Sesiunea programului de parenting „Școala de acasă” din această săptămână a fost despre cadouri – cele pe care părinții le fac copiilor, dar și cele pe care fiecare dintre noi le dăruiește sau le primește. Discuția moderată de Simona Gureșu, consultat, specialist în comunicare și părinte în comunitatea Avenor, a pornit de la daruri și a ajuns până la semnificațiile și motivațiile personale, uneori greu de deslușit, ale lui „a dărui” și „a primi”.

„Cel mai mare cadou pe care-l putem face copiilor noștri este să fim fericiți”, a spus Simona Gureșu.

La finalul discuțiilor, Simona Gureșu le-a făcut cadou părinților din comunitatea Avenor un text care sintetizează perfect mesajul workshopului:

 

A dărui reprezintă pentru cei mai mulţi dintre noi o datorie, o onoare, o bucurie. Pentru că dincolo de orice îndoială, întotdeauna a da ne crează imaginea de buni, generoşi, dezirabili celorlalţi. Acel a dărui care nu este condiţionat de aşteptarea de a primi ceva înapoi, acel a dărui prin care îl apreciez pe celălalt în raport cu el însuşi şi nu cu ceilalţi, acel a dărui în care pur şi simplu te pui la dispoziţia celuilalt. Acel a dărui în care renunţi la o parte din tine pentru celălalt. Acel a dărui fără troc emoţional, acel a dărui care creează spaţiu pentru a se naşte o posibilitate. O posibilitate de recunoştinţă.

A primi este adevărata provocare. E provocarea de a te deschide necunoscutului, de a te lasă influenţat, de a accepta schimbarea. În ceea ce mă priveşte, am învăţat târziu taină lui a primi. Pentru că a primi mi-a activat fricile: frică de a fi descalificată, de a fi dependentă sau îndatorată, dar şi nevoile: nevoia de recunoaştere, de aprobare şi de a menţine o distanţă optimă cu exteriorul.

Acum îmi asum riscul de a fi influenţată, deci de a mă schimbă. Acum pot să las să vină către mine lucrurile bune, fără a le minimiza. Acum pot să primesc cu recunoştinţă.

Pentru că recunoştinţă nu face parte din registrul lui „trebuie”. Recunoştinţa face parte din registrul lui „poate fi”. Şi asta pentru că recunoştinţa e o trăire profundă, plină de posibilităţi de creştere sufletească.

Recunoştinţă este acel spaţiu minunat care se creează între doi oameni, atunci când bucuria de a primi ceva bun pentru mine este împărtăşită cu cel de la care l-am primit. Şi atunci, în mine se naşte un gând de bine referitor la tine, cel care ai făcut ceva pentru mine. Şi gândul ăsta bun, împărtăşit, îţi dă ţie posibilitatea de a naşte un gând bun pentru mine, cel de la care am primit. Şi în spaţiul acesta minunat care se naşte între noi poate creşte ceva frumos. Dincolo de obligaţii, dincolo de a fi sau nu îndreptăţit să dai sau să primeşti, recunoştinţa naşte o posibilitate. E un spaţiu în care se poate naşte comunicarea, încrederea, iubirea. E un spaţiu în care se poate naşte buna trăire între doi oameni. Pentru că atunci când dăruim fără a condiţiona darul, atunci creăm de fapt posibilitatea de a duce darul mai departe şi a crea o lume mai bună.

Lumea copiilor noştri.