Categorie: Viața școlii

Un program de mentorat creat de un elev de clasa a 6-a

Posted on by Avenor College

Sandra, elevă în clasa a 6-a delta, a inițiat de curând un program de mentorat, Avenor Mentorship Programme (AMP), în cadrul căruia invită la școală persoane care pot împărtăși colegilor ei lecții de viață. Primul invitat a fost Tedy Ursuleanu*, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv care le-a povestit elevilor noștri despre modul în care supraviețuirea i-a schimbat total mentalitatea, a transformat-o într-o persoană mai implicată social și civic și dornică să învețe lucruri noi și să-și depășească fricile. Vă invităm să aflați dintr-un text scris chiar de Sandra despre ce și-a propus să facă în acest program și despre ce a înseamnat această primă întâlnire pentru ea și pentru colegii ei.

Totul a pornit de la modul în care folosim rețelele sociale. Ele nu sunt neapărat un lucru rău, dar de cele mai multe ori nu au o influență bună asupra noastră. Lucrurile pe care le vedem pe Instagram sau Snapchat sunt divertisment și atât. Nu ne oferă mai mult. Chiar ne fac mai nesociabili. Copiii au nevoie de modele de la care pot învăța. Au nevoie de cineva care să îi îndrume în direcția potrivită. Acest proiect le oferă ocazia să afle lucruri importante în viață de la oameni care au învățat anumite lecții pe pielea lor.

Cum am ajuns la acest proiect? În clasa a 5-a mi-am dat seama cât de mult îmi place public speaking-ul, cât de puternic este în transmiterea informațiilor. Am conștientizat această pasiune în semestrul doi, când am început să pregătim discursuri în fiecare săptămână. Anul acesta m-am alăturat Consiliului Elevilor, loc în care sunt promovate proiectele elevilor. M-am gândit să profit de ocazie și să transform această pasiune într-un proiect, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să învăț lucruri de la alte persoane, mai ales prin public speaking. Acea senzație că poți vedea persoana respectivă în viață reală și să îi observi emoția, să îi trăiești fiecare cuvânt, pentru mine este incredibil.

Am început să caut pe internet români care au făcut/trăit lucruri incredibile M-am uitat la diverse prezentări TED ținute în România. Am găsit discursul susținut de Tedy Ursuleanu la TEDx Bacău. Cred că de la prima ei glumă a început să îmi placă de ea: „Eu sunt Tedy, nu cum scrie aici TEDx ci y.” A urmat povestea ei de viață după Colectiv, care m-a emoționat profund. Eram deja foarte motivată să o aduc la Avenor și să o cunosc mai bine. Am scris o propunere de proiect, inclusiv o listă cu potențiali speakeri. Proiectul a fost aprobat, iar eu a trebuit să trec la treabă.

I-am găsit numărul de telefon pe pagina de Facebook. Mi-am făcut o lista cu lucruri pe care trebuia să le spun și am sunat-o. Nici măcar nu a stat pe gânduri și ne-a acceptat invitația. Chiar dacă a simțit de la telefon că eram un copil, a luat lucrurile foarte în serios. Mi-a cerut mai multe detalii pentru a face o prezentare cât mai aproape de ceea ce ne doream noi. În paralel, am pregătit posterul care anunța prezentarea și l-am lipit prin școală. Posterele s-au dovedit foarte utile. În următoarele zile toată lumea știa despre „doamna de la Colectiv” care o să vină să ne vorbească.

După câteva zile, a venit momentul prezentării realizate de Tedy Ursuleanu, o supraviețuitoare Colectiv, dar și una dintre cele mai optimiste și puternice persoane pe care le-am cunoscut vreodată. Prezentarea ei a fost foarte inspirațională, iar zâmbetul pe care l-a arătat în timp ce prezenta, făcea atmosfera foarte plăcută. Era exact ce mi-am dorit când am gândit proiectul. S-a observat efortul și dedicarea pe care l-a depus. Iar pentru asta, va avea mereu aprecierea noastră.

Din impresiile pe care le-am auzit, copiilor le-a plăcut foarte mult Tedy. Prezentarea nu i-a plictisit deloc, ceea ce m-a făcut foarte fericită. Am învățat de la Tedy să ne acceptăm așa cum suntem și să nu ne dăm bătuți. Un lucru foarte important, care chiar ne-a luminat pe toți, a fost că înfățișarea nu contează, ci personalitatea din spate. În plus, ne-a împărtășit motto-ul ei: „Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză.”- Frank Banks.

Acest proiect mi-a dat ocazia să cunosc un om incredibil. Sunt foarte motivată să continui acest proiect, să cunosc alți oameni la fel de minunați care să ne inspire prin poveștile lor de viață.

*Puteți vedea imagini de la eveniment pe pagina noastră de Facebook. 

Duke of Edinburgh’s Award at Avenor College

Posted on by Sandra Barbu

Avenor College International High School is running this year, for the first time, the Duke of Edinburgh’s Award (DofE), an internationally recognised programme that helps to develop young people for life and work. This programme offers students aged 14 to 24 the opportunity to design their own set of activities and also obtain formal recognition of their non-formal educational achievements.

Last week, students from Grades 8 to 11 were invited to enrol and choose one of the 5 award leaders who will be mentoring and helping them achieve their goals in this programme. 

There are 3 Award levels: Bronze (for those aged 14+ years), Silver (for those aged 15+ years) and Gold (for those aged 16+ years). Each level has 4 sections:  Volunteering/ Service, Physical section (improve sports skills or try a completely new sport or activity), Skills section (develop practical and social skills) and Adventurous Journey section (plan and complete a practice and final outdoors expedition/exploration, a chance to improve communication and leadership skills). The Gold level has also a fifth section: the Residential Project.

The Award Leaders from Avenor College are Claudia Andrei (PSHE and Clubs Coordinator), Ionel Vodă (PE Coordinator), Victoria Foster (Science Teacher) Manuela Nae (Compliance Director), and Luminița Susanu (Office Manager and DofE Project Manager). They will be guiding students through this programme, but the students will be in charge of choosing the activities, setting their goals and recording their activities on the DofE online platform.  

Victoria Foster, our primary school Science Teacher and one of the award leaders, achieved her Bronze Award when she was 14 while going to High Scholl in the UK. For her, doing the DofE meant a lot more than developing skills. It was an opportunity to find her “voice”, open her eyes to the world and especially discover who she really is.

Avenor College: What made you decide to join this programme?

Victoria Foster:  I was quite adventurous, sportive person, so for me it wasn’t about getting a qualification; it was about getting more involved with the school. I moved to a new school halfway through Grade 9, so I saw it as a chance to socialise with my classmates and experience different things.

A.C.: What activities did you choose to do?

V.F.: My Geography was not very good; I needed to enhance my skills, so I did orienteering to help me with that. For the adventurous journey, I did camping and outdoor survival activities: we built campfires, we learned first aid, and we did hiking as well. For skills I did hairdressing. It started as a weekend activity, but then, after I finished school, I also got my work based qualification in hairdressing.

Doing the DofE made me realise my potential, what I was good at, what I was passionate about, what was important and what was not. It made me appreciate what I have, because we looked at poverty, got involved in charity work. It was a real eye-opener, it taught me the basics to find my voice, gave me the confidence to be consistent with myself.

A.C.: What is the most important thing that our students can learn from this programme?

V.F.: Being independent. Thinking and doing things for themselves, because while in school, they have a lot of things done for them, but when the time will come for them to leave University and go into the work world, for some of them it might be a big shock. This programme is not just about gaining skills and adventure, it will help them open their eyes to the world they live in and develop as people. And to accept who they are, because especially at high school ages, teenagers might try to copy somebody or to be who they think they should be, rather than who they really are, for fear they won’t be accepted. We will look at each participant individually to see how each of them can benefit from completing this award programme.

Experiencing a public speaking competition

Posted on by Avenor College

Ada (4 alfa), Ingrid, Maria and Alessia (5 alfa) represented Avenor College at the most important public speaking event for children aged 8 to 11 from Bucharest, the Junior Public Speaking Competition, organised by the English Speaking Union at the end of January.

Ingrid describes in the text below how it felt to prepare and be part of this competitions and how all of them learned from it:

It all started when the public speaking competition was announced. At first, I said to myself „why not?”. However, my challenge was the quote that my speech was supposed to be about – „Unless someone like you cares a whole awful lot, nothing is going to get better. It’s not.” (From The Lorax by Doctor Seuss). I was thinking about it every day, but no ideas came to my mind, so I thought I was not going to participate.

Only one girl from our class wanted to be part of the event and had a great idea. Her name is Maria and she spoke about ecology and nature. I was very impressed with her initiative so I thought it would be cool if I talked about this too.

The problem was that I am not keen on copying other people’s ideas. I decided not to compete in the end. I tried to help my classmate who wanted to try to go to the competition, but we had zero ideas.

 

Finding inspiration

Then, the holiday came and I had a very serious conflict with a friend. I was really frustrated, but now I’m really thankful for that event. You may wonder why. Well, that argument proved to be what I needed for the topic of the competition. I was excited, so I started practicing my speech.

I presented it in front of my class and teacher and, at the beginning, I was quite nervous about it. In the end, it was okay.

My awesome friend had brainstormed original ideas and she was going to participate, too. Me, Maria and Alessia were really glad that we were going to go through this experience together. But the hard times were just about to come.

The three of us and another girl who is one year younger than us, Ada, prepared a lot for this together with our teacher, Miss Cristina Bumboiu. We practiced at school, at home, in front of our class and after classes. This was the very important essence of our journey. When the big day came, we were all together.

 

The stress and excitement of the competition

Maria was not nervous. She was really confident, whereas I and Alessia were sweaty and stressed. Unfortunately, I did not have the chance to talk with Ada about it.

Maria and Ada had been assigned to a room where there were no other Avenor students. I, however, had the luck to have my friend Alessia with me. Just before going in front of the public, I felt like my heart was going to explode. I had my speech with me, and I was the only one from the whole room who was holding the paper. It was a bit embarrassing, I guess.

Alessia presented her brilliant speech about comparing friends with books and then we both talked with Maria. We were still happy, even if we thought we had not been the best.

And now I bet you’re excited to read the happy ending. Well, I might disappoint you: there is a happy ending, but it might not be quite what you were expecting. The judicators gave the prizes to the winners. As for us, we were all offered certificates: me, Alessia, Maria and Ada. If you consider this a sad ending and if you think our journey was pointless, let me say you’re wrong.

 

Learning from the journey

Firstly, the experience was important. We had the chance to see other competitors like us and we had the chance to learn very important things about public speaking. Now, I bet we will be able to speak in public while feeling relaxed and confident.

Secondly, we had fun together. We watched all sorts of children talking about different things and I was impressed when I saw how confidently the eight-year-old children were talking.

Lastly, I want to thank my teacher for helping me learn how to create a speech and for preparing me for the competition, my three friends for joining me in this experience and my parent for all their support.

I hope that after reading the whole story, you now understand why I call this a happy ending.

Ce-și doresc copiii de la părinți. Și ce-și doresc părinții de la copii

Posted on by Sandra Barbu

Ana-Caterina și Natalia (8 omega) și-au întrebat colegii, mai mici și mai mari, ce așteptări au de la părinții lor. Apoi i-au întrebat ce așteptări cred că au părinții de la ei. Iar după ce au ascultat ore întregi de înregistrări și au ales cele mai reprezentative răspunsuri, le-au prezentat părinților care au participat la prima sesiune a programului „Școala de acasă” susținută de elevi ai școlii noastre la final de ianuarie 2018. Mai multe informații despre această întâlnire găsiți pe pagina noastră de Facebook.

Regăsiți mai jos concluziile cercetării care a durat trei săptămâni și la care au participat copii din toată școala, de la clasele primare și gimnaziale.

Câteva dintre așteptările exprimate de copiii din clasele primare:

Dorințele copiilor din clasele primare sunt legate, în general, de nevoia de a primi mai multă atenție din partea părinților, dar și de a fi informați și ei despre conținutul mesajelor primite de părinți de la școală (evaluări, Friday feedback, etc. )

  • “Sa nu mai vorbească mama așa mult la telefon, pentru că apuc doar o dată pe zi să vorbesc cu ea.”
  • “Să stea mai mult cu noi.”
  • “Să își facă tata mai mult timp pentru mine.”
  • “Când primesc un email de la școală, de care ar trebui să știu și eu, să mi-l arate.”

Câteva dintre așteptările exprimate de copiii din clasele gimnaziale:

Elevii mai mari, de la clasele gimnaziale, și-ar dori ca părinții să fie mai rezervați atunci când își arată afecțiunea în public, mai ales când  de față sunt și prietenii copiilor. Este important pentru ei cum sunt percepuți, și de părinți și de prieteni, dar și să li se acorde mai multă încredere și timp pentru ei.

  • “Să nu mă mai răsfețe de față cu toată lumea.”
  • “Mă aștept ca mama să mă vadă prin ochii ei, nu prin ochii profesorilor.”
  • “Vreau să mă lase să stau pur și simplu.”
  • “Vreau ca părinții mei să îmi dea mai mulți bani pentru haine.”
  • “Vreau ca părinții mei să îmi dea mai multă libertate.”
  • “Aș vrea să nu mă mai bată atâta la cap, sunt și eu conștientă că am examen…”

Ce așteptări cred copiii că au părinții de la ei

În clasele primare, copiii consideră că părinții își doresc ca ei să fie mai responsabili, să petrească mai puțin timp pe device-uri electronice, să se odihnească mai mult, să se poată concentra perioade mai lungi de timp.

  • “Să nu stau așa mult pe telefon.”
  • “Să nu mă mai culc la ora 11.”
  • “Tata vrea de la mine să merg la o olimpiadă de matematică.”
  • “Să fiu mai atentă și să nu iau așa multe pauze.”

Și copiii de la gimnaziu consideră că părinții lor și-ar dori să dea dovadă de mai multă responsabilitate și ambiție, dar și să aibă curaj să fie ei înșiși. În același timp, copiii cred că părinții și-ar dori să comunice mai bine și să petreacă mai mult timp împreună.

  • “Părinții mei vor să pot eu să îmi organizez singur temele.”
  • “Părinții mei își doresc să vreau să fiu mai bună, să îmi doresc să nu fiu un copil mediocru.”
  • “Mama se așteaptă la multe de la mine, dar nu mi le spune, pentru că nu vrea să mă stresez.”
  • “Ei vor să știu să mă exprim și să am curaj să fiu eu.”
  • “Pe ei nu îi intereseaza notele, pentru ei contează să rămân cu ceva de la școală.”
  • “Mama vrea să mă țin de chitară, ca dacă nu merge cu școală, să devin și eu basist.”
  • “Cred că parintii mei vor să comunicăm întotdeauna.”

Părinții prezenți la întâlnirea cu cele două eleve care au realizat cercetarea și-au recunoscut, în mare parte, așteptările pe care le au de la copii și au fost surprinși de unele dintre dorințele copiilor. Ambele părți – și părinții și elevele care și-au reprezentant colegii – au concluzionat că mai au multe de învățat și descoperit unii despre alții și că și-ar dori să repete experiența și cu alte subiecte de interes reciproc. 

The story of the 2018 Interschool Talent Show Charity Fair

Posted on by Avenor College

The story of the 2018 Interschool Talent Show Charity Fair 

Following the success of the Avenor Charity Fair in December 2017, Avenor International High School students are organising a new charity event to help children from families with low income to have access to education. This is their story.

Every year, the Interschool Talent Show brings together talented children from various international schools in Bucharest. Both children and parents attend this event to watch a display of magical moments performed in front of a large audience and a jury made up of professionals from the music and dancing industry.

For the second year in a row, Avenor College had the pleasure to organise the event. This year, the event will also have a strong charity component, offering guests the opportunity to contribute to giving children from disadvantaged families a chance to a brighter future.

Following the success enjoyed in organising the Avenor Charity Fair in December, we, Avenor International High School students, are happy to put together a new Charity Fair that will be open throughout the duration of the show in the lobby of the event venue. Guests will be invited to purchase delicious snacks and beverages prepared by us or to simply make a donation. All the funds raised at this event will be donated to “Inima de Copil” Foundation for the project “One village, one child”, a scholarship programme helping children who come from families with low income and have good results in school to continue to have access to education.

Why we care

So many children in Romania have their right to a good education taken away due to the financial difficulties of their families. Gifted children are unable to access their full potential and thus it gets lost. We cannot possibly relate to their life stories because we, compared to them, are privileged. We get to go to private schools and access the highest possible levels of education. Our parents can go to sleep at night knowing they have cared for all the needs of their children, unlike the parents of the children who can’t even afford the bus ticket to the nearest public school. Together we can help those families by helping those who have already taken action.

“Inima de Copil” Foundation has been helping children in Romania since 1996. The Foundation’s projects include introducing free transportation for children who couldn’t go to school because they lived too far away, workshops for those who were unable to receive any type of education, free rent for children from the rural areas going to high school or university in larger cities and many more. 

How you can help

“Inima de Copil” was founded by people who decided to act and contribute to a real, significant change. We, Avenor International High School students, decided to take action as well. Starting up multiple charity events, including this one, we are raising money to help the Foundation help children in need.

There will be a lot of work and effort on our part, but we wish to make a change and we know it has to start with each of us. With your help, we can support the Foundation offer gifted children a chance to education and building a better future.

We are looking forward to seeing many of you on Monday, February 12, 5 pm at „Ion Manu” Cultural Center in Otopeni to enjoy the show and contribute to making a difference.

Patrimoniul de la Piscu

Posted on by Dana Papadima

Familia artiștilor Adriana și Virgil Scripcariu numără șase copii, înșirați pe axa timpului de la trei la șaisprezece ani. Împreună, cu ochii lor albaștri-cicoare, părul bălai, straiele simple, tradiționale, par coborâți dintr-un tablou de epocă. Scripcarii s-au mutat de ceva vreme la țară, departe de zbuciumul și nervii bucureșteni, într-un sat așezat parcă într-o buclă a timpului și spațiului contemporan. La Piscu. Asta nu înseamnă de niciun fel că s-au retras într-o existență sută la sută pastoral-idilică. Adriana și Virgil duc o viață activă, dedicată proiectelor artistice și obștești. Virgil este creatorul unor sculpturi de notorietate, dacă e să amintesc doar simplele apariții din fața Cărturești Verona sau Biserica anglicană.

Adriana a studiat istoria artei, colaborează frecvent cu muzeografii de la Muzeul Național al Țăranului Român, dar grija pentru semenii din Piscu a făcut-o să înființeze o școală primară privată pentru copiii din sat. Preocupările Adrianei nu se opresc aici. Cultura de specialitate despre patrimoniul cultural românesc, dar și dedicația de profesor dăruit au determinat-o să se documenteze și să elaboreze o serie de manuale ieșite cu totul din banalul prăfuit al literaturii didactice școlare. Un manual despre patrimoniul din jurul Bucureștiului (tezaure arhitecturale și naturale insuficient exploatate și valorificate), unul despre județul Brașov și comorile sale, unul despre incredibila moștenire culturală a făuririi vaselor de lut de la Piscu. Și altele multe. Recent, efortul creator al Adrianei s-a îndreptat spre cultura de patrimoniu românesc, natural, artistic, material, spiritual, aflată sub egida UNESCO. A creat un curriculum aparte destinat predării cunoștințelor de patrimoniu prin intermediul unui opțional aparte.

Ăsta e momentul când intervine Avenor College în poveste. Pentru că, în deplină împărtășire de valori cu autoarea opționalului, Avenor s-a alăturat proiectului prin pilotarea, timp de un an, a opționalului de patrimoniu, alături de elevii noștri, mici și mari. Principiile noastre sunt perfect aliniate. Aici la școală suntem conștienți că avem o datorie față de rădăcinile noastre culturale și față de cunoașterea și îngrijirea patrimoniului identitar. Fără retorică patriotardă, fără naționalismele ieftine, de care, din păcate, televiziunile și scena politică sunt pline.

Și aici e al doilea moment când școala Avenor intră în film. Spre final de octombrie, într-o sâmbătă, vreme de câteva ore, un grup de profesori de la Avenor (limba română, franceză, biologie, geografie, arte vizuale, muzică) a participat la Școala de la Piscu la un training de inițiere în lucrul cu manualul pentru opțional, training susținut de Adriana însăși. Orele de training și discuții complementare au trecut fără să ne dăm seama. Am studiat materialul suport pe care urmează să lucrăm, am aflat lucruri, am conversat despre lucruri. A fost o activitate densă și plăcută în același timp.

Dar nici despre asta n-aș vrea să vorbesc. Aș vrea să vorbesc despre lecția de patrimoniu pe care au învățat-o 11 profesori de la Avenor dincolo de lecția propriu-zisă. Despre dimineața când am ajuns cu o oră mai devreme la Piscu, o zi de octombrie blurat, cu lumină stinsă și umbre plăpânde. Despre drumul cu bicicletele până la liziera pădurii, luând-o literalmente pe arătură. Despre frunzele încă vii și încă indecise. Despre mărăcinișurile veștede, măceșul cu rod și păsăretul mărunt. Despre silueta Mânăstirii profilată dincolo de baltă. Ultimele flori, crăițe și tufănele scăldate de ultimele licăriri ale razelor. Școala de la Piscu cu ale sale blide, vase smălțuite și colțuri cu icoane. Atelierul lui Virgil unde transpare truda și creația printre statui și statuete. Covoarele și țesăturile pe care vrei să le faci sul și să le iei pe toate acasă. Lumina de pe terasă, lumina din grădina casei. Sarmalele dogorind, brânza presărată și mămăliga ca o lună plină. Straiele Adrianei, reflecție rafinată a portului popular. Băncile de lemn rânduite cuminți în mica sală de clasă a Școlii. Cumințenia înțeleaptă a celor trei zvârlugi, fetele familiei Scripcariu. Biserica satului așezată în inima comunității, monumentul Eroilor de la Războiul de Reîntregire cu a sa acvilă neînfricată în vârf. Oameni de toate vârstele care te salută după datina satului dintotdeauna. Natură naturală, natură umană, așezări culturale, școală de țară, port popular, strachini și blide, sculpturi și monumente. Rânduieli vechi care nu trebuie lăsate neantului și ignoranței. Aceasta a fost lecția de patrimoniu pe care am primit-o la Piscu.

Darren Hugill: „My plan at Avenor is to empower people to make a difference”

Posted on by Sandra Barbu

Our new Director of Learning Darren Hugill has more than 29 years of experience teaching and leading schools around the world. In this interview, he talks about his personal learning journey and also about his plans for his 3-year mission as Avenor’s leader of teaching and learning.

“I grew up in Burnley, a town north of Manchester in the UK, and I was taught by some inspirational teachers, and some not so good. My primary education was traditional but laid the foundations for lifelong learning. Our Headmistress believed in us as young people, she went the extra mile to ensure that each one of us got a good education. My first Secondary School exposed me to the Sciences and I was taught by a really awe-inspiring classroom practitioner, my Chemistry teacher whose classroom practice I believe lives on in me even to this day. My love for science was ignited and I even developed my own lab in my cellar.

I started work when I was 16, at a bank while I did my A Levels (16 to 18 years old) at the same time. I then got a grant to go to university – I went to Leicester following in the footsteps of my Chemistry teacher – I also worked while at university as a telecom engineer and quality control chemist.

I was the first person in my family to go to university. After my degree, I did my diploma in education and that is when I realised that I had actually found something that I wanted to do.”

First teaching experiences

“I remember vividly my first placement as a student-teacher, teaching an A level Chemistry class, only for one term; I had a mentor, I was doing projects, it was what I was born to do, I think.

The first job I applied for was on the Isle of Man. I was part of a great school for two years and I learned the craft of being a chemistry teacher. I then moved to the USA to probably one of the most prestigious schools on the East Coast. I loved the job – I taught Chemistry and Maths in the International Baccalaureate (IB) system. After two years, I moved to Spain in a very good school as a Chemistry teacher. I assumed it was an English speaking place, but when I got there, in my first class, I didn’t speak a word of Spanish and the class didn’t speak of word of English. That was a very quick language learning experience.

I started feeling that I was drifting from international school to international school and I decided to go back to the UK. Having been a Christian since I was at university, an opportunity arose in a Church school near my home town. I stayed there a number of years eventually becoming the Deputy Head of the Sixth Form, I then moved to be promoted to Head of Science in another school. I was there for 12 years and I became its Headteacher. When I arrived at the school, the results were low and it became my mission to improve them. By the time I finished there, the school got up in the 90% (according to exam results – the percentage of students achieving grades between A* and C). In changing that, the government then identified me and 21 other people in the country as very successful Headteachers and made us work in other schools to help them. I became a national leader and a consultant Headteacher, which basically means I was only spending very little time in my own school; I focused on other schools rather than my own.

I realised that events overtook me and I wasn’t present when they needed really strong leadership. That was one of the biggest lessons that I’ve learned in life. Even when you think that you’ve established a system that can cope without you, you must always keep your finger of the pulse.

I was running my own business for three years and I was doing some consulting with schools, but I regretted leaving the classroom. So in August of 2015, I went international again, to see the world a little bit. I decided I had enough of responsibility and that what I wanted to do was just to be a Chemistry teacher again. I applied for three jobs, in Saudi Arabia, China and Kazakhstan. I got all three jobs within two days and decided to go to Kazakhstan.

I was told that my students are the brightest and the best but when I arrived there, I realised that my students were in fact teachers. I was told: ‘You are going to, first of all, teach them how to teach. You are going to teach them what makes a good lesson’.

I had two wonderful years there and hope that I made a real difference. In Kazakhstan existed a trilingual education system, and I had a part to play in the evolution of it. I had maybe about six months of building up trust with people and modelling best practices. So I went into the classrooms, and I learned some Russian and Kazakh, and I would see what they were doing and giving them constructive feedback. These people are now my friends as well as colleagues.”

Lessons Learned

 “Leadership skills develop through a combination of training and experience, I undertook my Principals qualification in the UK, and Advanced courses in Educational Management, these gave me a theoretical understanding of leadership, but real development I now believe comes from experiential learning, and in particular learning from success and mistakes. Educational leadership I have found is fraught with difficulties, on one hand you sometimes need to lead the radical transformation of a situation quickly, and at other times perhaps influence cultural change over a longer period of time. I have learnt that we as leaders need to apply different skills-sets depending on the situation. I have also learned that humans are not systems that respond always in the anticipated way, and dare I say that leading learning is quite unique in that every student has different needs and aspirations, as does every teacher and every school. I have learnt from sometimes difficult situations that it is best to take the ‘considered’ view, and ultimately to always do what is ‘in the best interests of students’.

You have to look backward and ask what your legacy is in a place. I think that when I left my last principal-ship, the school was incredibly successful, the systems were perfect, the students were achieving. I was a systems manager back then. When I went to Kazakhstan, I became an influencer. I look back on that experience and I can’t say that I left perfect systems in place in Kazakhstan, but I left better people – better leaders, better teachers – and they were not relying on policy and practice to make them better, but on themselves.”

Arriving at Avenor

“When I came at Avenor, I felt that the people had energy; they had the propensity to want to move forward. Everybody at Avenor is invested in their own areas, and it was difficult to see the big picture. What the team needed was a sense of unification. I knew that I am good at this and at making those connections.

My plan here, at Avenor, is to empower people. You do need systems and policy here – policy enables people to operate safely because they know what the boundaries are. But they also need to believe in themselves. The most significant thing I told the staff so far was at a staff meeting early on when we were talking about communication. I asked, “who are the best communicators in the world?” They talked about journalists, they talked about news readers. “No, no, no, the greatest communicators in the world are teachers”. Teachers should be able to communicate with every level of society, every single child, every single parent. I think in a society, besides doctors, probably the most important people are teachers because they influence the lives of children and children are the future. Teachers have got to start believing that they are the greatest influencers in the world, alongside parents.

I am at Avenor College for a short period of time to have an impact on the 400 students that you have here, but I can’t impact them directly. Where it is possible for me to impact is through the teachers and through the administration, in two ways. One is to empower the teachers to believe in themselves and to become better teachers, which will positively encourage students. The other is to empower and enable the managers of this school to become greater, to focus on what the core purpose of the school is: to make sure that the students of today are tomorrow’s leaders.

Avenor is 10 years into its journey. It is walking, maybe even running; the next step is to fly and to move from a good school to a great school. I hope to be part of that journey.”

Alessia joacă alături de Marcel Iureș în primul ei film de lungmetraj

Posted on by Avenor College

Alessia (5 alfa) și-a făcut debutul în lungmetraj cu pelicula „Octav”, film în care apare alături de Marcel Iureș. Vorbește cu entuziasm și sinceritate despre pasiunea pentru actorie și experiența de pe platourile de filmare, cu admirația despre protagonistul peliculei și cu emoție despre interacțiunea cu spectatorii filmului. „Octav” are premiera de gală miercuri, 4 octombrie, la Sala Palatului din București.

De când era foarte mică, Alessiei îi plăcea să creeze mici scenete cu jucăriile ei de pluș. Le așeza pe pat și începea să le cânte și să-și imagineze tot felul de povești în care erau protagoniști. Primul contact cu actoria l-a luat când a intrat în trupa de teatru a școlii, Allegria. Așa a descoperit ce înseamnă să interpreteze roluri diferite și că i se potrivește foarte bine această formă de exprimare. În completare, a început să ia și lecții de canto.

[videojs mp4=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/1.mp4″ webm=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/1.webm” ogg=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/1.ogv” poster=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/1.jpg” width=”640″ height=”360″ preload=”true”]

Alessia a primit rolul din filmul „Octav”, un proiect al regizorului Serge Celebidachi, în urma unei campanii de casting la nivel național. Sute de fete au venit la casting, dar de probele finale au trecut doar Alessia și încă o fată care avea deja experiență în fața camerei. Alessia a fost foarte emoționată la început, pentru că era totul nou pentru ea. 

[videojs mp4=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/2.mp4″ webm=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/2.webm” ogg=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/2.ogv” poster=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/2.jpg” width=”640″ height=”360″ preload=”true”]

Exact sinceritatea și autenticitatea i-au adus Alessiei rolul din „Octav”, explică regizorul Serge Celebidachi.

„Era plină de emoție și de viață. Fără trucuri, fără locuri comune, ci doar dorința de a descoperi și de a experimenta. Această prospețime și propria capacitate de a simți și de a fi om a fost cheia. Riscul de a lucra cu un «debutant» a existat, dar mă bucur că ni l-am asumat, pentru că ne-a oferit momente extraordinare, dincolo de așteptări”, a povestit regizorul.

Alessia a lucrat îndeaproape cu actrița Monica Ciută, care a ajutat-o să înțeleagă rolul și să câștige încredere s-o interpreteze pe Ana, fata de 10 ani de care era îndrăgostit în copilărie Octav, personajul principal al filmului, interpretat de Marcel Iureș.

„Marcel Iureș a petrecut foarte mult timp pe parcursul repetițiilor (dar și în afara lor) pentru a o ajuta pe Alessia să se simtă parte din aceast proiect și din marea noastră familie. A fost o experiență memorabilă la care am fost martori”, a adăugat regizorul. Alessia vorbește cu entuziasm molipsitor despre ocazia de a lucra împreună cu Marcel Iureș.

[videojs mp4=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/3.mp4″ webm=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/3.webm” ogg=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/3.ogv” poster=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/3.jpg” width=”640″ height=”360″ preload=”true”]

Acest debut în filmul de lungmetraj i-au adus Alessiei și importante lecții de viață, pe care le-a  învățat pe platourile de filmare, dar și în afara lor. Una dintre ele a fost despre răbdare.

[videojs mp4=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/5.mp4″ webm=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/5.webm” ogg=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/5.ogv” poster=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/4.jpg” width=”640″ height=”360″ preload=”true”]

Filmul „Octav” a avut deja premiera în mai multe orașe ale țării, într-un turneu național care-l va aduce și la București pe 4 octombrie. Alessia a participat și ea la aceste evenimente, fiind prezentată la finalul proiecției alături de echipa filmului. Și a avut parte de noi surprize plăcute.

[videojs mp4=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/6.mp4″ webm=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/6.webm” ogg=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/6.ogv” poster=”https://www.avenor.ro/blog/wp-content/uploads/2017/10/6.jpg” width=”640″ height=”360″ preload=”true”]

Desigur, Alessia nu vrea să se oprească aici. Își propune să continue să-și dezvolte vocea prin lecții de canto, își dorește mult să repete experiența rolului de film și are deja în plan proiecte ambițioase.

Interviu de Sandra Barbu

Editare video: Diana Petre

Avenor College intră în concursul Euroscola

Posted on by Avenor College

Arcul de Triumf, unul dintre monumentele emblematice ale Bucureștiului, este tema pe care și-au ales-o liceenii Avenor pentru a participa la competiția națională pentru licee EUROSCOLA 2017- 2018. Concursul, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), își propune anul acesta, la a 10-a ediție, să aducă în discuție patrimoniul cultural, promovând diversitatea culturală și coeziunea socială, dar și să atragă atenția asupra provocărilor cu care se confruntă obiectele de patrimoniu în prezent.

Echipa de liceeni Avenor College are 18 membri, elevi în clasele a 9-a, a 10-a și a 11-a. Elevii s-au împărțit pe grupe care lucrează la cele 2 etape ale proiectului. Prima etapă include realizarea unei prezentări a Arcului de Triumf care să include argumentele care îi conferă valoare de patrimoniu în context national și European și detalii despre modul în care trebuie protejat și promovat. A două etapă a proiectului constă în conceperea și realizarea unei campanii de promovarea pentru obiectul de patrimoniu ales.

Printre obiectivele acestui proiect se numără:

  • o mai bună cunoaștere a valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, prin aprecierea Arcului de Triumf ca monument emblematic în definirea noastră națională și europeană;
  • responsabilizarea elevilor din școală și din afara ei (prieteni, rude, publicul larg) cu privire la rolul Arcului de Triumf în promovarea diversității culturale la nivel european și la conservarea lui pentru generațiile următoare;
  • informarea publicului cu privire la importanța Arcului de Triumf prin intermediul site-ului școlii, rețelelor de socializare;
  • dezvoltarea abilităților creative (lucrul în echipă, documentare, sinteză, analiză, gândire critică, reflexivă și creativă, folosirea mijloacelor audio, video);
  • crearea unei campanii de informare și conștientizare în București.

Proiectul se desfășoară în perioada 4 septembrie – 9 octombrie 2017. Echipa Avenor College este formată din Alexia, Iris, Ioana, Mirela și Luca (clasa a 9-a), Vlad, Daniel, Vanessa, Tudor (clasa a 10-a) și Ilie, Florin, Mihai, Alex, Selin, Maria, Mihai, Alexia și Nicolas (clasa a 11-a). Coordonatori de proiect sunt: profesoarele de limba română Mihaela Stancu și Dana Papadima.

Un an școlar ca o vacanță

Posted on by Dana Papadima

Ieri, 11 septembrie, a început anul școlar oficial în toate școlile și liceele publice din țară. Media a reluat veșnicele teme organic legate de începerea cursurilor: lipsa manualelor, cornul înlocuit cu…măr, clădiri fără aviz de siguranță, inexistența fondurilor din cutare județ destinate bursierilor de merit. Altfel, festivismul de conjunctură, cu discursuri și notabilități despre cât de măreață e educația, panglici și cocarde, soboare de preoți, tone de flori și, evident, trafic blocat din toate și în toate direcțiile. În mașina care mă ducea spre Avenor și cu radioul taximetristului dat pe „Știri”, nu mi-am putut curma, totuși, aceeași emoție, același frison pe care îl încerc în fiecare an la începutul școlii. În fond, despre copii e vorba, despre așteptările și temerile lor, despre devotamentul celor mai mulți dintre profesori, despre speranțele și visurile părinților.

La Avenor, ziua de deschidere festivă a școlii a devansat, după cutumă, data oficială. Iar festivitatea a avut loc fix cu 11 zile mai devreme. Așa credem noi că ar trebui să stea lucrurile: așezat, structurat, cu spațiu necesar între festivitate cu emoții solemne și începerea cursurilor propriu-zise. Mă întreabă câteodată părinții nou-veniți în școală, neobișnuiți încă cu rosturile de pe la noi, sau cunoștințe și prieteni nefamiliarizați cu alte sisteme școlare în afară de cel în care s-au format  ei-înșiși: „De ce începeți voi școala pe 1 septembrie, în timp ce alții își mai văd încă de vacanță?” „De ce sfârșiți voi cursurile pe 30 iunie, când alți copii s-au instalat de ceva zile în huzurul odihnei văratice?” Alții, mai direcți: „De ce le răpiți voi copiilor dreptul la mai multe zile de vacanță?”. În fine, alții, ultimativi: „De ce chinuiți voi copiii?” Și, sincer, cuvinte ca „a răpi”, respectiv „a chinui” din registrul agresiv, violent, al limbii mă îndeamnă la reflecție. Oare e posibil ca persoane onorabile (și aici am în minte mulți prieteni apropiați) să fie atât de marcați de experiența lor școlară, încât să asocieze perpetuu o instituție producătoare de educație cu imagini ale chinului și agresiunii morale? Oare mai toți suntem croiți plecând de la o sumă de traume formatoare? Oare toți gândim că vacanța și numai vacanța e sursă de bucurie, de plăcere, de…am început să detest cuvântul… distracție? Așa cum unii profesori și-au ales această meserie din unicul motiv că oferă vacanțe mai lungi decât la alte categorii?

Și revin la copiii noștri de la Avenor: cu câtă durere în suflet își îmbrățișau învățătoarele și chiuiau la revederea colegilor de clasă! Cu câtă resemnare asistau la lansarea tradiționalelor baloane colorate! Cu câtă lipsă de interes își priveau materialele școlare, sălile de studiu, terenul de sport! Cu cât plictis participă la fiecare oră de curs acum, când toată suflarea școlii e angrenată în tema introductivă comună „Coduri și simțuri”!

Vă propun, dragi prieteni, să cumpănim puțin asupra unor termeni mai degrabă potriviți unui cod războinic decât unuia educațional. Dacă ne facem cu toții treaba bine, dacă credem cu toții, elevi, profesori, părinți că o comunitate poate fi angajată în învățare autentică, atunci tot ea poate transforma anul școlar într-o vacanță binefăcătoare și, în urma sutelor de zile în care am învățat împreună, aici, la școală, poate schimba și vacanța într-o ocazie diferită de învățare.

Voie bună tuturor! Ne așteaptă un an școlar de vacanță!