Școala de acasă este un program de parenting organizat de consilierii noștri școlari pentru comunitatea de părinți ajuns anul acesta la ediția anului școlar 2019-2020. Vorbitorii invitați sunt și ei părinți în comunitate, specialiști în domeniul psihologiei, dar și în domenii conexe, cum ar fi coaching, artă sau resurse umane. Scopul acestor întâlniri este să aducă împreună membri ai comunității noastre pentru a împărtăși experiențele și provocările vieții de părinte, dar și pentru a găsi puncte comune.
Simona Istrate, Managing Partner la Business Through People, prietenă și părinte în comunitatea Avenor, a vorbit despre adevăratul sens al dăruirii într-o nouă sesiune a programului Școala de Acasă.
La începutul sezonului de sărbători, când ne gândim cu toții la cadouri, Simona Istrate a subliniat semnificația socială a darurilor, vorbind despre natura umană care este menită să trăiască și să se împlinească în viața de comunitate. Un aspect important este și reciprocitatea, a explicat Simona. Speakerul i-a invitat pe părinții din sală să participe la un exercițiu de imaginație, comparând legătura dintre doi oameni cu o eșarfă colorată. Această legătură este întreținută de cuvinte frumoase, intimitate, reciprocitate și sinceritate: toate acestea sunt cadouri.
Când oferim cadouri, oferim ceva de bunăvoie, fără să vrem ceva în schimb, iar când primim un cadou trebuie să înțelegem că persoana care-l oferă își dorește să consemneze o legătură specială. Simona a vorbit despre cum generațiile părinților de astăzi nu au fost învățate să primească natural și sincer cadouri, spre deosebire de Millennials sau reprezentanții generației Z.
La finalul workshop-ului, Simona și părinții participanți la discuție au concluzionat că darul în sine este mai puțin relevant. Semnificația sa este cea mai importantă: faptul că acesta reprezintă grijă și dragoste.