Autor: Dana Papadima

Se spune că ziua de marți aduce cu ea trei ceasuri rele. Așa o fi. Când ni se întâmplă să avem un ghinion, un necaz și să mai și pice într-o zi de marți, ne agățăm brusc de această superstiție. Iată însă că marți 1 septembrie 2015, superstiția nu a (mai) funcționat. Mai mult decât atât, am constatat cu bucurie că ghinionul celor trei ceasuri rele s-a convertit în surpriza a două ceasuri bune, vesele, reconfortante.

Primul ceas a fost la ora 9.30 de dimineață când de pe aleile din jurul școlii au început să erupă glasuri, uniforme, buchete de flori. Eșalonul nostru de școlari de la clasele mici, între care debutanții de la cele trei pregătitoare ce își adunau cu greu emoțiile. Mai mari poate decât emoțiile puștilor păreau cele ale părinților. Adunați pe terenul de sport de la Avenor, copiii și-au găsit sau regăsit, în cazul celor ”mari” de la la clasele I și a II-a, profesorii și colegii. Cel mai drăguț mi s-a părut momentul strigării catalogului de la o pregătitoare. Fiecare copil care se auzea strigat trebuia să facă un pas înainte pentru a fi remarcat, fotografiat, aplaudat. Cum primul dintre ei a apucat să facă mai mult decît un pas și mai degrabă un fel de cursă – fără obstacole – înspre învățătoare, în ciuda recomandărilor noastre, toți au făcut la fel. Pasul s-a transformat într-o alergare înapoi în spațiul reconfortant din preajma învățătoarei. Simbolic, nu?

Alt moment l-a reprezentat lansarea deja rituală a baloanelor colorate în semn de bun început în noul an. Aici emoțiile noastre, profesorii, au ajuns la cote maxime. În așteptarea semnalului care să marcheze eliberarea balonului propriu, evident că unii dintre micii lansatori au scăpat balonul. Încă vreo două trei baloane care să evadeze de la startul colectiv ar fi dus la un mic dezastru, pentru că e clar că micuții s-ar fi luat unii după alții. Noroc că nu s-a întâmplat așa, baloanele au zburat la unison, dacă pot spune așa și, pentru câteva minute, ochii întregii adunări s-au îndreptat spre cer urmărind până în zările depărtate grația plutirii. Simbolic, nu?

Cel de-al doilea ceas a însemnat festivitatea numărul doi, de la orele prânzului. În nici o oră de la adunarea celor mici, s-a petrecut un transfer tulburător de generații. Școlari de la primarul mare (a III-a și a IV-a), elevi de gimnaziu, prima noastră garnitură de liceeni de la a IX-a, absolvenți veniți să petreacă alături de noi și să retrăiască bucuria momentului de început de an când erau, încă, elevii noștri. Am trăit momente de gâtuitoare emoție alături de proaspeții elevi de a V-a, încă stingheri în pielea de la gimnaziu. Elevi nou veniți anul ăsta prinși la mijloc între stânjeneala ipostazei de debutanți și surpriza participării la un moment atât de înălțător, dar și de colorat. Clasa a IX-a cu un aer matur și solemn deopotrivă. Profesori vechi și noi, unii dintre ei pierduți între siluetele înalte ale elevilor de la a VIII-a sau a IX-a.

Din cauza căldurii înăbușitoare, cea de a doua ceremonie s-a petrecut pe terenul acoperit sau, cum îi spunem toți, în balon. În schimb baloanele de la sfârșit n-au fost lansate din Balon, evident. Am ieșit cu toții în spațiu deschis gata să le lansăm, fiecare încleștat de propriul vehicol către albastrul cerului. Surpriză, afară nu avem instalație sonoră și sutele de participanți nu puteau auzi numărătoarea inversă care să declanșeze semnalul de lansare. Cum să aduci la unison sute de participanți fără niciun mijloc de a te face auzit? Am pornit numărătoarea dintr-un grup redus de profesori și elevi. Numărătoarea inversă a reverberat către alte grupuri. Următoarele cete de participanți au prins și ele numărătoarea din zbor. 3, 2… 1! În acel moment TOATE baloanele au fost lansate, fără pierderi colaterale. Ca și la ceremonia de dimineață, întreaga suflare Avenor a trăit câteva momente de grație împletită cu un soi de magie. Am urmărit baloanele până când s-au cufundat în spațiul albastru, urmând să se reunească cu cele de anul trecut, de anii trecuți, de anii viitori. Simbolic, nu?

Cele trei ceasuri rele de marți au însemnat marți 1 septembrie norocul că participăm la asemenea întâmplări cu care deschidem Școala.

În prima zi de iulie 2015, în cabinetul Direcțiunii Colegiului Național Gheorghe Lazăr, a fost semnat un Acord de partenariat între Avenor College și Colegiul Lazăr. Am fost prezentă împreună cu Denise Trickett în calitatea ei de directoare a Liceului Avenor . De ”partea cealaltă”, doamna directoare adjunctă de la Lazăr, Ionela Neagoe și doamna profesoara de engleză Roxana Banu.

Atmosfera din cabinet a devenit copleșitoare când doamna directoare ne-a arătat Cartea de onoare a Liceului, înființată în anul deschiderii (1860), ținută literalmente îngropată în pământ pe vremea comunismului și eliberată după 1990. Nu credeam că o să-mi mai pot reține emoțiile răsfoind filele începute cu scrierea caligrafiată a secolului 19 și continuate cu nume sonore ale unor personalități remarcabile din cultura românească și internațională. În cele din urmă, atât eu, cât și Denise, ne-am înfrânt emoțiile și am dăruit gânduri Cărții de onoare.

Ce presupune acest Partenariat și de ce este el autentic? Pentru că reunește energii , nevoi și obiective comune, pentru că este făurit strict în beneficiul elevilor noștri, pentru că nu riscă să rămână îndosariat într-un clasor de documente în care s-a mai bifat o ”acțiune cu caracter educațional”.

Pentru noi, cei de la Avenor, Colegiul Gh. Lazăr reprezintă una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din țară: tradiție, notorietate, standarde academice ridicate dar și o viață culturală și socială plină de inițiative care vin de la numeroși elevi, entuziaști și creativi.

Pe de altă parte noi, Avenoriștii, venim cu binefacerile sistemului Cambridge International, verificate și încercate pe tot globul: discipline de învățământ în acord cu transformările societății în care trăim, excelența limbii și culturii engleze și două tipologii de examen recunoscute internațional, inclusiv de statul român: IGCSE și A Level.

Avem interese comune pentru elevii noștri de liceu: dorim să intre în comunitatea elitelor liceene, să participe la evenimente semnificative pentru viața lor școlară, să socializeze, să se întreacă în concursuri de Debate și de Public Speaking, să se înfrățească cu o clasă mai mare de la Lazăr, să aibă experiențe, cursuri și serbări comune. Dorim și ca Lăzăriștii să vină în vizită la noi, să facă schimb de experiență cu noi, să înțeleagă beneficiile unui ethos deosebit, cel de la Avenor College.

Dorim să punem în paranteze sistemele care ne diferențiază și să punem laolaltă ceea ce ne reunește: dezideratul unui profil armonios de adolescent cu preocupări și pasiuni benefice dezvoltării și împlinirii sale. De aceea, ieri, în prima zi de iulie 2015, a fost semnat un Partenariat autentic.

Cum se fac poveștile? Cum se întâmplă impulsul care ne împinge în situația de a ajunge, din degustători de basme și povestiri in creatori? De unde această atracție?

Într-o zi de VINERI 13 februarie, elevii de gimnaziu de la Avenor au avut ocazia să afle unele din ”rețetele” alcătuitului de povești de la un scriitor în carne și oase, invitat să dialogheze cu cei curioși și dornici să experimenteze condiția de creator de basme. Este vorba de Florin Bican, reputat traducător în limba engleză și autorul a trei cărți pentru copii, delicioase și provocante: ”Cântice mârlănești” (Ed. Humanitas educațional), ”Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc” (Ed. Arthur, premiul I la Gala de carte ”Bun de tipar” 2014”) și ”Și v-am spus povestea așa” (Ed. Arthur).

Cu copiii așezați confortabil pe mocheta din Biblioteca școlii, cu invitatul foarte aproape – fizic, dar nu numai – de gazdele întrebătoare, această reconfortantă întâlnire a fost cu totul ieșită din tiparul evenimentelor scrobite de gen. Florin a spart iute gheața aducându-și aminte, cu un haz nespus, de cum a încercat și cum nu a reușit de niciun fel să scrie primul basm din viața lui, la vârsta de cinci ani. Auditoriul a empatizat în mod natural, fiecare dintre copii, cugetând în sinea lui că a trăit experiențe asemănătoare și că, deși pare, nu e deloc simplu să inventezi o poveste: frumoasă, autentică, originală și de ce nu? înălțătoare.

Iată însă că volumul ”Și v-am spus povestea așa” ilustrează biruința spiritului creativ față de complexele scrisului. Florin preia teme și subiecte din basme clasice românești (Greuceanu, Harap Alb) și le introduce într-un malaxor care combină elemente tradiționale, cu fapte, personaje și aluzii culturale contemporane. Rezultatul este un produs literar spumos, recomandabil nu numai copiilor dar și părinților de orice vârstă și, de ce nu, bunicilor care se vor amuza sau scandaliza, după caz, regăsind structura basmelor obligatorii de citit nepoților într-o pastă nouă, plină de prospețime.

Copiii noștri s-au delectat auzindu-l pe invitat cum lecturează cu ritm și inspirație actoricească, un fragment dintr-o pseudo-poveste. Dar mai tare și mai tare s-au bucurat până la hohote tumultoase și aplauze la scenă deschisă la lectura super-amuzantelor poeme din volumul ”Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc”, pe care, la sfârșitul întâlnirii s-au precipitat să și-o cumpere.

Mă gândeam să ofer cititorilor acestui articol un fragment (unul din multele) relevant din volumul de poeme ”fără tâlc”. Dar mai bine descos curiozitatea dumneavoastră și vă las să descoperiți tâlcul fără tâlc al întregului volum. Lectură plăcută! Garantat.