Întreaga suflare românească este preocupată de sărbătorirea Centenarului. Până și reclamele la hypermerketuri sau alimente sunt împănate cu tricoloruri și simbolistică patriotardă. Am reflectat, aici, la Avenor în ce fel această celebrare a unui an esențial pentru definirea unității naționale să aibă semnificație, miez, tâlc pentru elevii noștri. Și am decis să alegem acele activități și evenimente care să aducă semnificație, miez și tâlc.

Invitarea domnului Mihai Șora la Avenor, acest senior mai „mare” cu doi ani decât însuși Centenarul, a venit din acest deziderat de a ilustra anul festiv printr-un eveniment în care istoria, consemnată și trăită, și prezentul, trăit și consemnat, fac punte. Mihai Șora a traversat peste 100 de ani de Românie, mai exact, un răstimp de democrație burgheză, trei dictaturi (carlistă, antonesciană și mai ales comunistă) și o revenire, lungă, lentă, pe alocuri opintită, către valorile euro-democratice.

Mihai Șora a intrat la noi în școală fără cartea de vizită a palmaresului intelectual și academic. A dorit să stea alături de elevii a două clase mici și să deseneze împreună cu copiii. A dăruit, la finalul activității, fiecărui elev o ilustrație desenată de mâna proprie și o dedicație cu autograf. Impactul acestei întâlniri trebuie să fi fost neașteptat: imaginați-vă un puști de 7 ani care desenează și sporovăie cu un domn despre care i se spune că a depășit  suta de ani, un domn manierat, cu părul alb, îmbrăcat cu un costum negru impecabil, cămașă albă, cravată, care își suflecă, la figurat, mânecile și se apleacă asupra planșei pe care o colorează cel mic. Dar nu despre acest aspect, cu o doză de senzaționalism, aș vrea să vorbesc, ci despre alt fel de impact.

După cele două ore de desen cu cei mai mici și o pauză de cinci minute, domnul Șora s-a văzut cu elevii mai mari, de clasa a 7-a. Copii care au aflat din spusele noastre că Mihai Șora este scriitor luminat, filozof, publicist, prezență constantă în spațiul românesc civic. Și care poate se așteptau la o întâlnire cu un fel de Moș Crăciun plin de povețe din traista vremii. N-a fost așa. A fost altfel. În câteva minute s-a risipit curiozitatea puștească (ai o sută de ani și încă funcționezi??). A început dialogul, așa prevăzusem. Elevii noștri au prins repede curaj și chef de întrebări de tot felul. Era de așteptat. Mai puțin previzibil a fost modul în care a curs dialogul.

Observație: suntem bucureșteni grăbiți, nerăbdători, iuți la vorbă și replică. Sunt poate generații mai puțin obișnuite cu rostul dialogului autentic: atunci când ești lăsat să-ți duci spusele până la capăt, când aștepti răbdător răspunsul la o întrebare pusă de altul, când pui o întrebare doar ca să te auzi pe tine. Domnul Șora nu e așa, și și-a învățat auditoriul să asculte și să funcționeze în alte ritmuri: ritmul care alternează întrebarea și momentele de cugetare înainte de a veni răspunsul. Secundele suspendate dintre o partea a răspunsului și completarea lui. Accentul care dă greutate cuvântului și cumpănește înțelesurile. Tonul în același timp șoptit și răspicat care aduce dialogul la un prag de ascultare vecin oracolului.

Domnul Șora nu cuvântă în felul ăsta doar de când a ajuns la o etate atât de înaintată. Domnul Șora vine din țara Banatului, unde oamenii sunt temperați și aplicați când vorbesc. Domnul Șora este fiu de preot lugojan și în vorbele și duhul lor ghicești și predica blândă. Domnul Șora nu mai aude foarte bine și îi roagă, mucalit, pe elevi, să îl întrebe cu voce mai tare, pentru că e cam „fudul de urechi”.

Au fost zeci de întrebări deștepte și foarte deștepte. Niciuna gratuită, niciuna pornită să scurme în senzaționalul situației. Am reținut două, deși întreg dialogul Filozofului cu lumea (din Avenor) merita consemnat.

Prima întrebare a venit din partea lui Luka și suna cam așa: „Ce învățătură ați putea să ne împărtășiți de pe urma experienței a trei dictaturi?” După cuvenita pauză de reflecție, Mihai Șora răspunde: „Să nu ne lăsăm înșelați de aburul amețitor al dictaturii.” Nu am fost convinsă că toți copiii au priceput la ce se referea vorbitorul și am simțit nevoia ca cineva să explice ce pot să însemne vorbele alea. Alexandra a ridicat mâna și și-a spus propria părere: „Adică să nu lăsăm păcăliți de vorbele frumoase și promițătoare ale unor conducători, pentru că faptele lor pot fi contrare. Adică să fim vigilenți.”

A doua întrebare a venit de la Teo, care a reținut că le-am zis copiilor că îl pot întreba pe invitat despre absolut tot ce le stârnește curiozitatea. Și Teo a întrebat: „Cum de v-ați îmbrăcat atât de elegant?”. Răspunsul a venit domol, cursiv, în armonie cu tot ce a plecat de la Mihai Șora în ziua aceea: „Pentru că am știut că mă întâlnesc cu voi și eu îmi respect publicul”.

La peste 100 de ani, Mihai Șora nu s-a lăsat obosit de trei ore de dialog și a colindat școala asta pas cu pas, până la etajul trei. A coborât la sala de mese și a luat prânzul, având vecini pe la alte mese elevi și profesori. Către sfârșitul mesei, a mai venit un elev la el, evident, din proprie voință, și i-a spus:„Vă mulțumim, domnul Șora pentru tot ce ne-ați dăruit astăzi!” Iar invitatul nostru a oferit răspunsul zilei: „Iar eu vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat!”

Revenind la sărbătorirea Centenarului, cu siguranță vom avea la Școala noastră pe parcursul anului și cântece, și poezii, și evocări, și drumeții cu iz istoric. Venirea domnului Mihai Șora ne-a adus ceva din toate acestea. A venit Centenar la Centenar.