Ilinca, elevă în clasa a 10-a la Avenor College International High School, a creat un club online de lectură deschis oricărui licean care-și dorește să descopere cărți noi, să cunoască oameni noi și să participe la discuții tematice care îl pot scoate din zona de confort prin expunerea la opinii diferite de ale sale. Mai multe despre clubul care are deja membri din mai multe școli diferite ne spune chiar Ilinca.
Novel Bunch este un club online de lectură organizat de liceeni pentru liceeni. Totul a-nceput de la o idee aruncată în glumă. În octombrie am avut deja prima întâlnire (cartea lunii fiind „Portretul lui Dorian Grey”, scrisă de Oscar Wilde), cu membri din 4 școli diferite din România. Clubul se întâlnește online la sfârșitul fiecărei luni, însă este activ și pe platforma Goodreads, unde avem des scurte discuții între întâlniri.
De ce să participi la un club de lectură?
- Citești cărți noi;
- Ai șansa să îți exprimi opiniile într-un mediu deschis și prietenos;
- Întâlnești opinii diferite de ale tale;
- Întâlnești alți oameni de vârsta ta;
- Îți îmbogățești cultura generală;
- Înveți să exprimi idei despre personaje, teme, motive literare, intrigă etc.
Clubul de lectură Novel Bunch te expune la cărți pe care poate nu le-ai citi singur. Chiar dacă se întâmplă să nu-ți placă cartea pe care o citești și îți este greu să o termini, descoperi lucruri noi despre tine și despre ceilalți participanți. Rolul unui astfel de club este să te scoată din zona ta de confort, într-un mod plăcut și distractiv. Întâlnirea cu noi opinii îți poate deschide o nouă lume a gândirii.
Novel Bunch nu este numai despre citirea unei cărți urmată de o discuție despre personaje și motive literare. Este despre opinia fiecăruia dintre noi despre carte, despre emoțiile și sentimentele pe care ea ni le-a creat, despre cum temele întâlnite acolo se aplică în viața de zi cu zi. Creezi conexiuni cu ceilalți membri. Uneori vei fi de acord cu opiniile lor, alteori vei încerca să îi convingi că perspectiva ta este mai bună. S-ar putea chiar să fii confuz – dar nu te vei plictisi.
Dacă ai vrea să participi, completează formularul de înscriere aici. Ne găsești și pe Instagram la novel.bunch.
Și nu uita: Novel Bunch este mai ales pentru a ne distra și exprima într-un spațiu liber și prietenos. Cartea lunii noiembrie este „The Perks of being a Wallflower” („Jurnalul unui adolescent timid”), de Stephen Chbosky. Discutăm în limba română, dar tu poți citi cartea în orice limbă dorești 🙂