Andrei, absolvent Avenor – Class of 2022, este student în anul 3 la Harvard, unde urmează o dublă specializare în „Artă, Film și Studii Vizuale” și „Economie”. Profilul complet pe care l-a construit pe parcursul liceului, alături de pasiunea sa pentru film și artă, l-au ajutat să obțină un loc la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, într-un an în care rata de acceptare a fost sub 4%.

De fiecare dată când revine în România, vizitează școala, unde este primit cu brațele deschise și cu bucurie, pentru a împărtăși noutăți despre el și experiențele sale.

Ultima dată, ne-a oferit un „cadou” special – un video de animație care ilustrează esența a ceea ce înseamnă să fii avenorian, cu o coloană sonoră compusă chiar de Andrei, inspirat de propria sa experiență și parcurs academic.

Vă invităm să aflați mai multe despre acest dar, despre ce înseamnă să fii student la Harvard și despre planurile lui de viitor, direct de la Andrei.

 

Anii mei la Avenor au fost definiți de curiozitate, entuziasm și ambiție

Povestește-ne puțin despre procesul de creație din spatele video-ului pe care l-ai pregătit pentru Avenor.

Videoclipul animat, creat special pentru Avenor, prezintă parcursul unui copil care începe grădinița la vârsta de 2 ani și își continuă educația timp de 16 ani la Avenor, până la absolvirea liceului.

Elementul esențial de la care am pornit în realizarea acestei animații este experiența mea personală și emoția care mă leagă de Avenor. Anii mei la Avenor au fost definiți de curiozitate, entuziasm și ambiție – factori care m-au adus în punctul în care sunt astăzi – și pe care am dorit să le transmit prin gesturile și zborul stickman-ului din video.

Când am început acest proiect, mi-am dorit să găsesc o idee simbolică și ușor de animat. După mai multe sesiuni de brainstorming, am ajuns la povestea celei mai simple figuri – un desen pe care orice elev l-a făcut măcar o dată: stickman-ul.

În animație, acest stickman, desenat pe un caiet dictando de un elev, prinde viață și iese din ghiozdan, începând să zboare, trecând prin anii de școală într-un mod unic, așa cum ilustrează paleta de culori din logo-ul Avenor.

La finalul călătoriei, odată cu absolvirea, creioanele care au conturat și îmbogățit parcursul elevului de-a lungul anilor de școală se transformă în cele 16 bețe colorate din logo-ul Avenor. Acestea simbolizează atât punctul culminant al educației sale, cât și toate elementele esențiale pentru a deveni un individ complet.

Am ales această reprezentare deoarece reflectă propria mea experiență și, cred, și pe cea a fiecărui avenorian. Sportul, științele, arta și toate proiectele în care m-am implicat au fost componente esențiale în dezvoltarea mea, atât ca elev, cât și ca persoană. Acestea nu doar că definesc spiritul Avenor, dar și surprind etapele esențiale ale fiecărui elev în drumul său spre cunoaștere și excelență.

După un proces complex, care a îmbinat tehnica și creativitatea, am reușit să realizez o animație de care sunt mândru și pe care o dedic școlii care a avut un impact atât de mare în viața mea.

Pentru cei mai puțin experimentați în astfel de proiecte, poți să faci un bilanț al orelor de lucru și al resurselor investite în acest proiect?

În general, o astfel de animație este realizată de o echipă formată dintr-un regizor, graficieni, animatori, un editor de sunet și un compozitor. Împreună, aceștia colaborează cu clientul pentru a crea un produs care să reflecte viziunea acestuia și să îi satisfacă nevoile de comunicare. Un astfel de proiect poate fi finalizat în aproximativ două săptămâni și necesită un buget de producție generos.

Din păcate, eu nu am avut acces la o astfel de echipă și resurse, așa că am creat întreaga animație de la zero, propunându-mi să reflect experiența mea din anii petrecuți la Avenor, dar și să rezoneze cu brandul Avenor.
Pentru realizarea animației, mi-am creat propriile resurse vizuale, combinând desene digitale făcute de mine cu imagini gratuite găsite online. Apoi, am început procesul de animație, care a implicat numeroase mișcări simultane și complexe. Deși personajul principal are un design simplist, a trebuit să fie animat astfel încât să exprime o gamă variată de emoții. După finalizarea animației, am compus o melodie care să se potrivească atât cu mișcările, cât și cu emoțiile transmise.

Astfel, după aproximativ 80 de ore de muncă și nenumărate probleme tehnice, am reușit să creez o animație de aproximativ un minut, care sper să surprindă esența a ceea ce înseamnă să fii avenorian.

VIAȚA DE STUDENT – DE LA AVENOR LA HARVARD

Care sunt plusurile și care sunt minusurile pe care le aduce statutul tău de student la Harvard?

Principalul avantaj al unei universități de acest calibru este reputația și rețeaua extinsă de alumni, două aspecte esențiale atunci când, după absolvire, încerci să pătrunzi în industrie.

De asemenea, sistemul de educație de tip Liberal Arts îți oferă libertatea de a explora cursuri din afara domeniului tău principal de studiu. Această abordare este încurajată și, de multe ori, îi ajută pe studenți nu doar să învețe lucruri noi, ci și să descopere pasiuni neașteptate. Am auzit nenumărate povești despre studenți care au venit la Harvard cu un anumit plan de studiu, doar pentru a descoperi ulterior că sunt mult mai pasionați de un alt domeniu, schimbându-și complet traiectoria academică.

Cel mai mare dezavantaj este, paradoxal, presiunea de a excela. Comunitatea de aici este, în același timp, prietenoasă și competitivă, ceea ce te motivează constant să îți depășești limitele. Acest aspect poate deveni copleșitor uneori, dar cred în ideea că diamantele se formează sub presiune, iar excelența vine doar prin muncă și dedicare.

Ce sfaturi ai pentru elevii din clasele a 11-a și a 12-a care sunt în punctul în care își aleg parcursul educațional sau au de ales unde merg la universitate?

Vârsta de 17-18 ani poate fi una haotică, deoarece așteptările sunt mari, iar presiunea de a face alegeri importante poate fi copleșitoare. Cel mai important lucru este să explorați cât mai multe oportunități. Găsiți domeniul care vă pasionează, clarificați-vă așteptările de la viață și încercați să alegeți un drum care, deși provocator, să vă aducă satisfacție.

Chiar dacă aceste decizii pot părea greu de vizualizat acum, Avenor este un liceu care vă poate deschide multe uși – așa că este esențial să fiți ambițioși și să profitați de oportunitățile pe care le aveți. Cu determinare și muncă, puteți atinge înălțimile la care visați.

PLANURI DE VIITOR

Care sunt preocupările tale acum? Ce proiecte ai, în ce te implici? 

În primul rând, creez numeroase scurtmetraje din pasiunea mea pentru film. Folosind resurse precum bursele oferite de Harvard’s Office of the Arts, regizez și filmez alături de prietenii mei, cu speranța de a prezenta aceste proiecte la festivaluri de film.

Pe lângă proiectele academice și extracurriculare legate de film, încep să mă implic și în cercetarea economică, deoarece vreau să explorez partea de business a industriei cinematografice. Acesta este motivul pentru care am ales să studiez și economie, deoarece îmi propun să dobândesc cunoștințele și experiența necesară pentru a înțelege mai bine mecanismele financiare și strategice din domeniu.

În ceea ce privește sportul, sunt membru al clubului de box de la Harvard și joc squash cu prietenii ori de câte ori am ocazia. Din fericire, studenții Harvard au acces gratuit la sala de sport, ceea ce îmi permite să mă antrenez constant și să rămân activ.

Care sunt planurile pentru perioada următoare?

În perioada următoare, îmi doresc să continui să creez scurtmetraje și să îmi valorific abilitățile creative într-un internship în industria filmului. Visul meu este ca, într-o zi, să regizez lungmetraje la Hollywood, așa că lucrez constant atât la dezvoltarea competențelor tehnice, cât și a celor creative, pentru a excela în acest domeniu.

Unde putem vederea proiectele tale?

Puteti  accesa proiectele mele pe site-ul meu sau pe canalul meu de youtube