Despre Avenor – cu Doru Căstăian

Pe 8 februarie am avut bucuria să îl avem invitat în campus pe Doru Căstăian, profesor de filosofie, care a vorbit în fața comunității despre ”Cum să trăim o viață bună” – cea de-a doua conferință din seria ”Ce merită învățat?”. 

Experiența de a afla ce impact uriaș au asupra stării de bine individuale comportamente precum reflecția constantă, etica morală și echilibrul, a fost un exercițiu revelator care ne-a arătat tuturor celor prezenți în sală cum putem integra concepte din filosofie în viața noastră de zi cu zi, pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim experiențele educaționale, profesionale și chiar sociale. 

Suntem mândri să împărtășim cu întreaga comunitate mărturia lui Doru Căstăian ca urmare a vizitei la Avenor, vizită care a fost o experiență de învățare pentru care îi suntem recunoscători, dar și un bun prilej de cunoaștere reciprocă.

Pentru mine, profesor cu douăzeci de ani de catedră ȋntr-o (singură) şcoală de stat, dar care a avut de-a face cu numeroase şcoli din sistem de-a lungul anilor, vizita la Avenor a ȋnsemnat aproape o călătorie ȋntr-un wonderland educaţional. Pentru că, la Avenor, am văzut funcţionând idei şi principii pe care le ȋntâlnisem până atunci mai degrabă ȋn cărţi, acea combinaţie de rigoare, respect pentru reguli şi deschidere socială şi intelectuală care fac ca o simplă organizaţie şcolară să devină o comunitate educaţională prosperă şi vie. 

Nu, n-aş vrea să credeţi că sunt naiv, că ochii mi-au fost luaţi de infrastructura (impresionantă!) sau de glamour-ul reţinut şi discret care aminteşte, pentru ochiul atent la detalii, că ne aflăm ȋn mijlocul unei comunităţi bogate. Mă refer mai degrabă la lipiciul invizibil care se reflectă pe feţele copiilor, cei care, aici, sunt ȋntr-adevăr cei mai importanţi. La relaţiile invizibile ȋn care se simt rutinele sănătoase. La faptul că, aici, responsabilii de curriculum ȋşi pun probleme valide ȋn termeni teoretici şi practici şi nu mimează rezolvarea scriptică a unor probleme secundare sau a unor false probleme. Mă refer la faptul că, ȋntre profesori, colaborarea pare norma şi nu excepţia. Mă refer la faptul că ideile se testează cu onestitate şi curaj şi că, atunci când se fac greşeli, ele sunt recunoscute firesc şi sunt depăşite. La faptul că părinţii sunt parte a comunităţii educaţionale, o parte respectată şi consultată, dar căreia, ȋn ciuda faptului că plăteşte, nu i se concede orice şi nu i se face pe plac cu orice preţ.

În fine, mă refer, desigur, şi la faptul că profesorii ȋnvaţă ȋn permenenţă, că ȋncearcă să citească, să vadă şi să asculte lucruri care să ajute şcoala să rămână relevantă şi competitivă. 

Pe scurt, Avenor este o comunitate şcolară de la care am avea cu toţii foarte multe de ȋnvăţat, inclusiv cum se construieşte o relaţie (mai) sănătoasă cu sistemul de stat şi cu apucăturile lui mai degrabă birocratice, de animal bătrân şi posac.

În materie de educaţie, nu cred ȋn soluţiile unice. Cred că e nevoie atât de educaţie de stat, cât şi de educaţie privată, iar şcolile precum Avenor, acreditate simultan ȋn sistemul de stat şi ȋn cel internaţional, reprezintă şansa ca, de dragul copiilor noştri, să depăşim tribalizările şi gândirea maniheistă. 

Anumite bune practici şi idei constructive de la Avenor pot fi preluate mâine (sau azi) ȋn oricare dintre şcolile publice fără costuri sau cu costuri minime. De aceea, ȋncurajez orice director de şcoală sau inspector să facă neȋntârziat o vizită aici. Orice om deschis va pleca inspirat şi limpezit după contactul cu comunitatea şcolară de aici, mai ales că avenorienii sunt deschişi, empatici şi dispuşi să ajute.

În final, o vorbă despre oamenii şcolii, poate cea mai importantă resursă a ei. Copii şi profesori (şi părinţi, dar cu ei am interacţionat mai puţin), la fel ca orice şcoală din România. Acelaşi zumzet binecunoscut oricărei urechi de profesor vechi. Aceeaşi curiozitate ȋn jurul căreia vibrez dintotdeauna, aceleaşi minţi tinere dispuse să se deschidă de ȋndată ce sunt stimulate. 

Pentru o clipă am ȋnchis ochii şi am visat ca orice şcoală din România să aibă măcar ceva din Avenor.

Nu idealizez şi, desigur, am putea survola critic anumite idei şi filosofii care stau la baza unei astfel de forme de educaţie. Nu m-am putut abţine să-mi reevaluez vechile idei (dezvoltate ȋn mai multe texte de-a lungul anilor) cu privire la beneficiile şi limitele modelelor şi metodelor antreprenoriale ȋn educaţie. Dar, dincolo de toate acestea, vizita la Avenor a fost mai mult decât un eveniment cvasimonden pentru mine, a fost o experienţă profundă, o bucurie şi o resuscitare a speranţei.

Se poate.