Alexandra a pășit pentru prima dată în comunitatea Avenor în clasa Pregătitoare, iar astăzi, după un parcurs excepțional, se pregătește să absolve liceul și să înceapă un parcurs academic de excepție la Princeton University — una dintre cele mai prestigioase universități din lume, parte a faimoasei Ivy League, simbol al excelenței și al elitismului academic.

Crescută în spiritul implicării, al curiozității și al ambiției, Alexandra a fost mereu o prezență activă în proiectele noastre de comunitate și un model pentru colegii ei.

Suntem profund mândri de reușita ei și vă invităm să aflați direct de la Alexandra ce înseamnă să parcurgi un proces de admitere extrem de competitiv și ce pași concreți te pot duce către o universitate care formează liderii globali ai viitorului.

 

Cum a fost procesul de admitere la Princeton?

Am aplicat la aproximativ 20 de universități din SUA, una din Canada (University of Toronto) și 5 universități din Marea Britanie. Pentru cineva din afară poate părea exagerat, dar când ești elev internațional, este mai degrabă o chestiune de strategie decât de exces – și de realism. Cele mai multe universități de top din America au rate de admitere sub 7%, iar pentru internaționali, cifrele sunt chiar mai restrictive (uneori sub 10% dintr-o promoție). E important să îți construiești o listă echilibrată și să aplici diferit pentru fiecare sistem – personalizat, nu copiat la indigo.

Procesul de admitere la Princeton este complex, solicitant și foarte riguros. Candidații trimit foile matricole din clasele 9-12, rezultatele examenelor internaționale, notele estimate pentru examenele finale (A-Levels), un test de limbă (IELTS/TOEFL) și scorul SAT (echivalentul bacalaureatului american), unde se recomandă un scor de peste 1500 din 1600.

Se redactează un eseu principal de 650 de cuvinte, profund și personal, plus alte șase eseuri mai scurte (între 50 și 500 de cuvinte). Aceste eseuri cer personalitate, coerență și reflecție – trebuie să arăți cum valorile tale personale se regăsesc în interesele extracurriculare.

Ulterior, completezi platforma specifică universității, unde trimiți un „graded written paper” (o lucrare evaluată în prealabil de un profesor) și, opțional, alte materiale care îți pot susține candidatura (scrieri creative, cercetări, portofolii artistice sau sportive etc.).

Interviul este cu un absolvent și poate varia de la o conversație relaxată la una profund analitică. Mie mi s-au pus întrebările: „Ce ai face cu un milion de dolari?”, „Cum ai descrie internetul cuiva din 1800?” și, într-un moment de sinceritate, am râs, am gândit cu voce tare și am răspuns fără să „cosmetizez”. Contează să te vadă om, nu robot. În plus, pe parcursul celor 2–3 luni în care ofițerii evaluează dosarele, trebuie trimise actualizări academice și extracurriculare – e o oportunitate de a arăta că evoluezi.

 

Cine te-a sprijinit în acest proces?

În primul rând, Miss Louisa Dascălescu, consilierul nostru universitar, a fost sprijinul meu constant. A citit, recitit și reinterpretat toate versiunile eseurilor, inclusiv cu câteva ore înainte de deadline. Sprijinul ei a fost mai mult decât tehnic – a fost un sprijin moral. Am colaborat și cu o consilieră externă, care m-a ajutat în special cu aplicațiile de burse și detalii administrative de nișă.

Profesorii au jucat un rol cheie: domnul Valentin Brabete și doamna Jennifer Taylor au scris recomandări care au surprins perfect cine sunt eu în sala de clasă. 

Echipa de orientare în carieră m-a ajutat să găsesc direcția potrivită pentru interesele mele – de la brainstorming până la validare.

 

Ce trebuie să conțină o aplicație de succes la Princeton?

Notele sunt o bază solidă – dar nu sunt totul. Un aplicant Princeton are în medie un GPA de 3.94/4.0 și un SAT de peste 1540, deci diferențierea vine din conținutul aplicației. Princeton caută studenți care sunt nu doar „buni” academic, ci curioși, implicați și dedicați cercetării și comunității. Eu am trimis 3 lucrări de cercetare – una în care am dezvoltat un algoritm care detectează tumorile cerebrale din imagini MRI, alta despre discriminarea femeilor din minorități etnice în ginecologie, și o a treia despre accesul legal la urgență în România fără acte de identitate. Toate au avut mentori de la universități de top, burse și au fost publicate sau evaluate.

Eseurile sunt terenul unde te diferențiezi. Nu trebuie să scrii perfect – ci sincer. Și, paradoxal, să fii strategic în autenticitate: fiecare eseu trebuie să dezvăluie o altă fațetă a ta, dar toate să spună o singură poveste coerentă. Dacă cineva citește toate eseurile cap-coadă, trebuie să simtă că a stat de vorbă cu tine.

 

Ce vei studia?

Un traseu pre-medical (denumirea pentru primii patru ani de medicină în America), cu specializare în Politici de Sănătate Publică. Vreau să înțeleg cum se construiește un sistem medical care nu doar tratează, ci previne – și cum pot fi create politici publice care nu doar salvează vieți, ci le protejează demnitatea. Cred că intersecția dintre biochimie, tehnologie, politica și etică poate transforma medicina într-un act de justiție socială.

 

Care este proporția între rezultatele academice și proiectele extracurriculare?

Aproximativ 40% academice, 60% extracurriculare. De multe ori, activitățile extracurriculare sunt cele care construiesc imaginea ta ca viitor student. Sfatul meu e simplu: nu te înscrie la zeci de cluburi. Alege 2–3 direcții în care să te implici profund – construiește, coordonează, creează impact. Eu am fost bursieră la Avenor, ceea ce m-a responsabilizat dublu: să păstrez performanța academică și să contribui în mod activ la proiectele școlii și ale comunității.

 

Care crezi că au fost atuurile care ți-au adus această reușită remarcabilă? Și ce simți acum?

Scrisul. Deși pare ironic într-o aplicație a unui elev STEM, care studiază chimie, fizică, matematică cu statistică și biologie, cred că pasiunea pentru scrierea creativă m-a diferențiat. Scrisul sincer, metaforic, creativ. Eseul meu principal a trecut prin 20 de versiuni – unele banale, unele prea dramatice. Până am ajuns la versiunea care mă reprezenta. Cele 6 eseuri suplimentare au fost mai greu de scris decât cel principal – pentru că spațiul mic te forțează să elimini orice frază de umplutură.

Proiectele de cercetare și implicarea mea civică au completat puzzle-ul. Cred că cele 3 proiecte de cercetare au demonstrat că pot urmări medicina dintr-o perspectivă științifică, politică și socioculturală. Iar proiectele de fundraising pentru spitale publice din București și internshipurile – atât facilitate de școală, cât și în afara ei – au fost reflexii ale interesului meu autentic pentru domeniul medical. 

De asemenea, proiectele desfășurate în cadrul școlii – de la cenaclul de scriere creativă și revista de matematică, până la târgurile caritabile de Crăciun și consilierea pe sănătate mintală pentru elevi din școli tehnice – a contat, la fel ca și experiența mea cu baletul de performanță.

Acum, mă simt liniștită, dar și extraordinar de curioasă să descopăr cum pot să mă bucur cel mai bine de toate oportunitățile de la Princeton. 

 

Ce recomandări ai pentru colegii tăi, care urmează să parcurgă anul viitor procesul de admitere la universitate? 

Nu vă lăsați intimidați de statistici sau stereotipuri. M-am gândit de cel puțin 10 ori să nu aplic la Princeton din cauza mitului „doar olimpicii intră”. 

Nu încercați să impresionați. Încercați să demonstrați personalitate și originalitate. Unul dintre eseurile mele pentru Princeton a fost despre melodia mea preferată din Cars: „Life is a highway”, iar eseul principal a avut o metaforă de-a dreptul ciudată despre imposibilitatea și tentativa de a mânca o piatră. Dar era real, sincer, și – în final – memorabil. 

Gândiți aplicația ca pe un puzzle – fiecare eseu trebuie să vorbească despre un interes diferit, dar toate să se lege către o temă comună. Fiecare piesă contează și trebuie să se potrivească cu celelalte.

Scrieți mult și greșit. Apoi rescrieți. Apoi iar greșiți. Apoi începeți din nou. 

Și cel mai important: nu vă definiți prin verdictul unei singure universități.