La Avenor College, data de 13 martie a marcat momentul în care învățarea s-a mutat din clasele pline de energie, curiozitate și emoție în mediul online, un loc artificial și necunoscut. Ce a urmat în cele două luni în care orele au trecut, treptat, în spațiul virtual ne-a întrecut tuturor așteptările.

Pentru a ajunge de la prudența și scepticismul începutului, la planurile de învățare atent dezvoltate pentru fiecare ciclu de învățare ne-am îmbarcat într-un roller coasterul emoțional și a fost nevoie de întreaga noastră imaginație, creativitate și pricepere pentru a-l ține pe drumul nostru. Și știți cum am reușit? Împreună. Elevi-profesori-părinți-colegi din toate departamentele școlii și grădiniței. 

„Am învățat foarte mult unii de la alții pe parcursul acestor două luni atipice și am înțeles o dată în plus valoarea muncii în echipă”, spune Ramona Mucenic, coordonator al ciclului primar mare. 

Vă invităm să descoperiți în textul de mai jos care au fost suișurile și coborâșurile călătoriei noastre de reinventare a învățării pentru fiecare ciclu în parte.

Avenor College: În urmă cu 2 luni, atunci când am început învățarea la distanță la Avenor, știam că va fi un proces dificil și în continuă schimbare. Care sunt cele mai valoroase lecțiile pe care le-ați învățat voi, profesorii, la școala online?

Cristina Farcaș, Coordonator educațional al grădiniței: Grădinița la distanță era până în această primăvară de neconceput pentru profesorii noștri. În ultimii ani, Avenor a luptat pentru a fi un exemplu de bune practici în societatea noastră pentru o învățare diferențiată, aplicată, fără fișe și standardizări care limitează, bazată pe nevoile individuale ale copiilor, în contact cât mai constant cu natura și mai ales o învățare dependentă de interacțiunea cu ceilalți.

Începutul nu a fost ușor, eram foarte prudenți și sceptici cu privire la metodele pe care urma să le folosim pentru a continua învățarea. Presiunea faptului că educatorii nu mai puteau realiza conexiunea emoțională de zi cu zi cu copiii s-a adăugat la această stare de incertitudine. De aceea, noi, adulții, am ales să pășim din aproape în aproape și, în felul nostru, am avut mai departe grijă de copii pentru a fi siguri că le oferim ce au nevoie.

Astăzi, varianta la care am ajuns cu planul de învățare pentru grădiniță funcționează pentru aproape toți copiii. Este o variantă care în primul rând oferă varietate și care ne permite să păstrăm cea mai mare parte dintre valorile educaționale în care credem.

Am învățat că putem să ne adaptăm repede la schimbări la care nici nu ne gândim, deși copiii ne-au demonstrat și de această dată că sunt mai buni decât noi la asta. Am reușit să fim creativi și să creăm un plan de învățare care chiar și în aceste condiții e suficient de variat încât să răspundă nevoilor individuale și să putem face învățare diferențiată. Am învățat că în casele noastre sunt resurse infinite pentru a iniția activități educative. Ne-am confirmat din nou că cea mai bună idee pentru a-i face bine unui copil este să faci echipă cu familia lui. Și am mai învățat că mesajele audio pe WhatsApp sunt o variantă excelentă pentru replicarea conversațiilor scurte și atât de utile pe care le aveam în grădiniță despre diferite detalii ale activităților și progresul copiilor.  


Cristina Farcaș,
Coordonator educațional al grădiniței

Am învățat că putem să ne adaptăm repede la schimbări la care nici nu ne gândim, deși copiii ne-au demonstrat și de această dată că sunt mai buni decât noi la asta. Ne-am confirmat din nou că cea mai bună idee pentru a-i face bine unui copil este să faci echipă cu familia.


Mirela Voicu, Coordonator al ciclului primar mic: Am învățat să ne adaptăm în scurt timp noilor moduri de lucru la distanță. Învățarea a continuat dincolo de spațiul școlii, cu instrumente digitale accesibile și cu multă determinare din partea profesorilor. Ne-am creat clase și cancelarii digitale. 

O lecție importantă pe care am învățat-o în această perioadă a fost aceea a răbdării, a faptului că am reușit să rămânem conectați unii cu alții (profesori-elevi-părinți). Am învățat să fim sinceri și să cerem ajutorul ori de câte ori o provocare își făcea apariția. Am învățat să fim din nou elevi și să mergem mai departe. 

Dar cred că cel mai mult am învățat să ne bucurăm de fiecare reușită, a noastră sau a celor din jurul nostru; ne-am bucurat în fiecare dimineață când ne-am revăzut copiii, ne-am bucurat când am putut fi de ajutor sau când am fost ajutați, ne bucurăm că suntem împreună, conectați.

Ramona Mucenic, Coordonator al ciclului primar mare: După depășirea “șocului” inițial, în momentul în care am conștientizat cu toții că nu ne vom întoarce foarte curând la școală, am înțeles foarte repede că trebuie să ne folosim întreaga noastră imaginație și creativitate pentru a reinventa învățarea. Am trecut prin sentimente contradictorii: teama de necunoscut, sentimentul înstrăinării, entuziasmul, dorința de a depăși bariere, bucuria întâlnirilor zilnice cu copiii, fie ele chiar și virtuale.

Am învățat foarte mult unii de la alții pe parcursul acestor două luni atipice și am înțeles o dată în plus valoarea muncii în echipă. ECHIPA Avenor a demonstrat că este foarte bine sudată, puternică, capabilă a face față oricărei provocări.

Iată cele mai valoroase lecții pe care le-am învățat:

Copiii sunt foarte pricepuți la utilizarea tehnologiei – noi, profesorii am învățat de la elevii noștri multe “trucuri” extrem de utile; altfel spus, pe alocuri, rolurile s-au inversat.

Am regăsit bucuria în lucrurile mărunte: un zâmbet, un animal de companie participant ocazional la lecțiile online, o petrecere aniversară via ZOOM și exemplele pot continua. 

Apreciem mai mult acele lucruri pe care înainte le consideram „normale”: întâlnirile cu prietenii, plimbările prin parc, zbenguiala din curtea școlii.

Georgiana Socoliu, Coordonator al gimnaziului: Cel mai important este că am reușit să facem față provocărilor. Chiar dacă a fost un roller coaster emoțional,  împreună am reușit să organizăm învățarea online și să venim în întâmpinarea nevoilor copiilor. În mod sigur, cuvântul-cheie al acestei perioade este „împreună”. Colaborarea tuturor (elevi-profesori-părinți-colegi din toate departamentele) a fost extrem de valoroasa în acest proces de învățare și adaptare continuă. Am demonstrat încă o dată că suntem o comunitate puternică, dar și generoasă, suntem deschiși către comunicare și colaborare cu alte școli, dispuși să împărtășim practicile și metodele noastre.

Andrew Sutton, Coordonator al liceului: Cea mai valoroasă lecție a fost despre rapiditatea cu care se pot adapta oamenii la noi abordări și disponibilitatea de a răspunde provocărilor. 


Georgiana Socoliu,
Coordonator al gimnaziului

În mod sigur, cuvântul-cheie al acestei perioade este „împreună”. Colaborarea tuturor (elevi-profesori-părinți-colegi din toate departamentele) a fost extrem de valoroasa în acest proces de învățare și adaptare continuă.


A.C.: Cum s-au adaptat elevii și ce au descoperit și ați descoperit despre ei în acest nou context?

Cristina Farcaș: Copiii au reușit să înlocuiască îmbrățișările cu momente în care ne arată jucăria preferată sau mobila cea nouă sau camera lor. Aceasta a fost prima lor reacție. Au arătat jucării, și mobilier, și pe mami timp de circa două săptămâni.

Le-a fost greu să vorbească și să se miște pe o rază de un metru pătrat. Încă nu reușesc toți, de multe ori profesorii rămân în fața unui ecran gol și așteaptă copilul să termine de explicat și arătat ceva într-un colț al camerei pe care ei nu-l pot vedea.

Acum unii dintre ei știu să se apropie de ecran pentru a se auzi mai tare și chiar să arate semne sau obiecte apropiindu-le de camera device-ului.

Este interesant cum s-au selectat în funcție de stilul de învățare în copii care sunt prezenți mai mult în sesiuni de grup, copii care preferă întâlniri individuale sau copii care doar inițiază învățare folosind resursele din pachetul educațional primit acasă (despre ei știm din fotografiile surprinse de părinți).

Mirela Voicu: Copiii s-au adaptat imediat la noua situație, folosirea tehnologiei fiindu-le familiară. Am putut observa că unii dintre ei sunt mult mai dezinvolți și deschiși dialogului, fiind într-un mediu cunoscut lor. Cu toate acestea, copiii își exprimă deseori dorința de a reveni în sălile de clasă, deoarece simt lipsa colegilor, a profesorilor, a băncilor, a spațiului personal.

Ramona Mucenic: Ne-am adaptat rapid la noile condiții, având permanent dorința de a rămâne conectați unii cu alții orice s-ar întâmpla. Ne-au lipsit foarte tare apropierea fizică, îmbrățișările, joaca din curtea școlii. Astfel, camerele copiilor de acasă s-au transformat în spații de învățare, săli de sport, ateliere de creație sau studiouri muzicale. Au existat, desigur, dificultăți (în principal, dificultăți de ordin tehnic), dar le-am depășit cu ajutorul neprețuit al părinților și al colegilor din departamentul IT.

Georgiana Socoliu: Copiii s-au adaptat mult mai bine decât adulții. În primele săptămâni au manifestat entuziasm și nerăbdare, era ceva ce nu mai experimentaseră, și ei sunt întotdeauna mult mai deschiși atunci când apare o provocare nouă. Ca să le menținem starea de curiozitate a trebuit să ne adaptăm și noi, să lucrăm la planurile de învățare săptămânal pentru fiecare nivel. Ne-a ajutat feedback-ul constat pe care ni l-au dat. Cu cât avansăm în timp, se acutizează nevoia socială, copiii transmit din ce în ce mai des dorința de a fi aproape de colegi și de  profesori și faptul că le lipsește școala – se mira și ei de o asemenea constatare.

Andrew Sutton: La liceu, tranziția a fost destul de ușoară, tinerii adulți sunt obișnuiți cu tehnologia. S-au bucurat că au putut să-și gestioneze propriul program, mulți dintre ei au evoluat rapid către un nou nivel de independență și responsabilitate.


Ramona Mucenic,
Coordonator al ciclului primar mare

Camerele copiilor de acasă s-au transformat în spații de învățare, săli de sport, ateliere de creație sau studiouri muzicale. Au existat, desigur, dificultăți (în principal, dificultăți de ordin tehnic), dar le-am depășit cu ajutorul neprețuit al părinților și al colegilor din departamentul IT.


A.C.: Ce urmează să se mai întâmple în online learning până la finalul anului școlar? 

Cristina Farcaș: Împreună cu profesorii de la clasă, copiii vor parcurge activitățile propuse în Distance Learning Pack pentru a face o recapitulare a celor învățate anul acesta. Toți copiii vor fi expuși la limba engleză vorbită și ascultată prin sesiunile cu profesorul nativ. Activitățile de muzică, dezvoltare fizică și dezvoltare personală vor aduce în luna iunie o atmosferă relaxată de vară. Acestea vor fi completate de evenimentele speciale prilejuite de tradiționalele Children’s Day, Cultural celebration Day, Learning Expeditions, Summer Show. 

Mirela Voicu: Vom continua să progresăm, să ne dezvoltăm, să introducem în lecțiile noastre activități interactive care să mențină atenția copiilor. Deja planificăm evenimentele ce se vor desfășura în luna iunie, proiectul final PBL, Summer Show, Learning Expedition.

Ramona Mucenic: Până la finalul acestui an școlar, din păcate, nu vom putea reveni la școală. Vom duce dorul acelor activități și evenimente devenite deja tradiții în istoria Avenor: Cultural Celebration Day, festivitățile de încheiere a anului școlar, Summer Shows.

Promitem să fim foarte creativi și să găsim modalități alternative prin care să sărbătorim împreună. Plănuim deja câteva surprize, revenim curând cu noutăți :-).

Georgiana Socoliu: Ne adaptam și încercăm să organizăm toate acțiunile și evenimentele online. Continuăm învățarea, suntem în plin proces de evaluare, pregătim examenele pentru clasa a 8-a, facem planuri pentru evenimentele lunii iunie, Summer Show și ceremonii.

Andrew Sutton: Așa cum am explicat și în planul de învățare pentru liceu, pregătirea pentru examene va continua, clasele a 10-a și a 11-a vor avansa în următoarea etapă a învățării, începând studiile A Level mai devreme. Toți elevii vor participa la o serie de ateliere online pentru optimizarea învățării, iar cei din clasa a 12-a vor afla mai multe despre ce înseamna viața de student și vor discuta cu alumni noștri pentru a se pregăti pentru începerea universității.