Înainte de a ne lua rămas-bun de la absolvenții liceului Avenor – promoția 2020, i-am provocat la o discuție despre drumul lor prin școală, lecții învățate, dar și despre principiile cu care pleacă mai departe în viață. Unele răspunsuri ne-au surprins și ne-au pus pe gânduri, altele ne-au încântat și ne-au dat încredere că viitorul e pe mâini bune. Vă invităm să descoperiți cum văd lumea 13 adolescenți cu „suflete mari și minți deschise”, dintr-un text scris de cea care i-a intervievat, Raluca Mihăilă, Strateg de Marketing • Scriitor • Fotograf.  

În general, trebuie să recunosc: nu mi-e în mod special dor de anii de școală, pentru că simt că mi-am trăit suficient de intens fiecare etapă de viață cât să nu mai am nostalgii sau nevoi de reîntoarcere la trecut.

Însă pe 15 iunie anul acesta, când promoția 2020 a Liceului Avenor a avut ceremonia de absolvire, mi s-a făcut dor. Un mare dor. De naivitate, de senzația că lumea e a ta, de momentul în care te afli în primul sfert academic de viață, de vise, de lipsa de presiune a consecințelor tuturor deciziilor de zi cu zi. Mi-a fost dor de tinerețea fragedă pentru care vârsta de 25 de ani este încă departe și dezirabilă.

Emoția aceasta de reîntoarcere la trăirile din adolescență a fost activată de discuțiile purtate cu absolvențiii clasei a 12-a de la Avenor College – 13 copii minunați, frumoși, cu suflete mari și minți deschise, cu emoții de final de liceu, dar și cu elan și energie pentru a lua pieptiș restul de viață.

Am avut ocazia să le adresez lui Oren, lui Vlad, lui Matei, Anei, lui Leon, lui Seif, lui Daniel, celor doi Tudor, Vanessei, Mariei, lui Horia și lui Damian o serie de întrebări despre diversele aspecte ale vieții de adolescent în transformare spre admirabilul, dar uneori inconfortabilul statut de adult.


Am discutat cu acești minunați tineri despre educație, democrație, profesori și colegi, umanitate și lucrul în echipă, dar și despre viitor și toleranță.

Consider că alături de echipa implicată în arhivarea vizuală a perspectivei absolvenților despre școala la care s-au educat, ne-am îmbogățit cu pastile de înțelepciune de luat la purtător și de dat mai departe.

Le voi împărtăsi cu voi aici, căci ele nu trebuie să rămână în cerc restrâns, ci merită circulate, ventilate, dezbătute, asumate și, de ce nu, îmbunătățite.

M-am bucurat să constat că lumea s-a schimbat în cei 22 ani de când mi-am terminat eu liceul la Brașov, dar că lucrurile esențiale și profund umane au rămas, totuși, la fel.

Am discutat cu acești minunați tineri despre educație, democrație, profesori și colegi, umanitate și lucrul în echipă, dar și despre viitor și toleranță.

Nu știu dacă am învățat propriu-zis ceva nou, însă știu sigur că m-am uitat diferit la unele dintre lucrurile pe care le clasasem la știute. De exemplu, atunci când Leon a definit democrația ca fiind “simultan cea mai egală și cea mai crudă structură guvernamentală, pentru că, deși majoritatea beneficiază, minoritatea este discriminată”, m-am blocat la cuvântul „crudă“, considerând că opinia lui este, poate, prea dură. Dar apoi am stat și m-am gândit un pic la statutul multora dintre noi de privilegiați, la toate polemicile actuale despre introducerea anumitor materii în școli, despre categorii de copii defavorizați, despre discriminările de gen, etnie, posibilități financiare … și am considerat că, într-adevăr, există o cruzime la baza celui mai dorit sistem de guvernare. Iar dacă într-un astfel de context majoritatea plusează cu intoleranță, minoritatea este, practic, anulată. 

Tot despre democrație, Seif crede că fără opiniile noastre, nu valorăm nimic, așa încât dreptul la liberă exprimare este obligatoriu să nu ne fie amenințat. Și doar continuarea acestui drept fundamental printr-o educație temeinică ne poate aduce elevarea personală și socială, reprezentând „baza care ne ajută să mergem mai departe spre propria cale” (Daniel).

Majoritatea tinerilor au interpretat toleranța prin reziliență și acceptarea diferențelor, ceea ce m-a pus un pic pe gânduri pentru că eu nu o vedeam ca pe un test de anduranță, ci mai degrabă ca pe o dovadă de serenitate pe un fond necesar de răbdare. Dar iată că acești tineri nu o văd așa. Ei o interpretează fie prin rezistență („cât poți îndura durerea, plictiseala, suferința” – Seif), prin cedare („acceptarea faptului că nu ai ce face pus în fața unei situații pe care ai dori s-o schimbi”– Maria) fie prin acceptarea celor diferiți de noi („prin empatie față de oamenii din fața ta pe care nu se cuvine să îi judeci” – Vanessa). 

Mi s-a părut foarte interesantă definiția lui Tudor G. pentru toleranță: „limitele de respect pe care le setăm între noi și ceilalți”. Minunată, absolut minunată exprimare care se leagă foarte bine de citatul favorit al lui Leon despre diferențe: “You’re different, just like everybody else“. Pe de altă parte, însă, după cum Oren ne-a spus, „oamenii trebuie să fie diferiți pentru a se putea aduce prin tot ce au la masa oricărei discuții, altfel am fi toți la fel”. 


La fel de important precum succesul este cum construiești relații umane de valoare – Daniel

Unde tragem linia, așadar, între la fel și altfel? E relativ. Și e bine că e așa, la fel cum e bine că suntem diferiți, o celebrare la care ne invită cu încredere și optimism Ana. Dacă totuși ne este greu să facem asta, Vlad are sfatul cel mai înțelept pentru noi: “if you cannot fight it, join it“. 

Tot de la Vlad avem poate cea mai frumoasă lecție despre altruism, când ne vorbește despre învățături de viață cu care pleacă din școală: “e bine să fii, în general, relaxat, dar dacă ceva începe să te distrugă, să te rănească, e bine să te retragi și să te resetezi“. 

Am regăsit aproape unanimitate în credința tinerilor în tehnologie, bioștiințe, medicină și IT ca domenii din care vor apărea invențiile care vor face lumea un loc mai bun. Daniel este cel care a plusat și a spus că ne putem aștepta la un efect de lebădă neagră din partea viitoarelor domenii care se vor naște și de care acum nici măcar nu avem cunoștință. 

De la tineri de 18 ani te-ai aștepta să auzi aproape numai despre dorința de succes, de ascensiune, de a cuceri lumea … și sigur că sunt și astfel de vise în sufletele lor, însă ele vin asezonate cu conștiința faptului că „la fel de important precum succesul este cum construiești relații umane de valoare“ (Daniel). Această formulă despre esența vieții se mulează perfect pe cum vede Tudor G. democrația drept „puterea alegerii”. A construi relații umane de valoare este, în definitiv, o alegere. Suntem dispuși să o facem? 

Așa cum „educația îl face pe om, educația bună face omul bun” (Vanessa), tot așa principiile de viață deprinse odată cu procesele educative sunt extrem de importante pentru cum ne dezvoltăm în adulți. 

Maria ne spune că a învățat cum drumul este mai important decât destinația și că rolul greșelilor este să înveți din ele, Horia crede că e important să te uiți la un subiect din mai multe unghiuri, Leon crede că detaliile și atenția la ele este esențială, iar Tudor F. crede că niciodată nu trebuie să te dai bătut și că e esențial să oferi încredere prietenilor la nevoie. 


Toți și-au dat seama că fără școală nu ar fi ajuns unde sunt acum și le-a fost utilă rutina rigorii de zi cu zi și a diversității materiilor învățate care le oferă posibilitatea să decripteze mai bine lumea înspre care se pregătesc să-și ia, cu toată viteza, zborul.

Perspectivele asupra vieții dobândite în anii de școală au fost cel puțin la fel de diferite precum modul în care tinerii și-au descris școala: de la odihnă, relaxare, palpitant, productiv (Oren), la profesionalism, memorabil (Vlad), dinamism (Matei), culoare (Leon), distracție (Seif), o comunitate cu prieteni de viitor (Damian), responsabilitate și loialitate (Horia) sau chiar în stilul cel mai pragmatic prin manuale și profesori (Tudor F.).

Cert este că toți și-au dat seama că fără școală nu ar fi ajuns unde sunt acum și le-a fost utilă rutina rigorii de zi cu zi și a diversității materiilor învățate care le oferă posibilitatea să decripteze mai bine lumea înspre care se pregătesc să-și ia, cu toată viteza, zborul.

Pentru a explica nevoia de școală, Damian a făcut o frumoasă analogie cu vacanțele de vară în care, deși dorite de toți copiii,  se pierde mult timp și nu se acumulează cunoștințe în ritmul în care se întâmplă la clasă. Dacă o ții doar așa, ajungi, inevitabil, „în impas și nu știi ce să faci cu viața ta. Nu știu ce m-aș fi făcut fără școală”, ne spune el.

CE înveți sau CUM înveți este mai important? O întrebare la care mulți adulți s-ar fâstâci, probabil. Tinerii, însă, nu, chiar dacă fiecare era hotărât pe direcția lui de gândire. De la „Ce e doar o alegere, cum afectează fiecare persoană” (Tudor G.) la „oricât de bună ar fi tehnica, dacă înveți ce nu îți place, e egal cu zero” (Vlad), e clar că „dacă înveți ce nu e corect, nu e bine” (Horia). 

Prin cuvintele lui Seif, profesorii de la Avenor College primesc în moștenire următorul mesaj: „mai facem greșeli, dar nu vă mai supărați așa de tare pe noi. Distrați-vă, e parte din a face școală.”

Viitorul sună bine. Asta e clar și nu putem decât să ne bucurăm de această constatare odată cu discuțiile mature alături de cei 13 tineri.

Întâmplător sau nu, acest viitor apare în viziunea lor sub colecția reunită a 9 culori ținute laolaltă de non- culorile negru (care demarează șirul) și albul (legând invizibil nuanțele între ele). 

Oare cum ar fi ca la finalul succesiunii cromatice să adăugăm un alt cerc? Unul mai cuprinzător și care să țină împreună, într-un mănunchi, viziunile individuale despre viitor?