Georgiana Socoliu

Deputy Head of Secondary
Profesor de Istorie
Diriginte clasa 11 Omega

Fiecare viață are o poveste. De aceea, încă de mică am fost fascinată de oameni și de trecutul lor. Pasiunea pentru cultura și civilizația omenirii s-a concretizat prin studiul aprofundat al istoriei și filosofiei la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Câțiva ani mai târziu, am urmat cursurile de master „Diplomație și istorie politică” la Facultatea de Istorie din București.

Decizia de a deveni profesor am luat-o devreme, chiar din clasa a 6-a, impresionată de orele dirigintei mele. Mi-am început cariera într-o școală gimnazială din Galați, apoi la un colegiu național. După patru ani, mutarea mea în București a coincis și cu migrarea din sistemul de stat spre cel privat, unde am luat contact cu un sistem de educație internațional. 

Explorând noi metode de predare și evaluare, adaptându-le în același timp și la sistemul național, am reușit să particip împreună cu elevii mei la numeroase concursuri cu tematică istorică, obținând rezultate foarte bune în competiții la nivel local și național.

Compasiunea pentru oameni m-a făcut să-mi îndrept atenția și spre nevoile lor. De aceea, prin parteneriatele încheiate cu fundații și asociații, m-am implicat în campanii umanitare. Interacțiunea cu copiii, cu ideile și preocupările lor, m-au făcut să iubesc această meserie și să o practic cu drag.

M-am alăturat cu entuziasm echipei Avenor College, unde am întâlnit oameni deschiși, inspirați și preocupați de calitatea educației, dar și de promovarea valorilor.

Au fost peste 10 ani plini de provocări și reușite, ne-am implicat în conturarea și organizarea unor proiecte noi și de mare amploare. Sunt mândră de rezultatele obținute de elevii noștri îndrumați de profesori dedicați și creativi. Ne-am bucurat de reușite excelente care ne plasează în topul școlilor de prestigiu, dovadă a faptului că suntem o echipă care își face meseria cu pasiune și profesionalism.S

De-a lungul carierei mele, am acumulat cunoștințe solide și competențe diverse prin participarea la numeroase cursuri și conferințe și formări internaționale, ceea ce îmi permite să ofer elevilor mei o educație de calitate, adaptată nevoilor lor specifice. 

Am participat la diverse cursuri și programe de formare, precum Middle leadership COBIS course 2020 și  National Professional Qualification for Leading Behaviour and Culture – International Autumn 2022 pentru a-mi dezvolta competențele și abilitățile de leadership. Participarea la conferințele COBIS din 2019 și 2022 cu temele  Vision 2030: The Future of International Education si Connect, Reflect, and Explore, precum si Learning by Design organizat de International School of Brussel ne-au oferit posibilitatea atât mie cât și colegilor mei să ne conectăm cu lumea educațională internațională și să ne adaptam schimbărilor din domeniu.

Am colaborat cu diverse școli și instituții educaționale, atât la nivel național, cât și internațional. Am participat la proiecte de parteneriat cu școli din Madrid și Iași și am fost implicată în organizarea de activități co-curriculare  în Germania, Spania, Olanda si SUA.

Sunt pasionată de predare și de dezvoltare personală continuă, motiv pentru care am susținut cursuri la nivel național pentru profesori, dar și  pentru colegii din Avenor. Îmi place să împărtășesc cunoștințele mele cu alți profesori și să contribui la creșterea noastră profesională de aceea am elaborat un curs numit Teaching with love and logic care îmbină elemente de wellbeing și metode de class management. 

Îmi doresc pentru viitorul an școlar să trăim cu bucurie, să ne lăsăm fascinați de cunoaștere, să fim inventivi și autentici, entuziaști și îndrăzneți.