Daniela Radu
Profesor Invățământ Primar 4 Omega
Am absolvit, în anul 2011, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, cu specializarea Pedagogie. Tot atunci mi-am început și activitatea didactică în cadrul Fundației Educația Copiilor, o organizație non-profit ce derulează programe educaționale pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani.
Mi-am continuat formarea profesională urmând programul de masterat Managementul și Evaluarea Organizațiilor și Programelor Educaționale al Facultății de Psihologie și Științele Educației. Din dorința de a fi implicată cât mai mult în formarea și dezvoltarea copiilor am urmat cursurile Departamentului pentru Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, la Universitatea din Bucureşti, având dublă specializare: profesor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul preșcolar. În anul 2017 am obţinut certificatul TKT CLIL, iar în anul 2019 certificatul Young Learners oferite de British Council Bucureşti.
M-am alăturat echipei Avenor în anul 2015. Am avut posibilitatea de a cunoaște și de a lucra cu toți elevii din ciclul primar. Mi-am îndreptat atenția spre adaptarea optimă a elevilor de clasa pregătitoare la cerințele școlii, colaborând permanent cu echipa de profesori. Cu o atitudine pozitivă şi o bună cooperare, m-am perfecţionat în ceea ce priveşte proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea activităţii de învăţare. Astfel, am avut ocazia de a-mi dezvolta capacităţile de predare a conţinuturilor educaţionale şi de formare a deprinderilor elevilor. Orele de predare şi de co-teaching m-au ajutat să descopăr şi să pun în aplicare diferite strategii de învăţare şi de management al clasei. Lecțiile demonstrative, proiectele educaţionale în cadrul PBL, clubul Crafty Hands au contribuit la perfecționarea didactică. Cursurile și workshop-urile puse la dispoziție de școala noastră în cadrul Programului de Dezvoltare Profesională, cum ar fi Predarea matematicii în școala bilingvă și Ce merită învățat … și de ce?, mi-au oferit experiențe de învățare cu impact asupra modului de planificare, predare și oferire de feedback ai căror beneficiari direcți vor fi elevii mei.
Îmi doresc să creez un mediu sigur pentru copii, un mediu în care să se exprime liber fără a se simți judecați, în care să înțeleagă că a greși face parte din învățare. Îmi propun să fiu întotdeauna alături de ei, sprijinindu-i și încurajându-i să depășească sarcini de lucru din ce în ce mai dificile, bucurându-ne de călătoria în universul cunoașterii.