Alegerea unei cariere este o decizie dificilă, de care depinde viitorul unui tânăr licean. Bineînțeles că sunt luate în calcul interesele, abilitățile, valorile și personalitatea înainte de a lua o astfel de decizie. Este evaluată și analizată piața muncii în termeni de cerere și ofertă. 

Cu toate acestea, în ciuda analizelor și a multitudinii de informații pe care le luăm în calcul, se pune întrebarea: există cu adevărat cea mai bună decizie? Fiecare persoană are un parcurs unic, iar ceea ce se potrivește perfect unei persoane poate fi complet diferit de ce i se potrivește alteia. 

Obiectivul nostru, ca școală, este să ne asigurăm că elevii noștri sunt bine pregătiți și capabili să ia decizii informate cu privire la viitorul lor, ajutându-i să dobândească abilitățile necesare pentru a face față cerințelor vieții universitare. De asemenea, ne străduim să-i echipăm cu abilitățile necesare pentru o carieră viitoare.

Am stat de vorbă cu șase absolvenți din Generația 2023 cu privire la modul în care și-au ales ceea ce vor să facă după terminarea liceului. Răspunsurile lor sunt sfaturi prețioase pentru colegii care vin din urmă.

De asemenea, am discutat cu ei despre sprijinul primit din partea echipei CEAIG (Careers Education, Information, Advice and Guidance) Avenor în procesul de alegere a unei viitoare cariere dar și în cel de aplicare propriu-zisă la universitățile alese.

În plus, absolvenții noștri oferă cu generozitate sfaturi colegilor mai mici povestindu-le propriile lor experiențe, ajutându-i astfel să se pregătească mai bine pentru acest moment crucial din viața lor.

Ne bucură că avem ocazia de face publice mărturiile lor!

Felicitări Generației 2023 pentru realizări și mult succes în aventura universitară care urmează!

Avenor: Cum ai ales cariera pe care vrei să urmezi? Ce te-a ajutat să iei o decizie? 

Alexandra: Întotdeauna mi-au plăcut Artele și mi-a plăcut să desenez dar în același timp am fost atrasă de Științe și de Matematică. Cred că Arhitectura este mixul perfect între cele două domenii și de aceea am ales această cale.

Ce înseamnă pentru tine o universitate de top? 

Alexandra: Am căutat o universitate care oferă burse, care colaborează cu companii bine-cunoscute, au o abordare practică a învățării și a predării și oferă schimburi de experiență.

 

Ce sfat ai pentru elevii de liceu care urmează să treacă prin acest proces? 

Alexandra: Nu priviți procesul de admitere la universitate ca pe ceva înfricoșător. Ofițerii de admitere de la universități sunt foarte prietenoși și disponibili, dorindu-și să te ajute cât de mult se poate.

De asemenea, participați la evenimentele de tip open days care se desfășoară online și la sesiunile de întrebări și răspunsuri ca să înțelegeți mai bine universitatea la care vă doriți să aplicați și pentru a vă da seama dacă este potrivită pentru voi.

La început eu am colaborat cu un consultant extern care să mă ajute în procesul de aplicare. Din punctul meu de vedere, nu merită. Toate informațiile pe care le-am primit de la el le știam deja de la ofițerii de admitere și de pe internet. Toată informația de care ai nevoie, poate fi accesată de oricine. Doar dacă aplicați în SUA sau UK, aplicații pentru care e nevoie de multe documente, merită să apelezi la un consultant.

Țineți minte că procesul de aplicare nu este așa de complicat cum poate să pară la prima vedere și cu siguranță totul se va termina cu bine dacă ești dedicat și responsabil. La final, răsplata este pe măsura efortului.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Avenor: Cum ai ales cariera pe care vrei să urmezi? Ce te-a ajutat să iei o decizie? 

Andrei: Am început să mă gândesc serios la materiile care îmi plăceau la școală și la cele care nu-mi plăceau. Am dorit să continui să studiez materiile care îmi plăceau și la care eram bun, cum ar fi Business și Economy. Perioada liceului este momentul perfect pentru a-ți descoperi punctele forte și interesele. Acum este momentul să experimentezi pentru a vedea ce îți place. Inițial, credeam că îmi place Informatica, dar s-a dovedit că partea de programare nu mi se potrivește. 

Ce înseamnă pentru tine o universitate de top? 

Andrei: Esade este prima mea opțiune. Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut la început a fost să vizitez campusul. Am avut ocazia să experimentez atmosfera din campus și să văd facilitățile, dar și să întâlnesc studenți și profesori. Îmi place modul în care Esade îți poate susține ideile de business și dezvoltarea, cu resurse publicitare. Clasamentul universităților a fost, de asemenea, important pentru mine, precum și perspectivele de angajare după absolvire. Esade este în prezent clasată printre cele mai bune școli de business din Europa, iar acest lucru îi sporește atractivitatea. 

Cât de important este sprijinul unei echipe de consiliere în carieră în procesul de aplicare la universitate?

Andrei: Echipa de Carieră de la Avenor m-a susținut foarte mult pe parcursul procesului de aplicare, a fost în permanentă legătură cu universitatea și m-a ajutat în procesul de admitere.

Alegerea universității am făcut-o singur dar când a venit vorba de procesul de admitere, a fost util să am echipa de Carieră alături, comunicând frecvent. 

Ce sfat ai pentru elevii de liceu care urmează să treacă prin acest proces? 

Andrei: Încearcă să te pregătești pentru examenele de admitere și pentru A Levels la timp. Încearcă să începi mai devreme în loc să lași totul pe ultima sută de metri, mai ales dacă ai timp liber. 

Am vizitat aproape toate universitățile de care eram interesat și te încurajez să faci același lucru, deoarece îți poate oferi ceea ce ai nevoie ca să știi cu adevărat dacă o universitate ți se potrivește. 

Ideea principală este să nu pierzi timpul, deoarece poate avea consecințe negative pentru viitorul tău.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Avenor: Cum ai ales cariera pe care vrei să o urmezi? Ce te-a ajutat să iei o decizie? 

Deniz: Pentru mine a fost clar de la început – îmi doresc să studiez Dreptul de când eram în clasa a 6-a și între timp, pe parcursul claselor a 9-a și a 10-a am explorat diverse opțiuni și materii care mi-au plăcut. În cele din urmă m-am întors la pasiunea inițială la care am ajuns intuitiv – mi-a plăcut dintotdeauna să citesc despre legislație, dar și gândirea critică și punerea în practică a acestui tip de gândire în analize scrise, precum și chestionarea concluziilor la care ajungeam. 

Ce înseamnă pentru tine o universitate de top? 

Deniz: Pentru mine, marea întrebare a fost:  ”Unde îmi va plăcea să stau și să studiez?”. 

Tilburg University reprezintă pentru mine cea mai bună alegere datorită programului de Drept global care îți oferă posibilitatea să studiezi diverse sisteme legale și multe aspecte ale sistemelor legale, ceea ce face programul foarte flexibil. 

În plus, am avut ocazia de a discuta cu un student din anul al treilea de la care am primit confirmarea că mediul socio-cultural al universității și caracteristicele programului de studiu sunt potrivite pentru mine.

Cât de important este sprijinul unei echipe de consiliere în carieră în procesul de aplicare la universitate?

Deniz: Echipa de consilieri Avenor m-a ajutat mai ales la începutul demersului, când căutam unde aș putea să studiez în limba engleză și unde cursurile universitare ar fi putut fi potrivite pentru mine. De asemenea, m-a ajutat să o scot la capăt cu toate documentele necesare în procesul de aplicare la CAO (Irlanda). Pentru Olanda sunt sigură că mă va ajuta cu documente finale care vor trebui transmise.

În plus, internship-ul la KPMG a fost de asemenea foarte util pentru mine deoarece mi-a oferit o perspectivă clară despre mediul în care mi-ar plăcea să profesez.

Ce sfat ai pentru elevii de liceu care urmează să treacă prin acest proces? 

Deniz: Încercați să va luați IELTS-ul și să finalizați toate proiectele extra-curriculare în clasa a 11-a pentru a evita stresul suplimentar în clasa a 12-a. De asemenea, finalizați toată documentația și parcurgeți etapele procesului de aplicare cât mai devreme! Aveți grijă să alegeți o țară, un oraș și o universitate care vi se potrivesc. Universitățile din Olanda nu oferă cămine studențești, așa că asigurați-vă că știți unde puteți găsi cazare.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Avenor: Cum ai ales cariera pe care vrei să urmezi? Ce te-a ajutat să iei o decizie? 

Ilinca: Pentru mine  a fost clar încă de la o vârstă fragedă care sunt interesele mele. Mi-am concentrat atenția academică pe domeniile și materiile care m-au pasionat și m-au interesat. Este important să-ți placă ceea ce faci și pentru mine, clubul de dezbateri și stagiile de practică au consolidat în mod real intenția mea de a studia Dreptul. Stagiile de practică, în special, au fost o experiență revelatoare care m-a ajutat să văd cum arată o carieră în domeniul juridic. 

Ce înseamnă pentru tine o universitate de top? 

Ilinca: Programul de studiu oferit este ceea ce face o universitate alegerea de top. Trebuie să fie un program interesant și captivant care să te facă să îți dorești să studiezi Dreptul timp de trei ani.

Queen Mary, University of London, este prima mea alegere motivată de faptul că are o gamă largă de module opționale, cum ar fi dreptul rezultat din Procesele de la Nürnberg, ceea ce m-a atras imediat deoarece am studiat Holocaustul pe parcursul orelor de Istorie la A Levels. 

Locația a fost, de asemenea, un factor important pentru mine. Londra oferă multe oportunități pentru stagii de practică și networking. Londra este, de asemenea, un oraș internațional și acest lucru mi se potrivește bine, deoarece îmi doresc să-mi construiesc o carieră internațională. 

 

Cât de important este sprijinul unei echipe de consiliere în carieră în procesul de aplicare la universitate?

Ilinca: Eu am primit un ajutor prețios din partea consilierului care m-a ghidat pe durata procesului de aplicare la facultate, oferindu-mi feedback detaliat atunci când mi-am pregătit declarația personală și m-a sprijinit constant pentru a se asigura că totul este în regulă.  

Ceea ce m-a ajutat însă cel mai mult – și vreau să mulțumesc echipei de Cariere pentru oportunitate – a fost experiența dobândită în cadrul programului de internship, care m-au introdus în lumea corporațiilor – ambele stagii la care am participat fiind foarte aproape de interesele mele. Astfel am avut ocazia să învăț despre departamentele juridice dintr-o companie, despre rolul lor și modul în care sunt integrate în companie.

Stagiul de practică de la KPMG a fost un moment culminant al experienței mele de practică, deoarece am avut ocazia să discut inclusiv cu departamentul de resurse umane de la care am obținut informații despre cum să aplici și cum să te pregătești pentru un interviu de angajare în domeniul juridic. 

Ce sfat ai pentru elevii de liceu care urmează să treacă prin acest proces? 

Ilinca: În primii doi ani de liceu este indicat să te orientezi și să te gândești ce vrei să faci pe viitor. În plus, poți să începi să te uiți după universități. Nu te stresa prea mult cu research-ul, nu mulți elevi încep din clasa a 9-a.

De asemenea, încearcă să vezi nivelul taxelor de școlarizare ca să vezi diferențele între universitățile din Europa și cele din America.

Încearcă să-ți construiești un CV devreme, evidențiind în mod precis ceea ce ai făcut în stagiile de practică. Ai grijă să scrii clar și concis. 

Până în clasa a 11-a, ar trebui să fi ales deja materiile de A Levels care vor reprezenta piatra de temelie atât pentru aplicația la universitate cât și pentru viitoarea carieră. Așadar, ai grijă ce alegi!

Activitățile extracurriculare sunt foarte valoroase și cântăresc mult în aplicația pentru universitate. În cazul Dreptului, participarea la competiții, vorbitul în public, dezbaterile, MUN, parlamentul tinerilor și summiturile sunt esențiale dacă vrei să ieși în evidență. De asemenea, a avea un EPQ este extrem de util ca și calificare suplimentară, în special componenta de raport scris, care este o pregătire eficientă pentru universitate.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Avenor: Cum ai ales cariera pe care vrei să urmezi? Ce te-a ajutat să iei o decizie? 

Laura: Mereu am avut un interes pentru Artă și materii creative, iar ulterior am dezvoltat un interes și pentru Matematică. Arhitectura m-a ajutat să combin ambele interese, dar și să descopăr modul în care arhitectura reflectă culturile oamenilor din diverse locuri. 

În plus, stagiul de practică într-un studio de arhitectură m-a ajutat să descopăr diferite aspecte ale acestei opțiuni de carieră. 

Ce înseamnă pentru tine o universitate de top? 

Laura: Universitatea din Manchester este prima mea alegerea. Încă din clasa a 9-a am început să cercetez ofertele educaționale ale mai multor universități. Programul de la Manchester este cel mai potrivit pentru mine, deoarece îmi va oferi o perspectivă echilibrată și o pregătire solidă. 

În luarea deciziei a contat și faptul că mi-a plăcut locația – este un oraș studențesc mare! Manchester nu este la fel de mare ca o capitală, dar nu este nici mic ca să te simți izolat. 

Ce sfat ai pentru elevii de liceu care urmează să treacă prin acest proces? 

Laura: Sunt trei puncte cheie de care cred că este bine să țină cont.

În primul rând, căutați universitatea potrivită de cât mai curând posibil, astfel încât să fiți siguri că este cea mai bună decizie pentru voi, care vă va duce în viitor în direcția în care vă doriți. Este mai bine și mai ușor să faceți lucrurile treptat, în loc să le faceți pe toate odată și în grabă.

În al doilea rând, asigurați-vă că știți foarte bine cerințele de admitere pentru Arhitectură din diverse țări care vă interesează – unele universități au examene, altele interviuri, termenele limită sunt decalate. Trebuie să vă pregătiți cât mai bine pentru ele, așa că aveți nevoie de un plan de acțiune clar. 

În al treilea rând, aș recomanda, de asemenea, să aveți o combinație echilibrată de Arts, Science și Humanities când ajungeți la momentul aplicației pentru universitate. Ar trebui să aveți o combinație sănătoasă de materii, care să vă ajute să vă remarcați. Personal, chiar dacă Literatura nu era în mod direct relevantă pentru aplicația mea la universitate, m-a ajutat foarte mult să-mi exprim ideile în mod clar.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Avenor: Cum ai ales cariera pe care vrei să urmezi? Ce te-a ajutat să iei o decizie? 

Sonia: A fost un proces dar am avut un punct de plecare: știam ce îmi place și ce vreau să fac după terminarea liceului. Așadar, îmi place Istoria, pentru care am făcut o pasiune în clasa a 10-a. Ce m-a ajutat foarte mult a fost ghidarea pe care am primit-o din partea consilierului în carieră, care mi-a oferit o perspectivă mai largă asupra studiului Istoriei care poate fi făcut prin intermediul Arheologiei sau al Antropologiei.

Ce înseamnă pentru tine o universitate de top? 

Sonia: Pentru mine, prima alegere este Durham University. Îmi place foarte mult cultura de la Durham University, orașul este liniștit, iar universitatea are un profil academic puternic și un spirit comunitar vizibil. Prestigiul și reputația remarcabilă a Durham University sunt, de asemenea, foarte importante pentru mine. 

Cât de important este sprijinul unei echipe de consiliere în carieră în procesul de aplicare la universitate?

Sonia: Echipa de Carieră de la Avenor m-a ajutat foarte mult cu partea logistică a aplicării în UK, deoarece este un proces destul de lung și de complicat. Scrierea unei declarații personale (care trebuie să se încadreze într-un număr foarte specific de caractere) a fost, de asemenea, o provocare, iar sprijinul pe care l-am primit a fost excelent. Și sfatul cu privire la alegerea finală a universităților pe care să le ordonez ca ”firm” și ”insurance”  a fost esențial. 

Ce sfat ai pentru elevii de liceu care urmează să treacă prin acest proces? 

Sonia: Dacă aplici prin intermediul UCAS, nu lăsa cererea ta până în decembrie sau ianuarie, altfel vei avea un stres suplimentar de a te încadra în termen, în timp ce trebuie să te pregătești și pentru simulări. Asigură-te că până la finalul verii din clasa a 11-a ai măcar o idee despre unde vrei să aplici. Dacă poți, începe să lucrezi la declarația ta personală. Timpul trece repede în primul semestru al clasei a 12-a.