peter Gabriel sau Tori Amos. Mămică de școlar la clasele primare, Laura este în același timp foarte preocupată de timpul liber al băiatului, în alte contexte educaționale decât lumea relativ strictă a școlii, care pot îmbogăți spiritul unui copil. Copiii noștri sunt inventivi, neobosiți în a obține și procesa informația, perfecți mânuitori de tehnici audio video. Iar lumea în care ne trăim timpul liber nu prea dă substanță acestor porniri: un film 3D la Mall, un Lasermax, mai târziu un bowling și… cam atât. Pornind de la interesul copilului propriu, organizatorii s-au gândit la interesele tuturor acestor copii, încărcați la școală și… descărcați în weekend. Alături de câțiva redutabili specialiști, de la istorie la arte plastice, de la istoriografie la etnologie, au creat un alt fel de expoziție destinată tuturor copiilor de la 6 la 14 ani. De fapt o serie de expoziții numite generic History Hackers, dintre care pe prima, intitulată Secretele Egiptului Antic, am avut bucuria s-o vizitez și, mai ales, s-o observ prin ochii delectați ai copilului.
Într-o zonă urbană de un farmec nedezmințit, într-un spațiu recent reabilitat, pe urmele (sau ruinele) hanului Gabroveni, un amestec stilistic rafinat de cărămidă roșie vetustă și sticlă lăsând loc vederii și transparenței vestigiilor istorice…
În trei săli spațioase, amenajate în respectul fascinantei lumi a Egiptului antic (panouri informative despre piramide, zei, simboluri, mituri, dinastii faraonice), dar și adecvat unui public specific, copiii…
Copiii nu mai au chef de predici ținute de ghizi savanți care să repete conținutul orelor de istorie. Copiii noștri se uită la Discovery, călătoresc la Muzeul de Științe din Valencia sau la Acvariul din Barcelona. Au acasă albume și enciclopedii interactive. Lor le place ”carnea” istoriei, sunt nerăbdători să audă povești și informații, dar altfel spuse, mai aproape de spectaculosul istoriei TRĂITE. Și chiar asta se întâmplă la expoziția concepută de prietenii mei. Copiii se pot ascund în camera secretă a piramidei, fac poze de pe tronul lui Tutankamon, cu mitra și sceptrul faraonului. Cei curajoși se bagă în sarcofag, reconstituind fiorii istoriei misterioase a cultului morților, o componentă esențială a civilizației egiptene, dar la dimensiunea înțelegerii lor. Cei și mai curajoși se pot încumeta să asiste și să contribuie la procesul mumificării cu toate detaliile insolit-exotice: îmbălsămare, preparea, înfășurarea mumiei. Vă asigur, e pasionant și pentru un adult. Fetele de la clasele mici se pot costuma în preotese, regine sau zeițe. Cei mai răbdători învață să-și scrijelească numele cu ajutorul… hieroglifelor. Au atelier de făcut – și de înțeles – amulete, dar și de confecționat podoabe și bijuterii de epocă.
Am părăsit expoziția Secretele Egiptului antic după ce am participat la un vernisaj prietenos și insolit: copii însoțiți de oameni mari se simțeau în largul lor colindând și scotocind prin toate cotloanele și, în final, delectându-se cu produse culinare egiptene. Am avut sentimentul liniștitor că și în țara asta se pot întâmpla lucruri remarcabile, frumoase, folositoare. E nevoie de bun gust și bun simț. De oameni entuziaști și dedicați. Aștept cu fiori următoarea expoziție tematică. Mă și gândesc ce-o să fie: Inchiziția? Vrăjitoria în Evul mediu? Marile descoperiri geografice?…
