În fiecare an, elevii claselor 6, 7 și 8 au oportunitatea de a participa la Science Fair, un eveniment care le oferă oportunitatea de a aplica abilitățile științifice dobândite pe parcursul anului școlar, pentru a investiga ceea ce îi interesează din afara ariilor lor de studiu. Ei își proiectează și efectuează propriile investigații, apoi concluzionează și evaluează constatările, toate urmând principii științifice foarte clare. 

Târgul de știință reprezintă expoziția acestor lucrări, în timpul căreia elevii își prezintă concluziile cercetării în fața colegilor, profesorilor, dar și în fața unui juriu care are misiunea de a nominaliza cele mai bune proiecte. 

Jennifer Taylor, Head of Science, ne povestește mai multe despre modul în care elevii au lucrat la proiectelele lor și despre experiența de învățare pe care o aduce Science Fair.

Jenny, cum ai descrie acest eveniment iubit de elevi și care este obiectivul de învățare din spatele lui?

Science Fair este un eveniment foarte așteptat de toți elevii – indiferent de cât de mare este pasiunea lor pentru Science. Ceea ce îi atrage pe copii este că au posibilitatea de a–și alege singuri ipoteza de la care pleacă în realizarea experimentului lor. Așadar, alegerea temei proiectului vine din zonele lor de interes, din hobby-urile sau pasiunile pe care le au. După ce aleg întrebarea la care își propun să răspundă, ei stabilesc pașii pe care îi au de parcurs în realizarea investigației pentru a găsi răspunsul.

Dincolo de amuzamentul experimentelor, obiectivul de învățare pe care îl urmărim este de a-i ajuta pe copii să își dezvolte abilitățile de investigație științifică – de la identificarea variabilelor și folosirea lor pentru a planifica o investigație riguroasă, la diferite moduri de prezentare a datelor obținute, de la modul în care folosesc datele pentru a-și formula concluziile, la evaluarea propriilor proiecte.

Cum au lucrat copiii pentru pregătirea proiectelor?

Cei peste 150 de copii implicați în Science Fair au lucrat timp de aproape 4 săptămâni pentru a-și pregăti proiectele pe care le-au prezentat în fața colegilor, a profesorilor și a juriului. Ei au lucrat în cadrul orelor de Science alături de profesorii lor – Joy Săftoiu, Andrei Dăscălescu, Nadina Negru,  Manuela Nae, Ahmet Salgur, Dharmesh Chohan, Gillian Carrol and Andrei Vasiliu  – dar și în afara orelor de curs, uneori în pauze, pe holuri și chiar la masa de prânz. 

Implicarea lor, dorința de a avea proiecte bune atât din punct de vedere științific cât și vizual, reprezintă, cel puțin pentru mine, o victorie, fiind semnul clar că elevii sunt interesați de ceea ce studiază și o fac cu plăcere.

Care a fost atmosfera în ziua târgului, care sunt proiectele câștigătoare și cine a fost în juriu?

Ziua în care a avut loc Science Fair a fost cu multe emoții. Fiecare echipă și-a organizat propriul stand de prezentare, iar copiii au făcut prezentări în fața tuturor celor care le-au vizitat standurile. 

Arena s-a transformat pe durata târgului într-o adevărată expoziție științifică, și doar plimbându-te printre standuri și citind temele de cercetare, erai impresionat de varietatea temelor alese de copii. 

Care este cel mai bun mod prin care poți păstra proaspete mai multă vreme florile deja culese?, Cum afectează presiunea modul în care sare o minge?, Care este cel mai bun design pentru clădirile din zonele cu multe cutremure? Ce formă de pod este mai rezistentă? – sunt doar câteva dintre temele de cercetare ale copiilor.

Toate proiectele au fost văzute și evaluate de către membrii juriului format din: Ștefan Balint, un absolvent Avenor pasionat de Science, student la  Cork University din Irlanda, Teodora, elevă în clasa a 12-a, fostă câștigătoare la Science Fair și Robert Rincu, un doctorand și cercetător în chimie organică.

Proiectele câștigătoare sunt:

Clasa a 6-a – Ce tip de zahăr natural este cel mai bun pentru creșterea drojdiei? – proiect la care au lucrat Nadia și Vlad din 6 Alfa

Clasa a 7-a – Cum afectează impuritățile creșterea cristalelor de sulfat de cupru?  – proiect la care au lucrat Sonia și Katia din 7 Alfa

Clasa a 8-a – Cum influențează lungimea unei corzi de chitară frecvența sunetului produs?  – proiect la care au lucrat Sofia și Mara – 8 Delta

Dincolo de aceste premii au mai existat două categorii – Student choice și Best of the best.

Cele două proiecte câștigătoare la aceste categorii sunt:

Student choice – Afectează genul percepția mirosului?  – proiect la care au lucrat Tudor, Maria și Ștefan din 8 Delta

Best of the best – Schimbă temperatura vâscozitatea mierii?  – proiect la care au lucrat Mara, cristi și Izabela din 7 Delta

Îi felicit pe toți elevii pentru pasiunea și interesul de care au dat dovadă în ultimele săptămâni și pentru rezultatul pe care l-au obținut. Fiecare proiect a demonstrat rigurozitate în cercetare, dar și multă creativitate.

Abia aștept ediția de anul viitor!