Reluăm seria interviurilor prin care ne propunem să descoperim împreună pasiunile și talentele membrilor comunității Avenor College. Inițiativa îi aparține Ioanei, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor. Viorel Căpățînă este profesor de Geografie și Global Perspectives la Avenor College, un optimist incurabil, un povestitor entuziast și un colecționar de experiențe și pasiuni. Vă invităm să aflați mai multe din interviul următor.
Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Viorel Căpățînă. Cum v-ați prezenta?
Viorel Căpățînă: Sunt o persoană optimistă, o persoană cu simțul umorului, o persoană simplă, care iubește foarte mult natura și ceea ce face: predatul. Provin dintr-o familie de oameni simpli, modești, de la care am învățat bunul-simț și atitudinea corectă.
Ioana: Mi-ați fost profesor de Geografie, Biologie și Global Perspectives. Care este specialitatea de bază, ce facultate ați terminat?
Viorel Căpățînă: Am terminat Facultatea de Geografie și Geologie din Iași cu specializarea Geografie-Limba Engleză. Am avut doctoratul în Geomorfologie (știință care studiază geneza și caracteristicile formelor de relief, modul lor de grupare și răspândire pe suprafața Pământului) în 2008. Mai departe, am mers în București și m-am angajat la o școală internațională, unde am urmat cursurile IB (International Baccalaureate) pe disciplina “Environmental Ecosystems in Societies” și am făcut un curs online de Geografie tot pentru IB. Apoi, am mers în Singapore, unde am predat la școală aceste discipline – Humanities și Environmental Systems. Mai departe m-am reîntors în țară, predau la Avenor College, unde urmez curricula Cambridge și unde am studiat online disciplina Global Perspectives și în particular Geografie.
Ioana: De unde vine pasiunea pentru materiile pe care le predați?
Viorel Căpățînă: Am crescut lângă munți, aproape de Brașov. Aproape în fiecare zi mergeam pe pajiștile de acolo și eram înnebunit să cunosc mai multe despre plante și natură. Îmi aduc aminte ca aveam o carte care se numea “Resursele naturale ale României”, ceva de genul acesta, care avea o colecție de plante medicinale. Cu cartea în mână, în clasa a patra sau a cincea, mergeam pe fânețe și recunoșteam singur plantele regăsite în carte.
Mai departe, în școala generală, am avut o profesoară, care mi-a fost și dirigintă, pe care o cheamă Popa Mariana. Era profesoară de Geografie și Engleză și terminase de asemenea Facultatea la Iași pe aceeași disciplina pe care am urmat-o și eu. Ea avea o metodă de predare apropiată mie; cred că a fost modelul meu. Era genul de persoană care făcea o schiță a lecției, asculta foarte mult la hartă și avea aceste întrebări deschise, care te făceau să găsești singur un răspuns. Ceva ce facem noi astăzi sub numele de “Critical Thinking”. Ea era foarte nonconformistă pentru timpurile comuniste.
Îmi aduc aminte că în copilărie mi-a plăcut foarte mult să mă joc de-a profesorul. Îmi făceam catalog, cu vecinii de pe scara blocului pe care îi ascultam. Se pare că de acolo mi-a rămas această nebunie. Am știut că după ce termin școala generală o să mă fac fie preot, fie medic veterinar, fie profesor. Mai târziu voiam să mă fac și actor de comedie, dar am renunțat și am rămas la Geografie.
Ioana: Ne-ați spus că ați predat și în străinătate. Ce provocări culturale ați întâlnit acolo?
Viorel Căpățînă: În Asia este o altă lume. De la limbă, comportament față de oameni, față de mediu, tradițiile culturale și sărbătorirea anului nou chinezesc, unde era haos timp de o săptămână. Te trezeau zgomotele dimineața și nu știai ce se întâmplă sau dacă suna alarmă de incendiu. De fapt, era persoana care anunța – ca la noi cu “Mascații” și “Plugușorul” – venirea anului nou. Varietatea culinară m-a bombardat din punct de vedere al gustului și al digestiei. Abia ajunsesem în Singapore, și pentru că eram foarte curios și îmi doream să gust din bucătăria locală la Hawker Centre, un loc unde se găteau tot felul de mâncăruri, am zis de ce să nu încerc un sos cu niște orez. Îmi aduc aminte că la prânz trebuia să mă duc la școală – eram în perioada de acomodare, în care făceam analize medicale și îmi căutam o casă unde să locuiesc – și i-am spus secretarei că nu pot să vin deoarece eram prieten foarte bun cu toaleta. Nu puteam să fac doi pași, că trebuia să mă întorc. În trei zile am slăbit vreo două kilograme.
Peste toate aceste influențe culturale, am avut de-a face cu o climă insuportabilă. Stăteam în stația de autobuz, nemișcat, și transpiram asiduu. Eram printre puținii oameni de acolo care avea haine de in și de bumbac ca să respire pielea, dar eram în permanență fleașcă. Mă plimbam cu autobuzul unde erau 16 grade în interior și cu un vânt de ziceai că e alizeu, unde oamenii se simțeau foarte bine, iar când coboram din autobuz mă izbea șocul termic, cu 33 de grade Celsius și umiditate de aproape 100%, simțeam că nu puteam să respir.
Primul Crăciun petrecut în Singapore a fost foarte ciudat pentru că soția gătise sarmale și ne pregătisem cu vin, dar uitându-te pe geam, totul era de un verde nebun, păsările cântau și nu înțelegeam unde e iarna și unde este Crăciunul.
Ce am apreciat foarte mult în Singapore a fost corectitudinea oamenilor. Au fost situații când mi-am lăsat camera foto pe mesele unde mâncam și au venit oameni după mine, strigându-mă: “Domnu’, domnu’ v-ați uitat camera!”.
Mi-a mai plăcut foarte mult în Asia de Sud-Est faptul că nu contează cât de bogat ești, ci contează cum trăiești clipa. Am remarcat acest lucru la oameni simpli, care nu aveau nimic de oferit, mâncau zilnic poate o porție de orez și două frunze de Pak-Choi, un fel de salată sau spanac, dar care aveau în permanență această putere de a zâmbi. Ceea ce la noi s-a pierdut. Suntem în această goană continua și nu mai știm să ne bucurăm de ce avem și să fim recunoscători pentru acoperișul pe care îl avem, pentru familia sănătoasă, pentru mama care mă iubește și așa mai departe. Bunătatea oamenilor de acolo venea, cred, din religia lor sau din faptul că natura le punea la dispoziție o sumedenie de fructe și legume, care au gustul incomparabil cu cel de la noi. Spre exemplu, când am mâncat pentru prima oară mango acolo, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Mâncam câte opt-zece mango pe zi și nu mă săturam, erau atât de dulci și de aromați.
Pot spune, așadar, că am avut șocuri culturale de toate felurile, dar cele mai impresionante au fost cele culinare. Am rămas dependenți de mâncarea picantă, mergem des și acum în magazine cu produse asiatice, ne cumpărăm și ne gătim thailandez și indian.
Ioana: Povestiți-ne o experiență memorabilă din cariera internațională de profesor.
Viorel Căpățînă: Am avut parte de tot felul de șocuri culturale cu elevii din Japonia. În Singapore am predat doar copiilor de liceu. La clasele a 9-a și a 10-a predam Humanities, adică Istorie, Geografie, Economie. În clasă aveam o fetiță pe nume Maki, exemplar de muncitoare, ca toți asiaticii de altfel, în special cei din Est. Ea povestea că trebuie să facă multe proiecte și că nu știa să spună nu, pentru că în natura culturii ei trebuie să accepte orice și să ducă la bun sfârșit toate proiectele respective. La un moment dat, am stat de vorbă cu ea și mi-a spus că se simte puțin depășită de cele multe taskuri pe care le are de făcut și nu știe cum să procedeze. După discuția noastră, în care am încercat să rezolvăm situația ei, am văzut-o plângând pe hol, după care m-am dus repede la consilierul școlii care mi-a spus că am procedat foarte bine deoarece, de multe ori, din cauză că nu pot spune nu, copiii ajung în prag de suicid. Pentru mine această situație a fost înspăimântătoare.
Un alt lucru referitor la copiii din Coreea de Sud: erau foarte gălăgioși. Eu am crezut că asiaticii sunt toți tăcuți, iar ei mi-au spus, foarte simpatici, că sunt supranumiți “italienii Asiei”. Mi-a plăcut atât de mult această asociere.
Iar cea mai frumoasă experiență a fost atunci când clase întregi, doar de copii asiatici, intrau la oră. Toți salutau într-un mod fantastic de respectuos, iar la finalul lecției mulțumeau pentru oră și pentru lucrurile predate și învățate în clasă. Mi s-a părut un lucru inimaginabil.
Ioana: Cum ați compara experiența de la Avenor College cu cele din străinătate?
Viorel Căpățînă: Trebuie să mărturisesc că atunci când am venit la Avenor College, în 2015, am fost puțin șocat. Am intrat din sistemul IB și cel românesc, care erau pentru mine un fel de semi-haos, la sistemul din Singapore care era ca la carte, ca apoi să mă reîntorc în România, unde m-am întrebat “ce fac acum?” și “unde mă duc?”. Am nimerit aici, la Avenor. Georgiana Socoliu, coordonatorul Gimnaziului, îmi spusese să vin că sigur o să-mi placă, că școala nu este mare, iar copiii sunt foarte simpatici și foarte bine crescuți și până la urmă am zis să încerc. La început mi-a fost teamă că nu va fi la fel ca ultima experiență, dar trebuie să recunosc că am avut o trecere foarte frumoasă de la o școală internațională la o școală românească care are și sistem Cambridge.
Îmi aduc aminte că venisem pornit să predau Geografie, iar directorul de atunci al Liceului mi-a propus să predau și Global Perspectives la liceu. Nu aveam nicio idee despre această disciplină, dar nu era nici prima oară când aș fi predat o materie nouă pentru mine. Mi-a spus că în calitate de profesor de Geografie, am această capacitate de a putea jongla cu conceptele din Global Perspectives.
Am trecut prin această schimbare foarte lin, fară poticniri, iar gașca de profesori m-a ajutat să mă integrez perfect. A fost o prelungire a experienței de dinainte, doar că s-au schimbat personajele. Am trecut de la copii asiatici și profesori din toată lumea, la copii din România, cei mai mulți, și profesori în majoritate români – la vremea respectivă nu erau foarte mulți profesori străini. Nu am simțit trecerea decât într-o modalitate foarte elegantă și plăcută.
Ioana: Ce alte pasiuni mai aveți în afară de predat?
Viorel Căpățînă: Vai de mine, câte pasiuni! Eu îi plâng de milă soției mele care are o răbdare fantastică cu mine. Înainte de a pleca în Singapore, pentru că am fost și sunt foarte apropiat de natură, îmi plăcea foarte mult să observ păsările în natură – un sport inventat de britanici numit “Birdwatching”. În Singapore, am cărat-o prin toate mlaștinile și găurile pământului ca să vedem nu știu ce pupăză, șopârlă, șarpe, gândac, etc. În timp, totuși, a devenit parte din echipa mea, și îmi arată și ea la rândul ei păsări în copaci sau în zbor. Aveam un rucsac de 10 kilograme numai cu aparate de fotografiat, trepied, telescop… Până ajungeam la locul de fotografiat, deja eram obosit, mă întorceam acasă rupt, dar fericit că mai aveam pe lista mea încă 20 de specii de păsări.
Venind din Singapore, și văzând acolo diferite grădini botanice, m-am îndrăgostit de lumea orhideelor. M-au frapat în primul rând parfumurile pe care le pot avea aceste flori, și dimensiunile lor. Există plante extraordinar de mari, și unele extraordinar de mici. În momentul de față cred că am aproximativ 120 de orhidee, într-un spațiu foarte redus, iar dimensiunea lor este de la o boabă de piper până la 60 cm, dimensiunea frunzei. Spațiul nostru este o garsonieră, iar toate plantele mele stau înșirate la fereastră, în cameră. Este o jungla.
Pe lângă sutele de orhidee, am un acvariu cu peștișori pentru simplu motiv că mă relaxează foarte mult. Orhideele îmi dezvoltă răbdarea, acvariul mă ajută să mă relaxez. Și am și un labrador. Soția mea și-a dorit foarte mult un câine acum 2 ani, iar în garsoniera noastră transformată în junglă mai lipsea „porcușorul” nostru de 40 de kilograme, care a devenit, vrem nu vrem, un membru al familiei, copilul nostru. Pentru el facem orice și îi suntem recunoscători că datorită lui avem cele trei ore de activitate fizică în fiecare zi.
Ioana: Știu că sunteți pasionat de arta culinară și ați declarat că vă place să încercați diferite bucătării. Alcătuiți un top 3.
Viorel Căpățînă: Îmi plac foarte mult curry-urile indiene; sunt extrem de bogate în condimente și mi se par fantastic de bune în combinație, bineînțeles, cu orez basmati sau cu Paneer, care sunt niște lipii indiene. Aș spune Seafood Curry ca una dintre preferatele mele. Apoi, am redescoperit în bucătăria indiană, leguminoasele, năutul și lintea. Pe locul doi aș pune năutul în stil indian, semi-scăzut cu un sos aspru, foarte mult coriandru, piper și ghimbir. Undeva pe locul trei aș pune o supă groaznic de picantă Tom Yum Soup, supă thailandeză, care este pe bază de lapte de cocos, la care se adaugă fie pui, fie cartof dulce, fie fructe de mare.
Asta nu înseamnă că nu mănânc mâncarea românească. Aș mânca oricând foarte multă piftie de curcan, nu există Crăciun fără să mănânc piftie cu mult usturoi și puțin condimentată. Iar sarmale aș mânca în continuu.
