Timp de 2 săptămâni, 13 dintre profesorii de la școală și grădiniță au susținut 13 ateliere despre învățarea online pentru profesorii de la școlile de stat. A fost un adevărat maraton în care profesorii de la Avenor College și-au împărtășit experiența acumulată în cele 2 luni de școală de la distanță prin sesiuni tematice pe Zoom. Vă invităm să aflați mai multe despre această experiență de la un profesor care a susținut 4 dintre aceste ateliere, Mari Nicolae, învățătoare și coordonator PBL.
Școala virtuală a căpătat o dimensiune doar imaginată acum câteva luni. Peste noapte ne-am trezit în ,,Școala din nori’’ – experimentul educațional cu care Sugata Mitra a câștigat premiul TED în 2013.
Școala virtuală ne-a forțat pe toți să ieșim din zona de confort și să extindem timpul și spațiul învățării. Prea mulți copii, profesori și părinți nu au acces încă la noua ,,gaură din perete’’ (vezi The Hole in The Wall), în varianta românească. În același timp, a devenit și mai vizibilă perspectiva excepției din școala românească prin inițiativele de tip ,,Sharing is caring” ale unor școli private.
Cele 13 atelierele susținute de profesorii de la Avenor College vorbesc despre puterea echipei, mentalitatea deschisă, îndrăzneala de a sparge bariere, adică despre obiceiurile sănătoase de a crește împreună. Este suficient să fii întrebat dacă vrei să ajuți pe ceilalți și imediat apar profesori-voluntari gata să fie o sursă de inspirație, mai mult decât o resursă de informare. Și, în mai puțin de o săptămână, atelierele au fost gata de lansare, acoperind o tematică diversă, de la tehnici de utilizare a tehnologiei, la aspecte soft ale procesului de predare-învățare-evaluare în spațiul virtual.
Revăzând înregistrările acestor întâlniri la distanță, susțin (cu dovezi) că învățarea prin colaborare începe cu profesorii care se adună laolaltă gata să se dezvețe de cutume învechite și să învețe din nou, motivați de aceeași misiune. Aleg să cred că cei care au răspuns invitației noastre sunt partenerii noștri în proiectul de reinventare a școlii. Printre participanți s-au număr și cei care au revenit și la celelalte ateliere, părinți curioși și colegi aflați în alte țări. Comentariile și întrebările din chat au menținut conversația deschisă, ca un fel de twitter educațional. Din formularul de feedback reiese că participanții ,,au prins curaj și au făcut un pas înainte”. Și profesorii de la Avenor au simțit efectul de undă.
Obișnuiam să cred că școala privată este mai mult o insulă. Aceste ultime două săptămâni de transformare profesională mi-au dat speranță. Acum cred că există ,,o singură școală pentru toată lumea’’ (vezi Proiectul lui Salman Khan). Și asta se poate întâmpla atâta timp cât noi, profesorii, ne ocupăm cu învățatul! Și uite așa, creștem de câte ori împărtășim din lecțiile predate, dar mai ales din lecțiile învățate.
Mergem înainte! Dăm mai departe! Rămânem PROfesori!
La Avenor College, data de 13 martie a marcat momentul în care învățarea s-a mutat din clasele pline de energie, curiozitate și emoție în mediul online, un loc artificial și necunoscut. Ce a urmat în cele două luni în care orele au trecut, treptat, în spațiul virtual ne-a întrecut tuturor așteptările.
Pentru a ajunge de la prudența și scepticismul începutului, la planurile de învățare atent dezvoltate pentru fiecare ciclu de învățare ne-am îmbarcat într-un roller coasterul emoțional și a fost nevoie de întreaga noastră imaginație, creativitate și pricepere pentru a-l ține pe drumul nostru. Și știți cum am reușit? Împreună. Elevi-profesori-părinți-colegi din toate departamentele școlii și grădiniței.
„Am învățat foarte mult unii de la alții pe parcursul acestor două luni atipice și am înțeles o dată în plus valoarea muncii în echipă”, spune Ramona Mucenic, coordonator al ciclului primar mare.
Vă invităm să descoperiți în textul de mai jos care au fost suișurile și coborâșurile călătoriei noastre de reinventare a învățării pentru fiecare ciclu în parte.
Avenor College: În urmă cu 2 luni, atunci când am început învățarea la distanță la Avenor, știam că va fi un proces dificil și în continuă schimbare. Care sunt cele mai valoroase lecțiile pe care le-ați învățat voi, profesorii, la școala online?
Cristina Farcaș, Coordonator educațional al grădiniței: Grădinița la distanță era până în această primăvară de neconceput pentru profesorii noștri. În ultimii ani, Avenor a luptat pentru a fi un exemplu de bune practici în societatea noastră pentru o învățare diferențiată, aplicată, fără fișe și standardizări care limitează, bazată pe nevoile individuale ale copiilor, în contact cât mai constant cu natura și mai ales o învățare dependentă de interacțiunea cu ceilalți.
Începutul nu a fost ușor, eram foarte prudenți și sceptici cu privire la metodele pe care urma să le folosim pentru a continua învățarea. Presiunea faptului că educatorii nu mai puteau realiza conexiunea emoțională de zi cu zi cu copiii s-a adăugat la această stare de incertitudine. De aceea, noi, adulții, am ales să pășim din aproape în aproape și, în felul nostru, am avut mai departe grijă de copii pentru a fi siguri că le oferim ce au nevoie.
Astăzi, varianta la care am ajuns cu planul de învățare pentru grădiniță funcționează pentru aproape toți copiii. Este o variantă care în primul rând oferă varietate și care ne permite să păstrăm cea mai mare parte dintre valorile educaționale în care credem.
Am învățat că putem să ne adaptăm repede la schimbări la care nici nu ne gândim, deși copiii ne-au demonstrat și de această dată că sunt mai buni decât noi la asta. Am reușit să fim creativi și să creăm un plan de învățare care chiar și în aceste condiții e suficient de variat încât să răspundă nevoilor individuale și să putem face învățare diferențiată. Am învățat că în casele noastre sunt resurse infinite pentru a iniția activități educative. Ne-am confirmat din nou că cea mai bună idee pentru a-i face bine unui copil este să faci echipă cu familia lui. Și am mai învățat că mesajele audio pe WhatsApp sunt o variantă excelentă pentru replicarea conversațiilor scurte și atât de utile pe care le aveam în grădiniță despre diferite detalii ale activităților și progresul copiilor.
Am învățat că putem să ne adaptăm repede la schimbări la care nici nu ne gândim, deși copiii ne-au demonstrat și de această dată că sunt mai buni decât noi la asta. Ne-am confirmat din nou că cea mai bună idee pentru a-i face bine unui copil este să faci echipă cu familia.
Mirela Voicu, Coordonator al ciclului primar mic: Am învățat să ne adaptăm în scurt timp noilor moduri de lucru la distanță. Învățarea a continuat dincolo de spațiul școlii, cu instrumente digitale accesibile și cu multă determinare din partea profesorilor. Ne-am creat clase și cancelarii digitale.
O lecție importantă pe care am învățat-o în această perioadă a fost aceea a răbdării, a faptului că am reușit să rămânem conectați unii cu alții (profesori-elevi-părinți). Am învățat să fim sinceri și să cerem ajutorul ori de câte ori o provocare își făcea apariția. Am învățat să fim din nou elevi și să mergem mai departe.
Dar cred că cel mai mult am învățat să ne bucurăm de fiecare reușită, a noastră sau a celor din jurul nostru; ne-am bucurat în fiecare dimineață când ne-am revăzut copiii, ne-am bucurat când am putut fi de ajutor sau când am fost ajutați, ne bucurăm că suntem împreună, conectați.
Ramona Mucenic, Coordonator al ciclului primar mare: După depășirea “șocului” inițial, în momentul în care am conștientizat cu toții că nu ne vom întoarce foarte curând la școală, am înțeles foarte repede că trebuie să ne folosim întreaga noastră imaginație și creativitate pentru a reinventa învățarea. Am trecut prin sentimente contradictorii: teama de necunoscut, sentimentul înstrăinării, entuziasmul, dorința de a depăși bariere, bucuria întâlnirilor zilnice cu copiii, fie ele chiar și virtuale.
Am învățat foarte mult unii de la alții pe parcursul acestor două luni atipice și am înțeles o dată în plus valoarea muncii în echipă. ECHIPA Avenor a demonstrat că este foarte bine sudată, puternică, capabilă a face față oricărei provocări.
Iată cele mai valoroase lecții pe care le-am învățat:
Copiii sunt foarte pricepuți la utilizarea tehnologiei – noi, profesorii am învățat de la elevii noștri multe “trucuri” extrem de utile; altfel spus, pe alocuri, rolurile s-au inversat.
Am regăsit bucuria în lucrurile mărunte: un zâmbet, un animal de companie participant ocazional la lecțiile online, o petrecere aniversară via ZOOM și exemplele pot continua.
Apreciem mai mult acele lucruri pe care înainte le consideram „normale”: întâlnirile cu prietenii, plimbările prin parc, zbenguiala din curtea școlii.
Georgiana Socoliu, Coordonator al gimnaziului: Cel mai important este că am reușit să facem față provocărilor. Chiar dacă a fost un roller coaster emoțional, împreună am reușit să organizăm învățarea online și să venim în întâmpinarea nevoilor copiilor. În mod sigur, cuvântul-cheie al acestei perioade este „împreună”. Colaborarea tuturor (elevi-profesori-părinți-colegi din toate departamentele) a fost extrem de valoroasa în acest proces de învățare și adaptare continuă. Am demonstrat încă o dată că suntem o comunitate puternică, dar și generoasă, suntem deschiși către comunicare și colaborare cu alte școli, dispuși să împărtășim practicile și metodele noastre.
Andrew Sutton, Coordonator al liceului: Cea mai valoroasă lecție a fost despre rapiditatea cu care se pot adapta oamenii la noi abordări și disponibilitatea de a răspunde provocărilor.
Georgiana Socoliu, Coordonator al gimnaziului
În mod sigur, cuvântul-cheie al acestei perioade este „împreună”. Colaborarea tuturor (elevi-profesori-părinți-colegi din toate departamentele) a fost extrem de valoroasa în acest proces de învățare și adaptare continuă.
A.C.: Cum s-au adaptat elevii și ce au descoperit și ați descoperit despre ei în acest nou context?
Cristina Farcaș: Copiii au reușit să înlocuiască îmbrățișările cu momente în care ne arată jucăria preferată sau mobila cea nouă sau camera lor. Aceasta a fost prima lor reacție. Au arătat jucării, și mobilier, și pe mami timp de circa două săptămâni.
Le-a fost greu să vorbească și să se miște pe o rază de un metru pătrat. Încă nu reușesc toți, de multe ori profesorii rămân în fața unui ecran gol și așteaptă copilul să termine de explicat și arătat ceva într-un colț al camerei pe care ei nu-l pot vedea.
Acum unii dintre ei știu să se apropie de ecran pentru a se auzi mai tare și chiar să arate semne sau obiecte apropiindu-le de camera device-ului.
Este interesant cum s-au selectat în funcție de stilul de învățare în copii care sunt prezenți mai mult în sesiuni de grup, copii care preferă întâlniri individuale sau copii care doar inițiază învățare folosind resursele din pachetul educațional primit acasă (despre ei știm din fotografiile surprinse de părinți).
Mirela Voicu: Copiii s-au adaptat imediat la noua situație, folosirea tehnologiei fiindu-le familiară. Am putut observa că unii dintre ei sunt mult mai dezinvolți și deschiși dialogului, fiind într-un mediu cunoscut lor. Cu toate acestea, copiii își exprimă deseori dorința de a reveni în sălile de clasă, deoarece simt lipsa colegilor, a profesorilor, a băncilor, a spațiului personal.
Ramona Mucenic: Ne-am adaptat rapid la noile condiții, având permanent dorința de a rămâne conectați unii cu alții orice s-ar întâmpla. Ne-au lipsit foarte tare apropierea fizică, îmbrățișările, joaca din curtea școlii. Astfel, camerele copiilor de acasă s-au transformat în spații de învățare, săli de sport, ateliere de creație sau studiouri muzicale. Au existat, desigur, dificultăți (în principal, dificultăți de ordin tehnic), dar le-am depășit cu ajutorul neprețuit al părinților și al colegilor din departamentul IT.
Georgiana Socoliu: Copiii s-au adaptat mult mai bine decât adulții. În primele săptămâni au manifestat entuziasm și nerăbdare, era ceva ce nu mai experimentaseră, și ei sunt întotdeauna mult mai deschiși atunci când apare o provocare nouă. Ca să le menținem starea de curiozitate a trebuit să ne adaptăm și noi, să lucrăm la planurile de învățare săptămânal pentru fiecare nivel. Ne-a ajutat feedback-ul constat pe care ni l-au dat. Cu cât avansăm în timp, se acutizează nevoia socială, copiii transmit din ce în ce mai des dorința de a fi aproape de colegi și de profesori și faptul că le lipsește școala – se mira și ei de o asemenea constatare.
Andrew Sutton: La liceu, tranziția a fost destul de ușoară, tinerii adulți sunt obișnuiți cu tehnologia. S-au bucurat că au putut să-și gestioneze propriul program, mulți dintre ei au evoluat rapid către un nou nivel de independență și responsabilitate.
Camerele copiilor de acasă s-au transformat în spații de învățare, săli de sport, ateliere de creație sau studiouri muzicale. Au existat, desigur, dificultăți (în principal, dificultăți de ordin tehnic), dar le-am depășit cu ajutorul neprețuit al părinților și al colegilor din departamentul IT.
A.C.: Ce urmează să se mai întâmple în online learning până la finalul anului școlar?
Cristina Farcaș: Împreună cu profesorii de la clasă, copiii vor parcurge activitățile propuse în Distance Learning Pack pentru a face o recapitulare a celor învățate anul acesta. Toți copiii vor fi expuși la limba engleză vorbită și ascultată prin sesiunile cu profesorul nativ. Activitățile de muzică, dezvoltare fizică și dezvoltare personală vor aduce în luna iunie o atmosferă relaxată de vară. Acestea vor fi completate de evenimentele speciale prilejuite de tradiționalele Children’s Day, Cultural celebration Day, Learning Expeditions, Summer Show.
Mirela Voicu: Vom continua să progresăm, să ne dezvoltăm, să introducem în lecțiile noastre activități interactive care să mențină atenția copiilor. Deja planificăm evenimentele ce se vor desfășura în luna iunie, proiectul final PBL, Summer Show, Learning Expedition.
Ramona Mucenic: Până la finalul acestui an școlar, din păcate, nu vom putea reveni la școală. Vom duce dorul acelor activități și evenimente devenite deja tradiții în istoria Avenor: Cultural Celebration Day, festivitățile de încheiere a anului școlar, Summer Shows.
Promitem să fim foarte creativi și să găsim modalități alternative prin care să sărbătorim împreună. Plănuim deja câteva surprize, revenim curând cu noutăți :-).
Georgiana Socoliu: Ne adaptam și încercăm să organizăm toate acțiunile și evenimentele online. Continuăm învățarea, suntem în plin proces de evaluare, pregătim examenele pentru clasa a 8-a, facem planuri pentru evenimentele lunii iunie, Summer Show și ceremonii.
Andrew Sutton: Așa cum am explicat și în planul de învățare pentru liceu, pregătirea pentru examene va continua, clasele a 10-a și a 11-a vor avansa în următoarea etapă a învățării, începând studiile A Level mai devreme. Toți elevii vor participa la o serie de ateliere online pentru optimizarea învățării, iar cei din clasa a 12-a vor afla mai multe despre ce înseamna viața de student și vor discuta cu alumni noștri pentru a se pregăti pentru începerea universității.
Proiectul elevilor de clasa a 7-a „Pagini de vlog” ajunge la final în această săptămână. În cele 5 episoade filmate de echipa „Alfa cu cartea”, sub îndrumarea Oanei Ungureanu, profesoara de limba română, copiii fac recomandări de lectură. Iar în episodul final, povestea și peripețiile se mută pe Zoom.
Avenor College: Cum ați ales numele de „Pagini de vlog” și cum a început povestea acestui proiect?
Oana Ungureanu: Denumirea proiectului „Pagini de vlog” a fost aleasă de copii în urma unui brainstorming la o oră de română. Este un proiect care a luat naștere din dorința de a-i provoca pe elevii mei de la clasa a 7-a să continue tradiția lecturii, aspect pe care noi, la Avenor, punem foarte mult accent. Proiectul a luat naștere odată cu începutul acestui an școlar, iar pentru pregătirea lui elevii au beneficiat de câteva sfaturi ale unui invitat special, jurnalista Cristina Bazavan. Ne-am pus pe treabă și am reușit să filmăm 5 episoade.
Avenor College: Cum au reacționat elevii la propunerea de a realiza un vlog?
Oana Ungureanu: Copiii au fost foarte încântați! La un moment dat nici nu mai conta câte pagini are cartea, până când trebuie să o citească, nici măcar faptul că trebuie să rămână după școală în bibliotecă pentru filmări. Au primit cu mare interes această provocare, s-au organizat, au format echipe, și-au împărțit sarcinile de lucru.
Avenor College: Având în vedere că nu s-au putut întâlni la școală pentru a filma, cum au realizat copiii ultimul episod al seriei?
Oana Ungureanu: Le-am propus elevilor să filmăm ultimul episod în noile condiții, iar ei au fost ușor nedumeriți cu privire la cum se va desfășura totul. Sincer, la început nici eu nu am știut, apoi, am aflat că pe Zoom se poate înregistra, iar copiii au mai venit cu unele ponturi pentru ca filmarea să fie de mai bună calitate. La inițiativa lor, am făcut un grup pe care l-am folosit pentru a ne distribui sarcinile. Ne-am întâlnit pe Zoom într-o zi, după ore, și am început să filmăm.
Pentru ca filmările să decurgă bine, toată lumea trebuia să știe precis ce are de făcut. Elevii au simțit organizarea ca fiind deficitară din lipsa interacțiunii și ne-a luat mai mult timp până totul a fost clar pentru toți. Dificultățile au apărut din cauza conexiunii la internet, dar asta a fost și un motiv de distracție. Când cineva nu ne mai auzea sau se bloca, râsul nu avea cum să nu apară.
Mai jos puteți afla direct de la copii cum a fost experiența filmării episodului final din Pagini de vlog.
„Când am auzit de la Miss această propunere prima oară, am fost suspicioasă, pentru că totul urma să fie pe online, pe Zoom. După, acea experiența mi s-a părut interesantă. Când am filmat am simțit ceva diferit, erau emoțiile. Mi-am dat seama de asta pentru că, așa cum se poate vedea și în video, mă tot legănam pe scaun, încercam să fiu cât mai naturală.”
Deea (clasa a 7-a alfa)
„La început mi s-a părut puțin ciudat, știind că nu putem filma așa cum eram obișnuiți, dar a ieșit foarte bine! M-a surprins naturalețea noastră, de aceea cred că este cel mai bun episod de până acum.”
Mario (clasa a 7-a alfa)
„La început am zis ok, m-am gândit că are Miss ceva în plan, iar la filmări mi s-a părut foarte amuzant și ne-am distrat foarte mult. Când am vizionat produsul final, am avut un sentiment ciudat fiindcă mă vedeam acasă și nu la școală, așa cum eram obișnuită. Totul a decurs autentic, am făcut exact ce reușeam să facem și la școală atunci când ne întâlneam să puneam la cale un nou episod.”
Maria (clasa a 7-a alfa)
Vă invităm, așadar, să urmăriți episodul final din Pagini de vlog dedicat romanului Vânătorii de Cărți, de Jennifer Chambliss Bertman.
Sfaturi pentru părinți (parte a programului „Școala de acasă”, coordonat de Departamentul PSHES
M-am gândit mult la subiectul adecvat despre care să scriu în secțiunea „Sfaturi pentru părinți” pentru ‘Weekly Bulletin’. După ce mi-am analizat experiența mea din autoizolare și am vorbit cu părinții din comunitatea Avenor, mi-a devenit clar că, în avalanșa de lucruri legate de pandemie asupra cărora nu avem control, există un aspect important pe care îl putem controla: modul în care ne raportăm la toate și le atribuim sens.
Nu pledez pentru un discurs excesiv de motivațional, deoarece sunt conștientă că acest tip de abordare, într-adevăr, pune presiune pe noi pentru a „fi bine”, a „gândi pozitiv”, și a „zâmbi și continua”. Militez însă pentru autenticitate și tenacitate, pentru că aceștia vor fi aliații noștri pentru traversarea acestei perioade de schimbare.
După ce se va termina pandemia, nu vom reveni la modul în care au fost lucrurile înainte, pentru că nu vom mai fi aceiași oameni. Fiecare zi de autoizolare și constrângere îi învață pe părinți lucruri pe care nu știau că le știu înainte de toate acestea. Mi-a rămas în minte remarca unei mămici. Ea a spus că este destul de amuzant faptul că, înainte de a începe pandemia, s-a considerat extrem de ocupată și acum în plină autoizolare și jonglând cu rolurile (personale, profesionale și de familie), nu poate să nu se amuze de ce credea anterior.
Așadar, un lucru pe care părinții îl învață în fiecare zi (într-un stil milităresc, aș spune eu) este să jongleze cu sarcini diferite: parenting, școlarizare, treburile casei, relația de cuplu și aranjamentele personale. Dar acest lucru vine cu un efort uriaș, momente de frustrare și sentimente de neputință.
„Unde este partea pozitivă aici?”, ați putea întreba. Concentrarea asupra părții pozitive în acest caz poate însemna pur și simplu să conștientizați pentru voi și pentru cei dragi că aceasta nu este o situație tipică și, prin urmare, soluțiile nu seamănă cu cele obișnuite. Așadar, a depune mai mult efort este firesc. Exprimarea directă a frustrării este inerentă și vă ajută să eliberați o anumită presiune din tot efortul depus. Neputința, deși poate fi incomodă, vă ajută să conștientizați că sunteți oameni, iar acești oameni care sunt obișnuiți să-și atingă obiectivele au dreptul să se simtă neputincioși atunci când brusc realizările încetează să mai fie normă și sunt reduse la nivelul unor „aspirații frumoase”.
M-am gândit la câteva sugestii specifice care ar v-a putea ajuta să vă concentrați asupra aspectelor pozitive:
– Alocați un moment în fiecare zi (poate fi când sunteți la duș sau chiar înainte de a vă culca) și sărbătoriți cel puțin o mică victorie a zilei. Poate să varieze de la „fiica mea a avut doar 3 tantrumuri în loc de 5” până la „Am reușit să-mi dedic câteva momente pentru îngrijire personală fără să am copiii lipiți de ușa băii”;
– Priviți afară și lăsați-vă vindecați un pic. Indiferent dacă locuiți într-un apartament sau într-o casă, faceți-vă un obicei legat ”de natura de afara”. Acest lucru poate însemna să deschideți fereastra și să vă bucurați de briza de primăvară, participarea la conferințe video în grădină sau o scurtă sesiune de stretching în exterior;
– Păstrați-vă rutinele sănătoase – mișcare, mâncare și somn. S-ar putea să fie zile în care pur și simplu să nu doriți să faceți sport și tot la ceea ce vă puteți gândi este o farfurie plină de clătite, dar încercați să faceți aceste zile excepții, nu reguli. Menținerea rutinelor vă va ajuta să explicați noile rutine și copiilor dumneavoastră și vă va crește nivelul de energie. Și nu uitați: dacă dormiți puțin constant, tot ceea ce faceți va părea mai greu decât de obicei.
În calitate de susținător al motto-ului „mai puțin este mai mult”, mă voi rezuma doar la aceste trei sugestii pe care le puteți pune ușor în practică, dacă nu faceți deja acest lucru. Până data viitoare, aveți grijă de voi și de sănătatea voastră. 🙂
Ne plac poveștile, iubim poveștile, nu putem trăi fără povești. Povestea face parte din esența naturii umane. Povestea e verb, e acțiune, personaje, suspans, conflict, deznodământ. Cuget la chestia asta de când mă străduiesc în van să scriu un text despre starea de pandemie. Dar în loc de pandemie, îmi iese doar papadimie… N-am putut să scriu un text despre stările sufletești încercate, despre schimbarea care ne covârșește pe toți. Vorbele Papei Francisc m-au inspirat, dar nu pot fi o sursă de poveste.
Carantina e o stare, o încremenire în timp și spațiu, o veșnică amânare, este opusul poveștii. Carantina nu e narabilă, după cum uitatul în gol nu e narabil. Nici speranța nu e poveste, după cum nici amintirile nu-s. Așa încât am lăsat timpul și scurgerea lâncedă a zilelor într-o suspendare ce părea de netrecut.
Dar a venit o poveste, după toate legile știute. Începutul l-au făcut o mână de oameni, profesori, care s-au conectat dintr-un fel de impuls creator. Să transmită un mesaj de solidaritate elevilor lor, părinților acestora, colegilor lor, și, în definitiv, lumii. O mână de oameni de la Avenor, alți colegi și prieteni de pe la alte școli din România, care au adunat și alți protagoniști, tot educatori, tot români, ce predau în școli din toată lumea: Hong Kong, Cambodgia, Franța, Turcia, State…
Pasul următor a fost să găsim ceva-ul pe care să-l dăruim. Ce să facem? Să cântăm în cor Nabucco: Nu ne țin curelele. Să dansăm? Frizăm ridicolul. Hai atunci să folosim vorbele, ale noastre, ale altora mai cu har, și să ne rostim mesajul: oameni buni, nu puneți în paranteze acest timp încremenit, profitați de momentele de reflecție care ne sunt oferite, bucurați-vă că sunteți sănătoși, iubiți și iubitori. Dragii noștri elevi, ați învățat atâta în intervalul ăsta! V-ați educat răbdarea, ascultarea și dexteritatea tehnologică. Dragi părinți, ați învățat atâtea alături de copiii voștri, ați învățat, între altele, cât e de greu să fii profesor. Dragă Planetă, ai respirat în perioada asta. Ți s-a limpezit cerul și turme de căprioare au început să se ivească pe străzile pustii ale orașelor. Hai să nu punem răstimpul ăsta între paranteze, hai să învățăm. Cu toții. Cam ăsta era mesajul la care s-au gândit o mână de profesori români din toată lumea.
Povestea curge mai departe. L-am rugat pe soțul meu, Liviu, care e foarte dibace la meșteșugitul slovelor să ne dea o idee, iar el a creat un text. Un text scurt adresat elevilor noștri. În același timp, am descoperit o poezie virală care străbătea toate mediile și se potrivea la țanc cu ce voiam noi să transmitem. Ne-am fentat la început crezând că era vorba de o poetă vizionară din secolul al 19-lea, nici vorbă, e o doamnă, deloc întâmplător tot profesoară, care a scris aceste versuri albe în timpul carantinei. Ni s-a părut că merge prea bine cu textul lui Liviu, nu știu, poate ne-am înșelat, dar așa ni s-a părut. Am instalat un Comitet de urgență: Diana, Cristina noastră din Belgia, Raluca, Diana mică. Am avut o sumară întâlnire cu prietenele noastre de la celelalte școli din țară: Cluj, Sibiu, Brașov, Iași, Craiova.
Am hotărât să ne filmăm, care în ce condiții și-a putut înjgheba pe acasă și să recităm poezia cap-coadă, după care cineva mai expert decât noi să fărâmițeze poezia folosind fragmentele cele mai potrivite. Nu știu cum au procedat colegele mele, dar eu nu mai știam să pun o haină bună pe mine, darămite să-mi pun fond de ten și pudră pe față ca să nu arăt ca un spectru! Ne-am filmat noi, cu chiu, cu vai, cu mobilul sprijinit de cutii și cărți ca să stea naibii fix și am trimis capodoperele. Tudor, un tătic săritor și mișto s-a oferit să monteze lucrătura. L-a ajutat la editare și prietenul Andu.
Am ajuns la partea poveștii când apare conflictul, atât de necesar pentru trecerea la altă etapă. Primele filmări arătau niște recitatoare solemne și stângace, deh, nu ne-am născut în fața camerei. Cu răbdare pedagogică și suavă ironie, Tudor ne-a dăscălit să reluăm filmările din unghiuri mai convenabile. A trebuit să reînvățăm firescul de a fi firești… N-au fost fasoane, mofturi și capricii, doamnele directoare și profesoare au mai făcut un pas spre desăvârșire culturală.
Textul introductiv, cel al lui Liviu, recitat minunat tot pe prietenie de actorul Adrian Titieni suna splendid, dar nu-l puteam să-l lăsăm să curgă monoton pe ecran, că ne adormeam privitorul, oricât de plăcut era timbrul actorului. Tudor a avut ideea providențială să filmeze câteva cadre din școala noastră cu holuri și clase goale, dezolante, cu două trei rechizite rătăcite pe mese, ca și cum am fi fugit toți în ultima clipă din calea năvălitorilor. Astfel cu acele imagini care spun atât de mult despre o școală rămasă cu ziduri goale fără suflet, vocea actorului a sunat parcă și mai învăluitor. Copila colegei de la Sibiu și-a împrumutat vocea copilului din text.
David, soțul Cristinei, a venit cu idei providențiale. Sandra noastră a pus osul la traducerea în engleză. Diana, Raluca și Cristina au comunicat într-un păienjeniș de relații, sentimente, goană contra cronometru, speranțe.
Finalul poveștii e că ne-a ieșit. Dacă finalul e unul fericit sau nu, vă las pe voi să decideți.
Finalul adăugat, cum se întâmplă în atâtea povești, e că am ieșit din carantină. Ne-am dus la școală să ne facem treaba, o să mergem în vacanță la mare, o să ieșim în cea mai frumoasă natură posibilă. O să ne prețuim și mai tare libertatea. O să prețuim ce am învățat. Că n-am pus acest interval de învățare între paranteze.
Interacțiunile elevilor cu profesorii și colegii lor s-au mutat pe platformele virtuale, iar procesul de admitere s-a transformat într-o serie de întâlniri prin aplicația Zoom. Cum am pus în practică toate aceste schimbări și care este impactul lor asupra învățării puteți afla dintr-un interviu cu Mihaela Ancuța,liderul departamentului de Matematică la Avenor College.
Avenor College: De aproximativ o lună, învățarea s-a mutat online la Avenor College. Elevii noștri continuă să învețe și de acasă prin interacțiuni zilnice cu profesorii lor mediate de tehnologie. Povestește-ne cum se desfășoară o sesiune online cu elevii tăi?
Mihaela Ancuța: Înainte de a începe pregătirea lecțiilor online, am reflectat asupra lucrurilor pe care știam că elevii le apreciau la orele de matematică care se desfășurau la școală, lucruri pe care le-am descoperit din diversele chestionare și din discuții avute, sau din simpla observare a reacțiilor lor de zi cu zi și m-am gândit cum aș putea să fac ca acele elemente să se regăsească și în lecțiile online.
Îmi aștept elevii pe Zoom zâmbind, cu entuziasm și bună dispoziție. Știu că stă în puterea mea să setez tonul și energia cu care se va desfășura ora.
Apoi îi observ pe fiecare în parte și le dezvălui ceea ce văd: un elev are un nou background și îl remarc, altul a încărcat o temă perfectă în seara anterioară pe Google Classroom și îl felicit etc. În felul acesta le transmit că mă preocupă fiecare persoană în parte, că sunt atentă la ei, că îi observ.
După ce ne-am conectat și suntem pregătiți să începem ora, le comunic clar care sunt obiectivele și planul lecției, amintindu-ne împreună de punctul în care ne aflăm în învățare. Este foarte folositor să le reamintesc elevilor ceea ce am străbătut deja și punctul următor la care ne dorim să ajungem. Acest lucru îi mobilizează și îi ambiționează.
Uneori fixăm cunoștințe, alteori învățăm lucruri noi, descoperim formule și teoreme sau exersăm pentru examen. Alteori susținem examene online, dobândind aptitudinile necesare de care avem nevoie pentru a obține rezultate excelente: cunoștințe teoretice, atenție la redactare, încadrare în timp.
Elevii lucrează uneori individual, pe caiet sau tabletă, alteori în echipă în „breakout rooms” pe Zoom, iar eu îi vizitez și îi ajut atunci când au nevoie. Cel mai mult îmi place când, după o sesiune de lucru în „breakout rooms”, ne reîntâlnim toți în „camera” principală și împărtășim idei, soluții, rezultate. Atunci elevii preiau controlul și este minunat să îi privesc cum își expun părerile și experiențele avute în grupurile mici. Folosim și platforme educaționale și site-uri diverse.
Un alt lucru pe care îmi place să îl strecor în lecțiile mele, de obicei în încheiere, în ultimele câteva minute, este să împărtășesc cu ei o experiență pe care am avut-o eu în școală referitoare la lecția respectivă, sau să le povestesc un lucru pe care l-am citit recent într-o carte, despre abilități de comunicare, despre cum să reacționeze când sunt în impas, care sunt cele mai importante valori pentru un lider, despre cum să gestioneze timpul și să se organizeze eficient, cum să își organizeze o agendă de lucru etc. Spre exemplu, un lucru mărunt pe care l-am împărtășit cu toți elevii mei și care mi s-a părut potrivit contextului în care ne aflăm a fost „Fă-ți patul!”, din cartea cu același nume. Se spune că dacă îți aranjezi patul dimineața (perfect aranjat, aliniat), îți începi ziua cu o sarcină îndeplinită iar acest lucru îți oferă satisfacția de a o duce la bun sfârșit așa cum se cuvine. Uneori, la sfârșitul orei le transmit că data viitoare voi împărtăși cu ei, de exemplu, cum putem citi gândurile oamenilor din acțiunile lor, iar ei îmi transmit la următoarea întâlnire că abia așteptau să vină ora și să audă ce voiam să le spun.
A.C.: Din experiența celor 4 săptămâni de virtual learning, cum s-a schimbat învățarea în noul context?
M.A.: Chiar zilele trecute i-am întrebat pe elevi ce li se pare diferit acum față de ceea ce făceam înainte, iar toți mi-au spus că nu este nicio diferență, simt că pot continua învățarea la fel cum au făcut-o până acum, mai ales că obișnuiam să integrez zilnic tehnologia în predare, eu folosind iPad-ul și proiectorul la fiecare oră.
Cu toate că elevii nu văd diferențe de la mutarea lecțiilor în online, eu pot spune cu siguranță că observ una: elevii au început să devină mai independenți și mai responsabili de propria învățare. Contextul lecțiilor online mi-a oferit ocazia de a le arăta și mai mult elevilor că am încredere în ei. Le dau ocazia să rezolve unele teste fără să fie supravegheați, își analizează punctele forte și punctele slabe și se autoevaluează, înregistrând apoi progresul într-un tabel.
A.C.: Odată cu întreg procesul educațional, și admiterea s-a adaptat mediului online. Elevii care-și doresc să se înscrie acum la Avenor College au întâlniri online cu profesorii noștri. Cum decurge o astfel de întâlnire?
M.A.: Sunt foarte încântată de abordarea pe care am găsit-o. Examenul scris de admitere a fost înlocuit acum cu interviul online. Acesta îmi dă ocazia să-l descopăr pe elev din mai multe perspective. În prima parte a interviului îi povestesc despre orele de matematică la Avenor College, despre ceea ce oferim, dar și despre responsabilitățile pe care le au elevii, și aflu apoi dacă toate acestea se potrivesc cu dorințele și așteptările lui legate de profesori, colegi, școală. Apoi, în cadrul interviului, îi cer elevului să se gândească la relația sa cu matematica și să se autoevalueze – astfel aflu ce capitole îi plac, cât timp acordă studiului pe săptămână, cum se implică la ore, cum colaborează cu colegii din clasă etc. În ultima parte a interviului îi prezint elevului câteva probleme, testându-i cunoștințele și observând modul lui de gândire, îi predau o mini-lecție de câteva minute și urmăresc atenția elevului, precum și capacitatea de a aplica apoi cunoștințele primite într-un context nou. La final îi ofer ocazia elevului de a-mi adresa întrebări și astfel sunt întrebată „câți elevi sunt într-o clasă?”,„care este cea mai grea lecție din liceu?” sau „când învățăm integrale?”.
A.C.: Amânarea Evaluării Naționale ar putea fi un motiv de îngrijorare pentru părinții elevilor care fac trecerea de la gimnaziu la liceu. Cum s-a adaptat procesul de admitere la Avenor College pentru a facilita înscrierea elevilor la Liceul nostru care urmează curriculum Cambridge?
M.A: Actualul criteriu de admitere la Avenor College este interviul online și se va păstra și în cazul amânării Evaluării Naționale. Prin modul în care este conceput interviul, acesta ne dă ocazia să observăm însușirile fiecărui elev și să stabilim dacă are bagajele și atitudinea necesare pentru a porni la drum la liceu Avenor.
A.C.: De ce este acum un moment bun să vii în admitere la Avenor College?
M.A.: Dacă ne referim la un copil aflat în clasa a 8-a, în plină dezvoltare, ansamblul de împrejurări în care se află este posibil să-i diminueze încrederea într-un viitor cu educație de calitate. La Avenor College va întâlni profesori care îi vor deveni ghizi, mentori, antrenori, va întâlni colegi care îi vor deveni prieteni, coechipieri și astfel își va descoperi aptitudinile și talentele și le va fructifica.
Elevii Avenor sărbătoresc azi începutul vacanței de Paște, iar sportul rămâne o activitate care se poate reinventa, chiar și în perioada autoizolării. De aceea, profesorii noștri de sport au conceput un program de sesiuni de antrenamente live, care se adresează atât elevilor, cât și părinților, pentru perioada vacanței de Paște, în cadrul programului Easter Holiday Virtual School.
„Sportul este extrem de important în viețile noastre, mai ales în perioada autoizolării. Activitatea fizică ne ajută să rămânem sănătoși, pozitivi și activi. Putem avea o minte sănătoasă, doar într-un corp sănătos. Putem avea realizări pe plan profesional sau educațional doar dacă avem grijă de sănătatea noastră psihică, iar sportul este un aliat pentru noi, pentru că ne ajută să îmbunătățim coordonarea și să ne dezvoltăm personalitatea armonios. O persoană care face sport regulat devine o persoană atentă la detalii, de aceea, sesiunile de sport pe care le voi susține în vacanță, se vor adresa elevilor și părinților care vor să își îmbunătățească capacitatea de concentrare, echilibrul și starea de spirit”, a spus Ionel Vodă, liderul departamentului de PE al Avenor College.
În timp ce Ionel își propune să ajute elevii și părinții să își păstreze starea de bine și atitudinea pozitivă în această perioadă, Tiberiu Constantin, profesor de sport în școala noastră, își propune ca în timpul vacanței, sesiunile live susținute de el să ne ajute să ne corectăm postura.
„La juniori, în special, putem spune că educația fizică ajută foarte mult la prevenirea și corectarea deficienţelor de postură, iar în această perioadă, detensionarea mușchilor și stretching sunt foarte importante, având în vedere că atât elevii, cât și părinții, stau foarte mult în fața calculatoarelor. Ca profesor, sper ca prin toate programele de antrenament pe care le voi susține în cadrul programului Easter Holiday Virtual School, să ajut familiile comunității să practice exerciții fizice în timpul liber.”
Victoria Foster, profesoară de sport la Avenor, susține sesiuni live de dans în cadrul programului de activități pentru vacanța de Paște.
„Sportul ne ajută să depășim epuizarea psihică, iar educația este incompletă fără sport. În aceste zile, în timpul autoizolării, sportul este o parte integrantă a educației. Elevii trebuie să rămână activi chiar dacă stau în casă, pentru a evita oboseala și starea de letargie. Sportul îmbunătățește circulația sângelui și îi menține în formă. Invităm elevii alături de părinți să ni se alăture la aceste sesiuni de sport în vacanță, pentru că puterea exemplului este un factor extrem de important pentru copii, atunci când vine vorba de motivația pentru a face sport”, a spus Victoria Foster.
Și Simona Haiducu, profesoară de balet și Dance Fusion la Avenor College a contribuit la programul de sport și a filmat, pentru părinții din comunitate, o oră de pilates. Aceasta poate fi accesată aici.
„Exercițiile de pilates se potrivesc oricui, indiferent de vârstă. În această perioadă este foarte important să rămânem activi, chiar dacă suntem nevoiți să stăm în case. Lecția de pilates vă va ajuta să vă îmbunătățiți tehnica respirației, mobilitatea și abilitatea de a vă concentra. Fiecare exercițiu este executat acordând mare atenție tehnicilor de respirație. Pentru a obține beneficii maxime, este recomandat să practicăm sport de cel puțin trei ori pe săptămână, de aceea, vă încurajez să participați la Easter Holiday Virtual School și să vă alăturați inițiativelor sportive ale școlii, chiar în timpul învățării virtuale, așa cum știm că obișnuiați să faceți și offline”, a spus Simona.
Pe lângă orele de sport, întreaga echipă de profesori Avenor a pregătit programe interactive care se vor desfășura prin intermediul aplicației ZOOM. Activitățile gândite de profesorii de arte, muzică, drama și sport, se adresează tuturor elevilor și părinților din comunitate care doresc să ni se alăture. Vă urmăm o vacanță liniștită!
Până în februarie 2020, viața noastră se desfășura în ritmul ei firesc. Eram curioși de ceea ce se întâmplă în China și în Asia, dar nu credeam vreodată că va ajunge și la noi. Iată că un virus nou, nici măcar foarte puternic, a reușit să schimbe o lume întreagă.
COVID-19 a strigat “Adunarea! Pe loc repaus” și am intrat fără prea multă opoziție în casele noastre.
Frica a pus stăpânire pe noi.
La fel ca dumneavoastră, și eu, și soțul meu suntem destul de îngrijorați de ceea ce-o să urmeze. Ne așteptăm ca toți să fim afectați într-un fel sau altul.
Am reflectat la întâmplările din viața noastră și am realizat că toți cei din generația noastră am trecut prin crize, am suferit pierderi, atât economice, cât și personale. Niciunul dintre noi nu a fost scutit de greutăți. Cumva am reușit să le facem față și să ieșim din ele. Pentru că nu ne-am lăsat, pentru că ne-am pus mintea la contribuție, pentru că am fost motivați să fim creativi, să ne adaptăm.
Va fi diferită lumea după COVID-19? Cu siguranța omenirea va ieși la liman, dar pierderile vor fi mari.
Ca mamă, ca lider în educație, ca cetățean interesat de viitorul lumii, mă întreb:
“Cum am fi putut evita să ajungem în această situație? Ce ne-a scăpat? Ce am ignorat?”
Acum când COVID-19 ne-a tras un mare semnal de alarmă, trebuie să analizăm cu toată seriozitatea ce este de schimbat în modul în care noi, oamenii, acționăm. Altfel mi-e teamă că următoarea revoltă a Pământului, a Naturii, va fi probabil fatală Omului.
Avem nevoie de generații viitoare educate riguros și responsabil pentru a evita să mai ajungem în astfel de crize sau dacă ajungem, să avem încredere în educația noastră, în mintea noastră că putem să trecem peste ele. Să nu rămânem paralizați și să așteptăm să fim salvați.
Acum e cel mai bun moment să privim către Educație: Educația cu rost, nu pe de rost.
Acum vedem ce înseamnă la nivelul oricărei societăți:
lipsa educației de bază în domeniul științelor (Ce înseamnă un virus? Care este diferența dintre un virus și o bacterie? Cum se tratează un virus? Cum se transmite? De ce nu trebuie să iei antibiotic atunci când ai viroză? Ce înseamnă o epidemie? Cum se răspândește? Cum ne protejăm?)
lipsa dezvoltării gândirii critice (Dacă eu sunt tânăr și nu pățesc nimic grav dacă mă infectez cu COVID-19, dar sunt purtător și mă întâlnesc cu bunica, oare ce-ar putea păți bunica?)
lipsa educației pentru sănătate (Cum ne spălăm pe mâini, cum tușim, cum strănutăm, când mergem la doctor? Ce mâncăm ca să fim sănătoși?)
lipsa cunoștințelor și înțelegerii matematice de bază (înțelegerea unui grafic și a unei curbe; calcul matematic și statistic de bază, aplicarea matematicii în viața reală.)
lipsa educației pentru solidaritate între oameni ( “Dacă eu nu sunt în grupul vulnerabil, nu mă interesează restul lumii”, De ce și când sun la 112? De ce nu fac glume proaste la 112? Când suntem bolnavi stăm acasă sau mergem la doctor, dar nu-i îmbolnăvim pe alții?)
lipsa dezvoltării personale și emoționale: (Ce este Frica? Ce este Anxietatea? Cum le gestionez când apar în viața mea?)
lipsa educației economice și financiare: (Cum funcționează piețele, economia, cum gestionez banii, cum negociez cu banca, care sunt cheltuielile pe care trebuie să le tai în condiții de criză?)
La Avenor College, noi punem în centrul educației dezvoltarea aptitudinilor pentru viață, gândirea critică, înțelegerea complexă a lumii. Multe dintre aceste aptitudini pentru viață nu se examinează, nu se tocesc, nu se pun note în catalog pentru ele. Fac parte din curriculum extins al Avenor și formează profilul Absolventului Avenor.
Am câteva exemple concrete în minte:
Când a venit Excelența Sa Ambasadorul Marii Britanii la București Andrew Noble la noi la școală și a avut un dialog deschis cu elevii noștri de liceu, a fost surprins de profunzimea gândirii și a cunoștințelor elevilor Avenor, de întrebările și temele pe care ei le-au adus în discuție. Domnul Ambasador a spus inițial că vizita va dura doar 20 de minute și în final a stat peste o ora. Ne-a mărturisit că nivelul discuției l-a depășit pe cel dintr-o conversație cu o grupă de studenți de la Politologie. Sunt sigură că dacă elevii noștri de liceu ar fi invitați la o masă de discuție a Guvernului ar contribui în mod real, ar veni cu argumente solide, i-ar asculta și pe alții, ar analiza cu atenție și ar da și câteva idei viabile pentru orice problemă serioasă a țării, a lumii.
Citiți, vă rog, în Social Media despre grupul de elevi de la clasa a 9-a și de gimnaziu care participă la un proiect științific serios cu scopul de a găsi soluții pentru pandemia COVID-19.
Vă amintiți de proiectul “Forbidden Forest” al elevilor de la clasele 4-5 care și-au propus să cunoască mai bine pădurea Băneasa pentru a o pune în valoare în mod respectuos și ecologic?
Am declarat public și îmi mențin deschiderea de a împărtăși experiența noastră, programele noastre cu oricine dorește să vadă ce și cum facem. Sistemul de STAT trebuie să-și reformeze programele educaționale și să includă dezvoltarea aptitudinilor pentru viață. Se pot învață la școală. Dacă Educația ar deveni o prioritate socială, o prioritate de Stat.
Acum e cel mai bun moment să privim către Educație: Educația cu rost, nu pe de rost.
La Avenor College suntem un microcosmos de educație modernă, armonizată cu timpurile pe care le trăim, cu nevoile reale ale societății. Deși sună excepțional, asta e normalitatea. Facem educație cu rost.
Conectarea cu profesorii prin aplicația Zoom îi ajută pe copiii de grădiniță să-și exprime emoțiile în această perioadă? Cum poate grădinița Avenor să ofere copiilor oportunități de a dezvolta în continuare relații cu cei dragi, chiar și online? Cum putem veni în sprijinul părinților în noua eră a învățării de la distanță? Acestea sunt întrebările pe care i le-am adresat Ioanei Botez, consilier la grădinița Avenor, pentru a ne oferi o imagine de ansamblu asupra importanței dezvoltării relațiilor și gestionării emoțiilor prin diferite instrumente de învățare online.
Avenor College: Discuțiile cu profesorii prin aplicația Zoom îi ajută pe copii să-și exprime sentimentele în această perioadă?
Ioana Botez: Exprimarea emoțiilor, mai ales în contextul actual, este esențială pentru starea noastră de bine. În absența discuțiilor față în față și a interacțiunilor sociale, suntem destul de norocoși să beneficiem de o mulțime de aplicații care ne ajută să ne conectăm. Iar conexiunea este esențială pentru a face față valurilor de incertitudine care apar. Și nu vorbesc doar despre copii, ci despre noi toți.
Comunicarea în cadrul întregii comunități Avenor poate fi continuată cu răbdare, sprijin și empatie prin utilizarea tehnologiei. Deci, fie că vorbim despre utilizarea unui smartphone pentru apeluri video sau aplicații specifice de comunicare (cum ar fi Zoom), dacă simțiți că ajută, atunci chiar sunt de ajutor. Dorul profesorilor pentru copii, al copiilor pentru profesori și al părinților pentru rutina în care revin la echilibrul dintre implicarea lor și susținerea oferită de grădiniță sunt doar câteva subiecte sensibile care pot fi explorate în timpul întâlnirilor de dezvoltare socială și emoțională prin intermediul aplicației Zoom.
Cred că noi, în calitate de educatori, ar trebui să sprijinim familiile care folosesc toate instrumentele tehnologice disponibile pentru gestionarea emoțiilor puternice, dar trebuie să fim atenți să găsim o combinație sănătoasă între activitățile online și offline pentru a evita expunerea în exces pentru noi toți în fața ecranelor.
Avenor College: Cum poate grădinița Avenor să ofere copiilor oportunități de a avea în continuare grijă de relațiile cu cei dragi, chiar și online?
Ioana Botez: Întrucât construirea relațiilor nu este doar unul dintre cele trei obiective principale ale dezvoltării sociale, emoționale și personale, cât și unul dintre motivele principale pentru care părinții își înscriu copiii într-un cadru educațional, grădinița Avenor se gândește constant la noi modalități de conectare a copiilor, părinților și profesorilor. Am început prin a ne trimite mesaje reciproc prin WhatsApp cu noutăți din timpul nostru petrecut acasă. Apoi, am continuat să trimitem recomandări de învățare prin e-mail pentru a extinde conexiunea și a viza toate ariile de dezvoltare.
Am discutat apoi la telefon pentru a colecta feedback și sugestii de la persoanele care se confruntă cu cea mai mare provocare: părinții. În această săptămână, testăm Zoom Circle Times cu copii și părinți și, după ce am avut două sesiuni cu grupele Nursery Blue (3 – 4 ani) și Year 1 Blue (5 – 6 ani), vă pot spune că o parte din bucuria pe care toată lumea și-a exprimat-o este legată de a se vedea și de a vorbi din nou cu ceilalți. Avem în vedere întâlniri în grup restrâns prin Zoom pentru a le permite copiilor să-și dezvolte în continuare relațiile și să fie într-un dialog constant cu părinții, deoarece doar împreună putem găsi cele mai bune soluții de socializare pentru comunitatea Avenor Nursery.
Avenor College: Cum vine grădinița Avenor în ajutorul părinților în noua eră a învățării online?
Ioana Botez: Susținerea părinților este una dintre prioritățile noastre în această perioadă, deoarece suntem conștienți că o mare parte din lucrurile pe care le facem în grădiniță cu copiii – supraveghere, activități educaționale, organizarea rutinelor zilnice -, sunt acum gestionate de acești eroi ai actualei realități, care trebuie să jongleze cu joburi, copii, activități casnice și vieți personale. Trăim vremuri în care avem nevoie de multă flexibilitate, înțelegere și răbdare, deoarece nu este ușor pentru niciunul dintre noi, nici măcar pentru adulți. Un mod în care sprijinim părinții de la grădinița Avenor este planificarea de activități săptămânale recomandate care se potrivesc obiectivelor educaționale ale fiecărei categorii de vârstă pentru a nu deveni copleșiți de resursele educaționale gratuite disponibile pe internet.
Un alt mod în care îi ajutăm pe părinți să facă față situației actuale este menținerea comunicării prin conversații telefonice, mesaje WhatsApp, apeluri video, sesiuni de Zoom și abordări personalizate pentru a satisface nevoile lor particulare. Feedback-ul este esențial în identificarea nevoilor fiecărei familii și pentru a le face viața mai ușoară. Pentru că totul se rezumă la acest lucru: a face viața părinților mai ușoară în această perioadă de autoizolare.
Planificăm cu atenție activități practice care nu necesită timp în fața ecranului și se bazează pe abilitățile de viață independentă ale copiilor. În viitor, avem în vedere seminarii „Suport” cu părinții și multe alte pachete de activități practice concepute de echipa noastră pentru a sprijini educația copiilor și starea de bine a părinților.
Miss Cristina, profesor de matematică la Avenor College, transmite, prin intermediul blogului Avenor, un mesaj către întreaga comunitate. Ea ne împărtășește experiența primelor zile de predare virtuală și ne povestește despre atitudinea elevilor, despre emoțiile primelor ore online și despre avantajele predării în noua realitate.
„Dragii mei,
Learn today, enjoy tomorrow! Este un principiu pe care încerc să îl insuflu elevilor mei în fiecare zi.
Dacă săptămâna trecută eram îngrijorată de vestea că voi preda doar online, în momentul în care ne-am revăzut în spațiul virtual am revenit la sentimente mai bune față de această situație. Mi-am dat seama că eu sunt aceeași, elevii mei se comportă identic și că singurul lucru care este schimbat este locul de întâlnire. Nu mai este o sală cu un număr scris pe ea, ci o camera în care cheia este o simplă apăsare de buton. Unul dintre obiectivele mele de anul acesta era să introduc tehnologia în orele de predare. Am folosit Google Classroom (pentru a posta lecții, materiale, anunțuri, puzzle-uri), MyKoolio (pentru a reda informația din lecții într-o formă mai atractivă) și Mangahigh. Încă de la începutul acestui an școlar, mi-am dat seama că internetul poate să fie atât aliatul, cât și dușmanul nostru ca profesori. În prima zi de predare online, m-am simțit ca acum opt ani, cu emoții contradictorii. Cel mai important pentru mine era ca toată lumea să fie prezentă și sănătoasă.
Acum, după prima săptămână de predat virtual, vă pot spune că cel mai mare avantaj al acestei noi realități este că putem continua procesul de învățare fără pauze prea lungi. Mă bucură și faptul că salvăm toate documentele și lecțiile și astfel elevii au acces la acestea chiar dacă nu pot fi prezenți. Acum elevii pot lăsa întrebări în chat pentru a nu întrerupe lecția, pot primi răspunsuri individuale și punctuale. Sunt fericită să descopăr că elevii mei au mai mult timp pentru studiul individual și pentru a reflecta asupra noțiunilor învățate.
Trebuie să recunosc, mi-e dor de interacțiunea dintre elev și profesor. În predarea clasică observi mai ușor reacțiile pozitive și negative, ai momente de pauză în care poți observa munca individuală a elevului și ușurința cu care poate trece la următoarele noțiuni, dar, în momentul acesta cred că predarea online este benefică tuturor. Ne menține conectați și ne ajută să interacționăm, să ne păstrăm relațiile vii și autentice.
Ca profesor, mă bucur că provocarea de a preda online mă scoate din zona mea de confort, mă îndeamnă să caut strategii prin care să-mi mențin elevii cât mai aproape de obiectivul nostru: Learn today, enjoy tomorrow! Împreună vom co-crea cel mai bun viitor pentru fiecare dintre noi.
Cu drag și gânduri bune,
Cristina”
La Avenor College, știm că predarea obișnuită nu poate fi simplu reprodusă prin învățare virtuală, însă profesorii noștri fac eforturi suplimentare pentru a asigura experiențe virtuale de învățare de calitate. Vă invităm să accesați planul nostru de învățare virtuală aici.