Talk-show cu Florin Segărceanu la Avenor College

Cum își imagina viitorul în copilărie, ce l-a motivat să devină jucător de tenis, cum ar descrie experiența de antrenor în doar 3 cuvinte sau de ce a ales să investească într-o școală? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care le-au adresat elevii Avenor College într-o întâlnire cu Florin Segărceanu, unul dintre fondatorii Avenor College și în prezent căpitan al echipei de Fed Cup a României. Maria (clasa a 6-a) și Iarina (clasa a 7-a) au fost gazdele întâlnirii care face parte din proiectul „Healthy Habits” ce-și propune să promoveze sportul în școala noastră și să-i încurajeze pe copii să adopte un stil de viață sănătos.

Maria: Ținând cont de faptul că sloganul școlii noastre este „creatori de viitor”, cum vă imaginați viitorul atunci când erați copil?

Florin Segărceanu: Uau, ce întrebare. Eu am făcut sport de când îmi aduc aminte. Am avut șansa să copilăresc într-un parc frumos, parcul Dinamo – nu știu dacă ați auzit de clubul Dinamo de pe vremea aceea – eu acolo am copilărit, tatăl meu a fost antrenor de tenis. Într-un fel, viitorul meu s-a legat, natural, stând toată ziua în parc și jucându-mă cu alți copii, de vârsta mea și mai mari, ușor-ușor am pus mâna pe o rachetă de tenis. Deci n-aș putea să spun cum mi-am imaginat eu viitorul, pentru că totul a venit natural.

Iarina: Când erați mic, ce alte pasiuni ați mai avut?

F.S.: Bineînțeles, sportul. Clubul Dinamo era un club cu multe discipline și, pe vremea aceea, toate disciplinele erau bine reprezentate. Am făcut și înot și atletism, dar cel mai mult mi-a plăcut baschetul, la un moment dat chiar aș fi vrut să merg mai mult spre baschet. Făceam baschet în liceu și la un moment dat a fost o mică discuție și o luptă între antrenorul meu de tenis și antrenorul de baschet.

Iarina: Știu că aveți doi copii talentați. Îi încurajați să aibă o carieră sportivă?

F.S.: I-am încurajat, dar ținând cont că știu ce înseamnă sportul de performanță și cât de dificil este – ai nevoie de foarte multe componente să poți reuși -, nu am fost un părinte care și-a dorit neapărat să-și împingă copiii să facă sport de performanță. Bineînțeles că mi-am dorit foarte mult să învețe tenis, eu zic că au învățat, faptul că nu au perseverat și nu au ajuns la nivel de a juca de performanță nu mă deranjează, sunt bucuros că au învățat totuși să joace tenis.

Maria: Așa cum ați spus și dumneavoastră, sportul este greu și tenisul și mai și. Presupunem că ați avut o motivație, care a fost aceea?

F.S.: La mine totul a venit de la sine, am crescut acolo, pe teren, pentru mine, tenisul era totul. Imediat după orele de școală, vacanțe, tot timpul îl petreceam în acest club și totul a venit de la sine. Și victoriile au fost importante, susținerea clubului, a părinților, a prietenilor. Odată ce ajungi la un anumit nivel, să devii campion național, automat îți vine și drive-ul necesar de a merge mai departe.

Iarina: Ați jucat multe meciuri și în țară, și în străinătate. Care a fost meciul dvs. favorit și de ce?

F.S.: Sunt mai multe meciuri, este greu să spun că există un meci favorit. Foarte mult mi-au plăcut meciurile pe echipe, și anume întâlnirile de Cupa Davis, pentru că acolo îți reprezinți țara, joci și cu ceilalți colegi – am avut onoarea să fac echipă cu Ilie Năstase. Au fost câteva meciuri memorabile, unul pentru care sunt foarte cunoscut, dacă cineva mă caută, întotdeauna o să dea de un rezultat de la Wimbledon, din 1983, și anume acolo am fost singurul jucător care a reușit să câștige un set împotriva lui John McEnroe, care a și câștigat acea ediție. Automat, acest meci mi-a rămas în memorie și bineînțeles, multe meciuri frumoase de Cupa Davis.

Iarina: Ați jucat și la simplu, și la dublu. În toți anii aceștia, care a fost prietenul cel mai bun din lumea tenisului?

F.S.: Probabil cei cu care am copilărit din lotul național și cu care am petrecut foarte mult timp în cantonamente, în pregătire, în turnee, și aici aș enumera câțiva: Andrei Dârzu, George Cosac, cu care am jucat foarte mult dublu și pot să spun că am în continuare o relație foarte bună.

Maria: Sunteți căpitanul echipei feminine de tenis a României. Când antrenați jucători, automat deveniți părinte, antrenor sportiv, dar și suport emoțional. Dacă ar fi să descrieți această experiență de antrenorat în 3 cuvinte, care ar fi acelea?

F.S.: Mai bine nu te apuci de meseria asta (râde). Îmi place cum ai punctat. Este o meserie foarte complexă și, într-adevăr, trebuie să întrunești toate condițiile: să știi să fii părinte, să asculți și să dai sfaturi, să poți să fii partener, să înțelegi ce se întâmplă pe teren, emoțional. Și în același timp, să ajuți jucători cu sfaturi la momentul potrivit. Nu este ușor, experiența m-a ajutat foarte mult, pentru că și eu am avut în cariera mea doi antrenori deosebiți, de la care am învățat foarte mult și acum am șansa să aplic practic ce am învățat.

Iarina: Jucați și golf, iar unele articole spun că ați înlocuit racheta cu crosa. Ce ați alege între tenis și golf?

F.S.: Practic golful de foarte mulți ani, cred că sunt vreo 15-16 ani. Nu se compară cele 2 sporturi, chiar dacă, la un moment dat, lovești într-o minge și la tenis, și la golf. Golful este un sport în care trebuie să-ți folosești mai mult gândirea tactică, este un fel de șah – eu numesc uneori golful „șahul sporturilor în aer liber”, pentru că trebuie să-ți programezi fiecare lovitură pentru următoarea. Sunt foarte pasionat de acest sport, probabil că mi-am transferat toată zona de competitivitate spre acest sport.

Maria: Având în vedere că vă place atât de mult sportul și meseria de antrenor, cum de ați ales să investiți într-o școală și nu într-un centru sportiv?

F.S.: Cred că la fel cum s-a întâmplat și în cariera mea de tenismen, și cu această investiție lucrurile s-au întâmplat natural. Foarte mulți dintre colegii mei au organizat o școală de tenis. Practic, e un drum natural al unui sportiv de performanță, în cazul în care nu intră în afaceri într-un al domeniu, să continue cu antrenoratul, să preia câteva terenuri de tenis și să înființeze o școală de tenis. La mine, prioritățile în au fost diferite: am pornit în primul rând prin a căuta pentru copiii noștri, am început de la grădiniță și totul a mers pas cu pas. Îi datorez foarte mult soției mele, ea este cea care a avut grijă de banii investiți. Am reușit să investim în învățământ, să ajungem la acest nivel, și sper cât de curând să avem și o academie de tenis în zona asta.

Iarina: Cum reușiți să vă mențineți un stil de viață echilibrat?

F.S.: Cu greu (râde). Fiind sportiv de performanță, întotdeauna trebuie să ai grijă de tot ce faci. În primul rând, odihna este foarte importantă, dar și alimentația. Practic, acest lucru a devenit o rutină pentru mine. Înaintând în vârstă, nu mai faci așa de mult sport și trebuie să ai grijă la cele câteva kilograme în plus și la o viață sănătoasă.

Maria: Știm că țineți foarte mult la această școală. V-ați gândit vreodată cum ar fi să fiți profesor aici?

F.S.: Nu (râde). Nu m-am gândit. Cred că am fost pe listă la un moment dat, pe poziția de profesor de sport, dar n-am practicat niciodată. Nu este ușor, sunt convins, însă sunt profesor între ghilimele la echipa de Fed Cup.

Maria: Și întrebarea mea preferată: Avenor a început printr-o grădiniță, a ajuns școală primară, școală gimnazială și apoi liceu. Și asta m-a pus pe gânduri. Aveți de gând să creați și universitatea Avenor?

F.S.: Ar fi un vis. Nu cred, dar niciodată să nu spui că este imposibil.

Mulți dintre elevii claselor a 5-a și a 6-a care au asistat la această discuție au avut întrebări pentru Florin Segărceanu. Mai jos sunt doar câteva dintre curiozitărilor lor:

Avenor: Ce sfaturi i-ați da unui sportiv de performanță de vârsta mea (întrebare pusă de o elevă de 11 ani care face gimnastică de performanță)?

F.S.: Haide să facem o paralelă între tenis și gimnastică, pentru că ambele sunt sporturi dificile și sporturi fizice. Dacă-ți place foarte mult gimnastica și-ți dorești mult să continui cu performanța, trebuie să ai grijă în primul rând să-ți dozezi timpul. Este foarte dificil să te duci zilnic la antrenamente, să ai grijă și de școală. Trebuie să fii conștientă că este nevoie să faci și sacrificii, să lași tableta, telefonul, jocurile sau alte lucruri și să împarți timpul între învățătură și sport. Și să te odihnești.

Avenor: Voi, la început, ați avut un vis, de a crea o școală. Cum a devenit realitate?

F.S.: Cu multă muncă. Cu mulți bani, cu mulți nervi (râde), dar am crezut în acest lucru și suntem fericiți că am ajuns aici. N-a fost ușor, să știi.  Au fost momente dificile, în care a fost nevoie să luăm decizii strategice, să facem investiții mari, pentru a crea acest loc frumos.

Avenor: Ați avut vreodată momente în care ați avut nevoie de maximă susținere din partea cunoscuților?

F.S.: În sport, întotdeauna ai nevoie de susținere și cum am mai spus, am avut doi antrenori deosebiți care m-au ajutat și m-au influențat mult în carieră. Ei se numesc Alexe Bardan și Ștefan Georgescu. Din păcate, nu mai sunt printre noi. Ștefan Georgescu a fost și antrenorul echipei de Cupa Davis, echipa glorioasă a lui Năstase și Țiriac, echipa care a fost de 2 ori în finala Cupei Davis.

Avenor: Vă place să fiți antrenor al unei echipe de fete?

F.S.: Este foarte interesant, sigur că-mi place, mai ales să fii alături de Simona Halep, numărul 1 mondial, este un lucru incredibil, să vezi că le poți ajuta în momentele delicate. În același timp, nu este ușor, pot să vă spun că este mai greu la fete decât la băieți (râde).