Numele meu este Gillian Carroll, sunt Senior Student Counsellor la Avenor și împreună cu Louisa Dascălescu – Profesor de Istorie, Luminița Susanu – Student Programmes Manager and Examination Officer și Boyana Dragomir – Student Support Coordinator formăm echipa de consiliere în carieră și dezvoltare personală de la Avenor, o echipă a cărei activitate are are ca punct central elevul. Eu și Louisa suntem amândouă profesoare ce cunosc foarte bine sistemul de învățământ și îi ajutăm de mulți ani pe elevi să se pregătească pentru admiterea la universitate. Luminița și Boyana sunt personal de suport și munca noastră ar fi imposibilă fără profesionalismul, abilitățile lor organizatorice și personalitățile lor minunate.
Se poate spune fără echivoc că obiectivul principal al educației școlare este de a ajuta elevii să obțină cele mai bune note și să ajungă în cele mai bune universități. Deși este un obiectiv foarte bun, aș spune că Avenor merge mai departe de atât. Ne dorim ca elevii noștri să aibă încredere în propriile forțe, să fie ambițioși și „pregătiți pentru viitor”, ceea ce înseamnă că ne concentrăm mult mai mult pe fiecare elev în parte. Pentru a-i ajuta să se autocunoască foarte bine și să fie sinceri cu ei înșiși, avem abordări personalizate care să-i ajute să-și descopere potențialul și încrederea în propriile forțe. Practicând această abordare centrată pe elev, știm că ei vor ajunge la universități de top și că vor avea cele mai bune note posibile.
Cu aceste principii de bază în minte, voi detalia mai jos modul de lucru cu elevii noștri de liceu. Săptămână de săptămână, lucrăm îndeaproape cu echipa LOTC din clasele 9-12. Programul LOTC este conceput pentru a se concentra pe Profilul Elevului Avenor și reprezintă esența întregului nostru crez în materie de educație. În cadrul acestui program elevii își dezvoltă simțul comunitar, încrederea și dorința de a deveni autonomi în procesul de învățare, prin intermediul unor proiecte care merg dincolo de curriculum-ul școlar. De asemenea, se pune un accent puternic pe carieră și identificarea celui mai potrivit profil, astfel încât elevii să îți descopere și să își dezvolte punctele forte și talentele.
Dincolo de LOTC, promovăm evenimentelor organizate extern, cum ar fi târguri universitare și școli de vară, iar activitatea echipei de consiliere în carieră depinde de momentul în care ne aflăm pe parcursul anului școlar.
De exemplu, acum, în octombrie, ne concentrăm pe clasa a 12-a. Intervievăm toți elevii în mod regulat și le monitorizăm progresul pe măsură ce ei aplică la universități. Suntem alături de ei la orice pas, fie că vorbim despre asistență, foi matricole și note posibile (predicted grades),oferirea de referințe sau suport în procesul de aplicare. De asemenea, suntem acolo pentru a vorbi cu părinții dacă au nelămuriri. Suntem întotdeauna disponibili pentru elevi, gata să îi ajutăm cu scrierea CV-urilor și a scrisorilor de motivație, asigurându-ne că au acces la cel mai bun suport posibil. Pentru mulți elevi, acest lucru poate însemna implicarea unei agenții externe, specializată în consultanță pentru aplicarea la universitate în anumite țări, iar noi colaborăm cu aceste agenții pentru a ne asigura că sprijinul oferit elevilor noștri este coordonat și profesionist.
După examenele de simulare (mock exams) din ianuarie, majoritatea elevilor de clasa a 12-a își vor fi finalizat aplicațiile la universitate, așa că ne concentrăm pe clasa a 11-a. Începem prin a-i ajuta să își scrie CV-urile și să vadă în mod obiectiv care sunt abilitățile și talentele pe care le au și în același timp oferim sfaturi despre cum să îți construiască un portofoliu din care să reiasă aceste calități. De asemenea, acolo unde este necesar, îi îndrumăm să aleagă stagii de pregătire practică relevante. Aici trebuie să adaug că stagiile oferite la Avenor sunt „de excepție”, sunt impresionante și cu siguranță oferă puncte decisive în aplicațiile la universitate.
Rodul muncii noastre este format din patru generații de absolvenți Avenor care studiază la universitățile alese de ei, urmând cursuri care se potrivesc cu talentele și interesele lor. Pe măsură ce școala crește în dimensiune, vom continua să oferim asistență la aceleași standarde fiecărui elev în parte. Fără îndoială, echipa noastră va crește și ea.
În timp ce ne concentrăm pe clasele a 11-a și a 12-a, suntem disponibili pentru orice elev sau părinte din școală care dorește să vorbească cu noi. Vă rugăm să nu ezitați să ne contactați în orice moment și vom fi bucuroși să discutăm cu dumneavoastră. Dacă doriți să aflați mai multe despre aplicațiile universitare, anii sabatici, posibile alternative la universitate, stagii de practică și orice alt aspect legat de alegerea și dezvoltarea carierei, vă rugăm să ne contactați, vom fi încântați să stăm de vorbă.