Dan-Ștefan Florea
Profesor de Educație Fizică și Sport
Din anul 2011 până în anul 2018 am activat ca sportiv de performanță în Campionatul Național de Volei din Romania. În anul 2014 am absolvit Facultatea de Științe ale Mișcării Sportului și Sănătății din cadrul Universității ”Vasile Alecsandri ” din Bacău , iar în anul 2017 am absolvit studiile de Masterat din cadrul aceleași universități, cu specializarea Performanță Sportivă. În anul 2018 am aflat că există un post de profesor de educație fizică și sport în orașul meu natal, chiar la Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian ” din Dej, unde am fost elev. Atunci am decis să particip la examenul de titularizare și să fac primii pași spre o nouă carieră.
Pasiunea pentru educație și pentru profesorat o am de mic, fiind inspirat de tatăl meu, care este și el profesor de educație fizică și sport. Așadar, am crescut printre elevi, profesori și foarte mult sport, iar școala și sala de sport au devenit a doua mea casă.
Prima mea experiență ca profesor a fost în liceul unde am crescut, profesorii pe care i-am avut la clasă, în timp ce eram elev, devenindu-mi colegi. Tot aici am avut ocazia să fiu coleg cu tatăl meu, o oportunitate pe care nu cred că multă lume o are și de care eu m-am bucurat.
Cea mai mare parte din experiența mea o am în domeniul sportului de performanță, fie ca antrenor / profesor, fie ca sportiv. În anul 2019 , la sfârșitul primului an școlar, am obținut medalia de argint în Campionatul Național U13 la volei masculin. Anul 2020 și 2021 am fost convocat la Echipa Națională a României ca antrenor, unde am avut ocazia de a participa la câteva competiții internaționale . Din lotul Echipei Naționale au făcut parte 6 sportivi din propria echipă, unii dintre ei componenți de bază în echipa de start. După această experiență am făcut pasul spre echipele de seniori, iar în anul 2022 am ajuns antrenor la echipa Rapid București. Cu această echipă am reușit în anul 2024 să cucerim medalia de argint în Cupa României și medalia de bronz în Campionatul Național.
Sunt o fire foarte atentă, energică și mereu cu zâmbetul pe buze. Pasiunea mea cea mai mare este și va fi sportul, completată de chitară, pescuit și plimbările prin natură.
Am ales Avenor deoarece am văzut că aici se pune accent pe dezvoltarea copiilor pe toate planurile și, din fericire, sportul și educația fizică sunt pe lista priorităților. Îmi doresc să ajut la dezvoltarea armonioasă a copiilor și să le împărtășesc din experiența mea de viață, exact cum au făcut-o profesorii și antrenorii pe care i-am avut eu ca exemple.