Autor: Avenor College

Dr. Daniela Vasile, Director of Learning la Avenor College, este un profesionist în educație cu peste 20 de ani de experiență internațională, atât la catedră, ca profesor de matematică, cât și în poziții de management. Vă invităm să aflați mai multe despre pasiunea sa pentru excelență în educație și afinitatea pentru tehnologie, modul în care diferențele culturale pe care le-a întâlnit i-au schimbat perspectiva, și profesional, și uman, decizia de a reveni acasă și dorul de mare. 

Daniela stat de vorbă cu Ioana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor, inițiatoarea seriei de interviuri dedicate pasiunilor și talentelor membrilor comunității Avenor. 

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Daniela Vasile. Cum v-ați prezenta?                 

Daniela Vasile: Sunt pasionată de ceea ce fac. Îmi place foarte mult să predau. Îmi place relaţia pe care o dezvolt cu elevii. Îmi place atunci când peste ani mă întâlnesc cu ei şi văd că sunt oameni fericiţi și împliniți, care contribuie pozitiv la comunitatea și societatea în care trăiesc. Asta este ceea ce contează în viață, apartenența care duce la împlinire, care la rândul ei duce la fericire.

Pe plan personal, am o familie de care sunt foarte mândră. Eu şi soţul meu suntem căsătoriţi de 33 de ani. Avem doi copii. Fata mea a făcut psihologie la Oxford, a continuat cu un masterat, iar acum lucrează în Marea Britanie. Băiatul este la New York University în Abu Dhabi şi studiază economie şi matematică. Este lider al echipelor de debate și Model United Nations. Cel mai important nu este însă unde au mers la facultate, cel mai important este că au valori și principii de viață sănătoase, pe care sunt mândră că le respectă.

Ioana: De unde provine pasiunea pentru materiile pe care le predaţi – statistică şi matematică?

Daniela Vasile: Cred că profesorul este foarte important, poate la matematică chiar mai mult decât la alte materii, pentru ca în matematică ai nevoie de o fundație solidă pentru a putea construi treaptă cu treaptă. Pasiunea pare că am preluat-o de la învăţătoarea mea, care ne-a învățat să gândim logic și care a fost un profesor nemaipomenit. În vacanţa de vară, ţin minte că ne chema la ea acasă, unde avea niște scăunele mici aranjate în curtea din spate. Acolo lucram la matematică și observam cum cresc plantele din grădina ei. În fiecare vară era înconjurată de copii.

Apoi, am avut noroc de profesori foarte buni şi în gimnaziu, şi în liceu, iar pasiunea mea s-a amplificat, pentru că mi-au dezvăluit farmecul matematicii. La fel de important este faptul că mama mea este profesoară, o profesoară excepțională. A fost profesoara mea de limba româna pentru 4 ani, în gimnaziu. Este un model pentru mine, şi profesional, și uman. 

Ioana: Ştiu ca aţi predat şi în alte ţări. Ce provocări culturale aţi întâlnit în fiecare dintre acestea?

Daniela Vasile: Principala diferență ține de mentalitate. Am predat în ţări din Europa, și mentalitatea nu a fost diferită. Când m-am dus în Asia, a fost un şoc cultural pentru că mergeam pe stradă și nu înţelegeam cum gândesc, de ce fac și ce fac. Poate cel mai mare şoc a fost să înţeleg că, acolo, o regulă este respectată de către toată lumea. Asta este cu siguranță o diferenţă. Societățile asiatice sunt mai puțin individualiste decât ale noastre. În 2009, când m-am mutat în Hong Kong, am văzut adesea persoane pe stradă sau elevi în școală purtând măști (exact cum purtăm noi acum). Mi-a luat ceva să înțeleg că ei nu poartă măști ca să se protejeze pe ei înșiși, ci le poartă atunci când sunt ei răciți, ca să-i protejeze pe cei din jurul lor.

Când mă gândesc la diferențele culturale pe plan educațional, elevii sunt elevi și acolo și aici, toți oameni excepționali. Trăim cu toții într-o lume extrem de conectată, unde barierele dintre culturi dispar. În timp ce ne păstrăm rădăcinile, ne internaționalizăm din ce în ce mai mult. Prin acest lucru se aseamănă școlile precum Avenor și toate celelalte școli la care am predat. 

Nu mă gândesc neapărat la călătoriile mele ca la niște provocări pe care le-am întâmpinat, ci le privesc mai degrabă ca pe oportunități de a învăța lucruri noi și asta este foarte interesant.

Ioana: Povestiți-ne o experiență memorabilă din cariera internațională, dar și una din România.

Daniela Vasile: Țin minte o întâmplare de la The Anglo American School of Moscow, care se întâmpla în prima mea lună acolo. Când am dat testele înapoi unor copii de clasa a 11-a, am făcut exact ce mi-au făcut mie profesorii ani de zile: am spus rezultatele cu voce tare. Astfel, i-am dat testul înapoi unei fete care a obținut un punctaj de 78%. După oră, această fată din Coreea a venit la mine, fiind foarte supărată, și a spus: “Vă dați seama că mi-ați distrus statutul social?”. Am întrebat-o „cum adică?”. Ea mi-a explicat că, în Coreea, dacă obții sub 90% ești considerat un “failure”, un eșec, o dezamăgire. Atunci m-am gândit cât de normal este să spui nota elevului cu voce tare la noi, în România. Am reflectat asupra acestui lucru și nu am mai procedat așa niciodată. Când m-am întors acasă, la Avenor, și am dat înapoi elevilor primul set de teste, am observat cum își împărtășeau între ei rezultatele. Îmi place că aici, la Avenor, nu există această teamă de a fi judecat de cei din jur. Elevii sunt deschiși să învețe unul de la celălalt și să învețe împreună. Este o cultură de respect și colaborare.

Ioana: De ce ați ales Avenor College și cum vi se pare experiența de aici prin comparație cu experiențele din celelalte țări?

Daniela Vasile: Când am știut că mă voi întoarce acasă, după ce am lucrat 20 de ani în străinătate, am început să mă uit pe website-urile școlilor de aici. Mi-a plăcut spiritul școlii Avenor, pe care am putut să-l simt în acea perioadă doar uitându-mă site. Am văzut o școală cu valori bine definite, oferind elevilor o experiență bogată – școala nu constă doar în materiile studiate. După care, m-am uitat în presă și pe Facebook, și am concluzionat că Avenor College este diferită de celelalte școli din România – o școală care se potrivește perfect cu viziunea mea despre cum arată excelența în educație. Am dorit să fiu parte din aventura Avenor, din spiritul Avenor și să-mi aduc contribuția în această comunitate. A fost o decizie bine documentată, nu am ales prima școală care mi-a ieșit în cale. Apoi, am avut plăcuta surpriză să vin aici și să descopăr că spiritul Avenor College pe care l-am intuit din presă este cât se poate de real. Îmi place foarte mult comunitatea Avenor!

Ioana: Cum a fost adaptarea aici după 20 de ani de predare în străinătate?

Daniela Vasile: Normal că sunt lucruri de care îți este dor atunci când te muti dintr-un loc în altul. Până la urmă, cred că este cel mai bine să trăiești în prezent, nu în trecut. Să te gândești la ce este bine aici, pentru că sunt multe lucruri mai aproape de sufletul meu pe care le puteam avea în altă parte.

Cu toate acestea, îmi este foarte dor de mare. În fiecare zi când mergeam la școală în Hong Kong, coboram cu mașina pe deal și, de acolo, priveam marea. Sunt o persoană căreia nu-i place iarna, iar acolo este mereu vară.

Îmi mai este dor de faptul că acolo totul merge ca pe roate. Normal că îmi este dor și de prietenii de acolo și de foști elevi, însă, pe de altă parte, aici sunt acasă. Am reluat legătura cu rude și prieteni și am cunoscut oameni noi în același timp. Am elevi noi, care sunt minunați!

Ioana: Pe parcursul anului, am observat afinitatea dumneavoastră pentru tehnologie. Ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologie, face parte din viaţa noastră, fie că dorim sau nu. Cum v-ați apropiat de acest domeniu?

Daniela Vasile: Mi-a plăcut dintotdeauna tehnologia, pentru că am studiat și matematica și informatica (“computer science”) în facultate. Am considerat mereu că tehnologia ne ușurează viața, așa am început să o folosesc. După care, am descoperit foarte multe aplicații care mă ajută să fac conceptele matematice accesibile copiilor, să-i ajut să vizualizeze procedurile respective. Și de aici, pas cu pas, am început să-mi diversific orele, să folosesc din ce în ce mai mult tehnologia, sperând că va avea un impact pozitiv asupra procesului de învățare. După care, la intrarea în carantină, am început să folosesc tehnologia pentru a crea o conexiune cu elevii.

Ioana: La final de ianuarie, ați fost invitată la o conferință SuperTeach, iar unul dintre subiectele abordate a pornit de la întrebarea: „Care sunt experiențele similare și care sunt soluțiile adoptate în diverse țării și aplicate cu succes în România?”. Puteți să ne explicați această idee?

Daniela Vasile:  Este foarte important cum se poziționează profesorul în clasă: Este o persoană care ia o lecție din manual și o prezintă elevilor exact în modul în care este redată acolo? Sau este o persoană care poate să gândească și să adapteze conținutul manualului, să-l îmbunătățească? Căci, până la urmă, manualul este doar abordarea autorului asupra curriculei, interpretarea să asupra programei. Eu, ca profesor, aș dori să am interpretarea mea, care se poate axa în jurul acestui manual, dar să cuprindă și elemente noi. După care, poți dezvolta aceasta idee și mai mult: profesorul poate chiar crea un program întreg, fără îndrumarea manualului. Astfel, lecțiile devin mai interesante, mai profunde și mai bogate.

Ioana: Dat fiind faptul că ați predat la numeroase școli internaționale, cum vi se pare programa românească? Ce vă place sau displace și ce considerați că poate fi îmbunătățit?

Daniela Vasile: În România, se pune accentul foarte mult pe rezultatele academice și pe rezultatul la examen. Nu i se acordă destulă importanță și procesului de a ajunge la rezultate. Procesul acesta eu îl consider foarte important, pentru că modul în care ajungi la rezultat influențează parcusul elevului în școală. Eu nu aș dori ca elevii mei să învețe numai pentru examen, după care să uite totul. Asta nu înseamnă că mă aștept ca un elev, peste 10-15 ani, să-și amintească formula ecuației de gradul 2. Ce-mi doresc este ca el să rămână cu niște instrumente de gândire, instrumente care-i vor fi utile pe tot parcursul vieții sale.

Toată lumea se plânge de faptul că programa este veche și, într-adevăr, este veche. Dar asta nu înseamnă că modificarea totală a programei va motiva elevii să fie mai implicați. Cu siguranță, ar fi bine să îmbunătățim programa, însă, momentan, lucrăm cu ceea ce avem. Astfel, modul în care abordăm această programă poate aduce o schimbare în procesul de învățare și, automat, și în implicarea elevilor. 

Ioana: Cum vedeți, din punctul dumneavoastră de vedere, predarea online? 

Daniela Vasile: Am fost aruncați extraordinar de brusc, în martie, în această predare online. Astfel, nu toată lumea a fost pregătită pentru schimbarea drastică. Însă, profesorii de la Avenor s-au mobilizat nemaipomenit de repede, practic în doar 2 zile.

Normal că, pentru orice profesor, predarea online este mai dificilă decât cea convențională. În principal, pentru că predarea față-în-față îți permite să identifici cu ușurință, din reacțiile elevilor, cine are nevoie de ajutor și îndrumare, ceva ce este mai greu de urmărit online. De aceea, folosim mai multe instrumente pentru a urmări progresul elevilor, aplicații precum Google Classroom, WhatsApp sau Google Docs.

Din punct de vedere cognitiv, predarea online decurge la fel ca predarea față-în-față, dar necesită o mai bună organizare și planificare.

Predarea în sistem hibrid este și mai dificilă pentru profesori, pentru că trebuie să urmărești atât elevii din clasă, cât și pe cei online. Noi oferim acest sistem și vom continua să îl oferim la Avenor pentru elevii care, din varii motive, nu pot veni fizic la școală. Dacă stăm să ne gândim puțin, noi am fost cam tot timpul  într-un scenariu galben, pentru că aveam frecvent un elev sau doi acasă. Iată că pandemia ne-a ajutat să găsim soluții pe care le vom folosi și de acum încolo în astfel de cazuri.

Ioana: Ce alte preocupări aveți în afara predatului?

Daniela Vasile: De doi ani, ajut o altă școală internațională să-și dezvolte departamentul de matematică, în calitate de consultant educațional. De asemenea, sunt și evaluator internațional de şcoli și conduc echipe de 6-8 profesori din toate colțurile lumii care vizitează școli și le ajută să se dezvolte. Tocmai ce m-am întors dintr-o vizită de genul acesta, în vacanța din februarie am fost în Kenya.

Îmi place, de asemenea, să citesc, să fac drumeții și să petrec timp în natură (mai ales la mare).

Ioana: Ce planuri de viitor aveți pentru Avenor?

Daniela Vasile: Trecem printr-o perioadă foarte interesantă, de schimbări majore în educație, și sunt fericită să fiu parte din echipa vizionară a Avenor. 

În mai, școala noastră participă la o conferință internațională care se numără printre cele mai mari din lumea academică – conferința COBIS. Acolo vom prezenta povestea Avenor ca un studiu de caz. Sunt foarte mândră că pot să reprezint Avenor la astfel de conferințe, pentru că școala are multe de arătat și de oferit!

Iar în momentul de față, suntem în faza finală a proiectului prin care întreaga comunitate a definit planul strategic pentru următorii 10 ani. Viitorul este strălucit și interesant, iar acum este momentul să trecem la treabă, pentru a-l transforma în realitate!

Ioana a venit la Avenor College International High School în clasa a 9-a și adaptarea de la sistemul românesc la sistemul Cambridge a intimidat-o la început. Materiile noi și diferențele dintre cele două sisteme au îngrijorat-o, dar cu ambiție și ajutor din partea profesorilor de la Avenor a reușit să-și învingă temerile și să-și depășească limitele pe care simțea că le are.

„Sunt recunoscătoare profesorilor mei pentru susținerea și răbdarea lor și mă bucur că de când sunt elevă la Avenor am avut și am parte de foarte multe oportunități de a descoperi domenii noi pe care le pot lega de pasiunile mele”, spune Ioana.

Acum, în clasa a 10-a, Ioana și-a descoperit pasiunea pentru Computer Science și, îndrumată de Mr. Ali Yuksel, dirigintele ei, a participat la Girls in AI – Romanian Hackathon, un concurs internațional în care elevi din toată lumea își propun să rezolve probleme globale cu ajutorul tehnologiei viitorului – Inteligența Artificială.

Vă invităm să aflați mai multe despre experiența Ioanei din acest video.

Interesat de liceul Avenor?

---

Iarina, elevă în clasa a 9-a, iubește caii și a concurat pentru prima dată într-o competiție organizată de Federația Ecvestră Română luna trecută. A obținut locul 1 la ambele probe la care a participat și s-a bucurat de reușită cu lacrimi în ochi, pentru că venea după luni de antrenamente care au învățat-o cât de important este să fie empatică cu animalul, să lucreze în echipă și să-și sincronizeze mișcările, dar și să-și depășească limitele, atât fizice, cât mai ales mentale. 

Vă invităm să citiți povestea ei și să aflați mai multe despre pasiunea pentru echitație și care sunt lecțiile cele mai importante învățate practicând acest sport.

Prima dată m-am urcat pe un cal mare la vârsta de 8 ani. Mă mai urcasem pe ponei pentru diferite plimbări înainte, însă la această vârstă am început să iau primele lecții de echitație. M-am îndrăgostit de cai încă din prima clipă, iar la această iubire a contribuit și bunicul meu, care a fost veterinar și care mergea călare la serviciu.

Deși nu mergeam regulat și era mai mult o activitate pentru când vremea era frumoasă, mi-au plăcut enorm lecțiile și antrenamentele. La vârsta de 10 ani am căzut pentru prima dată de pe cal și mi-am scrântit genunchiul, iar din cauza asta nu am mai putut călări un an. Cu toate acestea, nu am prins frică de acest sport, și am fost nerăbdătoare să mă întorc în șa. Treptat, am început să învăț și cum să cad, ceea ce m-a ajutat enorm în următoarele căzături pe care le-am avut.

Am început să mă antrenez de performanță abia în septembrie 2020, odată ce m-am și mutat la alt club ecvestru. Curând mi-am dat seama că nu e deloc același lucru cu a mă antrena doar de plăcere o dată pe săptămână, cum făceam înainte. În echitație, trebuie în primul și-n primul rând să înțelegi mentalitatea calului. Sub tine se află un animal de 550 de kilograme, care gândește complet diferit față de oameni. Trebuie să fii în control fără a fi impunătoare, trebuie să fii relaxată, dar atentă la tot ce mișcă și trebuie să continui chiar dacă îți este frică.

Echitația m-a învățat disciplina. Chiar dacă obosesc și simt că nu mai pot, nu am voie sa mă opresc din exercițiu, trebuie să îl duc până la capăt, fiindcă nu sunt doar eu în acest sport. Fac echipă cu un animal extrem de deștept și nu trece o zi în care să nu apreciez faptul că mă lasă să îi fiu alături. Trebuie să mă gandesc la cum este coordonată fiecare parte din corpul calului și din corpul meu, în timp ce mișcările trebuie să curgă în armonie una după alta, ca într-un dans. Trebuie să fiu atentă la impulsia și puterea pe care el le execută, la fiecare centimetru în care mâinile, picioarele sau spatele meu sunt poziționate, mai în față sau mai în spate.

Iubesc acest sport fiindcă mă învață răbdarea, comunicarea, încrederea de sine și este extrem de satisfăcător. După ore de antrenament, căzături, greșeli, zile proaste, lecții dimineața devreme ori seara târziu, cel mai bun premiu pe care îl pot câștiga este să-mi iasă mișcarea. Lucrul la care mă gandesc și care mă ajută în a merge mai departe în fiecare antrenament este că nu trebuie să fiu perfectă din prima, ci trebuie să fiu mai bună decât ieri, pentru că astfel progresez. Mental, un călăreț trebuie să lucreze enorm cu el însuși, poate chiar mai mult decât fizic, deoarece cele mai grele obstacole sunt chiar în mințile noastre. Echitația este o artă, plină de compasiune, curaj, empatie și foarte, foarte multă munca.

Mi-am făcut debutul la primul meu concurs al Federației Ecvestre Române la finalul lunii februarie 2021. Concursul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în care am participat la două probe: progresie de dresaj și cavalete. Progresia de dresaj este o probă ce combină toate elementele din călărie ce se pot face doar cal-călăreț, fără niciun alt obiect. Arena are litere la distanțe prestabilite, iar călărețul trebuie să-și ghideze calul în toate mersurile (pas, trap, galop) între ele, să facă cercuri, diagonale, schimbări de mână, serpentine, opriri și porniri fix în acele litere. Este proba supremă în armonia cal-călăreț. 

Proba de cavalete constă în trecerea calului ori la trap, ori la galop, peste niște bare pe pământ, într-un traseu prestabilit. În ambele zile în care am participat, am luat locul 1 la ambele probe. Mi-a venit să plâng de fericire, fiindcă chiar dacă știam că am dat tot ce-i mai bun, nu mă așteptam. Am fost foarte mândră de mine și de calul pe care l-am călărit.

Aștept cu nerăbdare următorul concurs și mă antrenez în forță de trei ori pe săptămână pentru a scoate rezultate la fel de bune la probe și mai grele. 

Tudor G. este elev în clasa a 12-a la Liceul Avenor și are deja un palmares de business impresionant: mai multe proiecte IT create de la zero. Vă invităm să aflați mai multe despre parcursul lui Tudor dintr-un nou interviu din seria inițiată de Ioana – și ea elevă în clasa a 12-a Liceul Avenor – dedicată pasiunilor și talentelor membrilor comunității Avenor.

Ioana: Spune-ne câteva cuvinte despre tine, cum te-ai prezenta?

Tudor: Pot spune că sunt o persoană liniștită, văd lucrurile obiectiv și îmi place să fac business.

Ioana: De unde provine pasiunea ta pentru Computer Science?

Tudor: În clasa a 6-a a început totul. Am început să mă duc la orele de informatică, am învățat și am participat și la Olimpiadă. Apoi, am vrut să învăț și să înțeleg și alte informații față de ce se studia la ore și așa a început să-mi placă din ce în ce mai mult. După un an sau doi în care am tot învățat, am deschis o firmă cu un prieten, unde am programat non-stop, am făcut website-uri și proiecte diferite. Acum am și alte firme cu alți prieteni unde programez mai puțin, dar tot coordonez tot din punct de vedere tehnic.

Când eram mic, voiam să mă fac om de știință sau veterinar, dar nu era nimic definitoriu în mintea mea. Oricum, cu Computer Science, chiar dacă învățam foarte mult, nu mă gândeam că o să fac o carieră din asta. Totul a început ca un hobby la 15 ani. De-abia acum aproximativ un an a început să devină mai serioasă treaba și am început să mă gândesc mai mult la viitorul și cariera mea.

Ioana: Știu că te ocupi de trei proiecte mari în afara școlii. Povesteste-mi despre cum a început totul, cum ți-a venit ideea să le implementezi și cum ai ajuns să poți să te întreții singur din munca ta?

Tudor: Sincer să fiu, până acum un an și jumătate sau doi, nu mă gândeam deloc la partea cu banii, ci doar la ce tare e să am proiectele mele, unde făceam un site sau două. Oricum, din aceste website-uri, fiind și la început, nu câștigam foarte mulți bani. Era foarte interesant să învăț eu, singur, cum se fac lucrurile, cum pornesc un business de la zero, pur și simplu să încerc să văd ce iese. Eu așa am învățat toate lucrurile pe care le știu acum, și datorită acestui lucru sunt foarte comfortabil cu proiecte mari și sume foarte mari de bani. M-am obișnuit de la început singur, să știu tot ceea ce fac.

Ioana: Cum reușești să-ți împarți timpul între școală și lucru? Și, mai ales, cum reușești să le faci pe toate la un nivel ridicat?

Tudor: Asta este cea mai grea parte. Pur și simplu am un program foarte bine pus la punct, adică am o aplicație pe telefon, unde îmi fac programul până la minut. Mă țin foarte bine de acest program, mai ales la școală, pentru că aici programul este oricum bine pus la punct, cu ore care încep și se termină la timp. Dacă, de exemplu, am o ședință, iar persoana cu care trebuia să mă întâlnesc întârzie mult, le transmit că îmi pare rău și că nu mai vin. Altfel, chiar nu am cum să mă ocup și de școală, și de proiecte, și de teme. Oricum, temele de la școală îmi ocupă foarte de mult din program.

Ioana: Cum te-au susținut oamenii din jurul tău?

Tudor: În general, prietenii mei m-au susținut, părinții de asemenea, dar până în punctul în care proiectele mele au interferat cu școala. Mi-au spus că trebuie să pun școala pe primul loc. Acum, odată ce au văzut amploarea proiectelor mele, m-au susținut 100%, dar tot cu condiția că trebuie să rămân concentrat și pe școală. Per total, nu pot să zic că nu am fost susținut pentru că toți oamenii din jurul meu au spus “Go for it!”.

Ioana: Cum a fost trecerea de la sistemul românesc la sistemul Cambridge? A fost mai de ajutor pentru tine?

Tudor: Mi se pare mai potrivit sistemul Cambridge pentru mine, pentru că trebuie să fii mult mai independent. M-a ajutat foarte mult acest lucru, pentru că eu oricum eram foarte independent înainte, iar acum pot să-mi organizez programul cum vreau eu. La o școală de stat ar fi fost imposibil să mă descurc.

Ioana: Ce alte pasiuni mai ai? Ai timp sa te ocupi și de alte hobby-uri?

Tudor: Îmi place să mă interesez de partea științifică, și puțin medicina, și să-mi fac proiectele mele separate de cele de business când am timp. Mă mai joc pe calculator, dar foarte puțin, maximum 3-4 ore pe săptămână. În schimb, ies afară în fiecare seară cu prietenii, vreo oră, două, pentru că nu pot să lucrez în fiecare zi de dimineață până seară.

Ioana: Ți-ai început cariera deja și lucrezi la pasiunea ta zi de zi, ceea ce este foarte rar pentru cineva de vârsta noastră. Care sunt obiectivele tale pe plan personal?

Tudor: Pe partea personală, simt că toate proiectele pe care le fac mă ajută să fiu cu picioarele pe pământ și să fiu modest – acesta este punctul meu forte, îmi doresc mereu să rămân modest. Vreau să fiu un om înțelegător și simt că am ajuns cât de cât acolo. Mai am de lucrat la anumite aspecte cum ar fi la faptul că în unele situații mă enervez cam repede.

Ioana: De regulă, îmi întreb invitații “unde te vezi peste 5 ani?”. În cazul tău, aș vrea să te întreb: “peste 5 ani te vezi făcând același lucru ca acum sau vrei sa explorezi și alte oportunități?”

Tudor: Sincer, nu vreau să fie un cliché, dar dacă mă întrebai acum un an cum mă văd eu acum, nu mi-aș fi putut imagina că o să fiu în punctul ăsta niciodată! În 5 ani, nici atât! Dacă lucrurile o să meargă așa cum au mers anul acesta, un an care nu a fost foarte bun în general, dar business wise mie mi-a mers foarte bine, nici nu vreau să știu ce-o să se întâmple! 😊

Interesat de liceul Avenor?

---

Avenor College a participat în luna februarie la concursul Mangahigh, alături de alte 125 de școli din toată lumea. Anul acesta, școala noastră a obținut locul 1 în topul școlilor participante din România și din Europa de Est, și locul 8 în lume. Vă invităm să aflați mai multe despre experiența participării la această competiție de la profesorii și elevii noștri.

Mihaela Ancuța, Profesor de Matematică și Mathematics Curriculum Leader:

Mangahigh este despre provocări, competiție, perseverență, ambiție și suspans. Este una dintre primele platforme de gamificare pentru matematică și coding și conține jocuri inovatoare, adaptate nevoilor elevilor. Nu numai că elevii concurează cu colegii de clasă și cu ceilalți elevi de la alte școli din toată lumea, dar lucrează la nivelul individual de cunoștințe și abilități și învață concepte noi în timp ce rezolvă probleme matematice prin joc. Mai mult decât atât, Mangahigh îmbunătățește abilitățile de lucru în echipă ale elevilor, iar pe măsură ce finalizează activități de matematică, obțin puncte pentru școlile lor în clasamentul competiției. 

Ioana, clasa a 10-a: A fost primul meu concurs de matematică din perioada liceului, dar în trecut am participat la olimpiade, Comper și altele. Experiența online pe care am trăit-o participând la concursul Mangahigh m-a făcut să mă îndrăgostesc de genul acesta de concurs, care îți solicită atât cunoștințele matematice dar și logica și atenția, greșelile presupunând repetarea exercițiului. Atât nivelul de dificultate, cât și tipul problemelor variază – majoritatea sunt de tip grilă, multe ilustrând situații de zi cu zi, sau jocuri care te pot ajuta la creșterea scorului. Contează foarte mult corectitudinea și munca. Clasamentul primilor 10 din școală și al clasei a fost vizibil, iar pe mine m-a motivat să lucrez mult să ajung și eu între primii. Am apreciat diversitatea exercițiilor și posibilitatea de a lucrat în intervalele în care mă pot concentra cel mai bine. Pe lângă faptul că a fost o schimbare în rutina de a lucra past papers (pregătirea pentru examene, n.r.), simt că mi-am îmbogățit abilitatea de a îmbina logica și cunoștințele matematice în rezolvarea unor probleme practice. La școală am lucrat o săptămână în timpul orelor de matematică (aproximativ 5 ore), iar în timpul liber am alocat puțin mai mult timp, în fiecare seară pe durata evenimentului cam 2-3 ore, uneori și mai mult. 

Ana, clasa a 2-a: Îmi place foarte mult matematica și m-am bucurat foarte tare când am auzit că vom putea participa și anul acesta. A fost primul meu concurs de mate. 

În timpul săptămânii, la școală, am lucrat 3 ore, iar în weekend chiar și 6 ore. Odată ce începeam să rezolv problemele, nu mă mai puteam opri. Mi-au plăcut cel mai mult problemele fără limită de timp, pentru că mă puteam concentra mai bine pe logica problemei. 

Mara, clasa a 5-a: Mangahigh are tot felul de probleme de matematică, unele sunt bazate pe joculețe de logică, altele sunt probleme pe care trebuie să le rezolvi pe hârtie. La școală petreceam 2 ore, iar acasă aproape 4.

Cel mai mult la acest concurs mi-a plăcut că am putut să învăț jucându-mă și am putut înțelege mai bine anumite concepte pe care le-am învățat la orele de mate. 

Matei este elev în clasa a 4-a și este pasionat de scrierea creativă. Ne-am bucurat să aflăm că în urma participării la Black Sea Schools Creative Writing Competition, a câștigat locul 3 la categoria lui de vârstă. Participarea la astfel de competiții le oferă elevilor oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare și de a face performanță în domeniile care îi atrag și pentru care au o inclinație specială. Vă invităm să citiți textul care i-a adus lui Matei acest premiu.

 

The Imposter – By Matei A. from 4 Alfa

It was raining cats and dogs in a freezing dark evening. William was coming back home from work and was in a bad mood because he thought about the fact that what he accomplished lately wasn’t up to his expectations even if all his workmates grudgingly thought he did a good job which they weren’t able to do.

William was an outstanding designer, worldwide renowned for his creativity and abilities to imagine in a turn of a hand, all kinds of new, astonishing clothes models. And of course, most of his colleagues couldn’t see that with good eyes, because all the praises coming from the manager belonged to him. But nevertheless he wasn’t satisfied with himself, in his opinion he was not worthy of his fame. And that was a recurring thought that came into his mind, and gave him no peace.

Since college he had been haunted by a sort of insecurity concerning his achievements, whatever they might have been. He had it still clear in his mind, what had happened before he graduated. He had been working a lot for his exams, but, unfortunately, he had an emotional character and could get nervous, losing his temper very easily. During the exams he performed very well although he thought he couldn’t because he didn’t get over his negative emotions. William was experiencing now the same feeling as in the old days.

He was about to come up and present a brand new collection of sneakers, the next day in the morning. He had a variety of models in his mind, but the same feeling of uncertainty appeared again. He wasn’t sure he could perform well. Having all this in mind, and spending a sleepless night, sketching and sketching, the next morning he drove to work and while he was parking the car in front of the glass sky-scraper, William realized that he left home the whole collection of designs. The time was too short till the presentation, so he couldn’t go back home to take the sketches. Then he went up sluggishly and lost in thoughts to his office where he met his manager and colleagues who, without knowing what happened, wished him good luck. He disregarded them all, thinking about how to improvise, not having the designs at hand.

There were several designers from other companies. William immediately noticed that all of them had their sketch files. He was the only one without them. When his turn came, he nervously asked for a board and some markers, and proceeded to draw all his collection.

Unfortunately he didn’t have any colors but all the assistance and the judges were stunned. You could see the judges whispering to each other, praising William about how good he is at drawing without any kind of “ruler” help. William though, was anxious. His hand was shaking. He thought what he did wasn’t good enough and nobody was going to appreciate it. And then finished. There was a silent moment when the judges just stared and admired the designed collection. Then, one of the judges started speaking.

“Well, William, this is brilliant. I’m sure that we will find a spot for your collection in our market, and as well for you! In the firm of course,” she rushed.

William was trying to put himself together and decide. It was the biggest designing company of all! It was a rough choice. He looked at his boss. His boss had an “ I’m so proud of you” face.

“Thank you for your offer, but I’m afraid I am going to continue with my firm,” William said.

Everyone in the room couldn’t possibly understand why. That was totally unexpected. He left quietly from the big room with a big smile on his face. He was wondering what he accomplished. Fame, he had it. Talent, he had it. He earned some money but the number one thing he won was self-confidence. William could feel relieved. The insecurity feelings were finally gone for him.

*

The Imposter Syndrome

The Imposter syndrome also known as the Imposter phenomenon is a psychological pattern in which a person doubts their skills, talents and accomplishments. It describes feelings of severe inadequacy and self-doubt that can leave people fearing that they will be exposed as a “fraud”. Impostor experience may be accompanied by anxiety, stress, rumination, or depression. It was first identified in 1978 by psychologists Pauline Rose Clance and Suzanne Imes.

 

 

Atunci când pasiunea pentru scrierea creativă și matematica se întâlnesc, se întâmplă lucruri minunate. La inițiativa Mihaelei Ancuța, profesoară de matematică și Mathematics Curriculum Leader, a apărut MATH-LY-NEWS, prima revistă de matematică Avenor. Vă invităm să aflați mai multe despre cum a apărut și despre echipa de elevi care contribuie la realizarea ei.

Mihaela Ancuța: Conform teoriei autodeterminării, spre care mi-am îndreptat atenția de ceva timp și pe care încă o studiez, pentru ca este fascinantă și cred foarte mult în ea, fiecare ființă umană (în particular și elevii noștri) se naște cu trei nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de autonomie. Elevii au nevoie să fie văzuți, valorizați, respectați, să simtă că sunt unici, au nevoie să se simtă conectați, aparținând unui grup. Mai au nevoie să se simtă în stare, să simtă că pot să realizeze ceva, că sunt capabili și, foarte important, au nevoie să facă alegeri, să ia decizii. În momentul în care toate aceste nevoi sunt satisfăcute, orice elev va avea o stare de bine, motivația lui intrinsecă va crește și implicit rezultatele lui în tot ceea ce face. Progresul este uimitor.

Tot procesul pe care îl implica realizarea revistei, întâlnirile de brainstorming pe care le avem, modul în care comunicăm unii cu alții, provocările pe care le au, alegerile pe care le fac, le oferă elevilor cadrul necesar pentru ca aceste nevoi sa fie satisfacute.

Îmi amintesc prima discuție cu Alexandra, pe care am întrebat-o dacă dorește să se alăture proiectului:

Bună, Alexandra, am văzut articolul despre proiectul tău de bursă și aș vrea să te felicit pentru ideea de a organiza un club de scriere creativă! – i-am spus că o apreciez pentru talentul ei de scriere creativă și pentru alte lucruri pe care le mai auzisem despre ea, apoi i-am spus direct: 

Vin către tine cu o „ofertă de job”. Ți-ar plăcea să fii editorul primei reviste de matematică Avenor?

Reacția ei a fost minunată: 

Daaa! Bineînțeles! Iubesc să scriu și iubesc la fel de mult și matematica! 

Sunt convinsă că reacția ei a venit în urma faptului ca s-a simțit văzută, apreciată, s-a simțit valorizată.

Mă opresc acum și o voi lăsa pe ea să vă spună mai multe despre revistă :).

Alexandra P. (clasa a 8-a Omega): Vă prezint prima ediție a revistei Avenor de matematică, MATH-LY-NEWS.

Această revistă este menită să informeze colegii pasionați de matematică, la fel ca noi, despre evenimentele actuale din lumea fascinantă a matematicii.

Se adresează celor care parcă nu se pot opri din a ridica mâna în timpul lecțiilor de matematică, celor care sunt dornici să își extindă cunoștințele pe tema matematicii, celor care posedă o curiozitate interminabilă și, cel mai important, celor cărora le place foarte mult să fie provocați.

Revista va conține diverse articole, toate legate de matematică. Acestea pot varia de la interviuri interesante cu profesorii de matematică de la Avenor, la articole captivante și curiozități matematice distractive.

Este scrisă de elevi pentru elevi, de iubitorii de matematică pentru colegii iubitori de matematică. Este scrisă în întregime de avenorieni, adresată altor avenorieni cu o pasiune similară în continuă creștere pentru matematică. Momentan avem o echipă formată din 4 redactori de la clasele a 8-a și a 9-a: Sara R., Mara B., Sandra P. și Sara C. Revista nu ar fi prins culoare fără ajutorul Lisei Ț., graphic designer-ul nostru. Pentru următoarele ediții ne propunem să implicăm câți mai mulți colegi, atât de la clasele de gimnaziu, cât și de la liceu.

MATH-LY-NEWS va apărea lunar și va fi disponibilă în Google Classroom, dar și pe site-ul Avenor.

Dacă împărtășești pasiunea noastră pentru matematică, dacă îți plac provocările și dacă acest articol ți-a stârnit interesul, te invităm să citești revista noastră aici.