Autor: Avenor College

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Mihaela Stancu, profesoară de limba și literatura română, creează în jurul ei o atmosferă în care poveștile trăite, citite și interpretate inspiră și creează alte povești. Este, desigur, pasionată de literatură, dar și de călătorii, filme, muzică și de meseria de profesor.

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Mihaela Stancu. Cum v-ați prezenta?

Mihaela Stancu: Dacă ar fi să mă gândesc la câteva verbe care spun povești despre mine, aș menționa: a citi, a iubi, a dărui. Dacă ar fi să mă gândesc la substantive care denumesc ceea ce îmi este foarte drag, aș spune: fiica mea Sofia, cărți, emoții, culori, scoici, mare, cireși și harbuz. Dacă ar fi să mă gândesc la adjective care mă caracterizează, acestea ar fi: creativă, tenace, curajoasă, romantică, duioasă și fermă.

I : Ce carte vă aduce aminte de copilărie?

M.S.: Am crescut cu poveștile lui Creangă.

I: De curând, ați publicat o carte de specialitate, „De la Jurnalul Intim de secol 20 la Blog în spațiul românesc”. Ce aduce acest volum în viața dumneavoastră? Dar pentru cititori?

M.S.: Este o carte care îmi aduce foarte multă bucurie, pentru că am lucrat cu drag la ea. În 2009 am observat că foarte multe persoane din jurul meu aveau un blog. Mi s-a părut o temă interesantă de cercetare. În 2010 am dat examen la Școala Doctorală a Facultății de Litere (Universitatea din București), nu am spus nimănui că aveam de gând să aplic. Am făcut asta pentru că m-am gândit că este posibil să nu intru și nu voiam să împart eșecul cu nimeni. Tema pe care eu am propus-o a fost considerată extrem de interesantă și nouă și, prin urmare, am intrat. Am analizat 3 jurnale masculine: jurnalul lui Eugen Barbu, jurnalul lui Ion D. Sârbu, un blog personal al profesorului de geografie Viorel Căpățână și două jurnale feminine: jurnalul Oanei Pellea și blogul personal ChrisMilla. Am ales jurnalul intim și blogul personal pentru că sunt două ipostaze ale discursului confesiv în care există o distanță minimă între timpul trăirii și timpul mărturisirii. Jurnalul și blogul personal reprezintă un ochean întors către sine, dar și către ceilalți. Am muncit foarte mult, dar mi-a plăcut.

I : Care este autorul preferat din literatura română? Dar universală?

M.S.: Din literatura română, dacă ar fi să aleg un singur scriitor, cred că l-aș alege pe Gellu Naum, pentru că reușește să cuprindă mai multe sfere de interes: literatura pentru copii (Cărțile cu Apolodor), proza – mi-a plăcut foarte mult romanul „Zenobia” și poezia suprarealistă.

Din literatura universală îmi plac foarte mult cărțile din literatura rusă, americană, japoneză si sud-americană. Dacă ar fi să aleg o singură carte, cu siguranță aceea ar fi „Maestrul și Margareta” de Mikhail Bulgakov.

I : Ați făcut vreodată vreo călătorie inspirată de cărțile citite?

M.S.: Da. Am fost în Portugalia în Cascais și acolo am ajuns la casa unde a locuit Mircea Eliade o perioadă. El a scris și o carte cu titlul „Jurnal Portughez”. Mi-a plăcut foarte mult locul. Am mers și în Estoril, unde există un bust al lui Lucian Blaga. El a fost o scurtă perioadă ambasador al României în Portugalia. Urmează să plec la Dublin și evident că mă voi gândi la Oscar Wilde, Samuel Beckett și James Joyce.

I : Care ar trebui să fie abordarea unui profesor de limba și literatură română într-un sistem britanic?

M.S. :Cred că ar trebui să fie aceeași abordare ca în orice sistem, o abordare prin care să-i apropii pe elevi de literatură în general, nu neapărat de literatura română. Nu poți să studiezi o literatură izolat, întotdeauna e nevoie să o compari cu alte literaturi ale lumii.

I: Ați predat un an în sistemul de stat. După atâția ani de experiență în sistemul privat, v-ați mai întoarce să predați la o școală în sistemul public?

M.S.: Nu cred că m-aș întoarce să predau zi de zi la o școală de stat, însă mi-ar plăcea să-i ajut pe elevii care provin din medii defavorizate.

I: Se vede că predatul este o pasiune pentru dumneavoastră. Ce alte pasiuni mai aveți?

M.S.: Îmi place foarte mult arta cinematografică. Regizorii ale căror filme nu le pot uita sunt: Pier Paolo Pasolini, Pedro Almodóvar, Andrei Tarkovsky. Mi-a plăcut foarte mult un film american regizat de un francez „The eternal sunshine of the spotless mind”. Am fost și sunt în continuare pasionată de istoria artei, în special de pictură. Pictorii mei preferați sunt Gustav Klimt, Paul Gauguin și Salvador Dali, dar îmi place foarte mult și Frida Kahlo. Nu cred că mi-aș vedea viața fară muzică. Trupele românești preferate sunt The Mono Jacks și Șuie Paparude. De fiecare dată când merg la concertele celor de la Șuie Paparude simt că timpul s-a oprit, pentru că este muzica pe care o ascultam și când eram în liceu.

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Georgiana Socoliu, profesoară de istorie și dirigintă la clasele a 6-a, ne-a arătat că nu numai cunoștințele într-un anumit domeniu te fac un model pentru alții, ci și stilul de viață sănătos și mentalitatea pe care o ai. Vă invit să citiți o discuție despre echilibru, teatru, lecturi, dar și despre lecțiile istoriei și viitorul educației.  

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Georgiana Socoliu. Cum v-ați prezenta?

Georgiana Socoliu: Sunt un om care iubește viața, care se bucură de fiecare moment, un om care tinde spre armonie și care încearcă să învețe din fiecare experiență.

I: De-a lungul anilor am observat că aveți o înclinație către zona de dezvoltare personală. Cum îmbinați viața profesională cu acest aspect al vieții?

G.S.: Mi se pare că dezvoltarea personală joacă un rol important pentru că, dacă nu ai un echilibru interior, nu ai o înțelegere a lucrurilor și nu reușești să te înțelegi pe tine, nu ai cum să fii de ajutor celorlalți. Și pentru că permanent în viața mea am fost preocupată să fiu omul potrivit la locul potrivit, să-mi aduc contribuția și să am un impact în viața celorlalți mi-am dat seama că trebuie să încep cu mine. Mi-am dat seama că trebuie să mă autoeduc, să învaț să mă iubesc în primul rând pe mine, apoi să fiu de ajutor celorlalți. De asta sunt pasionată de yoga și îmi place foarte mult să meditez. Am momente în care sunt preocupată de mine, de regăsirea interioară și cred că nu poți să fii sub nicio formă de ajutor celorlalți dacă tu nu ești în armonie cu tine.

I: Am aflat de curând că practicați yoga. Ce aduce yoga în viața dumneavoastră?

G.S.: În primul rând îmi aduce sănătate și echilibru. De 2 ani de când merg săptămânal la yoga, nu mai am probleme cu zona cervicală, mă ajută foarte mult să îmi mențin un tonus, vitalitate și mă simt bine în pielea mea după aceste ședințe.

I: Ce alte pasiuni  aveți?

G.S.: Îmi place foarte mult teatrul. Încerc să mă duc cât de des pot. Ultima dată am fost la spectacolul lui Marius Manole „Demnitate”. Am fost la teatru și cu voi (clasa a 9-a, la „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu), am mers și cu cu cei de la clasa a 11-a la „History Boys”, impresionant spectacolul.

M-am înscris și la clubul de lectură al părinților și profesorilor Avenor, unde citim lunar câte o carte. Este un prilej foarte bun să împartașești impresiile tale despre o carte, dar și să cunoști personalitați din lumea literaturii. Luna trecută, de exemplu, am avut o întalnire cu Iulian Tănase. Anul trecut, am avut șansa să o cunosc pe Ioana Pârvulescu, fiind fan și admirând-o foarte mult. Și acesta este un prilej de echilibru personal și dezvoltare personală.

 I: Din 4 în 4 ani preluați o clasă ca dirigintă. Ce diferențe se pot simți de la o generație la alta?

G.S.: Toți suntem diferiți, avem calitățile și aptitudinile noastre. E important să descoperi pe fiecare. În general, nevoile fundamentale ale elevilor nu sunt diferite și nu au fost diferite de la o generație la alta, în schimb, există diferite preocupări. Pentru toți există nevoia de recunoaștere, de valorizare, de relaționare, de dezvoltare pe toate palierele. Este important să îi cunoști, să dezvolți o relație cu copiii și să încerci să îi ajuți pe drumul lor, al cunoașterii și al viitorului.

I: Care este perioada preferată din istoria pe care o predați?

G.S.: Secolul XX, pentru că avem foarte multe mărturii, foarte multe documente. Avem foarte multe resurse, în primul rând. Pe de altă parte, sunt fascinată de Războiul Rece, adică de a doua jumătate a secolului XX.

I: Cu ce doriți să rămână elevii în urma orelor de istorie?

G.S.: Chiar dacă pare puțin deplasat argumentul „ca să nu repetăm greșelile din istorie”, eu cred în asta. Consider că trebuie să învățăm din istoriile personale ale marilor personalități. Eu sunt fascinată de jurnale, sunt fascinată de autobiografii. Cumva, fiecare are o poveste în viață și putem învața din experiențele lor. Aș vrea ca elevii mei să rămână cu o gândire critică, reflexivă, să analizeze din mai multe perspective, să vadă din mai multe puncte de vedere desfășurarea unui eveniment sau un anume context istoric și mi-ar plăcea să rămână cu o recunoaștere a valorilor naționale.

I: Ce sfat aveți pentru elevi?

G.S.: Îmi doresc foarte mult să-și găsească calea în viața, să-și descopere pasiunile, să găsească un echilibru interior, să se dezvolte în orice domeniu și-ar dori ei. Și, în general, să aibă o viața împlinită din toate punctele de vedere.

I.: Cum vedeți viitorul învățământului în următorii 5 ani?

G.S.: Depinde despre ce învătământ discutam și pe ce paliere. Eu cred că, în momentul de față, la nivel internațional este o revoluție. Este posibil să avem un învătământ în care să lipsească notele, axat mai mult pe proiecte de grup, pe colaborare, pe comunicare, pe interactiune, pe leadership și, cumva, finalitatea să nu fie neapărat într-o medie sau un examen, ci un proiect de grup care să integreze mai multe discipline și care să scoată în evidentă și capacitatea copiilor de a colabora, de a lucra unii cu alții, de a comunica, de a veni cu idei originale și creative.

Continuăm seria de articole săptămânale prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 9-a la Liceul Avenor.

Intervievatul săptămânii este, de data această, unul dintre profesorii Avenor College. Cornelia David este profesoară de Biologie și Chimie în școala noastră, dar puțini dintre noi știm despre pasiunea sa: pictura.

I: Spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cum v-ați prezenta?

C.D.: Aș menționa 3 cuvinte: creativitate, empatie și ambiție.

I: Cum a început povestea dumneavoastră cu pictura?

C.D.: Povestea mea cu pictura a început de când eram foarte mică, deoarece mama mea era profesoară de desen și toata familia ei, unchi, mătuși, erau fie sculptori, fie profesori de arte. Există o poveste că am fi înrudiți cu pictorul Nicolae Tonitza, fiindcă bunicul meu din partea mamei se numea Toniţa, aşa cum se numea şi pictorul, de fapt. Însă nu e nimic dovedit, de aceea eu o iau drept o poveste de spus nepoţilor şi strănepoţilor, la gura sobei.

Îmi plăcea foarte mult să desenez chiar de când nu eram încă la școală și profitam de mama mea să o întreb cum să-mi pun pe hârtie ideile și cum să-mi iasă mai bine diferite lucruri. Această pasiune a devenit un refugiu: atunci când vreau să scap de toate gândurile, acesta e lucrul pe care îl fac.

III : Din ce vă inspirați în picturile dumneavoastră?

C.D.: Sunt anumite imagini care îmi plac foarte mult și îmi rămân în minte, fie că sunt din natura, filme, imagini pe care mi le imaginez din cărti sau uneori chiar din vise. Dacă există un vis care mă marchează, îmi rămân imaginile și le desenez.

I: Puteți să ne povestiți o întâmplare din viața dumneavoastră de elev?

C.D.: Există o poveste  despre care știu foarte puţini oameni, fiindcă mi-e greu să vorbesc despre ea. Tatăl meu fusese repartizat la un dispensar rural din Moldova, unde am făcut ciclul primar. O întâmplare de-atunci a fost că, într-o zi, o prietenă de-a mea de joacă a căzut dintr-un cireş, fracturându-şi ambele picioare, şi a fost adusă de urgenţă la cabinet, sub ochii mei. Mi-am dorit foarte mult atunci să pot face ceva pentru ea… orice. Întâmplarea face că, peste 30 de ani, ne-am reîntâlnit, în Ardeal. Fără ca eu să fi ştiut că este vorba despre fetiţa ei, o fostă elevă a mea a câştigat locul III pe ţară la un concurs de desen şi o tabără gratuită la Costineşti. Era vorba despre o familie cu mulţi copii, care nu şi-ar fi permis o vacanţă la mare. Această “coincidenţă” a fost o lecţie de viaţă pentru mine. Am învăţat că dacă pui suflet în ceea ce faci, ceea ce ţi-ai dorit se împlineşte mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nu neapărat aşa cum te-ai fi aşteptat!

I: Vă amintiți de vreun profesor care v-a impresionat?

C.D.: Au fost mulți profesori care m-au marcat. Nu în domeniul artei neapărat… Primul care îmi vine în minte este profesorul meu de filozofie din clasa a 12-a. Acesta avea un stil foarte special de a preda în sensul în care la începutul orei mergeam în pădure și ne întreba cum am interpreta sunetele pe care le auzim, ce legătura există cu poemele lui Eminescu despre natură. În felul acesta, ora devenea foarte atractivă.

I: Care este cel mai bun sfat pe care l-ați primit?

C.D.: Dacă mă gândesc la carieră, fosta mea profesoară de matematică, care era idolul meu din copilărie  și cu care am lucrat ulterior, mi-a spus că atunci când esti profesor să nu te bazezi pe nimeni în afară de copii. Nici măcar pe ce spun ceilalți colegi, nici pe sistem, ci pe feedback- ul pe care îl primești de la elevi.

I: De ce biologie, chimie și nu artă?

C.D.: Mi-am pus și eu această întrebare când am dat admitere la facultate. Mi-a plăcut și biologia foarte mult, îmi doream să aflu secretele vieții când eram mică. Pe de altă parte, nu am vrut să fac din arte o meserie. Am vrut să păstrez libertatea de a desena sau picta exact ceea ce vreau; nu neapărat la comanda cuiva sau într-un stil impus.

I: Ce culoare vă aduce aminte de copilărie?

C.D.: Verde! E vorba de verdele crud din satul bunicilor mei dinspre tata, la poalele munțlor Făgăraș, primăvara, intretăiat de mov de nuscele. Aceleași meleaguri unde a copilărit și pe care le-a descris Octavian Paler în scrierile lui.