Pe Tudor Chirilă îl cunosc cu exactitate din anul 1999. Conduceam, pe vremea aia, editura profilată pe carte școlară Humanitas Educațional și urma să lansăm o colecție de teste destinate pregătirii pentru examenul de bacalaureat. Gândul la lansarea colecției îmi dădea fiori. După ani de zile într-o editură, nimic nu pare mai tern, mai plicticos, mai previzibil ca o lansare de carte, credeti-mă! Darămite o lansare de carte școlară. Și-atunci, mi-a venit în minte ceva inedit: să facem o lansare cu…cântec. Și pe cine să invităm să cânte unui public de liceeni? Nimeni altcineva decât trupa numită Vama Veche, cu hituri pe buzele tuturor la acea vrema, ca și acum, de altfel. Am făcut rost, cum-necum, de telefonul lui Tudor Chirilă, liderul trupei, și l-am invitat la o cafea fără să-i mărturisesc motivul ascuns al invitației.

Începutul unei prietenii fără vârstă

Am povestit vreo oră pe terasa de la Greenhours, în sensul că l-am rugat să ne ajute, pro bono, că buget pentru astfel de fițe nu aveam. Culmea, lui Tudor proiectul i s-a părut interesant și a avut doar două rugăminți: să-i punem la dispoziție o instalație de sunet decentă și să facem lansarea în sala de sport a Liceului „Ion Neculce” pe care patru dintre cei cinci membri ai formației îl absolviseră cu ceva vreme înainte. Lansarea a fost furtunoasă, cu sute de elevi, profesori, ba chiar și inspectori cântând la unison refrenele pieselor Vama Veche. În 2003, când am inaugurat mișcarea civică „Salvați Vama Veche” și prima ediție a festivalului rock Stufstock, la cine credeți că am alergat să cânte, tot pro bono, pentru o cauză în care credeam cu toții pe vremea aia? La Tudor Chirilă@comp, care ne-au ajuta dezinteresat.

Numele de Vama Veche între alte trupe de care nu prea se mai auzise a reușit să adune mii de tineri și să propage o cauză frumoasă. În timp, ne-am intersectat pe ici, pe colo: la evenimente, la demonstrații de protest civic, pe stradă, la câte o cafea. N-am ținut legătura cu regularitate, dar am știut dintotdeauna că seva prieteniei a continuat să circule prin venele și capilarele noastre și că, fie și după munți de ani distanță, o să ne regăsim cu aceeași bucurie. În timp, numele lui Tudor s-a legat de preocupări și proiecte diverse, întotdeauna marcate de amprenta implicării de calitate: este un actor reputat  la Teatrul de Comedie, de o capacitate a schimbării registrelor uluitorare; a știut să resusciteze trupa cu care a crescut în lume și, după ceva ani de trudă, să facă din Vama o prezență de notorietate pe scena și în festivalurile românești; scrie cu o ușurință surprinzătoare, aplecat spre temele sociale, civice ale momentului – câteva articole au devenit virale; i-am zărit prezența discretă pe la câteva manifestări de stradă acompaniate de intervenții civice în blogosferă; are doi copii, ambii băieți, descoperindu-și cu uimire vocația de tată mega-responsabil.

Invitația la Avenor

Toate acestea le știam despre Tudor în momentul în care m-am decis să-l invit la noi la școală, să se întâlnească cu elevii noștri din clasele mari, pentru că știam, din cele scrise și din vizitele sale în câteva licee de prestigiu, că este preocupat de vârsta asta zbuciumată a vieții, când se sedimentează cunoștințe, dar și atitudini, când se cimentează caractere, când se formează generații ce pot influența în bine  rostul viitorului. Ca întotdeauna, Tudor a acceptat invitația noastră și a trecut pe la Avenor să stăm puțin de vorbă și să se „împrietenească” cu atmosfera școlii. Un lucru am ignorat în totala mea ignoranță mondenă. Că, pe lângă atâtea preocupări nobile și prezențe relevante în spațiul public, Tudor mai deține și calitatea de a fi jurat în concursul Vocea României.

Dar asta știau, fără deosebire de sex și vârstă, toți elevii de la Avenor. Astfel încât, în loc de o discuție prealabilă intimă pe marginea unei cești de cafea, am avut parte literalmente de un asediu generalizat, orchestrat de elevii noștri. Vina îmi aparține în exclusivitate! De unde să știu că, plimbându-ne pașnic pe culoare, în timpul desfășurării orelor, elevii care ne zăreau prin geamul ușilor o să rămână împietriți? În pauze, mase nerăbdătoare de școlari ne pândeau în toate colțurile cu bucățele de hârtie, cerând autografe. La masă, șiruri de puștoaice de pregătitoare și clasa I veneau spre noi într-o continuă procesiune adulatoare. Grupuri compacte se formau pe la geamuri și uși. Fără să poată onora cererea de autografe, Tudor a fugit pe ușa din dos și…dus a fost! Povara celebrității poate căpăta și aspecte de luptă pentru supraviețuire! Mai încolo, mai pe calm, am convenit la telefon că lui Tudor îi displace genul de expunere „ca la urs”, sau „ca la televizor”, și că o întâlnire cu toată școala ar fi avut acel unic caracter decorativ în care lumea își face poze și dă sau primește autografe. Și ne-am întors la planul dintâi. Am preferat organizarea unei întâlniri cu mai mult conținut și cu mai multă zăbava pentru comunicarea autentică, la care ținem atâta.

Întâlnirea cu elevii noștri

În biblioteca Avenor au fost invitați elevii claselor a VII-a – a X-a, aflați exact la vârsta și exuberanța marilor interogații, temeri, neliniști și descoperiri. Vârsta pe care și invitatul nostru o apreciază și înțelege. Întâlnire limitată la 50 de minute care să însemne pentru copiii noștri un spațiu al poveștii, memoriei, întrebărilor, destăinuirilor.

Tudor a știut cu o dibăcie incredibilă și un fler al situației senzațional să-și câștige audiență, fără emfază, fără sfătoșenie, fără fițe. Iar copiii au de asemenea capacități extraordinare de a detecta autenticul, valoarea, vibrația personalității. Tudor le-a vorbit pe limba lor, le-a răspuns atent și preocupat la întrebări pline de relevanță, i-a făcut să râdă, ca după aia să se emoționeze. A plecat de la preocupările lor, de la universul lor de cuvinte și stări, ca să ajungă în vecinătatea marilor idei: să-ți urmezi pasiunile, să te autocunoști, să pleci în primul rând de la tine încercând să schimbi lumea și pe ceilalți.

Seara am vorbit cu Tudor la telefon ca să-i mulțumesc pentru toate cele, în primul rând pentru calitatea acestor momente, cu siguranță memorabile. Știți ce a zis Tudor? Mi-a mulțumit pentru ocazia de a întâlni copii, elevi, atât de preocupați, atât de articulați în gândire, atât de bine crescuți. Și nu a fost de politețe.