Începerea școlii este un moment important pentru copii, dar și pentru părinți. Este o etapă care marchează trecerea de la mediul familiar al grădiniței la un cadru educațional nou, plin de provocări și oportunități.
Pentru a sprijini familiile care se pregătesc pentru acest pas, Avenor organizează în data de 28 noiembrie, în intervalul orar 10.00 – 12.00, un workshop special conceput pentru părinții de grădiniță ai căror copii încep școala la toamnă. Este un eveniment în cadrul căruia ne dorim să răspundem întrebărilor și curiozităților părinților, perfect normale pentru această etapă.
Ce veți afla la workshop?
Pentru copiii de 5-6 ani, începutul școlii nu înseamnă doar rechizite noi, uniformă și ghiozdan.
Este o schimbare majoră, care le poate influența încrederea în sine, starea de bine, performanța academică și capacitatea de adaptare. Gestionarea corectă și pregătirea pentru acest nou început este esențială, iar părinții au un rol crucial în a le oferi micuților un start plin de încredere și entuziasm.
”Din punct de vedere psihologic, în momentul în care vorbim de trecerea de la mediul grădiniței la mediul școlar, evident că vă avem în vedere și pe voi, ca părinți, cu tot ceea ce înseamnă bagajul vostru din mediul școlar și toate amintirile care vă leagă de primele zi de școală – uniformă, pampoane, coronițe, ghiozdane, și așa mai departe, de speranțele și idealurile copiilor voștri, care încă nu au trăit acest început și doar își imaginează cum arată el, cât și de experiența profesorilor din mediul primar, care îi vor întâmpina pe copii în primele zile de școală.
Toate aceste componente se leagă într-un mod sistemic, foarte armonios, ca să descrie cum se va asigura tranziția de la grădiniță la școală.” spune Ioana Botez, Consilier la Grădinița Avenor și una dintre gazdele evenimentului.
Pentru mai multe informații cu privire la agendă, dar și despre eveniment, vă rugăm să accesați pagina de prezentare a acestuia.
Cum să vă înscrieți?
Pentru a participa, vă rugăm să completați formularul de înscriere.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar prioritate vor avea părinții care se înscriu din timp.
Evenimentul este deschis tuturor părinților care sunt interesați de tematica workshopului.
De ce să participați?
Pentru mulți părinți, tranziția de la grădiniță la școală vine la pachet cu întrebări și incertitudini: Este copilul meu pregătit? Ce așteptări are școala? Cum pot să-l ajut să se integreze?
Workshop-ul reunește lideri educaționali și consilieri din echipa Avenor, care vor împărtăși din experiența lor valoroasă de ghidare a copiilor în acest proces de tranziție.
Perspectiva lor va fi completată de cea a câtorva părinți care au depășit această etapă și au acceptat invitația de a participa la eveniment în calitate de vorbitori, pentru a povesti din experiențele lor personale.
Prin acest panel de discuții ne dorim să răspundem întrebărilor părinților prezenți în sală, oferind sfaturi și soluții pentru a facilita tranziția de la grădiniță la școală.