Câțiva elevi de clasa a 11-a au plecat împreună cu dirigintele într-o excursie cu cortul în vacanța de toamnă. Tiberiu, unul dintre participanți, povestește că experiența din vârf de munte l-a scos din zona de confort și l-a învățat cum să se descurce în natură, oferindu-i o pauză relaxantă de la grijile zilnice.
Am organizat împreună cu colegii mei și cu domnul diriginte o excursie de 3 zile cu cortul la finalul vacanței de toamnă. Am mers în campingul Iezer, lângă cabana Voinea, la doar 15 kilometri de Câmpulung. Acesta este de tip „off-camping”, adică complet neamenajat, ceea ce a însemnat că a trebuit să ne aducem cu noi absolut tot ce am avut nevoie, de la sticle de apă și mâncare, până la corturi și saci de dormit.
Drumul de la București până acolo durează în jur de cinci ore. Locul de camping se afla la câțiva metri de un drum pietruit care urcă în continuare încă și mai sus, pe vârful muntelui. Pe lângă drum, curge râul Bătrâna, care izvorăște de mai departe, din munții Iezer-Păpușa.
De cum am ajuns, am început să despachetăm lucrurile noastre și să montăm corturile. Nu a durat mult timp până am terminat de aranjat corturile și sacii de dormit, după care am început să strângem lemne pentru foc. Deși pare ușor, este destul de greu să găsești lemnele potrivite pentru foc și să le tai, mai ales dacă majoritatea sunt ude. Eu nu mai făcusem niciodată așa ceva, dar am învățat pe parcurs și m-am descurcat.
În cele din urmă, am reușit să facem un foc mare, chiar înainte să se întunece. Din cauza muntelui care obturează lumina soarelui și a toamnei târzii, se întunecă foarte devreme, încă de la 5, așa că a trebuit să începem să facem focul devreme. Am încălzit la foc mâncarea pe care o adusesem și chiar am gătit supe și alte lucruri. Apoi am rămas cu toții să ne încălzim în jurul focului, am spus povești și am mâncat bezele.
A doua zi, am mers într-o drumeție pe munte, înspre Cabana Voina, singurul loc cu semnal telefonic din zonă. Am rămas absolut surprins de frumusețea peisajului de toamnă de la munte – de copacii cu frunzele îngălbenite, de râul care curgea pe lângă drum și de cele câteva cabane din zonă. Am simțit o senzație de liniște și calm în acel loc pe care nu o poți avea decât în mijlocul naturii, înconjurat de pădure.
Mi-a plăcut foarte mult excursia noastră și sunt sigur că o vom repeta și în viitor. Cred că este foarte important pentru noi toți să ieșim, măcar pentru câteva zile, din rutina obositoare de zi cu zi, să ne putem relaxa și destinde, fără presiuni. De asemenea, este și o experiență foarte practică, care te ajută să înveți cum să supraviețuiești și să te descurci în natură. Așadar, o pot recomanda oricui vrea să se bucure de liniște și să scape de griji pentru câteva zile, într-o atmosferă magică.
Ilinca, elevă în clasa a 10-a la Avenor College International High School, a creat un club online de lectură deschis oricărui licean care-și dorește să descopere cărți noi, să cunoască oameni noi și să participe la discuții tematice care îl pot scoate din zona de confort prin expunerea la opinii diferite de ale sale. Mai multe despre clubul care are deja membri din mai multe școli diferite ne spune chiar Ilinca.
Novel Bunch este un club online de lectură organizat de liceeni pentru liceeni. Totul a-nceput de la o idee aruncată în glumă. În octombrie am avut deja prima întâlnire (cartea lunii fiind „Portretul lui Dorian Grey”, scrisă de Oscar Wilde), cu membri din 4 școli diferite din România. Clubul se întâlnește online la sfârșitul fiecărei luni, însă este activ și pe platforma Goodreads, unde avem des scurte discuții între întâlniri.
De ce să participi la un club de lectură?
Citești cărți noi;
Ai șansa să îți exprimi opiniile într-un mediu deschis și prietenos;
Întâlnești opinii diferite de ale tale;
Întâlnești alți oameni de vârsta ta;
Îți îmbogățești cultura generală;
Înveți să exprimi idei despre personaje, teme, motive literare, intrigă etc.
Clubul de lectură Novel Bunch te expune la cărți pe care poate nu le-ai citi singur. Chiar dacă se întâmplă să nu-ți placă cartea pe care o citești și îți este greu să o termini, descoperi lucruri noi despre tine și despre ceilalți participanți. Rolul unui astfel de club este să te scoată din zona ta de confort, într-un mod plăcut și distractiv. Întâlnirea cu noi opinii îți poate deschide o nouă lume a gândirii.
Novel Bunch nu este numai despre citirea unei cărți urmată de o discuție despre personaje și motive literare. Este despre opinia fiecăruia dintre noi despre carte, despre emoțiile și sentimentele pe care ea ni le-a creat, despre cum temele întâlnite acolo se aplică în viața de zi cu zi. Creezi conexiuni cu ceilalți membri. Uneori vei fi de acord cu opiniile lor, alteori vei încerca să îi convingi că perspectiva ta este mai bună. S-ar putea chiar să fii confuz – dar nu te vei plictisi.
Dacă ai vrea să participi, completează formularul de înscriere aici. Ne găsești și pe Instagram la novel.bunch.
Și nu uita: Novel Bunch este mai ales pentru a ne distra și exprima într-un spațiu liber și prietenos. Cartea lunii noiembrie este „The Perks of being a Wallflower” („Jurnalul unui adolescent timid”), de Stephen Chbosky. Discutăm în limba română, dar tu poți citi cartea în orice limbă dorești 🙂
Începând de astăzi, masca devine obligatorie nu doar pentru echipa și elevii școlii, ci și pentru părinții care îi aduc și în preiau pe copii la finalul zilei de la școală și grădiniță, atât timp cât se află în perimetrul instituției. Această măsură a fost luată ieri, în contextul creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri în București, iar noi o susținem pentru că în ultimele săptămâni ni s-a dovedit din plin eficiența purtării măștilor. Riscul ca virusul să se răspândească în comunitate este extrem de redus atâta timp cât sunt respectate măsurile de distanțare și igienă, iar masca joacă un rol extrem de important.
Elevii cu vârsta mai mare de 5 ani și toți angajații Avenor poartă masca de la începutul anului școlar în toate spațiile închise ale școlii și chiar și în cele deschise, cu excepția momentelor în care se servește masa sau se desfășoară orele de sport. Această măsură și-a arătat efectele bune pentru că nu au existat focare, iar cazurile care au fost infectate din exterior nu au transmis mai departe în timpul programului școlar.
Un scurt istoric al obligativității purtării măștii
Purtarea măștii în spațiile publice s-a transformat din recomandare în obligație pe data de 15 mai. Atunci a fost pragul psihologic care a marcat trecerea de la starea de urgență la starea de alertă.
Cu ocazia deschiderii școlilor, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au stabilit printr-un ordin comun ce se întâmplă în școli.
Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării prin unitatea de învăţământ şi în timpul recreaţiei (atunci când se află în interior şi exterior);
Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării prin unitatea de învăţământ sau în timpul recreaţiei (atunci când se află în interior şi în exterior);
Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor; Schimbul măştii de protecţie între persoane este interzis.
Organismele internaționale de reglementare în domeniul sănătății au recomandat folosirea măștilor încă de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru că funcționează ca o barieră în calea modului în care se răspândește virusul: prin intermediul secrețiilor eliminate de către persoanele infectate prin expirație atunci când strănută, vorbesc sau tușesc. Studiile recente testează și demonstrează funcționarea măștilor, dar și atrag atenția asupra faptului că eficiența lor crește odată cu numărul celor care o poartă.
Cum funcționează măștile
„Este nevoie ca 80-90% din populație să poarte mască pentru a avea un impact semnificativ în încetinirea răspândirii COVID-19”, spune profesorul de informatică și inginerie De Kai de la Institutul de Informatică de la Berkeley International.
Profesorul, care este expert în inteligență artificială, a creat o simulare a procesului de răspândire a visului, în funcție de procentul celor care poartă mască într-o comunitate. Rezultatele arată că gradul de răspândire continuă să fie mare și dacă jumătate din populație poartă mască și este nevoie de un procent foarte ridicat pentru ca mască să încetinească cu adevărat răspândirea.
„Este contraintuitiv pentru că, inconștient, noi, oamenii, avem tendința să gândim liniar. Dar s-a dovedit că dacă 50% din populație poartă mască, rata de infecție nu se înjumătățește – de fapt, efectul este aproape infim”, explică profesorul. Dar atunci când purtarea măștii devine aproape universală într-o comunitate, rata de infectare începe să scadă. Iar această măsură este aproape la fel de eficientă ca izolarea, explică De Kai, dar fără efectele economice și sociale resimțite puternic de comunitățile care au fost în carantină prelungită.
„Dacă rata de răspândire va continua să crească, vom suferi din nou măsuri dure de izolare, pe care nimeni nu le dorește. Este de preferat să ne izolăm nasul și gura, decât să ne izolăm din nou cu totul în case”, argumentează profesorul.
Studiile în domeniu, tot mai multe și mai diverse, aduc dovezi care susțin nu doar purtarea măștii, ci și eficiența politicilor care reglementează purtarea măștii la nivel comunitar.
Cercetătorii de la Duke University au testat 14 tipuri diferite de măști, inclusiv fulare și bandane, și au descoperit că cele mai eficiente sunt cele de uz medical N95 fără valvă (au redus transmiterea secrețiilor emise în timpul vorbirii cu peste 99,9%), urmate de măștile chirurgicale și măștile din bumbac.
Așadar, măștile de toate felurile ne protejează nu doar pe noi, ci și pe cei din jur, dacă sunt purtate corect și consecvent, cu respectarea măsurilor de igienă și distanțare. Purtarea lor nu este doar o normă, ci și o dovadă de respect și responsabilitate în comunitatea din care facem parte. Încurajăm toți membrii comunității – elevi, părinți, profesori – să poarte masca nu doar în situațiile în care sunt obligați să o facă, ci oricând se află în spații aglomerate, în interior sau în aer liber.
Din studiile științifice, dar și din observațiile noastre directe în cele 5 săptămâni în școală, suntem conștienți că masca are avantaje importante în protecția împotriva COVID-19 mai ales în contextul nostru școlar.
Cum stați cu frica pe vremurile astea? Eu sunt bine, mulțumesc. Câteodată vine, în alte dăți pleacă și mai sunt ocaziile când ține musai să-mi sufle în ceafă. Să mă atenționeze carevasăzică de prezența dumisale prin preajmă. Mintea mea, în tot acest răstimp, în care frica își cam face de cap în interiorul ființei mele, croșetează motive, strategii și soluții. Dar, după cum bine zicea domnul David Hume: „Rațiunea este sluga emoțiilor”, așa că, de cele mai multe ori, în meciul nesfârșit dintre stări și gânduri, stările vor sfârși prin a conduce detașat… dacă le las.
Și uite așa e viața fiecărui adult care fie predă într-o instituție educațională, fie are copii care au început școala în „the new normal” zilele acestea. În mijlocul acestui iureș de negativitate mediatică, îngrijorare și imprevizibil, noi, adulții care am luat parte la webinarul ținut săptămâna trecută de domnul profesor Mircea Miclea, am fost puși față în față cu reacțiunea, mai ceva ca Conu’ Leonida.
Dacă pe timp de „pace” mediul înconjurător oferă copiilor confort și previzibilitate, în vreme de COVID, mediul nu mai este atât de prietenos.
Pe parcursul unei orei, invitatul nostru special, teleportat tocmai din Cluj cu ajutorul Zoom-ului, a reușit să ne facă să stăm și să cugetăm puțin. Subiectul de pe ordinea zilei: „Cum putem preveni stările de neliniște și nesiguranță? Școala în contextul COVID-19”. Cu carisma oratorică specifică, domnul profesor Miclea ne-a îndrumat precum un alpinist care își învață ucenicii să găsească prizele cele mai sigure pentru a escalada un munte. În cazul nostru, muntele erau stările. Gigantice, intense și năucitoare. Mai ceva ca „dihania” lui Edgar Allan Poe.
Unul dintre argumentele cu care și-a început discursul a fost legat de calitatea interacțiunii dintre adulți și copii. Dacă pe timp de „pace” mediul înconjurător oferă copiilor confort și previzibilitate, în vreme de COVID, mediul nu mai este atât de prietenos. Multe reguli noi, multe interdicții, iar parte dintre ele țin de lucruri care până deunăzi erau perfect naturale, cum ar fi luatul în brațe sau împrumutatul unui pix.
Din interacțiunea cu adulții semnificativi pentru ei, copiii vor învăța ceea ce domnia sa numește „gramatica existențială” care se regăsește la confluența dintre situațiile de viață și atitudinile manifestate de adulți în raport cu acestea. Necazul apare atunci când ceea ce spunem ca adulți intră în contradicție cu ceea ce facem sau cu modul în care spunem.
Acestea fiind spuse, domnul profesor ne-a recomandat să fim atenți la cum interacționăm cu copiii. Ce spunem, cum spunem, ce facem. Pentru că din interacțiunea cu adulții semnificativi pentru ei, copiii vor învăța ceea ce domnia sa numește „gramatica existențială” care se regăsește la confluența dintre situațiile de viață și atitudinile manifestate de adulți în raport cu acestea. Necazul apare atunci când ceea ce spunem ca adulți intră în contradicție cu ceea ce facem sau cu modul în care spunem. Și așa își fac apariția neliniștea, frica și neîncrederea. Așa că noi, ca adulți, trebuie să luăm o decizie importantă: Vrem să fim furnizori de siguranță sau furnizori de anxietate pentru copiii ai căror părinți/profesori suntem?
Asemenea unui meme celebru, noi ne întrebăm și tot noi răspundem:
Ce vreeeeem?
Să fim furnizori de siguranță pentru copiii noștri!
De când vrem să începem să fim furnizori de siguranță pentru copiii noștri?
De mâineeeee!
Motto-ul după care putem să ne ghidăm: Învingem stările prin acțiuni!
Hai, totuși, de astăzi, ce ziceți? Urmând instrucțiunile simple și aplicate ale domnului profesor Miclea. Un început bun ar fi să avem un focus, căci în prezența focusului, atenția se concentrează pe ceva anume, iar senzația surdă de vulnerabilitate devine din ce în ce mai puțin sesizabilă. Motto-ul după care putem să ne ghidăm: Învingem stările prin acțiuni!
Și atunci mi-a venit în minte următorul gând pentru noi, profesorii: „Teach like no one’s watching” could be the new „Dance like no one’s watching”! Cel mai bun mod în care îți poți ajuta elevii să facă față anxietății legate de pandemia COVID-19 este să predai lecții captivante prin care atât tu, cât și ei să vă cufundați în învățare, departe de lumea dezlănțuită.
Pentru părinți, generarea de soluții contextuale care puse cap la cap să se adune într-un mare creuzet de soluții posibile la orice problemă legată de școală, frică și COVID pare să fie o abordare în care rațiunea are câștig de cauză în fața emoțiilor.
Aaaaah! Și mai e ceva! Controlarea conștientă a expunerii la informație. Asta se aplica și la adulți, și la copii. Vizionatul știrilor de 5 ori pe zi dăunează grav sănătății mentale, stimați telespectatori! Așa că, mai răruț, că-i mai drăguț…
Nu-i musai să ne propunem să ne rezolvăm stările, ci putem să alegem să mergem braț la braț cu ele o vreme.
Bine, bine! Dar cu stările cum rămâne? Ce facem cu ele? După ce terminăm toate sarcinile pe care le avem de făcut? Le băgăm sub preș? Nici vorbă! O abordare propusă de domnul profesor este aceea a coabitării. Scurt pe doi: nu-i musai să ne propunem să ne rezolvăm stările, ci putem să alegem să mergem braț la braț cu ele o vreme.
Să fim conștienți de prezența lor, cât și de faptul că ele nu fac parte din identitatea noastră. Eu nu sunt frica mea. Eu am o frică. Două. Trei. Nouă. La care mă pot uita din când în când cu ceva curiozitate, ca să văd mai bine ce fac ele cu mine. Ce face frica mea de îmbolnăvire cu mine? Mă face să mă retrag din activități sociale, de exemplu.
Dacă vedem continuumul emoțional ca o balanță cu stări bune și stări ne-bune, o modalitate de a le gestiona pe cele din urmă ar fi să ne găsim „molecule de bucurie” în fiecare zi. Cu aceeași pasiune și determinare cu care găsim neregulile și problemele. Așa că putem să ne facem un obicei de igienă mentală ca la finalul fiecărei zile să consemnăm binele și prin urmare să reechilibrăm balanța emoțională.
Și în loc de concluzie, aș veni cu un alt gând: de ce ți-e frică, de aia nu scapi. Vorbă veche, din popor. Care se poate traduce în: cu cât vom încerca să evităm mai multe situații de frica COVID-ului, cu atât creierul nostru va pune niște stegulețe cu capete de mort pe harta acțiunilor noastre din viața cotidiană. Iar noi va trebui să facem un slalom obositor printre aceste stegulețe, încercând să ne protejăm de situații pe care le vedem periculoase pentru că suntem mânați de propria hiperactivitate și hipersensibilitate
Închei apoteotic: Audentes fortuna iuvat (Soarta îi favorizează pe cei îndrăzneți). Mulțumim, domnule profesor, pentru lecția de dezvoltare personală!
Andrei Mitoiu (clasa a 11-a) este scenarist, regizor și chiar și actor în aproape toate cele 30 scurtmetraje pe care le-a creat până acum. Și-a descoperit pasiunea pentru film în urmă cu 4 ani, când a aflat că poate crea lumi magice în imagini, iar recent s-a bucurat de prezența în festivaluri și de interacțiunea cu un public care-i împărtășește pasiunea. Vă invităm să-i urmăriți canalul de YouTube și să aflați chiar de la el mai multe despre personaje și sutele de ore de muncă „behind the scene” .
Mi-am descoperit pasiunea pentru film acum 4 ani, pentru că îmi plăcea foarte mult să îmi păcălesc prietenii cu trucuri de magie. Când m-am uitat însă pe internet, am realizat că pot crea trucuri mult mai impresionante prin manipularea filmărilor. Încetul cu încetul, mi-a crescut interesul pentru film making și am început să-mi creez primele filme. În unele m-am filmat singur, în altele am filmat fratele și verișorul, în roluri de supereroi – nu a fost o misiune ușoară să îi coordonez, dar adevărul este că ne-am distrat de minune.
Lucrând la cele 30 de filme făcute de mine până acum, am învățat foarte multe lucruri despre storytelling, editare, filmare și actorie. Odată cu trecerea timpului, pasiunea de a ecraniza povești m-a motivat să continui să fac filme, în ciuda resurselor limitate sau a circumstanțelor nu întotdeauna favorabile.
În vara aceasta, m-am hotărât să-mi înscriu ultimele patru filme scurte la festivaluri internaționale de film și am avut bucuria să aflu că trei din ele au fost selectate la 7 festivaluri din cele la care am aplicat.
„Super” este un festival de film pentru adolescenții din România, festival care a selectat filmul „The Red Bowtie” și m-a invitat de asemenea la proiecția filmului meu pe 1 septembrie la Mercato Kultur. La eveniment am fost extrem de emoționat, deoarece pentru prima dată unul dintre filmele mele era vizionat de adolescenți de vârsta mea cu care împărtășeam aceeași pasiune.
După proiecție am fost invitat să vorbesc despre sursa de inspirație care a stat la baza filmului, despre timpul necesar finalizării – mai mult de 150 ore de muncă – și despre motivația mea de a petrece atât de multe ore în fața calculatorului pentru a exprima idei și sentimente prin imagini.
Experiența a fost neașteptat de plăcută, deoarece comunitatea oamenilor de film este interesantă și primitoare, dornică să ofere sprijin adolescenților pasionați.
În toiul pregătirilor pentru un nou an școlar, un an plin de provocări care necesită rezolvări creative, multă grijă și atenție, ne inspiram din exemplele altor țări care au deschis deja școlile. Mult mai aproape este însă experiența practică din timpul verii, pe care au avut-o chiar copii de la școala și grădinița Avenor.
O echipă curajoasă a creat un program de Summer School care le-a adus multă bucurie copiilor și care ne-a ajutat să verificăm implementarea multor norme de siguranță și sănătate. Cristina Farcaș a coordonat această echipă și are pentru începutul anului școlar multe sfaturi practice.
Avenor College: Ce am învățat din programele de vară?
Cristina Farcaș: Ne-am dorit foarte tare să le oferim copiilor posibilitatea de a se întâlni cu prietenii lor și de a face activități specifice verii, în condiții de siguranță. Pentru echipa educațională a fost un proces de învățare constant, în care au contat enorm colaborarea între departamente – administrativ, medical, educațional, legislativ – comunicarea cu părinții și comunitatea de școli internaționale cu care suntem în contact permanent.
Una dintre principalele concluzii este că desfășurarea activităților în aer liber trebuie sa devină parte din abordarea zilnică a activităților educative, asumată inclusiv de către părinți din partea cărora avem nevoie să încurajeze copiii și să asigure echipamentul potrivit pentru orice tip de vreme. Ne place să spunem că nu există vreme rea, există doar echipament nepotrivit.
A.C.: Ce a funcționat și ce nu a funcționat?
C.F: Împărțirea copiilor în cohorte (bule) și limitarea numărului de adulți cu care interacționează de la o săptămână la alta a fost esențială în procesul de prevenire a îmbolnăvirii.
Traseele separate de mișcare în campus sunt esențiale, la fel cum este un orar clar cu pauze mari între sesiuni.
Părinții ne-au ajutat întotdeauna la implementarea rutinei copiilor, dar acum, mai mult decât oricând, am apreciat punctualitatea și dialogul constat despre ce urma să se întâmple la grădiniță sau la școală.
A.C.: Cum au gestionat profesorii purtarea măștilor în clasă?
C.F: Doar trăind experiența purtării permanente a măștii am realizat cât este de dificil, mai ales când temperaturile sunt ridicate, iar în spațiile interioare nu s-au folosit aparatele de aer condiționat. Este nevoie să fim atenți la starea de bine a profesorilor, având în vedere intensitatea activității lor, dar și gradul mare de expunere. Au nevoie de proceduri clare, comunicare permanentă și pauze cât mai dese în orarul lor.
A.C.: Cum ne ajuta experiența Summer School în planificarea noului an școlar?
C.F: Ne ajută enorm, pentru că avem acum un model de succes pe care îl putem scala la dimensiunea întregii școli.
Știm punctele esențiale:
Intensificarea comunicării cu angajații care intră în contact direct cu copiii, precum și susținere pentru sănătatea fizică și mentală a acestora
Planificarea în detaliu a traseelor de mișcare a fiecărei cohorte, incluzând sesiunile de dezinfectare a spațiilor
Folosirea la maximum a spațiilor de învățare în aer liber, cu soluții de echipamente pentru vreme ploioasă
Realizarea mai multor tipuri de scenarii de învățare pentru a putea răspunde în termen cât mai scurt la schimbări ce vor interveni pe parcursul anului raportat la evoluția pandemiei
A.C.: Care au fost lucrurile neașteptate care au ieșit la iveală în timpul Summer School?
C.F: Faptul că am comunicat foarte mult cu personalul medical avizat a avut ca efect liniștirea tuturor, de la copii la profesori și restul staff-ului, dar și a părinților. Am fost pregătiți să gestionăm o atmosferă tensionată, însă efectul informării corecte și consistente, pe limba fiecăruia, ne-a surprins plăcut. Din păcate, protecția perfectă nu există. Dar atâta vreme cât ne informăm și ne sprijinim unii pe alții, putem să ne bazăm pe responsabilitatea celor din jur și să rămânem departe de pericol, chiar și lucrând în prima linie, în educație.
Înainte de a ne lua rămas-bun de la absolvenții liceului Avenor – promoția 2020, i-am provocat la o discuție despre drumul lor prin școală, lecții învățate, dar și despre principiile cu care pleacă mai departe în viață. Unele răspunsuri ne-au surprins și ne-au pus pe gânduri, altele ne-au încântat și ne-au dat încredere că viitorul e pe mâini bune. Vă invităm să descoperiți cum văd lumea 13 adolescenți cu „suflete mari și minți deschise”, dintr-un text scris de cea care i-a intervievat, Raluca Mihăilă, Strateg de Marketing • Scriitor • Fotograf.
În general, trebuie să recunosc: nu mi-e în mod special dor de anii de școală, pentru că simt că mi-am trăit suficient de intens fiecare etapă de viață cât să nu mai am nostalgii sau nevoi de reîntoarcere la trecut.
Însă pe 15 iunie anul acesta, când promoția 2020 a Liceului Avenor a avut ceremonia de absolvire, mi s-a făcut dor. Un mare dor. De naivitate, de senzația că lumea e a ta, de momentul în care te afli în primul sfert academic de viață,de vise, de lipsa de presiune a consecințelor tuturor deciziilor de zi cu zi. Mi-a fost dor de tinerețea fragedă pentru care vârsta de 25 de ani este încă departe și dezirabilă.
Emoția aceasta de reîntoarcere la trăirile din adolescență a fost activată de discuțiile purtate cu absolvențiii clasei a 12-a de la Avenor College – 13 copii minunați, frumoși, cu suflete mari și minți deschise, cu emoții de final de liceu, dar și cu elan și energie pentru a lua pieptiș restul de viață.
Am avut ocazia să le adresez lui Oren, lui Vlad, lui Matei, Anei, lui Leon, lui Seif, lui Daniel, celor doi Tudor, Vanessei, Mariei, lui Horia și lui Damian o serie de întrebări despre diversele aspecte ale vieții de adolescent în transformare spre admirabilul, dar uneori inconfortabilul statut de adult.
Am discutat cu acești minunați tineri despre educație, democrație, profesori și colegi, umanitate și lucrul în echipă, dar și despre viitor și toleranță.
Consider că alături de echipa implicată în arhivarea vizuală a perspectivei absolvenților despre școala la care s-au educat, ne-am îmbogățit cu pastile de înțelepciune de luat la purtător și de dat mai departe.
Le voi împărtăsi cu voi aici, căci ele nu trebuie să rămână în cerc restrâns, ci merită circulate, ventilate, dezbătute, asumate și, de ce nu, îmbunătățite.
M-am bucurat să constat că lumea s-a schimbat în cei 22 ani de când mi-am terminat eu liceul la Brașov, dar că lucrurile esențiale și profund umane au rămas, totuși, la fel.
Am discutat cu acești minunați tineri despre educație, democrație, profesori și colegi, umanitate și lucrul în echipă, dar și despre viitor și toleranță.
Nu știu dacă am învățat propriu-zis ceva nou, însă știu sigur că m-am uitat diferit la unele dintre lucrurile pe care le clasasem la știute. De exemplu, atunci când Leon a definit democrația ca fiind “simultan cea mai egală și cea mai crudă structură guvernamentală, pentru că, deși majoritatea beneficiază, minoritatea este discriminată”, m-am blocat la cuvântul „crudă“, considerând că opinia lui este, poate, prea dură. Dar apoi am stat și m-am gândit un pic la statutul multora dintre noi de privilegiați, la toate polemicile actuale despre introducerea anumitor materii în școli, despre categorii de copii defavorizați, despre discriminările de gen, etnie, posibilități financiare … și am considerat că, într-adevăr, există o cruzime la baza celui mai dorit sistem de guvernare. Iar dacă într-un astfel de context majoritatea plusează cu intoleranță, minoritatea este, practic, anulată.
Tot despre democrație, Seif crede că fără opiniile noastre, nu valorăm nimic, așa încât dreptul la liberă exprimare este obligatoriu să nu ne fie amenințat. Și doar continuarea acestui drept fundamental printr-o educație temeinică ne poate aduce elevarea personală și socială, reprezentând „baza care ne ajută să mergem mai departe spre propria cale” (Daniel).
Majoritatea tinerilor au interpretat toleranța prin reziliență și acceptarea diferențelor, ceea ce m-a pus un pic pe gânduri pentru că eu nu o vedeam ca pe un test de anduranță, ci mai degrabă ca pe o dovadă de serenitate pe un fond necesar de răbdare. Dar iată că acești tineri nu o văd așa. Ei o interpretează fie prin rezistență („cât poți îndura durerea, plictiseala, suferința” – Seif), prin cedare („acceptarea faptului că nu ai ce face pus în fața unei situații pe care ai dori s-o schimbi”– Maria) fie prin acceptarea celor diferiți de noi („prin empatie față de oamenii din fața ta pe care nu se cuvine să îi judeci” – Vanessa).
Mi s-a părut foarte interesantă definiția lui Tudor G. pentru toleranță: „limitele de respect pe care le setăm între noi și ceilalți”. Minunată, absolut minunată exprimare care se leagă foarte bine de citatul favorit al lui Leon despre diferențe: “You’re different, just like everybody else“. Pe de altă parte, însă, după cum Oren ne-a spus, „oamenii trebuie să fie diferiți pentru a se putea aduce prin tot ce au la masa oricărei discuții, altfel am fi toți la fel”.
La fel de important precum succesul este cum construiești relații umane de valoare – Daniel
Unde tragem linia, așadar, între la fel și altfel? E relativ. Și e bine că e așa, la fel cum e bine că suntem diferiți, o celebrare la care ne invită cu încredere și optimism Ana. Dacă totuși ne este greu să facem asta, Vlad are sfatul cel mai înțelept pentru noi: “if you cannot fight it, join it“.
Tot de la Vlad avem poate cea mai frumoasă lecție despre altruism, când ne vorbește despre învățături de viață cu care pleacă din școală: “e bine să fii, în general, relaxat, dar dacă ceva începe să te distrugă, să te rănească, e bine să te retragi și să te resetezi“.
Am regăsit aproape unanimitate în credința tinerilor în tehnologie, bioștiințe, medicină și IT ca domenii din care vor apărea invențiile care vor face lumea un loc mai bun. Daniel este cel care a plusat și a spus că ne putem aștepta la un efect de lebădă neagră din partea viitoarelor domenii care se vor naște și de care acum nici măcar nu avem cunoștință.
De la tineri de 18 ani te-ai aștepta să auzi aproape numai despre dorința de succes, de ascensiune, de a cuceri lumea … și sigur că sunt și astfel de vise în sufletele lor, însă ele vin asezonate cu conștiința faptului că „la fel de important precum succesul este cum construiești relații umane de valoare“ (Daniel). Această formulă despre esența vieții se mulează perfect pe cum vede Tudor G. democrația drept „puterea alegerii”. A construi relații umane de valoare este, în definitiv, o alegere. Suntem dispuși să o facem?
Așa cum „educația îl face pe om, educația bună face omul bun” (Vanessa), tot așa principiile de viață deprinse odată cu procesele educative sunt extrem de importante pentru cum ne dezvoltăm în adulți.
Maria ne spune că a învățat cum drumul este mai important decât destinația și că rolul greșelilor este să înveți din ele, Horia crede că e important să te uiți la un subiect din mai multe unghiuri, Leon crede că detaliile și atenția la ele este esențială, iar Tudor F. crede că niciodată nu trebuie să te dai bătut și că e esențial să oferi încredere prietenilor la nevoie.
Toți și-au dat seama că fără școală nu ar fi ajuns unde sunt acum și le-a fost utilă rutina rigorii de zi cu zi și a diversității materiilor învățate care le oferă posibilitatea să decripteze mai bine lumea înspre care se pregătesc să-și ia, cu toată viteza, zborul.
Perspectivele asupra vieții dobândite în anii de școală au fost cel puțin la fel de diferite precum modul în care tinerii și-au descris școala: de la odihnă, relaxare, palpitant, productiv (Oren), la profesionalism, memorabil (Vlad), dinamism (Matei), culoare (Leon), distracție (Seif), o comunitate cu prieteni de viitor (Damian), responsabilitate și loialitate (Horia) sau chiar în stilul cel mai pragmatic prin manuale și profesori (Tudor F.).
Cert este că toți și-au dat seama că fără școală nu ar fi ajuns unde sunt acum și le-a fost utilă rutina rigorii de zi cu zi și a diversității materiilor învățate care le oferă posibilitatea să decripteze mai bine lumea înspre care se pregătesc să-și ia, cu toată viteza, zborul.
Pentru a explica nevoia de școală, Damian a făcut o frumoasă analogie cu vacanțele de vară în care, deși dorite de toți copiii, se pierde mult timp și nu se acumulează cunoștințe în ritmul în care se întâmplă la clasă. Dacă o ții doar așa, ajungi, inevitabil, „în impas și nu știi ce să faci cu viața ta. Nu știu ce m-aș fi făcut fără școală”, ne spune el.
CE înveți sau CUM înveți este mai important? O întrebare la care mulți adulți s-ar fâstâci, probabil. Tinerii, însă, nu, chiar dacă fiecare era hotărât pe direcția lui de gândire. De la „Ce e doar o alegere, cum afectează fiecare persoană” (Tudor G.) la „oricât de bună ar fi tehnica, dacă înveți ce nu îți place, e egal cu zero” (Vlad), e clar că „dacă înveți ce nu e corect, nu e bine” (Horia).
Prin cuvintele lui Seif, profesorii de la Avenor College primesc în moștenire următorul mesaj: „mai facem greșeli, dar nu vă mai supărați așa de tare pe noi. Distrați-vă, e parte din a face școală.”
Viitorul sună bine. Asta e clar și nu putem decât să ne bucurăm de această constatare odată cu discuțiile mature alături de cei 13 tineri.
Întâmplător sau nu, acest viitor apare în viziunea lor sub colecția reunită a 9 culori ținute laolaltă de non- culorile negru (care demarează șirul) și albul (legând invizibil nuanțele între ele).
Oare cum ar fi ca la finalul succesiunii cromatice să adăugăm un alt cerc? Unul mai cuprinzător și care să țină împreună, într-un mănunchi, viziunile individuale despre viitor?
Școala de Vară Avenor Summer Expeditions începe o nouă etapă, rezultat al dezvoltării programului în jurul opțiunilor copiilor și ale părinților din comunitatea noastră, de la grădiniță și de la școală. Vă invităm să aflați povestea acestui proiect, scrisă chiar de coordonatorul Școlii de vară, Cristina Farcaș.
Anul acesta, școala noastră de vară se dezvoltă în două direcții. Pe deoparte, lansăm programul cu un total de șase săptămâni; de anul acesta copiii de 6 – 9 ani au posibilitatea să participe timp de două săptămâni la activități educative în campusul Greenfield, ofertant din punct de vedere al amplasării în vecinătatea pădurii Băneasa, dar și al dotărilor sportive. Pe de altă parte, conținutul educațional se va centra cu precădere pe învățarea în aer liber și mișcare, ambele tematici pregatite oferind cadrul optim pentru explorarea naturii în toate sensurile ei: ‘Survival Tips and Tricks’ și ‘Nature is Trendy’.
Predomină activitățile în aer liber
Pe scurt, o zi de școală de vară la Avenor înseamnă 20% indoor vs 80% outdoor, Project Based learning (PBL), sport, expediții în pădure lângă școală sau în parcurile din apropierea grădiniței, distracție și multă “apropiere socială”, nu fizică.
Măsurile de siguranță stabilite de autorități pentru această vară ne sunt la îndemână și le putem respecta cu ușurință. Numărul de locuri este singurul care a fost nevoie să fie limitat la 38 de copii în fiecare locație pentru a respecta reglementările pentru distanțare socială atât în spațiile interioare, cât și exterioare. În plus, datorită experienței redeschiderii grădiniței la final de an școlar, practic ne bazăm pentru școala de vară pe protocoale deja pilotate și revizuite, care funcționează.
Copiii aleg ce vor să învețe
Școala de Vară Avenor este centrată pe abordarea învățării prin metoda Project Based Learning (PBL) care oferă posibilitatea ca ei să aleagă ce vor să investigheze sau ce abilitate doresc să-și dezvolte, în așa fel încât rezultatul procesului să fie unul adaptat nevoilor și intereselor în primul rând ale copiilor. Anul acesta, luând în considerare răsturnarea de situație pe care o trăim cu toții, ne-am adaptat în așa fel încât acest aspect valoros al învățării diferențiate să nu fie afectat și, în același timp, copiii să exploreze și alte activități de care le-a fost dor cu siguranță precum sportul sau jocurile distractive alături de prieteni, în mijlocul naturii. Mai mult decât atât, la final de program, copiii se aleg cu limba engleză exersată sau descoperită și mulți dintre cei ce participă pentru prima dată își cunosc încă de pe acum viitorii colegi și o parte dintre profesori.
Lucrează la proiecte de grup
La finalul unei teme mari de PBL întotdeauna copiii își prezintă rezultatul proiectului lor. Emoția aceea este de neprețuit și lasă cu adevărat amintiri greu de dat uitării atât pentru ei, cât și pentru adulții din jurul lor. Îmi amintesc cu drag de anul trecut la finalul temei “Expedition through Music” cum copiii pregăteau marele concert: cărau mese și scaune, tăiau bilete de intrare și se amuzau măturând curtea grădiniței cu mânuțele lor. Apoi unul dintre băieți a făcut o demonstrație despre cum să fii un DJ de concert. Momentul s-a transformat într-o petrecere pe cinste, cu zeci de copii cântând “hai dă-i bătaie DJ Vasile”. Îi aud și acum.
Echipa a crescut odată cu programul
Când s-a lansat acest nou concept de școală de vară, scriam cum peste 20 de profesori au fost implicați timp de un an în realizarea designului educațional. Anul acesta, echipa este și mai mare pentru că s-au alăturat și colegii de la școală.
Ce este special cu adevărat e că o parte dintre ei sunt voluntari, ceea ce pentru mine spune foarte mult despre pasiunea lor pentru educație. Sunt oameni care își trăiesc vocația de dascăli, dincolo de limitele unui job. Deși conținutul educațional e în pregătire de astă toamnă, practic am avut două săptămâni la dispoziție pentru toate aranjamentele, nu am știut până în ultima clipă dacă va fi posibil să întâlnim copiii față în față. Foarte greu, aparent, însă am descoperit în echipă resurse interioare la care nu m-aș fi așteptat în alte circumstanțe. Suntem aproape gata și sunt liniștită deja că totul va fi bine.
Întreaga echipă vă așteaptă cu drag. Pentru a afla mai multe informații despre tipurile de programe, taxe și activități, vă invit să accesați secțiunea de știri a site-ului nostru.
Our scholarship students reunited for one last time this school year to create their end-of-year video project called “Our New World”. They used Zoom to meet and brainstorm, Google Sheets to plan and organise and their digital skills to create a video on the impact of COVID-19 pandemic on a personal and global level. We invite you to read more about the making of this project.
Hello, Avenorians!
We, the scholarship students, would like to present our final project for this academic year, called “Our New World”. This project was a challenge which we fiercely overcame during such hard times, as we made the best out of our friendship and strength.
The idea originated from wanting to feel even more like a community than we already did during each and every of our school days. We were missing each other, to tell the truth, we were missing working together, helping each other out, meeting in the Cafeteria and coming up with ideas. We decided we wanted to create something that shows the spirit of our unity and hopefully helps more people by spreading positivity.
At the beginning of May, each of us received an invitation for a Zoom meeting, at the time neither knowing how much these weekly meetings would impregnate our routine. Since the COVID-19 pandemic seemed to be “on trend” recently, we put our heads together in order to create an enjoyable video with both our own experiences and the global impact the virus has had. Maybe the pandemic also got out the best in people, right?
With the help of our amazing teachers, we managed to organise on multiple Google Sheets the steps of the project we were so eager to create. Description, creation, themes, questions, durations and impact were only some of the titles our files had.
It was decided that we would split the video into 6 main parts: nature, family, community, adapting to the new reality, consumption and business & economy. Each student chose the one or two themes they wanted to talk about and so the smaller teams were created. In order for the video not to be too long, each theme/ team only had 1 minute and a few seconds to answer three theme-related questions. In the smaller teams, we organised Zoom meetings whenever we had some spare time, mostly during the weekend and so made a layout of what we wanted to talk about and who would answer each question. Using technology, we filmed our answers and edited all the small clips into a bigger one, using the knowledge of some of the other students as well.
In our own way, we all enjoyed working on this project and creating it. We all got to do and talk about things we enjoy or interest us. Some of us got to talk about the importance of family, others about the global impact on nature, others got to edit and do digital drawings for the project’s poster.
It felt great to be reunited after the hard times all of us faced. It felt great to be reminded that there’s always a community that has our back no matter what and it was great to say goodbye to an amazing academic year, even though it was not what we were used to.
We really hope you will enjoy our video, manage to look at the full half of the glass and stay safe and healthy with your loved ones.
Timp de 2 săptămâni, 13 dintre profesorii de la școală și grădiniță au susținut 13 ateliere despre învățarea online pentru profesorii de la școlile de stat. A fost un adevărat maraton în care profesorii de la Avenor College și-au împărtășit experiența acumulată în cele 2 luni de școală de la distanță prin sesiuni tematice pe Zoom. Vă invităm să aflați mai multe despre această experiență de la un profesor care a susținut 4 dintre aceste ateliere, Mari Nicolae, învățătoare și coordonator PBL.
Școala virtuală a căpătat o dimensiune doar imaginată acum câteva luni. Peste noapte ne-am trezit în ,,Școala din nori’’ – experimentul educațional cu care Sugata Mitra a câștigat premiul TED în 2013.
Școala virtuală ne-a forțat pe toți să ieșim din zona de confort și să extindem timpul și spațiul învățării. Prea mulți copii, profesori și părinți nu au acces încă la noua ,,gaură din perete’’ (vezi The Hole in The Wall), în varianta românească. În același timp, a devenit și mai vizibilă perspectiva excepției din școala românească prin inițiativele de tip ,,Sharing is caring” ale unor școli private.
Cele 13 atelierele susținute de profesorii de la Avenor College vorbesc despre puterea echipei, mentalitatea deschisă, îndrăzneala de a sparge bariere, adică despre obiceiurile sănătoase de a crește împreună. Este suficient să fii întrebat dacă vrei să ajuți pe ceilalți și imediat apar profesori-voluntari gata să fie o sursă de inspirație, mai mult decât o resursă de informare. Și, în mai puțin de o săptămână, atelierele au fost gata de lansare, acoperind o tematică diversă, de la tehnici de utilizare a tehnologiei, la aspecte soft ale procesului de predare-învățare-evaluare în spațiul virtual.
Revăzând înregistrările acestor întâlniri la distanță, susțin (cu dovezi) că învățarea prin colaborare începe cu profesorii care se adună laolaltă gata să se dezvețe de cutume învechite și să învețe din nou, motivați de aceeași misiune. Aleg să cred că cei care au răspuns invitației noastre sunt partenerii noștri în proiectul de reinventare a școlii. Printre participanți s-au număr și cei care au revenit și la celelalte ateliere, părinți curioși și colegi aflați în alte țări. Comentariile și întrebările din chat au menținut conversația deschisă, ca un fel de twitter educațional. Din formularul de feedback reiese că participanții ,,au prins curaj și au făcut un pas înainte”. Și profesorii de la Avenor au simțit efectul de undă.
Obișnuiam să cred că școala privată este mai mult o insulă. Aceste ultime două săptămâni de transformare profesională mi-au dat speranță. Acum cred că există ,,o singură școală pentru toată lumea’’ (vezi Proiectul lui Salman Khan). Și asta se poate întâmpla atâta timp cât noi, profesorii, ne ocupăm cu învățatul! Și uite așa, creștem de câte ori împărtășim din lecțiile predate, dar mai ales din lecțiile învățate.
Mergem înainte! Dăm mai departe! Rămânem PROfesori!
.png?sfvrsn=cb3153cf_11){kind=link}