În ultima săptămână din luna iunie, Oana Asaftei – profesor de limba română și Octavia Paul – Modern Foreign Languages Curriculum Leader au pornit la drum împreună cu patru elevi de liceu cu scopul de a iniția o colaborare între Avenor și Tășuleasa Social. Drumul parcurs cu trenul până la Bistrița avea să îi conducă spre o lume a voluntariatului și spre descoperirea proiectului Via Transilvanica, susținut de Avenor încă din 2020, prin sponsorizarea unei borne amplasate la Agârbiciu, în județul Sibiu. 

Am stat de vorbă cu protagoniștii acestei povești frumoase, cu multe lecții învățate și am aflat ce a însemnat pentru elevi această ieșire din cotidian.

MOTIVAȚIA DIN SPATELE INIȚIATIVEI

Atunci când ne-am dat seama că valorile școlii noastre se împletesc cu misiunea și  viziunea celor de la Tășuleasa, am decis că trebuie să facem o echipă și să ne ajutăm unii pe alții. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, noi știm sigur că vrem să rămânem recunoscători și conștienți pentru tot ceea ce avem în jurul nostru. 

Pe parcursul acestor zile petrecute împreună, elevii noștri au desfășurat o serie de activități legate de organizarea gospodărească precum așezarea și strângerea mesei, spălarea vaselor și pregătirea mâncării, asigurarea curățeniei și a ordinii în spațiile comune, întreținerea prin vopsire a caselor din lemn din cadrul campusului Tășuleasa. Cu aceste ocazii, elevii noștri au învățat ce înseamnă responsabilitatea, au înțeles cum îndeplinirea rolului pe care îl au într-un anumit moment în societate are un impact foarte mare pentru ceilalți. Gestionarea treburilor zilnice i-a ajutat să-și dezvolte un simț al ordinii și al organizării. Sigur, vopsirea unor case nu este un lucru ușor, iar această sarcină poate prezenta și anumite riscuri, dar cu această ocazie, elevii au înțeles cât de important este să respecți regulile pentru a preveni accidentele și pentru a duce treaba la bun sfârșit. 

Din dragoste și grijă pentru tot ce ne oferă natura, elevii au urcat pe dealul Tășuleasa unde au pregătit pentru ridicare și utilizare bucăți de lemn desprinse dintr-un copac afectat de o furtună recentă. Colectarea lemnului dintr-un copac doborât i-a pus pe elevi în fața unei situații neprevăzute și le-a arătat cum pot fi găsite soluții creative, dezvoltându-și astfel abilitățile de rezolvare a problemelor și de gândire critică. În acest mod au înțeles, încă o dată, că resursele pe care natura ni le oferă pot fi folosite cu responsabilitate. 

Tot ce au făcut cu mâna lor în campusul Tășuleasa credem că le-a oferit și o satisfacție a muncii bine făcute. Majoritatea activităților enumerate mai sus au fost desfășurate în aer liber, într-un peisaj de vis, iar contactul direct cu natura le-a oferit elevilor și sentimentul de liniște și relaxare. 

CELE MAI IMPORTANTE LECȚII ÎNVĂȚATE

Elevii noștri au avut ocazia să socializeze și să desfășoare activitățile propuse alături de elevi participanți și voluntari de la școli din Cluj, Bistrița și Germania. În tot acest timp, ei au împărtășit valori comune, au văzut prin ochii fondatorilor acestui proiect ce înseamnă să-ți aduci aportul într-o comunitate și cât de important este să o respecți. 

În două zile am parcurs aproximativ 30 de kilometri de drum, o parte din traseu prin „Ținutul de Sus”, iar cealaltă bucată de traseu prin ținutul care poartă denumirea de „Terra Saxonum”. Când iei la pas traseele propuse de proiectul Via Transilvanica, te cuprinde imediat dragul de țară. Frumusețea și varietatea locurilor prin care noi am trecut, i-a făcut pe elevi să spună adesea: „Ce frumos e pe aici!”. Credem că așa se naște dragostea pentru patrimoniu. Pregătirea pentru parcurgerea unui traseu i-a învățat pe elevi ce trebuie să-și pună în rucsac și au înțeles că drumul în sine este o sursă de bucurie.

MĂRTURIILE ELEVILOR

Aici, am avut ocazia să îi cunoaștem pe Tibi și pe Alin Ușeriu, să aflăm istoricul proiectului ‘Tășuleasa Social’ și câteva planuri de viitor. Astfel am primit invitația de a vizita două case care urmează să fie renovate de voluntarii Tășu, în Copșa Mică. 

După ce am plecat din campusul din Tășuleasa, am vizitat Copșa Mică și viitorul fort ce va fi construit acolo. Cele două case vor avea următoarele întrebuințări: prima va servi ca loc de popas pentru drumeții de pe Via Transilvanica, iar la cea de a doua vor fi expuse produse meșteșugărești realizate de comunitatea locală romă care pot fi achiziționate din magazinul online, alături de produsele marca ‘Via Transilvanica’.” – spune Mihai – 11 Delta.

Elevii au spus despre aceste zile petrecute în Campusul Tășuleasa că: „a fost o experiență distractivă și entuziasmantă” (Ana – 11 Omega), „zilele acestea ne-au ajutat să descoperim unicitatea împrejurimilor și ne dorim să continuăm aventura” (Horia – 11 Alfa), „finalizarea zilelor de voluntariat ne-a lăsat împliniți” (Sonia – 11 Delta), „ne-am împărtășit recunoștința față de acest loc și acești oameni calzi care ne-au primit cu brațele deschise” (Mihai – 11 Delta). 

Suntem nerăbdători să continuăm colaborarea cu Tășuleasa Social și să contribuim la dezvoltarea și promovarea proiectului Via Transilvanica, parcurgând acest „drum care unește” și să sprijinim proiectele lor viitoare.