România prin ochii străinilor

Ca români, legătura noastră cu România este cu mult diferită fată de legătura pe care o poate avea un străin cu țara noastră, mai ales pentru că noi nu putem schimba această moștenire chiar dacă am vrea. Conexiunea pe care o avem cu România este mai profundă decât faptul că familia noastră este „de prin zonă”.  Am crescut cu diferite tradiții, am trăit diverse întâmplări și avem mii de amintiri care au contribuit la dezvoltarea persoanei care suntem astăzi.  În acest context, ziua noastră națională este concentrată în primul rând pe motivele pentru care noi, ca români, ar trebui să ne iubim și apreciem țara, ceea ce este corect. Totuși, cum ar fi să schimbăm perspectiva? Noi, ca români, nu putem schimba locul de unde venim sau cine suntem, dar străinii ar fi putut merge oriunde în altă parte să lucreze sau să locuiască. Așadar, de ce România?  Aceasta a fost ideea din spatele acestui proiect și mă bucur că unii dintre profesorii mei au fost de acord să participe și să-i dea viață!

Ideea pentru proiect mi-a venit pentru prima dată în jurul lui ianuarie 2021, în timpul unei ore de înot. Antrenorul meu de înot nu era român, așa că am început să mă întreb ce l-a făcut să vină aici în loc să plece oriunde altundeva în lume. Nu l-am întrebat atunci direct, dar am început să mă întreb ce i-a determinat pe profesorii mei străini de la Avenor să vină în România.  Am notat ideea și aproape un an mai târziu am intervievat 4 profesori și noul nostru Head of Secondary și nu mi-a venit să cred cât de interesante și uneori neașteptate au fost răspunsurile pe care le-am primit. Cu siguranță consider că este o experiență plăcută, deși s-ar putea să fiu puțin părtinitoare.

Îmi place să ascult podcasturi, așa că am sperat că voi putea obține o atmosferă similară în interviurile pe care le-am organizat. Unele dintre interviuri au ajuns să fie mai lungi, altele mai scurte, dar experiența în sine a fost extrem de plăcută. Am pregătit câteva întrebări înainte de a mă întâlni cu profesorii, dar toate interviurile s-au transformat în niște conversații pe care mi-aș fi dorit să le am cu sau fără acest proiect, așa că am ajuns să întreb profesorii lucruri la care nici nu mă gândeam înainte de începerea interviului.

Și partea organizatorică a proiectului a mers foarte bine. Am organizat toate interviurile într-o săptămână, fie în pauzele de prânz, fie când aveam o oră liberă. Doamnele de la Office m-au văzut de aproximativ două ori zilnic în acea săptămână, deoarece mă tot întorceam fie să rezerv un alt interval orar pentru sala în care am făcut interviurile, fie să fac interviurile.  Am filmat totul pe tabletă și m-am asigurat că profesorii sunt de acord cu modul în care interviul a fost organizat.

Una dintre părțile mele preferate în acest proiect a fost interesul colegilor mei și curiozitatea de a afla mai multe detalii după fiecare interviu pe care îl făceam.  Ei știau în ce constă proiectul și de fiecare dată când mă întorceam de la un interviu îi întrebam dacă ar vrea să le vadă. Răspunsul a fost întotdeauna un „da” entuziasmat.  M-am bucurat să văd că și alții considerau proiectul la fel de interesant pe cât credeam eu că este.

Să trăiești sau să lucrezi în România ca expat este o experiență unică pentru toți cei care vin aici, așa că a fost incredibil de interesant să văd varietatea de răspunsuri pe care le-am primit la fiecare întrebare pe care am pus-o.

Gillian Carroll este profesoara de fizică și consilier de carieră aici la Avenor și chiar dacă nu a fost de-acord să fie filmată, a fost foarte dornică să-mi împărtășească experiența ei.  Este prima dată când lucrează în afara Marii Britanii, dar deja se gândește că ar putea să se mute definitiv în România când se va pensiona. La 50 de ani, Gillian chiar s-a botezat în România. Familia ei este jumătate irlandeză/jumătate chineză și a crescut în Marea Britanie. Cu toate acestea  se consideră acasă în România mai mult decât în Marea Britanie. Este o mare fană a călătoriilor și a vizitat mare parte din România, cu excepția Deltei Dunării. Iubește peisajului rural românesc, cu amestecul său unic de oameni, mâncăruri și experiențe care așteaptă să fie descoperite.

Joshua Norris este profesor de engleză, iar Katie Hargreaves este profesoara de Media Studies, ambii lucrând în prezent aici la Avenor.  S-au mutat împreună în România, iar aceasta este prima dată când lucrează în afara Marii Britanii și împreună în aceeași școală. Ceea ce este amuzant de menționat e că inițial ei trebuiau să meargă în Rusia, nu în România. Amândoi consideră că România va fi întotdeauna ca o casă pentru ei motiv pentru care au luat decizia de a obține permisul de ședere permanentă la un moment dat. S-au și logodit aici, ceea ce le întărește legătura cu România.

Olivia Robinson este profesoară de engleză la Avenor. A lucrat atât în ​​Mexic, cât și în Kenya înainte de a veni în România și plănuiește să mai rămână aici câțiva ani. Unul dintre motivele pentru care a luat decizia de a rămâne aici mai mult timp este că România îi permite să se simtă tot timpul ca o profesoară, ceea ce îi face plăcere. Îi place să călătorească în România, dar nu este un fan al locurilor populare, precum Sibiul. Îi place mai degrabă să descopere locuri speciale, mai puțin cunoscute de turiști.

Paul Barrie este Head of Secondary la Avenor. S-a mutat aici cu familia în această vară, dar nu a fost aceasta prima vizită la București.  Pe vremea când locuia în Istanbul, a vizitat România împreună cu soția sa pentru a vedea târgurile noastre de Crăciun, deoarece Turcia este o țară musulmană unde nu se sărbătorește Crăciunul la fel ca la noi. A locuit trei ani la Rio înainte de a se muta la București și este încântat că fiul său de patru ani va putea vedea zăpadă pentru prima dată în această iarnă.  El și familia lui au vizitat unele părți ale României, Sinaia fiind până acum preferata lor.

Dacă vrei să descoperi mai multe despre experiențele și impresiile profesorilor despre România, interviurile video sunt disponibile în acest Padlet

La multi ani, România!

Teodora, elevă în clasa a 10-a la Avenor College International High School

My Adventurous Journey Experience

One of the most adventurous and challenging experiences began on the 24th of September 2021, when I received the invitation to participate in the Silver adventurous journey trip to Cheia. I was really excited to challenge my abilities and skills, and learn how to cooperate with my teammates. I didn’t expect to be able to finish the Silver programme so quickly and go on the trip, due to the actual Covid situation, but receiving this great news from my sports teacher made my day the best! A three-day trip, I have been waiting for since the beginning of the Duke of Edinburgh’s Project, was ready to begin 🙂

First day 

Full of positive emotions, courage and an incomparable feeling of enthusiasm, I stepped together with my colleagues, in the reception of the hotel, left our bags there and started putting our special equipment on, together with the map of the city. We took the meal with us inside our backpacks, a bottle of water in order to stay hydrated and went from Cheia to Brasov, as that was the place where the journey took place.

During our way to Brasov, inside the bus, we have completed a table with all of our objectives that we had to reach throughout the day, set times for meetings with our coordinator, and organised which member of the team is going to take photos, deal with the limited budget and encourage the team during hard moments. The weather in Brasov was sunny, we were surrounded by happy people, animated places and the beautiful medieval buildings.

A pleasure for all of us to visit tourist attractions in Brasov, but without using Waze, Google maps, our telephones or any other electronic devices. We were just on our own… interesting, right? I wasn’t afraid, or maybe worried, as I knew from the beginning that me and my team would do a great job together as every single one of us had a different skill. During the first day, we visited “The First Romanian School ” where we were asked to sing the Romanian anthem. The moment when I saw how talented my teammates are at singing and how good their vocal abilities are:) It has then continued with the visit of the Black Church, where I helped with the translation of a paragraph written in German, as we needed the information for our tour guide, followed by the Ecaterina and Schei Gate.

We were a little bit disoriented in looking for these tourist attractions, but I am glad that one of our colleagues was brave enough to ask a local man to help us. We were continuously looking at the clock, to see if we were on time, and we never had the problem of being late. We deserved a break:) Two more objectives for that day: the Synagogue and Sforii Street. I came up with the idea to write on the walls of the street our names and a message (the street being full of writings and messages), in order to have a memory of us being together there.

The day was beginning to finish, and we didn’t want this to happen, we were feeling so accomplished and satisfied with our work, but we wanted more. It was one of the best days of my life. I couldn’t believe that I was able to orientate myself, wait for the other members, as we all had different ways of walking, some of us were slower than the others, so I had to fill myself with patience, and last but not least listen to the others ideas. My knowledge and experience is far greater now, and I am confident enough to say that even if I will be on the other part of the Earth, I will be able to reach any place, just using a map and my speaking abilities:)

Second day 

Another day was ready to start again…, but now I am being less nervous and much more confident. Actually, I was really excited for it! I knew that we had 6 more objectives and that we were going to reach all of them in time and also have time for relaxation. This was exactly what had happened. We went straight to check the White and the Black Tower, but unfortunately we spent more than 25 minutes searching for them, when they were exactly next to us. We were so agitated and enthusiastic so we forgot to look further, in front of us. I felt so guilty at that moment, as I couldn’t help my team be more effective, but at the end of the day, we have learned from our mistakes. We continued walking, to the Bastions which were located in the upper part of Brasov, so we had to pass a beautiful and well-known street, called “The Castle” Street, that we had no idea about.

Some situations put us in the position to experiment new places, without even knowing. We were mesmerized by its old beauty, and also took some pictures there. The smell of fresh cookies and cakes was irresistible while being in the Main Square(one of our objectives). The Fortress of Brasov was our last objective, and we were sad about it, as all of this process was really enjoyable. It was the hardest objective to reach, being situated on a hill in Brasov. We were tired of walking, and wanted to quit, but what made us continue, was the encouraging words we were all giving each other, and the small amount of ambition that was still living inside of us. We have finally finished our adventurous journey, that was incredible and really unexpected! 

Feelings after the trip

It was an experience I would repeat at any time! I have learned how beautiful our country is, how to appreciate small things in life and learn from others. We are all different, and I am glad that I have been part of this amazing journey, that made me realise I am capable of doing everything I want, when I am surrounded by the right people, at the right time. We had fun, we discovered new places, learned how to work better in a team, learned from our mistakes and how to navigate the city using only a map. I can’t wait to go on other trips and see what the Gold journey is waiting to show us! Congratulations, everyone!

Sara C. – Grade 10 student at Avenor College International High School

PBL – O abordare alternativă, interactivă și autentică a învățării

Timp de aproximativ un an de zile un grup entuziast de lideri, profesori, elevi și părinți au construit împreună un nou profil de învățare. Procesul de design thinking s-a dovedit a fi un model real, autentic și interactiv de învățare prin proiect (project based learning) pornit de la o preocupare reală a comunității Avenor:

Cum vrem să arate învățarea la Avenor? 

Care sunt reperele învățării cu rost în rândul elevilor, dar și al profesorilor și părinților?

Rezultatul a fost un set de caracteristici care leagă ca un fir roșu experiențele de învățare ale elevilor noștri, le dau sens, direcție, pentru a asigura o dezvoltare armonioasă și complexă a fiecăruia dintre ei, dar și a noastră, a adulților din jur. Acesta este PROFILUL AVENOR. 

Într-un mod similar este gândit și organizat programul PBL de la clasele pregătitoare până la a 5-a, așa cum l-au explicat chiar elevii, într-unul dintre proiectele lor. 

Imaginați-vă un spațiu în care elevii stau la aceeași masă cu profesorii și caută să identifice probleme din viața de zi cu zi pentru care pot veni cu soluții palpabile. Împreună stabilesc o întrebare care să le ghideze investigația și apoi construiesc un produs care să pună în valoare ideile lor.

Aceasta este învățarea prin proiect. O abordare alternativă, interactivă și autentică a învățării.

Acest tip de învățare face punte între disciplinele școlare. Un conținut studiat la matematică capătă utilitate în rezolvarea unei situații reale. Elevii ajung să propună teme de studiat pentru o perioadă de 6 până la 8 săptămâni, aleg modul de lucru și reflectează asupra produsului final obținut.

Ceea ce diferențiază programul nostru de alte programe de acest tip este că am păstrat cu sfințenie preocuparea pentru transdisciplinaritate, la nivelul școlii și nu doar pentru anumite proiecte independente.

În anul 2010, o echipă coordonată de Dana Papadima, Director Educațional Avenor College,  punea bazele unui demers îndrăzneț de curriculum integrat, cross-curricular, intitulat Temele școlii.

De-a lungul timpului, profesorii Avenor si-au șlefuit obiceiul de a preda holistic, dincolo de specializarea lor și a crescut interesul pentru a crea ocazii solide de a realiza transferul de lungă durată în învățare,  un schimb organic între cunoștințele și competențele din diferite domenii. 

Fiecare temă PBL se încheie cu un produs original, bine conturat și palpabil, prezentat unui public autentic (colegi din școală, echipe de profesori sau profesionisti dintr-un anumit domeniu, părinților) în funcție de scopul prestabilit și de situații-problemă urmărite spre a fi soluționate.

Anul acesta am debutat cu tema ,,Coduri și simțuri’’, o temă-umbrelă (big theme) în care a aranjat ca într-un puzzle al învățării, șase sub-teme de actualitate: În casă nouă (clasele pregătitoare), Copacul dorințelor (clasele 1), Sunetul naturii (clasele a 2-a), Alertă meteo (clasele a 3-a), Pădurea interzisă (clasele a 4-a) și În oglindă (clasele a 5-a).  

Fiecare investigație dirijată de profesori (guided inquiry) a pornit de la o întrebare-problemă, atmosfera de lucru fiind bazată pe arta argumentării, curiozitate, colaborare intensă și creativitate.

În fiecare săptămână cele 5 ore de PBL asigură firul roșu al conversațiilor din clasă și uneori și din afara clasei. Se întâmplă des deja ca elevii să propună legături noi și inedite între lecțiile cu profesori diferiți, ca semn al cunoașterii poveștii din spatele fișelor, exercitiilor din manual, desenelor și cântecelor săptămânii.

În contextul învățării hibrid, cu toții am fost împinși să explorăm noi direcții de învățare. Acum copiii contribuie la construirea unui portofoliu de învățare (individual sau al clasei, în funcție de specificul vârstei) și învață un nou limbaj, cel al alfabetizării digitale, prin colaborarea sincron sau asincron în documente comune sau prin construirea de infografice cu ajutorul unor platforme precum Canva sau Google Slides. Mai mult, exersăm intens un protocol construit de cercetătorii de la Harvard (Project Zero) și anume scara feedback-ului.

În mai puțin de o lună, mai mulți profesori și elevii au împrumutat acest instrument caracteristic sesiunilor de performance management pentru lecțiile de limba română, engleză sau altele.

Împreună dezvoltăm un limbaj comun al învățării în care vocea elevilor este ascultată și fiecare are posibilitatea de a descoperi trasee alternative în lumea cunoașterii. 

Mari Nicolae

PBL Curriculum Leader

10 sfaturi pentru o lecție online (sau hibrid) de succes

Legea le permite elevilor vaccinați să vină la școală și să aibă acces la învățarea față în față,  chiar și atunci când în clasa lor un coleg a fost diagnosticat cu COVID-19. Ce se întâmplă însă cu colegii nevaccinați care trebuie să rămână acasă 14 zile? Sunt profesorii pregătiți pentru predarea în sistem hibrid? 

Dr. Daniela Vasile, Director of Learning la Avenor College, împărtășește sfaturile ei pentru propria echipă de profesori, în contextul în care unii dintre elevi continuă învățarea la școală, iar alții sunt temporar online. 

Bonus, Daniela a inclus și un model de planificare a unei lecții online sau hibrid, împreună cu linkuri către platforme și resurse utile în planificare. 

 

În plin sezon al învățării hibride și în anumite situații al învățării online, în timp ce autoritățile schimbă regulile jocului din mers, profesorii trebuie să nu uite că elevii lor se bazează pe ei. Indiferent că sunt acasă sau învață încă la școală, responsabilitatea noastră este aceeași. 

Și în școala noastră avem atât lecții față în față, cât și lecții hibrid și online pentru anumite grupuri de elevi, iar cheia pentru jonglarea între ele este planificarea foarte bună.  

Planificarea unei ore online este diferită de planificarea unei ore în persoană, iar planificarea pentru hibrid conține elemente din ambele tipuri. Acesta din urmă este cel mai dificil mediu de predare, dar, după cum vedem, nu putem scăpa de el. 

Pentru ca o oră online să aibă succes, este nevoie de o planificare mai atentă decât pentru o oră cu toți elevii în clasă. Online, planificarea învățării este mai detaliată și mai anticipativă. 

Iată 10 indicii despre cum putem planifica o oră de succes online: 

  1. Pregătiți un starter pentru lecție, care este proiectat pe ecran în timp ce elevii intră pe rând în Zoom.
  2. Observați toți elevii pe măsură ce intră la oră. Acordați atenție fiecăruia dintre ei. Cereți specific să aibă camera deschisă în timpul lecției.
  3. Nu vorbiți mai mult de 6-10 minute (în funcție de vârsta copiilor; 10 min în cazul liceenilor de exemplu). Altfel le pierdem atenția și nu putem controla ce fac dincolo de ecran.
  4. Faceți un videoclip înregistrând conținutul pe care vreți să-l predați. Cereți-le elevilor să îl urmărească înainte de lecție, ca temă, și apoi verificați în clasă ce au înțeles. Aceasta este învățarea inversă (flipped learning) o tehnică care funcționează foarte bine în ore online.
  5. Folosiți Google Docs și încărcați-le în Google Classroom. Creați copii pentru fiecare elev în parte. Astfel puteți vedea în timp real cum și ce lucrează, iar ei pot contribui cu texte și insera ilustrații.
  6. Oferiți feedback înregistrat prin intermediul Google Classroom. Există o extensie care înregistrează vocea, iar mesajul vocal poate fi transcris în timp real în Google Classroom
  7. Folosiți breakout rooms și treceți prin fiecare pentru a vedea cum se descurcă elevii. Instrucțiunile trebuie să fie foarte clare, postate în Google Classroom și înțelese de elevi înainte de a se despărți pe grupuri.
  8. Faceți o listă de elevi în ordine alfabetică și adresați-le pe rând o întrebare. În acest fel toată lumea vorbește, iar rândul elevilor vine atât de des, încât trebuie să rămână atenți și să se concentreze.
  9. Planificarea pentru o oră hibridă necesită atât părți pe care le-am aplica față în față cu elevii, cât și activități specifice orelor online. E important să nu neglijăm nici elevii din clasă, nici pe cei de acasă.
  10. În fiecare grup de lucru (breakout room) puneți atât elevi care sunt în clasă cât și elevi care învață online. În acest fel, elevii din clasă devin legătura dintre profesor și elevii de acasă.

Vă ofer aici și un posibil model pentru desfășurarea unei ore hibride  (este în limba engleză, deoarece noi avem o echipă mixtă de profesori, români și britanici, și folosim resurse în engleză).  

Vă doresc curaj să explorați platformele digitale care pot să vă ușureze munca și viața. Fiți deschiși și continuați să învățați zi de zi, pentru că după cum bine putem vedea, nicio zi în educație nu seamănă cu cealaltă și trebuie să fim pregătiți pentru toate scenariile de învățare. 

 

Dr. Daniela Vasile 

Director of Learning, Avenor College 

Results Day – The day when adulthood starts

Some people go through A level Results Day only once: their own day when their results come out. Parents may go through their own and that of their children and possibly the results day for their grandchildren. For us teachers it is an annual occurrence and we never get used to it. It is often an exhausting day filled with many emotions and pleasant surprises.

A level Results Day is the day when students find out if they have got into the UK universities of their choice. If they have not applied to UK universities, it is the day when they can tell their chosen university that they have met the criteria needed to start their chosen course. It is the day when the next stage of their lives suddenly becomes a lot clearer. In many ways it is the day when adulthood starts. School is over, all that growing and nurturing has produced its fruits, the ‘harvest’ is in.

How did we get here this year?

The Class of 2021 have been through a unique set of circumstances that have affected everyone on the planet. Yet despite all the drama, they have had to focus on their studies under very difficult circumstances. Some enjoyed the lockdown and found it easier to work from home, others found the whole experience traumatic. It is our job as teachers to accommodate and encourage all students. Below, I will give some examples of how our incredible students arrived at Results Day.

One student is a budding entrepreneur and unexpectedly found his business taking off right when he should have been concentrating on his studies. He had to learn quickly how to manage his time. His success was down to his ability to communicate and plan and keep his teachers in the loop. This is a remarkable achievement.

Several students were incredibly well motivated, knew what they wanted and where they wanted to study and what they had to do to achieve their goals. Some of them had an occasional wobble which is only to be expected. Well-motivated students are like rock climbers, they are totally focussed on what they want to achieve… unfortunately sometimes they look down and feel dizzy and can’t quite believe what they have achieved so far and how much more they still have to do. But they got there in the end and the joy was there for all to see.

Some students have personalities that are more relaxed and need to be given a bit more of a sense of urgency. Some students needed a lot of pastoral support, others none at all. Some students had dreams and ambitions that had been with them since childhood, others only really found out what they would like to study a few months before applying to university.

The application process for the universities in each country is completely different and some are far more complex than others. It is important that the students take ownership of the process so that they feel the responsibility of what they are doing and become goal-oriented to achieve. All our students showed remarkable maturity and creativity in choosing courses and completing the sometimes tedious entry requirements. For many it is the first time in their lives when they have had to put their achievements, strengths and weaknesses onto a form to show complete strangers. Taking such an objective look at oneself is always daunting.

The application forms are completed, the examinations taken, the summer holiday starts. Then in mid-August, Results Day arrives.

Quite a few tanned, relaxed and enthusiastic students came into school. It was lovely to see them and to see their excitement about their futures. It is one of the most rewarding parts of being a teacher. Some years, and this was no exception, there can be issues with the universities and it is good to have teachers on hand to phone and send emails to clarify the confusion.

The great thing is that now, all students have places at institutions where they want to study. It is so very satisfying and a credit to their maturity and hard work.

As for us teachers and support staff…. we are already preparing ourselves to go through it all again next year.

Gillian Carroll

Physics Teacher and Careers Counsellor

 

 

Interviurile Ioanei: Educație cu respect

Cum devii un profesor care are rezultate excelente cu toții elevii din clasă? Cu dragoste, respect și încredere, spune Mihaela Ancuța, Mathematics Curriculum Leader la Liceul Avenor. Dar, înainte de toate, e nevoie de o doză imensă de pasiune și dedicare pentru această meserie. 

Vă invităm să aflați mai multe dintr-un nou interviu din seria despre pasiunile și talentele membrilor comunității noastre, inițiată de Ioana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor.

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Mihaela Ancuța. Cum v-ați prezenta?

Mihaela Ancuța: Sunt o persoană care încearcă mereu să fie cu zâmbetul pe buze. Reușesc acest lucru mai ales la școală, deoarece aici uit de toate celelalte lucruri și mă încarc cu foarte multă energie pozitivă de la elevi și de la colegii mei. Mai pot să spun despre mine că sunt foarte pasionată și devotată meseriei pe care mi-am ales-o și simt că nu obosesc niciodată. Tot timpul aș vrea să fac mai mult, singurul inconvenient pe care îl am fiind timpul. Mă consider o persoană sinceră, dar diplomată, care își recunoaște greșelile atunci când le face și care încearcă tot timpul să învețe din ele pentru a fi mai bună data viitoare. La fel îi încurajez și pe elevi: să își recunoască greșelile și să facă tot posibilul ca să umple acele goluri, să le corecteze pentru viitor. Sunt o persoană empatică, care se emoționează ușor atunci când situația este sensibilă, dar nu consider acest lucru un defect, ci dimpotrivă – o calitate. După părerea mea, când oamenii sunt așa înseamnă că le pasă de ce este în jurul lor, iar atunci când îți pasă, nu faci nimic care să strice ce te înconjoară.

Ioana: De unde vine pasiunea pentru matematică?

Mihaela Ancuța: Pasiunea pentru matematică vine de la profesoara mea din clasa a 8-a, care îmi părea o persoană misterioasă. Țin minte că avea ochelari și că voiam să arăt și eu ca ea, așa că i-am spus mamei mele că nu văd prea bine și că trebuie să merg la control. Nu o să uit când am fost la medic că mă gândeam ce fac, pentru că o să mă controleze și o să vadă că eu, de fapt, văd, dar am decis, într-un final, să stau cu ochii fixați pe un bec pentru mai mult timp, poate mi se întâmplă ceva. După, a trebuit să stau cu capul la aparat și mi s-a spus că parcă la un ochi am 0.25 și eu spuneam că “da, da, așa este!”. Îmi amintesc că mi-am luat ochelari să arate la fel ca cei ai doamnei profesoare, dar nu vedeam bine cu ei să merg pe stradă. Ca să pășesc pe trepte, îmi ridicam ochelarii, așa, puțin de pe nas, ca să văd unde să calc. Mă deranjau, dar nu am spus nimănui adevărul. 

Pasiunea pentru matematică, prin urmare, vine de la această profesoară din clasa a 8-a. După aceea, am avut norocul să am o altă profesoară la liceu, care m-a inspirat foarte mult, iar acest lucru a făcut ca pasiunea mea pentru matematică să continue. Iar pasiunea pentru școală, pentru a fi profesor, a apărut înainte de pasiunea pentru matematică. Am identificat-o foarte devreme, când simțeam că îmi place foarte mult să scriu la tablă. Țin minte, chiar în clasa întâi, nu aveam burete cu apă că să ștergem tabla, așa că mi-am scos batista din buzunar și am udat-o că să fac tabla frumoasă. Eram pasionată să scriu cu cretă și în afara școlii. Aveam acasă o cutie de carton pe care scriam, ștergeam cu apă, așteptam să se usuce, și scriam din nou. Mai scriam și pe ușa de la camera mea și apoi ștergeam repede, ca să nu vină mama să vadă, deși câteodată chiar dacă spălam, rămâneau urme albe. Și normal că scriam și pe pereți. Îmi plăcea să le explic altora diferite lucruri. Aveam personaje imaginare cărora le “predam”. 

Ioana: Cum vă simțiți în comunitatea Avenor, atât ca profesor, dar și ca mamă?

Mihaela Ancuța: Mă simt excelent – fericită și împlinită! Simt că este un loc în care pot să cresc și să evoluez, pot spune că Avenor mi-a dat aripi. Iar pentru copilul meu, consider că este cea mai bună școală pe care o puteam alege. El este foarte mândru că face parte din comunitatea Avenor. 

Ioana: Aveți rezultate excelente cu absolut toți elevii dumneavoastră. Care este secretul reușitei?

Mihaela Ancuța: I simply love them! Ce se ascunde în spatele acestei expresii ține în primul rând de relaționarea cu elevii, de respectul pe care îl arăți lor –pentru că de-abia atunci poate să fie reciproc – și de o bună organizare, ținând cont că timpul este limitat (de obicei, când te pregătești pentru un examen, nu ai la dispoziție decât un an, poate doi, sau chiar doar câteva luni). Desigur că de la această planificare te poți abate în cazuri excepționale. Încă un factor sunt așteptările ridicate, dar și faptul că atunci când identific în clasă elevi care nu au încredere în ei sau elevi despre care poate alții cred că sunt mai slabi, îi tratez la fel ca și pe cei mai avansați elevi din clasă. Tratându-i la fel, le crește stima de sine și vor face tot posibilul să nu te dezamăgească. Asta înseamnă că vor învăța și vor obține rezultate foarte bune. 

Există și o poveste în biografia lui Thomas Edison care spune că, într-o zi, acesta vine acasă și îi dă mamei sale un bilet de la școală. Mama lui l-a citit cu voce tare deoarece acesta voia să știe ce scrie pe hârtie: ”Fiul dumneavoastră este un geniu. Școala noastră este prea slabă pentru el și nu are suficienți profesori care să-l învețe. Vă rog, ocupați-vă dumneavoastră de el”. După mulți, mulți ani, Edison găsește bilețelul pe care, de fapt, scria: ”Fiul dumneavoastră este bolnav mintal. Nu mai are voie să intre în școala noastră”. Acesta este secretul: să-i încurajezi pe elevi!

Ioana: Ați avut și aveți contact cu ambele sisteme educaționale (Cambridge și românesc). Care sunt avantajele și dezavantajele fiecăruia?

Mihaela Ancuța: Aș grupa această comparație în două părți: școala gimnazială și liceu. Pentru gimnaziu, elevii din sistemul românesc învață lucruri mai aprofundate decât în sistemul Cambridge. Acesta poate fi și un avantaj, deoarece cunoștințele sunt mai multe, dar și un dezavantaj pentru că poate acestea sunt învățate mecanic, forțat, și noțiunile nu sunt înțelese foarte bine. Însă, în sistemul Cambridge, copiii învață lucruri aplicate, pe care le pot utiliza în viața de zi cu zi. De obicei nu intră foarte mult în detalii, însă noțiunile sunt foarte variate. 

La liceu, în sistemul românesc, elevii sunt obligați să studieze matematică, dacă sunt pe profil real. Pe de altă parte, în sistemul Cambridge, ei își aleg materiile, iar asta presupune că elevii au pasiune și aptitudini pentru disciplina respectivă. Acest lucru este mai ușor și pentru profesori, deoarece aceștia vor lucra cu copii care își doresc să fie acolo, dar și pentru elev, pentru că este înconjurat de persoane cu aceleași pasiuni. Conținutul Cambridge A Level este superior bacalaureatului românesc și consider că are mult mai multe avantaje din punctul acesta de vedere. 

Ioana: Cum vă petreceți timpul liber? 

Mihaela Ancuța: Încerc să petrec cât mai mult timp cu copiii mei, bineînțeles. Ei fiind încă mici, doresc să se joace foarte mult și facem multe activități împreună – jocuri, dansăm, cântăm, ne prostim, ne distrăm. Când nu sunt copiii, îmi place să caut informații, explorând YouTube, internet, pentru că doar atunci am timp să fac aceste lucruri. Îmi place să mă interesez despre ce se întâmplă în alte școli (bineînțeles că focusul meu este tot pe lucruri legate de sistemul educațional). De asemenea, o altă prioritate este dezvoltarea personală. Am fost și merg în continuare la multe conferințe despre care aflu pe internet. Recent am fost la o conferința despre “How to raise amazing kids” și mi-am luat notițe ca apoi să dau share la informații prietenelor mele și tuturor celor care consideră că au nevoie. Desigur că aceste workshop-uri la care merg sunt și despre educația părinților, dar și pentru profesori. În timpul liber, deși nu o fac foarte des, îmi place să merg și la cumpărături. Nu îmi place să gătesc, dar să fac curățenie, da – mă relaxează. 

Ioana: Sunt curioasă acum, după ce mi-ați povestit despre cea mai recentă conferință la care ați mers, “how do you raise amazing kids”?

Mihaela Ancuța: The same way in which you raise amazing students! Iubindu-i, având încredere în ei, respectându-i, evitând să te superi pe ei și învățându-i să înțeleagă din greșelile lor. Nu trebuie niciodată să te comporți superior lor, să pretinzi că ești mai deștept ca ei, ci trebuie să le fii mereu alături în procesul de învățare, gândind în același timp și ținându-i de mână ca aceștia să crească, atât emoțional cât și fizic.

Ioana: Comunitatea Avenor s-a extins și în comunitatea cartierului Greenfield. Știu că ați luat decizia recent să vă mutați aici, cum simțiți legătura dintre aceste două comunități?

Mihaela Ancuța: Este cea mai bună decizie pe care am luat-o. Sunt foarte încântată că locuiesc atât de aproape de școală. Timpul acum nu mai este o problemă, ajung în câteva minute la școală și astfel am timp și de alte lucruri – nu mai pierd cele 4 ore pe zi pe care le petreceam pe drum înainte. Mă bucură și faptul că atunci când ies la cumpărături, pe stradă sau în parc cu copiii, mă întâlnesc cu cineva cunoscut. Mă mai văd elevii și când sunt pe balcon, le fac cu mâna când trec prin fața blocului. Îmi place că mă uit pe geam și văd școala, când mă întorc seara din oraș îmi întorc capul să verific dacă e totul în regulă – dacă sunt luminile stinse, etc. Per total, este excelent, îmi place foarte mult!  

La inițiativa Mihaelei Ancuța, a apărut 𝗠𝗔𝗧𝗛-𝗟𝗬-𝗡𝗘𝗪𝗦, prima revistă de matematică Avenor, coordonată de o echipă de elevi de la clasele de gimnaziu și liceu. 

Puteți citi toate numerele revistei aici.

Creator de bine

În anii petrecuți la liceul Avenor, Andrei și-a descoperit pasiunea pentru cinematografie și editare video studiind materii precum Art & Design, Drama și Media Studies. Acum este elev în clasa a 11-a și își dorește nu doar să-și perfecționeze abilitățile, ci și să le folosească pentru a ajuta acolo unde este nevoie. Astfel a ajuns să colaboreze cu fundația Inimă de Copil în noua lor campanie „Aducem copiilor viitorul”, dedicată unui program de burse pentru elevi care provin din cele mai sărace zone ale țării.  

Andrei a creat o animație care spune o poveste emoționantă despre realitatea sărăciei extreme în care trăiesc 1 din 4 copii din România, dar și despre modul în care putem sprijini fundația să le ofere posibilitatea de a-și continua educația și de a-și schimba viitorul.  

 

 

Avenor College: Cum ai ajuns să colaborezi cu fundația Inimă de Copil la acest proiect? 

Andrei Mitoiu: Voiam să creez filme care au un impact pozitiv asupra comunității. Știam de proiectele Inimă de Copil de la celelalte evenimente la care Avenor a colaborat cu fundația, așa că i-am contactat. Momentul a fost potrivit întrucât plănuiau să facă o animație, dar nu aveau resursele necesare. 

Avenor College: Povestește-mi cum ai învățat să creezi animații și cum ai lucrat pentru acest proiect?

Andrei Mitoiu: M-am uitat la nenumărate tutoriale pe YouTube și am încercat să învăț de la fiecare cât am putut de mult. Eu am avut deja o bază de cunoștințe de la filmele pe care le-am mai făcut, însă au fost foarte multe lucruri pe care a trebuit să le învăț și pentru proiectul acesta. De exemplu, pentru că nu sunt un sketch artist excepțional, știam că nu puteam să desenez fiecare cadru al animației, așa că a trebuit să găsesc moduri în care să-mi mișc personajele deja „desenate” ca și cum ar fi niște marionete.

 

Colaborarea cu Andrei a fost o experiență extrem de interesantă pentru noi, ca organizație. La început ne-a surprins dar, în același timp, am fost foarte entuziasmați de ideea lui de a crea un filmuleț de animație care să poată fi folosit în campanii de awareness sau de strângere de fonduri. – Anna Burtea, fondatoarea fundației Inimă de Copil.

 

Avenor College: Cum a fost diferit acest proiect pentru fundație de cele personale, filmele de animație pe care le-ai prezentat și în festivaluri tematice?

Andrei: Aș zice că acesta a fost un proiect „for real”. Față de filmele pe care le-am făcut până acum, în acesta nu puteam să mă dau bătut, deoarece foarte mulți oameni depindeau de mine. De asemenea, am fost nevoit să fac mii de ajustări, deoarece doream să ne asigurăm că filmul era cât de bun posibil și că respecta regulile „brandbookului”. Aceste restricții și lipsa unui buget nu mi-au dat foarte multă libertate creativă, însă, în final, am ajuns la un rezultat de care sunt mulțumit. Au fost foarte multe momente în care am vrut să renunț, însă, încetul cu încetul, am continuat și am reușit să trec prin momentele grele ale acestui proiect.

Avenor College: Cum te-au ajutat materiile studiate în liceu să-ți urmezi pasiunea pentru cinematografie?

Andrei: Computer Science m-a învățat cum să scriu cod, iar asta m-a ajutat foarte mult, deoarece am reușit să imi eficientizez niște procese ale animației. La Media Studies am învățat multe aspecte ale marketingului, iar după ce am învățat modul în care animația mea o să fie afișată în fața lumii, am știut ce fel de idei ar merita incluse în povestea animației și în ce structură. Media Studies și Art & Design m-au învățat și cum să fac research care să mă ajute în creația animației. Matematica m-a ajutat în confruntarea cu probleme noi, m-a învățat să-mi folosesc abilitățile de „problem solving” ca să reușesc să găsesc soluții.

Avenor College: Ce îți dorești să faci mai departe?

Andrei: Aș dori să mă implic în cât mai multe proiecte caritabile ca să ajut cu abilitățile mele, aș vrea să îmi creez și propriile filme care să aibă un impact asupra lumii, într-un mod unic. Deocamdată, eu știu că nu știu totul, și aș vrea să merg la o universitate bună pe zona de film, să devin cât mai bun în ceea ce fac.

 

Din grijă pentru Pădurea Băneasa

Dorința de a contribui la protejarea pădurii de care ne bucurăm în fiecare zi a mobilizat mai bine de 100 de oameni din comunitatea Avenor să ia parte la acțiunea de curățare a Pădurii Băneasa din luna martie. Mobilizarea și entuziasmul participanților, copii, părinți și bunici, care au strâns în jur de 400 de saci de gunoi și moloz, l-a surprins pe organizatorul evenimentului. Aceasta povestește în interviul de mai jos de unde a pornit „Marea Curățenie” și care este impactul unor astfel de acțiuni asupra mediului în care trăim. 

Vă invităm să citiți un interviu pregătit de Maria, elevă în clasa a 8-a la Avenor College și pasionată de ecologie, despre experiența lui Titus Ahciarliu, locuitor al cartierului Greenfield și inițiatorul acestui proiect.

 

Maria: Cum v-ați gândit la acest proiect? Ce v-a făcut să îl organizați?

Titus Ahciarliu: Proiectul este unul mai vechi pe care l-am început în 2017. Am ieșit într-o zi la plimbare prin pădure și, când am văzut cât de multe gunoaie erau pe potecile pe care mă plimbăm, mi-am propus la următoarea plimbare să iau și un sac în care să strâng ce găsesc. Zis și făcut, data următoare am luat un sac și după aprox 10 minute sacul era plin… Și atunci mi-am dat seama ca un om nu e sufficient. Așadar, am organizat pe Facebook primul eveniment marca “Marea Curățenie”.

Planul era să adun 20-30 de vecini din Greenfield și să facem muncă de voluntariat, dar, în final, am ajuns să ne strângem aproape 100 de persoane, chiar și din alte cartiere ale Bucureștiului. Pe lângă asta, sponsorii care ne-au fost alături s-au oferit de bună voie să ne ajute cu toate cele necesare, inclusive 2 excavatoare cu care am eliminat 2 basculante întregi de moloz din pădure. Molozul era acolo de mai bine de 10 ani.

Succesul primei ediții m-a convins apoi să duc evenimentul la alt nivel și, cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor media, am ajuns la un număr de 150-250 de participanți la fiecare ediție de atunci. Lucru care îmi confirmă că românilor le pasă de natură, doar că trebuie împinși de la spate ca să facă ceva concret.

 Maria: De ce acum? În aceste timpuri dificile, puțini s-ar gândi la mediul înconjurător. Și totuși dumneavoastră v-ați gândit, cum?

Titus Ahciarliu: De mediul înconjurător mi-a pasat tot timpul, iar în 2020 am fost foarte dezamăgit de faptul că a trebuit să anulez ambele evenimente programate în primăvara și în toamna din cauza pandemiei. Chiar și anul acesta am fost la 2 pași să anulez evenimentul din cauza restricțiilor, dar după ce m-am consultat cu un avocat, am decis să mergem mai departe, cu condiția respectării tuturor normelor în vigoare. Lipsa unui eveniment major de ecologizare a pădurii în 2020 a făcut ca aceasta sa fie extrem de murdară și nu puteam să nu fac nimic. Din fericire, participanții au fost receptivi la aceste condiții și totul s-a desfășurat exact cum ne-am dorit.

Maria: Cum ați reușit să găsiți atâția voluntari interesați să vă ajute ?

Titus Ahciarliu: Pe scurt – social media. Am anunțat voluntarii de la evenimentele precedente, am anunțat pe grupurile cartierului Greenfield și mi-am invitat prietenii care, la rândul lor și-au invitat prietenii. Și cu toate că de data asta nu am avut parte de mediatizare, participarea a fost la nivelul edițiilor de dinainte de pandemie.

 

Maria: Ce rezultate ați avut ca urmare a Marii Curățenii? V-au surprins în vreun fel?

Titus Ahciarliu: Din păcate, în fiecare an mă surprind rezultatele. Nu reușesc sa mă obișnuiesc cu faptul că de la un an la altul oamenii reușesc să arunce tone de gunoi , nu exagerez, prin pădure.

Anul acesta, cu ajutorul a peste 200 de voluntari, aproape două treimi din partea Avenor, s-au strâns în jur de 400 de saci de gunoi și moloz. În total, cam 2 tone de mizerie de pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare de pădure. Desigur, este vorba de zone care după evenimentul din 2019 nu mai aveau nicio hârtiuță pe jos.

Maria: Cum ați apreciat entuziasmul voluntarilor/ elevilor?

Titus Ahciarliu: Considerând pandemia și restricțiile, când am luat legătură cu Avenor pentru participarea la eveniment mă așteptam să strângem vreo 20 de persoane. La o săptămână după ce am făcut propunerea, am aflat că aproape 150 de participanți erau deja înscriși. 

Așadar, nota 10 pentru entuziasm, pentru implicare și mai ales pentru efortul pe care l-au depus toți copiii, părinții și bunicii în ziua evenimentului, strângând atât de mulți saci de gunoi! Natura cu siguranță vă este recunoscătoare! 

Ne vedem la următoarea ediție!

The Maths of Fashion Design

Sonia from grade 7 delta and Maria, Avenor alumnus, Class of 2020, both love fashion design. Whilst for Sonia is just a passion at the moment, Maria decided to choose this field as her future career and she is now studying it at Istituto Marangoni in London.

As we carry on with our series of articles written by the Math-Ly editorial team, in which we discover the implications of mathematics in different domains, we invite you to read the article below and to learn more about fashion design and about how skills like drawing, creative thinking, pattern making and visualization need a strong mathematical background.

Sonia: We first see the use of math in our sketches, this is how designers throw their ideas into the world. Sketches don’t have to be extremely detailed, however proportions must be taken into account. This is where geometry comes into play, we need to be able to use all kinds of different measuring devices so we can make the sketch accurate. We may use protractors to measure angles on collars, or we may use a ruler to create a line of symmetry, this may come in handy when trying to show different patterns.

In order to bring the sketch to life we create a prototype. After measuring the person the garment is being created for we must start making our patterns based on those measurements. In fashion, patterns are templates from which the parts of a garment are traced onto fabric, or even easier it’s when we deconstruct a 3d shape and turn it into a 2d shape. In order to create accurate, well fighting patterns we need to measure correctly, but also be able to apply those measurements to our patterns. After creating the patterns we must use them on our final piece of fabric to create the final garment.

Maria: Fashion Design involves many different skills and there is a huge variety of jobs you could have in the fashion field including: creative director, garment technologist, textile designer, pattern cutter, illustrator, stylist, and many more. All these professions include a different set of skills and passions. However, there is a base that anyone in this field needs to have.

I tried to pick out my A Level subjects based on the career path I wanted to follow. I started my sixth form studying these four subjects: Arts & Design, Media Studies, Mathematics and Psychology. Eventually I was forced to drop one of them because the workload became too much to manage and decided to drop maths, even though my amazing teacher made me completely fall in love with it.

I thought ”When will I have to use maths in fashion anyway?”, but I was proven wrong.

Even if you do not need to be at the highest level of mathematical knowledge, the use of maths is essential for any successful fashion designer. It is used for a number of tasks, the most important ones being the business side of fashion and pattern making.

Read the whole article in the latest issue of Math-Ly here.

Cum se construiește excelența în educație

Dr. Daniela Vasile, Director of Learning la Avenor College, este un profesionist în educație cu peste 20 de ani de experiență internațională, atât la catedră, ca profesor de matematică, cât și în poziții de management. Vă invităm să aflați mai multe despre pasiunea sa pentru excelență în educație și afinitatea pentru tehnologie, modul în care diferențele culturale pe care le-a întâlnit i-au schimbat perspectiva, și profesional, și uman, decizia de a reveni acasă și dorul de mare. 

Daniela stat de vorbă cu Ioana, elevă în clasa a 12-a la Liceul Avenor, inițiatoarea seriei de interviuri dedicate pasiunilor și talentelor membrilor comunității Avenor. 

Ioana: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Daniela Vasile. Cum v-ați prezenta?                 

Daniela Vasile: Sunt pasionată de ceea ce fac. Îmi place foarte mult să predau. Îmi place relaţia pe care o dezvolt cu elevii. Îmi place atunci când peste ani mă întâlnesc cu ei şi văd că sunt oameni fericiţi și împliniți, care contribuie pozitiv la comunitatea și societatea în care trăiesc. Asta este ceea ce contează în viață, apartenența care duce la împlinire, care la rândul ei duce la fericire.

Pe plan personal, am o familie de care sunt foarte mândră. Eu şi soţul meu suntem căsătoriţi de 33 de ani. Avem doi copii. Fata mea a făcut psihologie la Oxford, a continuat cu un masterat, iar acum lucrează în Marea Britanie. Băiatul este la New York University în Abu Dhabi şi studiază economie şi matematică. Este lider al echipelor de debate și Model United Nations. Cel mai important nu este însă unde au mers la facultate, cel mai important este că au valori și principii de viață sănătoase, pe care sunt mândră că le respectă.

Ioana: De unde provine pasiunea pentru materiile pe care le predaţi – statistică şi matematică?

Daniela Vasile: Cred că profesorul este foarte important, poate la matematică chiar mai mult decât la alte materii, pentru ca în matematică ai nevoie de o fundație solidă pentru a putea construi treaptă cu treaptă. Pasiunea pare că am preluat-o de la învăţătoarea mea, care ne-a învățat să gândim logic și care a fost un profesor nemaipomenit. În vacanţa de vară, ţin minte că ne chema la ea acasă, unde avea niște scăunele mici aranjate în curtea din spate. Acolo lucram la matematică și observam cum cresc plantele din grădina ei. În fiecare vară era înconjurată de copii.

Apoi, am avut noroc de profesori foarte buni şi în gimnaziu, şi în liceu, iar pasiunea mea s-a amplificat, pentru că mi-au dezvăluit farmecul matematicii. La fel de important este faptul că mama mea este profesoară, o profesoară excepțională. A fost profesoara mea de limba româna pentru 4 ani, în gimnaziu. Este un model pentru mine, şi profesional, și uman. 

Ioana: Ştiu ca aţi predat şi în alte ţări. Ce provocări culturale aţi întâlnit în fiecare dintre acestea?

Daniela Vasile: Principala diferență ține de mentalitate. Am predat în ţări din Europa, și mentalitatea nu a fost diferită. Când m-am dus în Asia, a fost un şoc cultural pentru că mergeam pe stradă și nu înţelegeam cum gândesc, de ce fac și ce fac. Poate cel mai mare şoc a fost să înţeleg că, acolo, o regulă este respectată de către toată lumea. Asta este cu siguranță o diferenţă. Societățile asiatice sunt mai puțin individualiste decât ale noastre. În 2009, când m-am mutat în Hong Kong, am văzut adesea persoane pe stradă sau elevi în școală purtând măști (exact cum purtăm noi acum). Mi-a luat ceva să înțeleg că ei nu poartă măști ca să se protejeze pe ei înșiși, ci le poartă atunci când sunt ei răciți, ca să-i protejeze pe cei din jurul lor.

Când mă gândesc la diferențele culturale pe plan educațional, elevii sunt elevi și acolo și aici, toți oameni excepționali. Trăim cu toții într-o lume extrem de conectată, unde barierele dintre culturi dispar. În timp ce ne păstrăm rădăcinile, ne internaționalizăm din ce în ce mai mult. Prin acest lucru se aseamănă școlile precum Avenor și toate celelalte școli la care am predat. 

Nu mă gândesc neapărat la călătoriile mele ca la niște provocări pe care le-am întâmpinat, ci le privesc mai degrabă ca pe oportunități de a învăța lucruri noi și asta este foarte interesant.

Ioana: Povestiți-ne o experiență memorabilă din cariera internațională, dar și una din România.

Daniela Vasile: Țin minte o întâmplare de la The Anglo American School of Moscow, care se întâmpla în prima mea lună acolo. Când am dat testele înapoi unor copii de clasa a 11-a, am făcut exact ce mi-au făcut mie profesorii ani de zile: am spus rezultatele cu voce tare. Astfel, i-am dat testul înapoi unei fete care a obținut un punctaj de 78%. După oră, această fată din Coreea a venit la mine, fiind foarte supărată, și a spus: “Vă dați seama că mi-ați distrus statutul social?”. Am întrebat-o „cum adică?”. Ea mi-a explicat că, în Coreea, dacă obții sub 90% ești considerat un “failure”, un eșec, o dezamăgire. Atunci m-am gândit cât de normal este să spui nota elevului cu voce tare la noi, în România. Am reflectat asupra acestui lucru și nu am mai procedat așa niciodată. Când m-am întors acasă, la Avenor, și am dat înapoi elevilor primul set de teste, am observat cum își împărtășeau între ei rezultatele. Îmi place că aici, la Avenor, nu există această teamă de a fi judecat de cei din jur. Elevii sunt deschiși să învețe unul de la celălalt și să învețe împreună. Este o cultură de respect și colaborare.

Ioana: De ce ați ales Avenor College și cum vi se pare experiența de aici prin comparație cu experiențele din celelalte țări?

Daniela Vasile: Când am știut că mă voi întoarce acasă, după ce am lucrat 20 de ani în străinătate, am început să mă uit pe website-urile școlilor de aici. Mi-a plăcut spiritul școlii Avenor, pe care am putut să-l simt în acea perioadă doar uitându-mă site. Am văzut o școală cu valori bine definite, oferind elevilor o experiență bogată – școala nu constă doar în materiile studiate. După care, m-am uitat în presă și pe Facebook, și am concluzionat că Avenor College este diferită de celelalte școli din România – o școală care se potrivește perfect cu viziunea mea despre cum arată excelența în educație. Am dorit să fiu parte din aventura Avenor, din spiritul Avenor și să-mi aduc contribuția în această comunitate. A fost o decizie bine documentată, nu am ales prima școală care mi-a ieșit în cale. Apoi, am avut plăcuta surpriză să vin aici și să descopăr că spiritul Avenor College pe care l-am intuit din presă este cât se poate de real. Îmi place foarte mult comunitatea Avenor!

Ioana: Cum a fost adaptarea aici după 20 de ani de predare în străinătate?

Daniela Vasile: Normal că sunt lucruri de care îți este dor atunci când te muti dintr-un loc în altul. Până la urmă, cred că este cel mai bine să trăiești în prezent, nu în trecut. Să te gândești la ce este bine aici, pentru că sunt multe lucruri mai aproape de sufletul meu pe care le puteam avea în altă parte.

Cu toate acestea, îmi este foarte dor de mare. În fiecare zi când mergeam la școală în Hong Kong, coboram cu mașina pe deal și, de acolo, priveam marea. Sunt o persoană căreia nu-i place iarna, iar acolo este mereu vară.

Îmi mai este dor de faptul că acolo totul merge ca pe roate. Normal că îmi este dor și de prietenii de acolo și de foști elevi, însă, pe de altă parte, aici sunt acasă. Am reluat legătura cu rude și prieteni și am cunoscut oameni noi în același timp. Am elevi noi, care sunt minunați!

Ioana: Pe parcursul anului, am observat afinitatea dumneavoastră pentru tehnologie. Ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologie, face parte din viaţa noastră, fie că dorim sau nu. Cum v-ați apropiat de acest domeniu?

Daniela Vasile: Mi-a plăcut dintotdeauna tehnologia, pentru că am studiat și matematica și informatica (“computer science”) în facultate. Am considerat mereu că tehnologia ne ușurează viața, așa am început să o folosesc. După care, am descoperit foarte multe aplicații care mă ajută să fac conceptele matematice accesibile copiilor, să-i ajut să vizualizeze procedurile respective. Și de aici, pas cu pas, am început să-mi diversific orele, să folosesc din ce în ce mai mult tehnologia, sperând că va avea un impact pozitiv asupra procesului de învățare. După care, la intrarea în carantină, am început să folosesc tehnologia pentru a crea o conexiune cu elevii.

Ioana: La final de ianuarie, ați fost invitată la o conferință SuperTeach, iar unul dintre subiectele abordate a pornit de la întrebarea: „Care sunt experiențele similare și care sunt soluțiile adoptate în diverse țării și aplicate cu succes în România?”. Puteți să ne explicați această idee?

Daniela Vasile:  Este foarte important cum se poziționează profesorul în clasă: Este o persoană care ia o lecție din manual și o prezintă elevilor exact în modul în care este redată acolo? Sau este o persoană care poate să gândească și să adapteze conținutul manualului, să-l îmbunătățească? Căci, până la urmă, manualul este doar abordarea autorului asupra curriculei, interpretarea să asupra programei. Eu, ca profesor, aș dori să am interpretarea mea, care se poate axa în jurul acestui manual, dar să cuprindă și elemente noi. După care, poți dezvolta aceasta idee și mai mult: profesorul poate chiar crea un program întreg, fără îndrumarea manualului. Astfel, lecțiile devin mai interesante, mai profunde și mai bogate.

Ioana: Dat fiind faptul că ați predat la numeroase școli internaționale, cum vi se pare programa românească? Ce vă place sau displace și ce considerați că poate fi îmbunătățit?

Daniela Vasile: În România, se pune accentul foarte mult pe rezultatele academice și pe rezultatul la examen. Nu i se acordă destulă importanță și procesului de a ajunge la rezultate. Procesul acesta eu îl consider foarte important, pentru că modul în care ajungi la rezultat influențează parcusul elevului în școală. Eu nu aș dori ca elevii mei să învețe numai pentru examen, după care să uite totul. Asta nu înseamnă că mă aștept ca un elev, peste 10-15 ani, să-și amintească formula ecuației de gradul 2. Ce-mi doresc este ca el să rămână cu niște instrumente de gândire, instrumente care-i vor fi utile pe tot parcursul vieții sale.

Toată lumea se plânge de faptul că programa este veche și, într-adevăr, este veche. Dar asta nu înseamnă că modificarea totală a programei va motiva elevii să fie mai implicați. Cu siguranță, ar fi bine să îmbunătățim programa, însă, momentan, lucrăm cu ceea ce avem. Astfel, modul în care abordăm această programă poate aduce o schimbare în procesul de învățare și, automat, și în implicarea elevilor. 

Ioana: Cum vedeți, din punctul dumneavoastră de vedere, predarea online? 

Daniela Vasile: Am fost aruncați extraordinar de brusc, în martie, în această predare online. Astfel, nu toată lumea a fost pregătită pentru schimbarea drastică. Însă, profesorii de la Avenor s-au mobilizat nemaipomenit de repede, practic în doar 2 zile.

Normal că, pentru orice profesor, predarea online este mai dificilă decât cea convențională. În principal, pentru că predarea față-în-față îți permite să identifici cu ușurință, din reacțiile elevilor, cine are nevoie de ajutor și îndrumare, ceva ce este mai greu de urmărit online. De aceea, folosim mai multe instrumente pentru a urmări progresul elevilor, aplicații precum Google Classroom, WhatsApp sau Google Docs.

Din punct de vedere cognitiv, predarea online decurge la fel ca predarea față-în-față, dar necesită o mai bună organizare și planificare.

Predarea în sistem hibrid este și mai dificilă pentru profesori, pentru că trebuie să urmărești atât elevii din clasă, cât și pe cei online. Noi oferim acest sistem și vom continua să îl oferim la Avenor pentru elevii care, din varii motive, nu pot veni fizic la școală. Dacă stăm să ne gândim puțin, noi am fost cam tot timpul  într-un scenariu galben, pentru că aveam frecvent un elev sau doi acasă. Iată că pandemia ne-a ajutat să găsim soluții pe care le vom folosi și de acum încolo în astfel de cazuri.

Ioana: Ce alte preocupări aveți în afara predatului?

Daniela Vasile: De doi ani, ajut o altă școală internațională să-și dezvolte departamentul de matematică, în calitate de consultant educațional. De asemenea, sunt și evaluator internațional de şcoli și conduc echipe de 6-8 profesori din toate colțurile lumii care vizitează școli și le ajută să se dezvolte. Tocmai ce m-am întors dintr-o vizită de genul acesta, în vacanța din februarie am fost în Kenya.

Îmi place, de asemenea, să citesc, să fac drumeții și să petrec timp în natură (mai ales la mare).

Ioana: Ce planuri de viitor aveți pentru Avenor?

Daniela Vasile: Trecem printr-o perioadă foarte interesantă, de schimbări majore în educație, și sunt fericită să fiu parte din echipa vizionară a Avenor. 

În mai, școala noastră participă la o conferință internațională care se numără printre cele mai mari din lumea academică – conferința COBIS. Acolo vom prezenta povestea Avenor ca un studiu de caz. Sunt foarte mândră că pot să reprezint Avenor la astfel de conferințe, pentru că școala are multe de arătat și de oferit!

Iar în momentul de față, suntem în faza finală a proiectului prin care întreaga comunitate a definit planul strategic pentru următorii 10 ani. Viitorul este strălucit și interesant, iar acum este momentul să trecem la treabă, pentru a-l transforma în realitate!