Continuăm seria interviurilor prin care vă invităm să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 10-a la Liceul Internațional Avenor.
Felix Dumitrache, profesor de istorie, a intrat în comunitatea Avenor de puțin timp și totuși a demonstrat prin experiența sa vastă și cunoștințele impresionante că se potrivește perfect în „familia” Avenor. Vă invit să aflăți mai multe despre Felix Dumitrache.
Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Felix Dumitrache. Cum v-ați prezenta?
Felix Dumitrache: Sunt român, am plecat de copil (la vârsta de 16 ani) în Grecia și după am emigrat în America. Am avut mai multe cariere. După cei 39 de ani în care am locuit în SUA, m-am decis să mă întorc în România. La bază sunt profesor . Decizia de a ieși la pensie în America și de a mă reloca în România au dus la această decizie de a intra înapoi în învățământ. Mi-am trimis CV-ul și am fost chemat aici, la Avenor College, unde am rămas plăcut impresionat de curiculum, de elevi și direcția școlii, de viziunea comunității Avenor asupra școlii. Am decis că această nouă experiență în cadrul Avenor College mi se potrivește.
I: În 1978 ați ajuns în SUA ca refugiat politic. Cum ați simțit impactul Statelor Unite fața de situația României din acea perioadă?
F.D.: Foarte multă libertate, foarte mari diferențe care au dus la un mare șoc cultural. Am fost repartizat în Arizona și am ajuns acolo pe 25 Decembrie, la 30 de grade. Nu semăna deloc cu atmosfera de Crăciun, era Vestul Sălbatic – șosele enorme, nu aveau trotuare, bulevarde, parcuri – era total o altă viață. Nu a fost ușor să ne integrăm, dar faptul că aveai libertatea să faci absolut orice, atât timp cât nu încălcai drepturile altora, ne-a ușurat puțin adaptarea. Nu aveam nevoie de autorizație să ne cumpărăm o mașină, să ne luăm carnetul de conducere sau să călătorim în alte state. În 1978, puteai să conduci în Mexic, să mergi la mare și să te întorci, fără să te întrebe nimeni de la graniță nimic. La întoarcere, doar te întrebau: „Sunteți din America? Bine ați revenit!” Nu controlau pașapoarte, nimic. A fost uimitor!
I: Ați servit în armata americană și ați participat în misiuni în 4 războaie. Despre ce conflicte este vorba?
F.D.: Am fost în Grenada în 1983, în Honduras în 1985, în Panama în 1989 și în războiul din Golf în 1990.
I: V-au schimbat aceste războaie mentalitatea, felul în care vedeți și traiți lucrurile?
F.D.: Da. Am învățat să prețuiesc viața și să trăiesc fiecare moment cât de intens se poate. Am învățat să-mi apreciez prietenii, libertatea și prețul libertății.
I: Cum aplicați aceste experiențe și noțiuni dobândite de-a lungul anilor în materia pe care o predați, istoria?
F.D.: Mi-am îndeplinit visul de a călătorii prin toată lumea, deși încă nu l-am dus până la capăt. Vizitând multe țări și învățând despre cultura lor în mod direct, întâlnind oameni și întrebându-i diverse pentru a afla perspective locale, înțelegi mai bine culturile și interacțiunile dintre oameni. Am aflat ce vor oamenii de rând versus ce vor oamenii de afaceri versus ce vor politicienii și asta m-a făcut să înțeleg mai bine istoria și conceptul istoric. În fiecare națiune sunt oameni care au bagajele lor de cunoștințe, toți sunt imigranți pe undeva, cumva, iar fiecare aduce din țara sa lucrurile care l-au făcut să stea, lucrurile care l-au făcut să plece.
I: Care este perioada preferată din istoria pe care o predați?
F.D.: Îmi place istoria secolului XX, fiind cea mai tumultoasă și fiind secolul în care oamenii au făcut cele mai multe greșeli, evident luând în considerare cele două războaie mondiale, dar și din cauză că politicienii nu au înțeles situația politică. Faptul că s-a industrializat lumea așa de rapid i-a lăsat puțin în urmă pe aceștia în conceptul de război. Pe vremuri, din cauza faptului că dura 3, 4 chiar 6 luni să aduni o armată și să o duci la un război, politicienii aveau timp să discute între ei. În momentul în care s-a produs industrializarea – au apărut trenuri, mașini rapide, vapoare – se putea forma și deplasa o armată în câteva săptămâni, războaiele devenind o primă desfășurare în loc de o ultimă desfășurare. Treburile astea nu au fost înțelese de conducătorii țărilor.
I: Ce alte pasiuni mai aveți în afară de istorie?
F.D.: Îmi place foarte mult să citesc, să călătoresc, să merg în camping, la mare, la munte. Îmi place să merg pe jos, să mă plimb, să văd artă, picturi, teatru. Simt că nu o să termin niciodată să văd tot ce pot să văd, să aud tot ce pot să aud și să simt tot ce pot să simt. Vreau să-mi trăiesc viața din plin!
I: Cum ați regăsit România când v-ați întors?
F.D.: Schimbată! Am revenit cam la 2 ani dupa anii 90’ și pentru mine se puteau vedea schimbările graduale. Dacă ai un copil, nu prea îi observi schimbările pentru că îl vezi în fiecare zi. Dacă îl vezi la doi ani, observi o schimbare, chiar dacă cei care stau aici nu văd acest lucru și cred că nu o să se schimbe nimic niciodată. Se schimbă! Dar treptat și poate frustrant pentru mulți români, pentru că ei au călătorit în sfârșit în străinătate și vor să aibă aici ce au văzut acolo. Posibilități sunt, Romania este bogată: plină de resurse, turismul ar putea să fie foarte bun, vremea este foarte frumoasă, dar trăim niște timpuri, consider eu ca profesor de istorie, foarte similare cu epoca fanariotă – în care oamenii plătesc mulți bani să ajungă în funcții politice, după care fură pe rupte 2-3 ani, cât pot, ori până fie sunt trimiși în pușcărie, fie sunt schimbați în alt guvern. Asta definește România de azi.
I: De ce Avenor College?
F.D.: Îmi place sistemul Cambridge. Eu am fost profesor pentru International Baccalaureate și mi-a plăcut faptul că acesta te forțează să te împingi pe tine însuți spre obiective mai ambițioase și în materiile în care nu-ți dorești neapărat să performezi în viitor. Acest sistem îți oferă mai multă flexibilitate în ceea ce privește alegerea elevului ca punct de studiu în viitor. Îmi place Avenor College pentru că este o instituție care are o viziune – vor să ajungă una dintre cele mai bune școli din lume. Este un drum greu de parcurs și lung, dar și-au stabilit această țintă și nu vor să devieze de la această cale. Am o experiență de vreo 20 de ani și îmi doresc și eu să ajut la îndeplinirea acestei viziuni.
I: Ce sfat aveți pentru elevi?
F.D.: Viitorul vă aparține. Take the bull by the horns and drive your own future. Sunteți la volanul mașinii viitorului vostru, unde mergeți depinde de voi! Nu învățați numai pentru note, nu fiți așa stresați în legătură cu examene, învățați de dragul de a ști!
